Archive for Decembrie, 2014


Conflict

Stateam. Ma gandeam. Uneori radeam si ajungeam la concluzia ” Sunt bipolara. „

Sau poate am doar prea multe personalitati. Asta nu inseamna ca sunt falsa. Ori ca am multe fete. Ci ca doar in mine zac multe persoane pe care nu am reusit pana acum sa le unesc. Poate pentru ca nu m-am maturizat ori consider ca ar iesi un haos. Eu sunt de fapt un haos. Mintea mea e unul. Urias. Fara izbanda.

Ieri, una din persoanele despre care am vorbit, mi-a adus o foaie de hartie pe care scria mic despre ce o supara. M-am gandit mult daca sa public. E parte din mine si doreste sa se exteriorizeze si am zis ” De ce nu? ” De ce sa o las sa tina in ea?

” Te-am redescoperit dupa 390 de zile ( cu aproximatie ) . Credeam atunci ca esti acelasi. Zambitor, cald, putin timid. Mereu glumet. Persoana alaturi de care sa ma simt ” EU” . Ador sa glumesc cu tine. Inteligent si poate cea mai frumoasa calitate a ta, stii sa te joci cu mintea oamenilor. Poate prea mult.

Incepusem sa simt ceva. Voiam sa neg tot mai mult. Inainte sa-ti vorbesc nu simteam nimic. Dupa, probabil am rascolit unde nu trebuia si cand nu trebuia. Mi se facuse dor. Cu timpul. Imi aduceam aminte si zambeam. Ca o adolescenta. Nu sunt indragostita. Incerc sa-mi explic zilnic ca nu este posibil asta. Stiam si probabil, inca stiu ca bat la usi inchise. Ferecate.

M-am jucat cu focul. Dar uitasem ca sunt singura in acest joc si ca-ntotdeauna, ma voi rani. Nici nu stiu ce am vrut de la tine. Sau poate nu vreau sa o spun. Ma invart in jurul cozii. Nu sunt sigura pe mine. Cand am fost? „

Citisem asta si ramasesem putin dezamagita. De mine. Da, sunt dezamagita de mine. Ca am permis asa ceva. Dar cum poti controla asa ceva? Taind raul de la radacina?

Astazi, tarziu o alta ” Eu” m-a cautat, in speranta de a-mi arata adevarul. De a ma trezi. Mi-a scris. Mi-era teama sa deschid plicul. Adevarul a durut intotdeauna.

„Recunosc, mi-a fost dor. Dar de o imagine. De pe vremuri adaugandu-i-se multe imbunatatiri ulterioare. Din capul meu. Stau si ma gandesc ca nici vocea nu ti-o mai stiu. Ti-am uitat glasul. Nu-ti mai stiu zambetul. Fotografii? Reci. Exact ca tine. Am avut asteptari. Prea mari. Mereu mi-am zis ca n-o sa se mai intample. Deci? De cine mi-e dor? De o imagine?

Ne-am jucat unul cu mintea celuilalt. Si era placut. Mi-era drag. Abia asteptam. Nu l-am considerat un joc al seductiei. Al recuceririi. Doar imi facea placere. Si-mi aducea emotii. Ma ambitiona sa-ti patrund in minte. Dar nu am putut niciodata cum am vrut. Iar astazi, am ramas din nou singura la „Linia de start” . Poate pentru ca jocurile astea nu duc nicaieri. Mereu mi-au placut lucrurile concrete. Si desi am  crezut initial ca nu vreau nimic din aceste jocuri… nu pot alerga la nesfarsit dupa ” nimic” .

As vrea sa pun lacat cuvantului ” dor . Si totusi..

loveAs vrea sa cred ca nu e doar o nevoie de afectiune. Sau poate e. Poate e doar o frustrare ce abia acum a iesit. Afectiunea pe care nu ai putut sa mi-o oferi niciodata. Poate o mica parte din mine doreste ce i s-ar fi cuvenit atunci. Dar timpul a trecut.. si poate nu vorbim aici despre prescriptia extinctiva..

Nici nu stiu despre ce. Stiu clar despre cine. Ca-ntotdeauna. Si-mi pare rau. Pentru tine. Pentru pozitia ingrata in care te-am pus, dar mai ales pentru mine. Din nou, nu am putut controla fenomenul. Sunt sigura ca nu ar trebui sa-mi cer scuze, dar mereu am lasat de la mine ..

Ma-ntreb, daca te-as vedea cum ar fi ? Emotii ? Si apoi delasare vazandu-ti comportamentul ?

