” Ne vedem curand … „

           „Ramasesem cu ideea asta in cap si asteptam. Stiam ca o sa vina. Desi ii place sa se invarta in jurul cozii si probabil, are o satisfactie aparte modelandu-mi mintea asemeni plastilinei.

            E un tip inteligent. S-a orientat intr-un oras nou,  fara sa se panicheze cu aceeasi calmitate pe care o afiseaza mereu. 

           Mereu mi-am dorit sa par mai indiferenta, mai rece astfel incat sa nu pot fi citita atat de usor, mintea mea sa nu mai fie atat de manipulata. Probabil pentru ca nu ma pot preface si asa sunt eu, o Bleaga. Si scriu cu majuscule, remomerand clipe frumoase de acum un an si ceva.

          L-am imbratisat de parca l-as vedea zilnic si prezenta lui nu ar fi asa speciala, dar nu era asa. Eram fericita sa-l vad. Se aseaza si ma priveste cu acei ochi calzi dar in acelasi timp plin de mister. Primul zambet a aparut. Ma fac precum tricoul, rosie. Nu se observa dar eu simt. Nu sunt nelinistita doar ca e plin de mister si simt ca oricat as inainta c-o foaie in cartea vietii lui si felului sau de-a fi, una noua apare mereu. Ori eu ma confrunt cu dificultati in a le citi. E fascinant dar, in acelasi timp ma intreb daca nu e o lupta cu morile de vant.. nu cumva vreau sa demonstrez ca cerul nu e albastru ci e ce culoare vreau eu? 

         E fascinat de regnul animal. Documentare, cercetari.. E incredibil sa te calmezi uitandu-te la un documentar despre felinele din Nord. Extraordinar. Ma pun in fata televizorului, sugerandu-i sa porneasca filmul. Ma priveste calm, neclipind. Incerc pe cat posibil sa-i evit privirea si, in acelasi timp, ravnesc dupa ochii aia care sa ma priveasca fix, doar pe mine. E acelasi lucru ca in tren. Ne uitam unul la altul, zambim si atat. Revenind, da, este vorba de Interstellar. Tata il vazuse. Jumatate din galaxie il vazuse. Toata lumea il aprecia. Singurul lucru ce nu-mi placea din start era durata lui.

        O tacere ca de mormant se instaleaza. Ma cuibaresc langa el. E atat de calm, observandu-se prin modul in care respira. Privirea lui pare atat de rece, de nepatruns. De parca ar trebui sa strabati decenii ca sa-i ajungi la poarta sufletului. Si nici atunci nu esti sigur ca vei putea intra. Sau poate doar exagerez. Poate-s putin debusolata de un inceput. Simte cum il privesc asemeni unui copil ce-i explici multele sale curiozitati si imi zambeste. Pare altcineva. Imi intorc privirea catre film, amuzata de modul copilaresc in care m-am purtat.

      Filmul e interesant. Uneori, emotionant. Dar cu foarte multe chestii SF. Multa palavrageala despre galaxii, modul de percepere diferit al timpului. Fascinant dar parca putin prea mult. Imi explica diverse lucruri din film. Imi place sa-l ascult. Are o voce placuta, uneori o simt asa de copilaroasa iar, alteori, pare atat de matura si enervanta din cauza cuvintelor produse. 

       Interstellar nu e de mine. El e prea concentrat acolo, eu nu. Sunt deja obosita. Ma intorc butonand telefonul. Il intreb daca e asa interesat de film caci dureaza prea mult si nu ajunge la rezultatul dorit. Imi zambeste din nou apoi incruntandu-se spunandu-i ca e chiar atras de film. 

       Butonez telefonul cu Denisa. Stie ca e aici, in coasta mea, si, totusi ma intreaba de el. Il simt in ceafa mea incercand sa vada mesajele. Cat de copilaros si totusi : Intimitate dom’le ! E intrigat si curios ca un copil vazandu-ma cat de copios rad. Ii arat in cele din urma. Scrisesem despre el, evident. Nu lucruri extraordinar de bune. Sau poate putin exagerate. Nu voiam sa se simta atacat ci doar… sa inteleaga mesajul. A zambit si s-a reintors la film. 

     Dispar pentru cateva momente din peisaj iar cand ma intorc il observ asteptandu-ma cu un zambet atat de minunat pe chip. Raman putin miscata. Si nu pentru ca mi-a luat locul si pentru frumusetea zambetului. Pare atat de clar, pur dar in acelasi timp inselator, misterios..  Cum sa nu-ti doresti sa te trezesti in fiecare zi langa un astfel de om? Cu un zambet ca acesta? Sa aiba puterea sa te faca sa uiti pe moment pe ce lume te afli? Inaintez usor, de parca mi-ar fi teama sa stric aceasta imagine. As putea-o privi ore-n sir.. 

„I’m about to lose my worried mind…”

      Se cuibareste la pieptul meu asemeni un copil. Stiu ca zambeste. De fapt, cand nu zambeste? Si eu…. si eu zambesc. Transmite atata caldura omuletul asta. Sau poate eu hiperbolizez totul. Ma joc cu parul lui. E atat de fin si des. Orice fata ar fi invidioasa pe el. 

