” M-am tot gandit la el zilele astea.

                                        Stiam ca o sa vina ziua aia si amandoi o asteptam. Amuzant e ca totul a inceput datorita hazardului. Datorita unui simplu click. Unui banal ” hey „. Datorita unei ore tarzii in care nu aveam somn… 

                                      Ma amuza intotdeauna. Ma face, pe moment, sa-mi dispara grijile. Ma simt bine vorbind cu el. Dar e intimidant. Ma simt un pic ca-n 50 Shades of Grey, daca tot e sa facem legatura cu ceva superextramegagigaterra mediatizat. Nu m-am mai simtit asa de mult timp. Sa ma intimideze cineva si, totusi, sa ma simt atat de bine in prezenta cuiva. Sa-i caut privirea si atentia. Sa-mi dea timp din timpul lui.

                                    Il vedeam cum vine si ma gandeam ce as putea sa-i spun prima data. Sa-l imbratisez sau o strangere de mana colegiala? Sa-i zambesc? Sa-i zic un ” heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei” sau un ” Buna mai” ? Ma simteam ca-n clasa a7a, cand simti pentru prima data roseata din obraji cand un baiat simpatic se apropie. M-a surprins c-o imbratisare. Tremuram………………………… de frig, mai. Desi era soare. Simteam cum tot corpul e parca scaldat intr-un lac glaciar si asteptam venirea lui, ca pe o mica sursa de caldura.

                                  S-a instaurat o tacere ca de mormant. Porumbei infrigurati zburau pe langa noi iar un copil ii zambea soarelui de parca l-ar vedea prima oara. Si acum? Ne evitam privirile. O luam spre „Nicaieri” cu prietenul nostru drag, Vantul. Zgribuliti de frig incercam sa facem sa nu se observe cat de stangaci suntem. Imi fac curaj sa-l privesc. Imi zambeste si se uita in alta parte. Are un zambet frumos. Care se impleteste perfect cu ochii. Nu-mi pot da seama inca ce culoare au. Pare atat de sigur de el, atat de relaxat.. ori e doar o impresie?

                                Desi ii contestam prezenta, ma bucur ca V. e aici. Incearca sa destinda atmosfera, sa discute. Se aseaza langa mine, cuibarandu-se. Ma ia in brate, motivand prezenta frigului. Ii vad ochii. Sunt frumosi. Zambeste si cu ochii. Nu ii pot privi mai mult de un minut. Simt cum priveste in interiorul meu. Mi-au inghetat mainile. Le iau pe ale lui. Imi zambeste. Ma inrosesc. Ce maini calde are. Oare asa e si sufletul lui? Vine si mai aproape si-mi ia corpul firav si zgribulit de frig in brate. Zambeste copios. Imi intinde obrazul si-l sarut. Are pielea catifelata, maslinie. Suntem atat de apropiati incat as putea jura ca buzele noastre o sa se uneasca. Dar n-o face. Doar imi zambeste in coltul gurii. 

                              Se ridica. Probabil incearca sa se detaseze de acest moment. Mereu mi-au placut tipii care fumeaza. Nu ma deranjeaza ca o fac. Doar sa nu ma afecteze fumul. Dar atitudinea lui imi place. E inalt si se uita drept, in fata. Rade, agitandu-se de la frig. ” Nu stiu ce am, nu pot fuma. ” Se intoarce zgribulit de frig si ma imbratiseaza. E atat de agitat. Imi tot zambeste si ma priveste de parca ar astepta sa fac vreun pas. Ambitiosi, orgoliosi. Imi spune cu un zambet slab pe chip ” Ce repede trece timpul.. ” 

                             Vorbim diverse. Imi place ca atunci cand vorbim e atent si ma priveste direct in ochi. Desi pare neserios si un tanc de 10 ani in majoritatea timpului. are si momentele lui de seriozitate si parca-si argumenteaza varsta pe care o are..

                            Dar timpul e hain si trece pe nesimtite. Iar eu sunt cea care trebuie sa plece. Ne urcam in tramvai. E cald si aglomerat. Mi-au inghetat mainile desi am manusi. Imi strecor degetele inghetate sub maneca lui. Sta pe niste scari, in fata mea si-mi zambeste. Tot timpul mi-a zambit. E ca o siguranta? Desi il deranjeaza, probabil, mainile mele inghetate, nu spune nimic. Nu il pot privi mai ales ca pare ca ne tinem de mana. Ma uit pe geam iar tramvaiul trece pe langa blocuri gri, triste, oameni inghetati, goi .. 

