Suntem de acord ca-i cea mai frumoasa perioada din viata . Nu ai griji ,  esti cu gandul doar la joaca si lumea e a ta. 

    Fiecare ajunge la o varsta sa-si aminteasca cu melancolie perioada copilariei ; jocurile , prietenii , vanataile . Totul. 

    In sufletul oricaruia dintre noi ramane un pic din copilarie , un mic suflet de copil . Melancolia se imprima pe chipul nostru in momentul in care constientizam ce bine era atunci : nu tu boli , nu tu griji , nu tu examene , nu tu stres . Si parintii erau tineri si nu atat de tristi si impovarati .

    Dar o iei pe partea cealalta , ca abia astepti sa cresti , sa te angajezi sa-ti poti intretine parintii . Cel putin asa gandesc eu . Cei mai multi dintre tineri se plang  ca vor cat mai repede cu putinta sa ” zboare ” din casa parinteasca, ca s-au saturat de aceeasi parinti pisalogi si plictisitori . As vrea sa le vad fata celor care declara asta sus si tare peste vreo 30 ani . 

     Cu cat anii trec melancolia se imprima in suflete , stiind ca nu poti da timpul inapoi si ca nimeni nu traieste vesnic. As vrea macar cei apropiati mie sa o faca . Ok, am deviat de la subiect ..

    Dupa vreo 7 ani de pauza , acum 2 zile am jucat din nou ața  . Eram in vizita la bunici si pur si simplu am vazut niste fetite jucandu-se si mi-am dorit sa ma joc si euu . Eram asa fericitaaaaa ! Am jucat cam o jumatate de ora in care mi-am adus aminte toate jocurile , modul in care se trisa si am casssstiiiiigat 

  Nu-mi mai pasa ca lumea trecea pe strada , ca tata imi spusese ca sunt prea mare , eram doar eu si acest joc copilaresc. A fost minunat . As repeta experienta indiferent de varsta . Fizicul inca nu m-a lasat . Astazi se anunta o vizita la bunici , poate cine stie , experienta se va repeta .