Ar trebui sa ma trezesc. „

Nu stiam ce sa spun. Nici acum nu stiu. Stiu, poate un singur lucru. Ai generat un conflict. Dar am evitat sa fie intre noi. Nu am curaj. In mine. Desi cele doua parti par atat de asemanatoare, sunt atat de diferite.. eu sunt atat de diferita in ceea ce te priveste ..  In a te sterge definitiv din minte ori a te rataci din nou, printre ganduri. Nu am vointa necesara sa unesc aceste parti din mine si sa vad rezultatul. Prea mult zgomot. Vreau liniste.

Si e a doua oara cand am scris despre tine. Stiu sigur ca tu nu vei canta despre mine niciodata. Nu-mi place ce am scris dar ceva din mine cerea sa fie scris. Poate pentru ca daca ti-as spune tie ar fi in zadar.. 

Sunt confuza. Va trece. Cum a trecut si data trecuta. 

Si totusi …. 

„Printre randuri fug tot singur
Si sub pagini albe mor
Si as vrea sa simt ca ma-nconjorï.”

„Treaz intr-un vis de-mprumut
Cu limba nisip si ochiul cusut
Te-ncui risipit in cuvinte azi !”

Anunțuri

                       Buna !

                    Am revenit, cica. Stiu, nu am mai dat pe aici de ceva timp. August, parca. 

                    Nu stiu cum sa incep. Sau de fapt, am inceput deja. Sa va spun despre mine? Despre cum ma simt? Sa comentez diversele subiecte ce se perindeaza pe la televizor ? 

                   Sunt studenta. Chiar sunt. Si e frumos. Un nou capitol, oameni noi, probleme noi.. N-as putea spune ca e extraordinar statutul asta. E diferit, clar. Ma bucur ca am intrat acolo unde mi-am dorit. Mai greu, ce-i drept. De ce am vrut sa subliniez ” mai greu”? Pentru ca unii si altii considera ca mi-ar fi rusine c-am intrat la taxa prima data. Nu. Mi-era bine si atunci. M-am ofticat doar pentru ca mereu vreau tot ce e mai bun pentru mine si sa ma depasesc. Dar sunt la buget acum. Si e bine.

                Viata de camin? Draguta. Am avut norocul s-am doua colege dragute. Mi-era teama din cauza firii mele putin diferite dar inca traiesc, deci nu s-a intamplat nimic dramatic.

                Facultatea? Oh.. poveste lunga. O sa incerc sa rezum cat mai mult. Mai, e frumoasa. Sunt sigura ca printre cei care ma cititi ( cati ati mai ramas, va multumesc ) ati trecut deja prin etapa asta. Dar e ca un mecanism. Trebuie sa vorbesc despre asta. Daca nu acum, cand? 

               E frumoasa, dar de ce ? Poate pentru ca realizezi cate ai pe cap si ca trebuie sa le faci fata. De ce? Pentru ca esti om. Si trebuie sa fii unul frumos. Sa nu renunti. Sa te formezi. Sa-ti construiesti un mediu cat mai placut si de viitor pentru tine. ( Cat de filosofic, nu? )

              Pentru cei care totusi nu au ajuns inca la facultate, sa stiti ca nu e asa de diferita de liceu. Stiu, am 3 luni de facultate si ma dau desteapta. Este diferita pentru ca e mult, mult mai mult de invatat. Asta daca vrei sa inveti. Dar… am vazut, cu stupoare, ca oamenii sunt cam la fel ca-n liceu. Ca oriunde, de fapt.. Pupincuristi, fatarnici, egoisti, ipocriti. Nu voi da nume pentru ca nu ar fi corect. Doar am generalizat. Am intalnit oameni care au uitat de unde au plecat, de prietenii de inaintea inceperii facultatii. Daca esti la Drept, nu ai o stea in frunte si ceilalti nu au, intelegi? Esti la fel. Doar ca unii nu inteleg asta. Si e trist.

              Sunt si oameni care rad la cea mai mica prostie pentru a fi acceptati. Integrati. De ce? De ce nevoia asta sa stai cu mai multe persoane doar pentru a fi parte dintr-un grup? Sunt si exceptii, desigur. De ce sa stai cu persoane a caror companie nu-ti face placere? De ce s-ai 30 de ” prieteni” cand de fapt doar unuia ii poti spune totul ? De ce sa  te afisezi in halul asta? De ce sa-ti murdaresti sufletul si timpul cu oameni nefolositori? Probabil mai trebuie pierdut timpul si asa.