                             Imi intorc chipul spre el si vad cum cateva raze timide ii cuprind chipul iar privirea lui era atintita spre mine. Ii zambesc strangandu-l usor de brat. Ma priveste la fel de atent. Parca nu e prezent. Ma uit in alta parte. Poate am ceva pe fata. Mi s-a intins tusul? Situatia e prea intimidanta. Il strang din nou de brat, zambindu-i. ” De ce te uiti asa? ” V. zambeste. El zambeste. Eu am chipul ca al unei rosii coapte. Imi retrag mainile, si ma ia pret de cateva secunde de maini..si cobor din tramvai.

                         Am revenit pe pamant. Printre oameni. Rasuflu usurata. Situatia aia chiar ma punea intr-o stare ciudata. El cu V. se duc pe la soare. Ma indeamna sa-i urmez. Tot ce-mi doresc e sa nu merg in bataia soarelui. Sa-mi treaca roseata. Imi striga, razand ” esti naspa ! ” Tot imi spune ca mai am cateva incercari sa urmez calea soarelui. Refuz. 

                     Se apropie. Baietii isi reiau glumele despre Vaslui. Nu ma simt ofensata. Auzisem deja destule in ultimele ore. Sunt bune. Au haz. Le dau ocazia sa para inteligenti si rai. Mai ales inteligenti. Ne ciondanim in ce parte a peronului sa stam, astfel incat sa prindem cat mai mult soare. Se duce in partea opusa si-mi face cu mana. Ma amuza cat de copilaros e. Il sun si-l chem langa mine. Rade si tot repeta ca un copil de gradinita ” ce? ce? ” 

                   Simt cum oboseala ma sfarseste. Multe emotii pentru o zi. Examen si EL. Vine spre mine cu acelasi zambet pe care l-a afisat toata ziua. Imi sprijin fruntea de pieptul lui iar el ma cuprinde in brate. Ma simt in siguranta. Ma bucur ca nu se fereste de cei din jur.

                Ne urcam in tren bucurandu-ne de caldura. Ne ingramadim 3 pe doua scaune si ne amuzam de o femeie in varsta din fata noastra care are un trandafir peste bagaje. Doar vine nea’ Valentin, nu ? Ma imbratiseaza, se pune cu capul pe picioarele mele, ma saruta pe obraz in timp ce ma uit la ceva aratat de V. Ma examineaza. Imi intinde din nou obrazul. Il sarut. Imi cauta mainile si le cuprinde in ale lui. Avem din nou privirile atintite unul asupra celuilalt. Ma joc cu fata lui. Il trag de obraji, de buze. Se smuceste usor. Nu riposteaza. Ne uitam iar unul la altul, fiecare parca asteptand ceva. Se uita in sus. Apoi la mine, apoi iar in sus. Zambesc. ” Am inteles, ii spun, privind spre geam. ” 

                 Ma imbratiseaza, sarutandu-mi obrajii si-mi spune ca ne vom revedea in curand. Ma mai priveste putin. Inca asteapta. Eu astept. 

             #givemeasign..

            #maybetonightIlltellyoueverything

           

               Se ridica si pleaca. Il privesc de dupa geamul inghetat.. Intoarce capul de doua ori si-mi zambeste. Apoi se indeparteaza…. Rasuflu usurata. Ma simt de parca am fost privata de oxigen ore in sir. Molesita, obosita. Dar cu amintiri frumoase. I-as trimite un mesaj in clipa urmatoare. Dar daca tot asteapta, de ce sa nu o mai faca? 

               Nu tin V. Day… pentru ca mi se pare o prostie. O prostie, ca multe altele, imprumutata. Nu trebuie o zi data de americani ca sa-i arati persoanei de langa tine ca tii la ea. De ce s-o faci pe 14 si nu pe 24? Pentru ca mediatizare de aia. Imi amintesc ca-i zisesem in gluma zilele trecute daca vrea sa fie ” Valentinul meu.. ” Din cate imi tot zice de miercuri incoace, maine il voi vedea. Coincidenta? *inimacatunpurice*

             Fluturi… ” 

 ” What a wicked game to play / To make me feel this way… ” 

   PS: stiu ca nu e varianta originala la melodie, dar ii ador vocea lui Corey Taylor aici..