” Isi dorea sa-l vada cu ardoare. Demonii din trup ii zgariau sufletul, facandu-l bucati. Ravnea la ochii lui albastri, la buzele lui carnoase si fierbinti.. Mainile lui fine.. ii aminteam acum de modul cum se jucau in parul carliontat, cum bratele lui puternice ii imbratisau trupul firav cuprins acum de demonii incertitudinii…

       Se privi in oglinda. Cearcane adanci ii intunecau chipul angelic. Ochii verzi pareau acum tulburi.Zambetul ii disparuse o data cu ultimele urme de umanitate  ramase…. 

       Isi colora pleoapele in negru, asa cum facea mereu cand nu voia ca nimeni sa-i citeasca privirea…  voia sa salveze aparentele dar trupul slabit o trada. Isi puse rochia neagra, stransa pe corpu-i firav care parea sa nu mai reziste nici acestui material inofensiv. Isi aranja cu grija parul.. dar mainile-i tremurau nervos. Isi musca buzele salbatic incercand sa controleze avalansa de lacrimi ce se pregatea sa cada … 

       Nu-si lua pantofi. Nu voia sa impresioneze. El stia prea bine ca nu-i suporta. Genunchii ii tremurau. Lumea se uita la ea ciudat. Rochie de seara cu tenisi.. o fata care parea sa promita multe mergea de parca facea parte dintr-o lume diferita. Nimic de aici nu coincidea cu fiinta ei. 

      Privirea-i incetosata ii facea drumul pana la el interminabil. Tot ce dorea e sa-i mai simta trupul langa al ei, sa-i simta savoarea buzelor, sa o iubeasca din nou… Urca scarile in graba de parca ar fi ultimul lucru pe care-l facea in viata..

     Soneria facu un sunet arsuzitor si obositor. Inima-i batea nebuneste la gandul ca o va intampina cu acel zambet.. ce uneori ascundea prea multe lucruri, pe care incerca de luni bune sa le descifreze cu pretul sufletului ei… 

      Ca de obicei, ii ocoli privirea. Acei ochi albastri la care ravnea.. pe care rareori ii intelegea. In care voia sa fie singura imagine vazuta de ei, sa-i vada dilatati doar pentru prezenta ei. Se aseza pe un colt de pat, cu privirea-n jos, muscandu-si buzele. Tot ce-si dorea e sa-l devoreze, sa-i devoreze trupul, sufletul , orice… sa fie doar al ei. Sa fie ultima data cand se va lasa iubit de cineva, cu sau fara voia lui… 

      Se aseza langa ea, intins pe patul moale. O trase langa el, la piept. Zambea. Se simtea atat de mica. Fata-i rosie ii descoperea surprinderea. De ce se purta atat de natural? Sa se poarte normal sau sa izbucneasca in plans ? 

     Intr-un moment, fara sa-si dea seama, el se sprijini de pieptul ei, cei doi intersercandu-si inevitabil privirea. Inghiti in sec. Isi dorea doar sa reziste acelei priviri, acelei influente.. buza de jos ii tremura si tot ce-si dorea era sa-l sarute. Mainile ei, desi firave, ii cuprinsera spatele si-l trase spre ea c-o forta nebanuita. Se unise cu el intr-un sarut mult asteptat. Se simti lipsita de vlaga dar il imbratisa dorind parca sa-si uneasca trupurile. 

    Rochia de pe ea  disparuse intocmai ca ultima dorinta, indeplinindu-se. Privirea-i era fixata pe tavan. Lacrimi curgeau siroaie. Stia ca asta il face fericit. Nu-i era nici amanta, nici iubita. Era singura pe care o iubea trupeste. Era….. un corp pentru dorintele lui carnale. Nu-l mai putea citi, nu-si mai dorea sa se complice. Voia sa se daruiasca in totalitate. Fiecare particica sa fie iubita doar de el. Isi pierduse orice incredere in ea. Uitase sa se deschida, sa-i zambeasca, sa-l intampine cu imbratisari si vorbe calde…  orice simtea era doar o temere.

   Se opri. Ii dadu parul din ochi si o privi zambindu-i. 

