E greu sa faci pe cineva sa se indragosteasca de tine.  In adevaratul sens al cuvantului. Nu cum fac toti acum… nu acea manifestare in care spui vorbe mari, dupa foarte putin timp ori faci promisiuni desarte. 

             Mi se pare dificil sa faci pe cineva sa se indragosteasca de tine. Nu fortat. Ci sa fie sincer. Sa-i placa absolut tot. Sa te accepte asa cum esti. Sa mergi alaturi de acea persoana si sa simti cum corpul iti vibreaza de bucurie. Sa vezi in zambetul ei mereu o alinare. Sa-ti fie mereu alaturi.

             Nu mi-a placut niciodata sa ma lupt cu morile de vant. Nu pot spune ca sunt o invinsa.. doar ca uneori, ai impresia c-ai prins fericirea de un picior, ca mai apoi sa fii surprins cu o palma dura peste fata, trezindu-te la realitate. Iti rascoleste intreaga fiinta, toata lumea… tot ce ai realizat pana atunci pare in van. 

            Noi doi suntem asemeni poeziilor a caror comentarii le citesc pana la doua dimineata..  Suntem aidoma” Luceafarului”. Nu sunt  fata de imparat, nici cum e luna intre stele. Eu sunt eu. Mica si cu ochii mari. Si o vointa de fier. Aspiratie spre absolut? Poate e faptul ca vreau sa te fac sa te indragostesti. Dar nu intotdeauna lucrurile ies asa cum iti doresti. Te-as putea asemana, uneori, cu Luceafarul.. Mereu mi-a placut sufletul tau rece ori ochii tai..  E prea mult sa spun ” Un mort frumos ce scanteie-n afara” . 

          Dar tu.. nu esti ca el. Poate de asta nu ne regasim totalmente in Luceafarul. Avem roluri inversate. Tu …  nu esti capabil de sacrificiu. Desi incerci sa ma faci sa ma simt bine.. toate sunt parca oprite la jumatatea drumului. Desi in Luceafarul fata nu-si depaseste conditia, nedorind sa-l urmeze pe Luceafar… eu as fi facut-o. De ce la trecut? Pentru ca nu mai sunt sigura pe mine. Pentru ca simt ca totul ma depaseste. Ma copleseste asemeni unor lanturi mult prea grele pe care sufletul meu nu le poate duce. E doar un suflet, la urma urmei, nu? Un suflet care trebuie sa supravietuiasca in doua trupuri.. 

         Uneori m-ar duce gandurile la „Riga Crypto si lapona Enigel”. Acel ” luceafar intors” . Exact ca noi. Roluri inversate… Tu esti Enigel. Nu te abati de la drumul tau, de la principiile tale fixe.. Eu.. poate voi sfarsi exact ca  si Crypto.. Nu voi deveni o ciuperca otravitoare .. probabil, ma voi prabusi in propria singuratate, amaraciune. 

         O persoana te poate face sa simti sentimente contradictorii. Mereu te-am numit un ” rau necesar”. Nu pot renunta la tine. Nu stiu daca din orgoliu ori … pentru ca-mi esti necesar. 

        Oricine isi doreste un lucru cu ardoare iar atunci cand il obtine rezultatul nu poate fi cel dorit. Nu stiu de ce am scris asta.  Stiu ca va fi foarte interpretabil. Am avut un impuls..  Pe care nu-l mai pot stapani. Prefer sa revars mii de cuvinte decat sa recunosc…. Ce sa recunosc?

        Chiar daca ma gandesc la viitor.. el pare tot mai indepartat. Mai intunecat. Ma intristeaza pentru ca nu-l pot atinge. Sunt captiva intr-un prezent ambiguu. Imi displace. Nu stiu daca ma complac dar dorinta mea de a-l schimba scade treptat. 

         Desi afirmasem c-am o vointa de fier acum vin si spun ca ma complac intr-un prezent ce-mi displace. Poate nu e un lucru nou, dar pe viitor voi incerca sa nu mai am anumite aspiratii, pretentii, asteptari de la anumite persoane. Doar ele te-ntristeaza. Te fac sa te gandesti la o gramada de variante, supozitii.. Iti afecteaza prezentul si viziunea asupra persoanei de langa tine.. pe care nu o poti schimba oricat ti-ai dori. De ce sa o faci? Nu ai acceptat-o tu asa cum e? 

       Imi arde crestetul. Am scris prea multe lucruri dupa pauza insemnata. Poate voi sterge postarea. Cand imi voi da seama ca totul a fost in van… pana si faptul ca m-am consumat acum, lasandu-ma dusa de val de un impuls. 

        Voua.. cat va ia sa va indragostiti?