            Mi-e dor de liceu. Mi-e dor pentru ca eram acasa, de profesori, de materia de liceu, de ore, de colegi. Chiar daca nu m-am inteles cu toti. As mai da BAC-ul de 3-4 ori. Mi-e dor de rabdarea profesorilor, de glumele facute la ora de istorie, de amenintarea cu 2… Dar s-au dus. Le pastrez in suflet. Uneori ma sfasie pe interior si ma apuca melancolia.. si ma pierd. Stau minute in sir gandindu-ma la ce a fost. La cine eram.. 

            Venind vorba de trecut.. m-am intors zilele astea la el. Am inceput sa vorbesc din nou, cu persoane din trecut. Persoane pe care le credeam ” moarte ” alaturi de trecut. Multi s-ar intreba daca nu mi-am facut rau. Nu. M-am testat. Unii din trecut au ramas la fel cum i-am lasat. Doar incearca sa slefuiasca o alta imagine. O alta imagine alaturi de care nu ma simt bine. Si poate ca asa e mai bine. Oamenii se schimba. Ce simteai acum un an, acum e degeaba. 

           Mi-am facut curaj recent sa vorbesc cu altcineva din trecut. Nu ca mi-ar fi fost dor. Era o ambitie. Voiam sa-mi demonstrez ca nu imi mai este teama. Ca nu ii sunt inferioara trecutului. Ca-l pot invinge. Am avut emotii, recunosc. Dar, am descoperit cu placere aceeasi persoana amuzanta, deschisa in compania careia ma simteam minunat.. Mi-a fost teama ca va fi o conversatie trasa de par, chinuita. Dar nu a fost. Mi-am amintit si mi s-a reamintit ca niciodata conversatiile dintre noi nu au fost asa. Am realizat ca, macar de data asta, nu ma indragostisem pe vremuri de persoana gresita desi s-a terminat la un moment dat. Uneori greseam si reciteam conversatiile. Imi place sa fac asta. Am facut-o din nou. N-as regreta. Am ras si mi-am bucurat sufletul. Intrebarea care e pe buzele Denisei, mai mult ca sigur ” Te-a rascolit? ” Nu. A fost doar un pansament pentru suflet. Sa-mi arat ca nu e nimic de care sa ma tem. Sa-mi arat ca am trecut peste… 

         M-am apropiat de mama. Mi-e dor de ai mei. Ii iubesc atat de tare. Mult mai mult decat inainte de inceperea facultatii desi atunci credeam ca-i iubesc extrem de mult. Ma simt mai apropiata fata de ei. Imi dau seama ce parinti speciali am si cat sunt de norocoasa. Si cum de fiecare data cand vorbesc despre ei si nu-s langa ei, ma intristez. Poate pentru ca maturizandu-ma pe zi ce trece imi dau seama de multe. 

       Mi-am facut si un prieten foarte bun. Stefan. Dificil om. Uneori poate fi atat de enervant. Si-mi vine sa-l bat mereu. Si sa-i smulg pielea si apoi sa-l imbratisez si sa-i zic cat de imposibil poate fi. E prima persoana de care m-am atasat de cand a inceput facultatea desi prietenia noastra a inceput atat de ciudat si intamplator. Si nu, nu am fost, nu suntem si nu vom fi impreuna. Desi ma amuza teribil cand cineva crede asta. Nu a fost vorba niciodata despre asa ceva. Nu am facut niciun pas spre el si nici invers in sensul asta. Dar nu as putea sa stau fara el. Sa nu monopolizeze el discutiile? Sa nu mi se destainuiasca? Oh, mi-ar lipsi. Desi ma enerveaza. E ca un rau necesar. Azi m-a suparat a38474773737a oara… dar deja e o rutina. 

       Voiam sa mai zic cred, ceva. Dar am uitat. Nu sunt indragostita. Si nici nu cred ca vreau sa fiu ceva timp. M-a intrebat recent cineva daca nu-mi doresc sa fiu indragostita, s-am fluturi. Am zis un ” Nu” razand. Nu stiu.

       Recitind conversatia amintita am gasit pasajul asta.

            ” – Ce-mi faci?

             – Te scot din minti, femeie . „

       M-a amuzat. Si in acelasi timp, mi-a furat un zambet.

      Imi pare rau ca nu v-am mai citit, ca nu sunt la curent cu noile voastre postari. O sa recuperez. Nu promit..

     Nu cred ca voi mai scrie pana la Craciun. Sarbatori fericite oameni frumosi ! Mult spor la scris. Un An Nou cu tot ce va doriti si multa liniste in sufletele voastre de artisti.

     Va las melodia asta. Sigur o stiti. Dar o ascult de o ora intruna.