” De multe ori am vrut sa scriu despre tine, despre „noi”, chiar daca, practic nu a existat un” noi”. Am vrut sa impartasesc cu altii cat de norocoasa eram sa te am, dar m-am abtinut. Mi-era teama ca ceilalti vor vedea si cealalta latura a ta si mi te vor fura. Imi vor fura si singura licarire de fericire.

         Imi amintesc si acum primele discutii cu tine, evident pe un site de socializare. Timide, fara importanta. Plictisitoare as putea spune. Nu am cum sa uit prima noastra socializare ” pe viu”. Imi tremura vocea si ramasesem surprinsa ca ma stii. 

       Te asezasei langa mine. Intamplator, credeam atunci. Prietena mea imi facea semne. Chiar si dupa ce-am jucat acel joc de 3-4 ori nu m-am prins. Nu ma uitam decat la prietena mea cum imi facea semne pe sub masa. Adora sa-i spui numele. Aveai si ai, de fapt, o voce incredibila. Patrunzatoare. 

        Nici nu indrazneam sa visez la tine atunci. Te vedeam si te salutam timida. Prietena mea era mai preocupata de asta. Chiar o indemnasem sa incerce sa te cunoasca. Nu puteam ajunge la tine. Imi pareai extrem de inteligent, calculat, rece. Aveam impresia ca esti intr-o relatie stabila, ca iubesti cu atata drag incat nici sa te salut nu as putea .. 

      Timpul trecea asurzitor. Nu o sa uit niciodata seara de 2 noiembrie 2013. Stii, iti uitasem si vocea de emotii. Ma inghesuisem in geaca si speram sa nu ma vezi. Doream sa nu ma privesti, sa nu ma pierd. Eram tacuta. Mi-era teama. Nu stiam ce sa-ti spun. Nici nu-mi imaginam asa ceva.

     Imi amintesc si acum primul nostru sarut. Il ravneam. Imi tremurau genunchii. Stiam ca poate, va fi ultima oara. Doream sa raman acolo cu tine, sa se opreasca timpul…

      Nu stiu cum s-au intamplat toate dupa. Nu constientizam ca totul e real. Veneam si visam la asta, uitandu-ma pe tavan. Ma indragosteam. Desi nu imi doream deloc. Nu voiam sa am sentimente pentru tine, sa devii o slabiciune. Sa te caut, sa am nevoie de prezenta ta. Si totusi… 

      Cum as putea sa uit totul? Ce as putea sa fac sa sterg toate amintirile? Dar nu vreau. Nu pot.

As ramane goala. In bataia pustii. Tunurilor. Sufletul mi-e tandari. As ramane fara nimic. Fara niciun gram de speranta, de umanitate. Am ramas cu amintirile. Clipe, ore, zile… luni. 9 luni.

         Cum sa uit bataia in zapada? Oameni care vor sa fie considerati adulti? Oameni la 20 de ani care se bat in zapada de parca ar fi prima oara cand o vad? Cum as putea uita plimbarile noastre iarna intr-un frig neinchipuit? De ce sa uit cand iti inghetau mainile doar ca sa-mi oferi mie manusile? Cum ti-ai dat hanoracul jos in ploaie doar ca sa ma acoperi pe mine? 

         N-as putea uita cum ma incurajai sa-mi infrunt temerile. Sfaturile tale, cuvintele tale, saruturile tale, ochii tai… pe tine. Inca ma amuza micul nostru „ritual, obicei”. Cel in care ma conduceai la usa, ne sarutam obrajii, fruntile, nasurile si buzele degerate de frig.. 

        Esti o slabiciune. O dorinta. O ambitie? 

        M-am inhamat la o cursa, la o batalie pe care stiam din start ca o voi pierde. O lupta cu morile de vant. M-ai avertizat de la inceput sa nu ma bag.. dar .. 

       Mi-e greu sa scriu despre tine. Ma pierd printre cuvinte. Ideile imi zburda. Nu ma pot concentra. Niciodata n-am putut sa scriu ceva despre tine. De la cap la coada. De fapt, nici nu am scris despre tine,  ci despre ce-am simtit eu. Despre felul tau de a fi.

        Daca mi-ar cere cineva sa scriu ceva despre tine, n-as sti ce. Poate as incepe cu ochii tai. Un albastru superb. Unii ar crede ca sunt doi ochi ca oricare. De un albastru monoton. Dar nu e doar atat. Ti-am zis de multe ori ca ascund mistere, lucruri pe care nu le pot descifra. Ma nelinistesc si totusi, in acelasi timp sunt o oaza de liniste. Unde ma vedeam. Doar eu. Si-mi zambeai strengareste si uitam de mine. Adoram sa-ti vad pupilele dilatate. Datorita mie. Sa ne privim tacuti, minute in sir. Sa ma rusinez si sa ma ascund la pieptul tau. Sa te intreb mereu de ce ma privesti atat de intens ” Pentru ca-mi plac ochii tai, sunt frumosi, ti-am zis.” 

      As continua cu mainile. Degete lungi de pianist, fine. Iubeam sa-mi iei chipul in maini si sa-l privesti, apoi sa-l saruti. Mii de fluturi ma invadau facand asta. N-as putea sa ma trezesc din betia imbratisarilor tale. Puternice, pline de pasiune, de dor… 

     Totusi, ti-am zis de multe ori, sa-l citez pe Camil Petrescu ” Intre inima mea si inima ta, simt mereu lama rece a ratiunii tale” . N-am putut niciodata sa ajung la inima ta. Da, uneori mi-am dorit mai mult de atat. Mai mult decat am fost. Nu m-am multumit cu ce-am avut. Ma gandeam, deseori, la viitor si uitam de prezent. Imi doream sa fiu speciala, dar poate eram. Voiam multe, fara sa vad ca ele au fost materializate deja. 

     Cum sa uit de lungile noastre conversatii? Esti un tip inteligent. Cu care ai ce sa discuti. Discutii despre viata, politica, fotbal… adoram sa ma contrazic cu tine. Sa te enervez. Mereu iti spuneam cat de simpatic puteai fi nervos.. As vrea, uneori, sa stam in pat si sa visam, iar. Sa-mi spui sa nu mai plec. Sa dansam din nou, in mijlocul camerei tale, stangaci, razand, traind clipa. 

     Ceea ce m-a mirat la propria persoana a fost faptul c-am plans. In fata ta. In fata unei slabiciuni cedezi, nu? A fost pentru prima oara in fata unui baiat. Si totusi, o faceam fara sa-mi dau seama. Nu stiu ce a fost cu mine.

     Mi-ai transformat sufletul complet. M-am transformat.

     Am regrete. Ceea ce n-as fi vrut. Regret ca nu m-am bucurat de anumite momente, ca ai avut, in unele cazuri, prea multa rabdare cu mine. Regret ca n-am profitat de timp si nu am avut lucruri frumoase impreuna. Regret ca nu te-am facut fericit atunci cand asteptai asta. Regret ca te-am dezamagit cand ma rugai cu privirea sa nu o fac.

     Mi-e dor, uneori. Cand trec prin anumite locuri, pe care le frecventam. Cand sunt singura. Cand trece prea mult timp fara sa-ti vorbesc. Mi-e dor si cand nu ar trebui. Nu stiu cand ma voi vindeca. Poate de asta se numeste dor, ca doare. 

     Si nu sunt multumita de ceea ce-am scris despre tine, dar m-am descarcat. Am zis ca e ultima oara… Sper. 

                                                                

                                                                                                 Cu drag,

                                                                                                 Kinder „