De ce am ales titlul asta? De ce scriu aici, de fapt?

                Pentru ca e cam singura melodie pe care o ascult in ultima perioada si.. scriu. Sau macar incerc sa o fac. Am revenit… Dar unde am fost?! Nu am mai fost aici sau poate… doar eram in alta parte cu gandurile.

               Probabil v-a trecut prin cap ca am abandonat. Nici vorba. Doar ca voiam sa scriu dar.. ma pierdeam cand deschideam pagina. Coala asta alba, infinita, nu ma ajuta cu nimic. Imi alunga orice gand, orice idee. Dramatizez? Nici eu nu stiu.

             A fost o perioada destul de tulbure. Stiti, sarbatori, mancare multa, aglomeratie. Probabil a fost urat din partea mea ca nu v-am urat nimic. Dar nici macar n-am avut net in prima zi de Craciun. Ca la Vaslui, bineinteles. Iar apoi n-am avut timp. Oricum, cu sau fara urarea mea, lucrurile nu se schimba. Da, stiu politetea. Ce incerc sa fac? Sa ma scuz? Ori sa umplu pagina?

            Stiti ca e perioada aia in care va ganditi ce-ati facut in anul precedent si sa nu mai repetati greselile in anul care vine? Daa, stiu cum e. Te schimbi mult intr-un an. Oamenii se schimba de fapt, de pe o zi , pe alta. De ce m-as mira ca m-am schimbat intr-un an?

            Uneori, eram atat de lucida si ma intristau toate aceste ganduri. Mi-era dor de anumite persoane apoi ma gandeam la numeroasele sacrificii facute de ai mei si-mi stricam ziua. De ce o sa va intrebati? Pentru ca esti negativista, n-ai ce face. Nu. Poate pentru ca mi-as fi dorit sa fiu si eu, macar o zi ca ceilalti. Stiti fara sa ma afecteze probleme din jur. Fara suflet? Prea mult spus. Sa am uneori doar 18 ani. Stiti, petreceri, escapade, bautura, baieti.

           Dar apoi…. consideram totul gresit. Poate asta e una dintre ” problemele” mele. Sunt prea sensibila. Pun repede suflet, ma consum din nimic. Apoi zambesc si incerc sa impac tot eu persoana cealalta. Nu-mi place sa am persoane triste pe langa mine. 

          Mereu am fost invatata sa nu renunt, sa fiu tare, mai ales la scoala. Nu e ca si cum m-as plange doar ca.. dupa aproape 12 ani in scoala, realizez, ca nu te invata mai nimic. Nu am realizat asta acum. Doar ca vreau sa scriu despre asta. Te oboseste, pur si simplu. Dupa ce ca ai un ghiozdan foarte greu, iesi de acolo si fara o vlaga. Multe informatii, care nu-ti vor folosi, pentru ca esti la un profil ori altul sau pentru ca nu se mai cer. Dar tu trebuie sa ai capul plin de ele.. A 12a ar trebui sa fie lejera. S-ai doar orele la care dai BAC. Te-ar extenua,  sa inveti intr-una la istorie sau/si romana dar..  cand vezi ca ai nu stiu ce referate pe la desen ori biologie, optional. Desen, nene. Ore puse degeaba. Nu mi-e frica de BAC asa tare cat mi-e de admitere. Oh, ce ma mai plang.. 

          Revenind la retrospectiva . Stiti, orice om se indragosteste. Sau macar incearca. Privind in urma, am fost de multe ori, o copila. Nu am regrete. Doar ca ma avantam. Prea repede. Am analizat si mi s-a parut o prostie sa spun” Te iubesc” . Poate nici n-am simtit. Ori am spus-o pentru ca asa se face acum. A ajuns ca un fel de ” buna ” . 

           Imi spuneam anul trecut, la inceputul anului scolar, ca nu ma voi indragosti. Scoala si atat. Dar iata-ma, indragostita. Inca de anul trecut. Toti spun” acum e diferit ” .  Daca as spune, m-ati crede? M-as crede? 

           Nu am mai scris de el, de ceva timp. De ce? De ce nu am facut-o daca am factori favorizanti? Nici eu nu stiu. Uneori, simteam ca pot scrie despre el fara sa obosesc. Mii de senzatii ma trec cand il vad. E diferit. Si asta-l face interesant. Caracterul, personalitatea lui ma provoaca mereu. Cand am crezut ca am mai cunoscut o parte din el,  de fapt, imediat dispare sub acea carapace indestructibila pentru care n-am gasit inca solutie. Dar mi-as dori. Sau poate nu. Poate prefer sa ma pierd de fiecare data cand imi vorbeste ori cand ma imbratiseaza fara motiv. Ma ajuta sa am incredere in mine. In ceea ce am. Sa nu ma subestimez. 

          Poate nici nu trebuie sa cunoastem in totalitate o persoana. Va ramane, mereu ceva, necunoscut. Ce va deosebi persoana de altele, care-si dezgolesc sufletul in bataia oricarui vant. Dar acel vant, poate fi atat de puternic ca va lua totul. Inima, suflet, amintiri, identitate. 

          Imi place sufletul lui  rece pentru ca ma determina sa-l incalzesc. Si sa-l protejez. Chiar daca o fac in van. Nu simt nevoia sa-i spun ca-l iubesc … nu exista. Poate pentru ca e altceva. Ce inca nu pot descrie. Ma fascineaza si mai mult. Desi uneori in preajma lui nu sunt decat o copila nu am dat frau unor sentimente de fatada si totusi lumea o vad altfel, cand sunt cu el. Sunt zambitoare si uit. Ma simt bine. Nu iubesc dar totusi mai fur o bucata de fericire.

          Poate fericirea unui om nu consta in iubire… ci in aprecierea a ceea ce ai. Atunci cand te simti bine cu tine insuti.