Stateam. Ma gandeam. Uneori radeam si ajungeam la concluzia ” Sunt bipolara. „

Sau poate am doar prea multe personalitati. Asta nu inseamna ca sunt falsa. Ori ca am multe fete. Ci ca doar in mine zac multe persoane pe care nu am reusit pana acum sa le unesc. Poate pentru ca nu m-am maturizat ori consider ca ar iesi un haos. Eu sunt de fapt un haos. Mintea mea e unul. Urias. Fara izbanda.

Ieri, una din persoanele despre care am vorbit, mi-a adus o foaie de hartie pe care scria mic despre ce o supara. M-am gandit mult daca sa public. E parte din mine si doreste sa se exteriorizeze si am zis ” De ce nu? ” De ce sa o las sa tina in ea?

” Te-am redescoperit dupa 390 de zile ( cu aproximatie ) . Credeam atunci ca esti acelasi. Zambitor, cald, putin timid. Mereu glumet. Persoana alaturi de care sa ma simt ” EU” . Ador sa glumesc cu tine. Inteligent si poate cea mai frumoasa calitate a ta, stii sa te joci cu mintea oamenilor. Poate prea mult.

Incepusem sa simt ceva. Voiam sa neg tot mai mult. Inainte sa-ti vorbesc nu simteam nimic. Dupa, probabil am rascolit unde nu trebuia si cand nu trebuia. Mi se facuse dor. Cu timpul. Imi aduceam aminte si zambeam. Ca o adolescenta. Nu sunt indragostita. Incerc sa-mi explic zilnic ca nu este posibil asta. Stiam si probabil, inca stiu ca bat la usi inchise. Ferecate.

M-am jucat cu focul. Dar uitasem ca sunt singura in acest joc si ca-ntotdeauna, ma voi rani. Nici nu stiu ce am vrut de la tine. Sau poate nu vreau sa o spun. Ma invart in jurul cozii. Nu sunt sigura pe mine. Cand am fost? „

Citisem asta si ramasesem putin dezamagita. De mine. Da, sunt dezamagita de mine. Ca am permis asa ceva. Dar cum poti controla asa ceva? Taind raul de la radacina?

Astazi, tarziu o alta ” Eu” m-a cautat, in speranta de a-mi arata adevarul. De a ma trezi. Mi-a scris. Mi-era teama sa deschid plicul. Adevarul a durut intotdeauna.

„Recunosc, mi-a fost dor. Dar de o imagine. De pe vremuri adaugandu-i-se multe imbunatatiri ulterioare. Din capul meu. Stau si ma gandesc ca nici vocea nu ti-o mai stiu. Ti-am uitat glasul. Nu-ti mai stiu zambetul. Fotografii? Reci. Exact ca tine. Am avut asteptari. Prea mari. Mereu mi-am zis ca n-o sa se mai intample. Deci? De cine mi-e dor? De o imagine?

Ne-am jucat unul cu mintea celuilalt. Si era placut. Mi-era drag. Abia asteptam. Nu l-am considerat un joc al seductiei. Al recuceririi. Doar imi facea placere. Si-mi aducea emotii. Ma ambitiona sa-ti patrund in minte. Dar nu am putut niciodata cum am vrut. Iar astazi, am ramas din nou singura la „Linia de start” . Poate pentru ca jocurile astea nu duc nicaieri. Mereu mi-au placut lucrurile concrete. Si desi am  crezut initial ca nu vreau nimic din aceste jocuri… nu pot alerga la nesfarsit dupa ” nimic” .

As vrea sa pun lacat cuvantului ” dor . Si totusi..

loveAs vrea sa cred ca nu e doar o nevoie de afectiune. Sau poate e. Poate e doar o frustrare ce abia acum a iesit. Afectiunea pe care nu ai putut sa mi-o oferi niciodata. Poate o mica parte din mine doreste ce i s-ar fi cuvenit atunci. Dar timpul a trecut.. si poate nu vorbim aici despre prescriptia extinctiva..

Nici nu stiu despre ce. Stiu clar despre cine. Ca-ntotdeauna. Si-mi pare rau. Pentru tine. Pentru pozitia ingrata in care te-am pus, dar mai ales pentru mine. Din nou, nu am putut controla fenomenul. Sunt sigura ca nu ar trebui sa-mi cer scuze, dar mereu am lasat de la mine ..

Ma-ntreb, daca te-as vedea cum ar fi ? Emotii ? Si apoi delasare vazandu-ti comportamentul ?

Ar trebui sa ma trezesc. „

Nu stiam ce sa spun. Nici acum nu stiu. Stiu, poate un singur lucru. Ai generat un conflict. Dar am evitat sa fie intre noi. Nu am curaj. In mine. Desi cele doua parti par atat de asemanatoare, sunt atat de diferite.. eu sunt atat de diferita in ceea ce te priveste ..  In a te sterge definitiv din minte ori a te rataci din nou, printre ganduri. Nu am vointa necesara sa unesc aceste parti din mine si sa vad rezultatul. Prea mult zgomot. Vreau liniste.

Si e a doua oara cand am scris despre tine. Stiu sigur ca tu nu vei canta despre mine niciodata. Nu-mi place ce am scris dar ceva din mine cerea sa fie scris. Poate pentru ca daca ti-as spune tie ar fi in zadar.. 

Sunt confuza. Va trece. Cum a trecut si data trecuta. 

Si totusi …. 

„Printre randuri fug tot singur
Si sub pagini albe mor
Si as vrea sa simt ca ma-nconjorï.”

„Treaz intr-un vis de-mprumut
Cu limba nisip si ochiul cusut
Te-ncui risipit in cuvinte azi !”