      ” – Esti bleaga si naiva. Stii ca nu merit lacrimile astea. „

     „- Nu le pot opri. Asta e menirea lor. Sa cada. Bucura-te. Cineva are sentimente pentru tine fara a te obliga sa-i raspunzi intocmai… cineva o face deliberat. „

     ” – Stii ca eu nu ma exteriorizez. Stiai de la inceput.. tu esti copilaroasa, blanda, frumoasa si ai un suflet incredibil. Un suflet in care am incaput si eu.. crezi ca nu realizez ca prezenta mea iti intuneca ratiunea, viziunea? Ti-am zis de multe ori sa te indepartezi de mine , de tot ce-nsemn eu.. „

     „-Esti ca un rau necesar.. si stii foarte bine… „

     „-Bleaga mica… ” 

     Se puse cu capul pe pieptul ei ascultandu-i bataile inimii … 

     Ea se ridica zgomotos si cazu jos din cauza fragilitatii trupului sau. Plangea, plangea convulsiv. Se smulse din bratele lui. Se ghemui in mijlocul camerei, facandu-l sa se intrebe ce se intampla. 

       ” – Tu nu intelegi… n-ai sa intelegi niciodata. Traiesti in lumea ta. Lume in care eu nu am acces… M-am straduit atat de mult sa fac parte din ea, sa fac parte din tine. Sa-ti apartin. Mi-am compromis sufletul pentru tine. Pentru noi. Uitam sa fiu eu, ma dedicam tie. Te ascultam, iti sorbeam cuvintele, te admiram, savuram orice secunda alaturi de tine.. Tot ce mi-am dorit a fost sa nu simt nimic profund pentru tine… nimic care sa ma faca sa-mi pierd mintile. Dar iata-ma aici, in mijlocul camerei tale, plangand si ducand totul pe terenul dramei. Mi-am dat seama ca te iubesc si ca lucrurile nu mai pot avansa. Mi-am dat seama ca tin mult mai mult la tine decat la mine….. „

     Ramase incremenit in mijlocul patului uitandu-se la ea. Cuvintele  pareau ca-l lovesc din toate partile. Nu stia ce sa spuna. Stia asta, dar fiindu-i spuse cu atata hotarare.. il nelinisteau. Sa o imbratiseze? S-ar fi smucit.. sa o sarute? Nici nu s-ar fi putut atinge de ea. Simtea ca trebuie sa-i fie alaturi, sa o linisteasca.. 

    ” – Imi pare rau c-ai ajuns in starea asta….. din cauza mea . „

   ” – E vina mea, m-am complacut. N-am putut renunta la ochii tai albastri, unde simteam siguranta, la atentia pe care mi-o acordai, la tot timpul petrecut impreuna… la pielea ta fina si alba… ” 

      Liniste. Se apropie de ea. O imbratiseaza strans. Nu poate sa-i promita nimic. Doar ca pe moment, e aici, langa ea. Il saruta ca si cand ar fi ultimul sarut… ii zambeste, sarutandu-i nasul, fruntea si obrajii.. 

     Adorm imbratisati, asa cum si-a dorit intotdeauna. In bratele lui protectoare, fiind singura femeie din viata lui…  

     ” Dragul meu,

        Poate nu te-am meritat niciodata. Tu voiai o iubire simpla, eu am complicat totul. Nu mai pot trai asa, oricat de greu mi-ar fi sa ma despart……. de mine. Caci iti apartin tie. Ti-am apartinut de atatea ori, m-ai avut. Nu vreau sa-ti tin viata in loc. Te iubesc, de aia n-as vrea sa te schimbi pentru mine. Eu iubesc, deci sunt bolnava. Bolnava de iubire. Trista si bolnava. Stii ce e trist? Ca oricat timp as petrece cu tine, nu ma vindec. Sunt rani prea adanci. 

      Nu ma cauta. Ar fi prea dureros……. acum, cand poate e prea tarziu. Stiu doar ca-n ultima zi din ce-a ramas din mine, am fost a ta. Voi ramane pe vecie. 

                                                                       Cu drag, a ta copila. ”