       Dupa aproape 3 ere glaciare, filmul se termina. Nu stiu daca sa-l recomand sau nu. Depinde cat sunteti de pasionati de SF si cat de multa rabdare aveti. Si daca vrei un final mai ciudatel.  

        In sfarsit putem discuta lucruri serioase. Poate prea serioase. Ne aducem aminte ca incepe cel de-al doilea semestru. Note, mariri, teste, examene, restante. Si multa, multa lene. Ajungem la subiectul ” noi „. Il intreb rece ” De ce ai venit aici? „. Urasc si totusi ma amuza cand lumea vrea sa se invarta in jurul cozii si sa raspunda la o intrebare cu o alta . ” De ce nu?” Insist pentru un raspuns clar. Poate, uneori, ar trebui sa las lucrurile asa cum vin si sa nu mai interpretez orice si sa ramific orice chestie in 947474 de alte chestiute. Imi spune ca voia sa vorbim, sa petrecem ceva timp… Ma intreaba de ce i-am vrut prezenta. Incerc, cum am zis mai sus, sa par rece dar nu prea-mi reuseste… dandu-i cam acelasi raspuns ca al lui. 

       Vorbim despre mesajele vazute de el mai devreme. Ma amuz de mine insami dar ma si enervez explicandu-i ca as putea sa-mi pun un semn pe frunte cat Casa Poporului, parca tot nu observa. Imi raspunde acid si rece” Nu sunt prost. ” II rad zeflemitor raspunzandu-i pe acelasi ton ” Nu, dar o faci. Si nu-mi place. ” Zambeste. Intr-un mod perfid. Siret. „Poate semnele tale trebuie gandite.” Vine si ma imbratiseaza. ” Poate semnele mele nu au prezenta nelimitata.. ” Incearca sa-mi explice ca sunt o persoana placuta si ca e interesant si totusi.. atatea semne de-ntrebare.. 

       Miroase atat de placut. As putea sa-mi pierd zile insir in mireasma asta. Zambeste si ma imbratiseaza. Sta atat de calm cu mine-n brate. Ma simt ca un copil cu o jucarie noua, neputand sa ma abtin sa nu-i ating chipul. Are o piele atat de fina completandu-se cu parul. Dantura aproape perfecta ii este invelita de buzele carnoase. Le ating usor cu varful degetelor. Sunt uscate desi, am observat ca are ticul de a si le „manca”. Ii spun cu o voce slaba parca venita de la mii de km distanta si totusi parca atat de pronuntata ” Ai buzele uscate mai… ” . Zambeste. Deschide ochii aia mari si ma priveste fix. Spusesem in postarea anterioara ca mi-a fost greu sa descifrez culoarea ochilor lui. Desi e bezna, ii stiu pe de rost. Verzi, blanzi, misteriosi cu o nuanta de caprui metalic care-i confera seriozitatea aia sumbra. 

      Tacerea lasase o cicatrice in aer. Suntem din nou la fel de apropiati cu zambete tampite. Mi-e teama sa ma apropii stiind ca va fi ca pana acum. Timida, reticenta, rosie ca un rac ( ce bine ca e intuneric si nu ma vede ) dar.. probabil simte cum inima bate de zici ca vrea sa castige premiul pentru cea mai nazdravana inima. Imi lipesc buzele arzande de ale lui, simtind in acelasi timp ca nu mai am aer. Mi le retrag cu aceeasi rapiditate cu care le-am „bagat in aceasta lupta”. Ma priveste dupa fix, zambindu-mi. Intoarce privirea lasandu-ma nedumerita. Isi intoarce privirea, zambindu-mi in coltul gurii. Liniste.

       Se indeparteaza si imi spune pe un ton autoritar ” Iti place sa cauti atentie. ” Rad nervos, displacandu-mi faptul ca am fost prinsa. Incredibil de imprevizibil. Neg. Imi da numeroase exemple in care ii cautam privirea, imbratisarile. Are un zambet atat de enervant pe fata de parca m-ar fi prins cu nu stiu ce asupra-mi. Imi place. Pe cat e de enervant, pe atat de inteligent.

        Imi place sa-l privesc cum adoarme, usor si repede. Ma foiesc de cateva ori incercand sa-mi calmez gandurile. Adorm intr-un final fiind surprinsa de ziua ce tocmai a trecut.

       Cateva raze timide imi inunda chipul si ma intorc pe partea cealalta. Il vad cuibarit intr-un colt, aproape inghetat. Are o moaca de copil bland si cuminte… Genele lungi ii sunt atat de evidentiate.. Are un somn atat de linistit si calm. Intocmai ca el. Revin peste cateva minute sarutandu-i usor obrazul stang fiindu-mi teama sa nu-i tulbur somnul. Il invelesc si aud un plapand ” Merci mai… ” 

       Ma invart zeci de minute dar ma simt coplesita si cu organismul slabit si ma cuibaresc langa el. 

       Suntem deja in tren. Sunt destul de mahnita. Dupa aproape o luna de vacanta, trebuie sa ma reintorc. Nu am chef de cursuri, seminarii, teste, examene… E in dreapta mea, butonand un joc. Interesant dar cam violent. Are bateria 3 %. Inca butoneaza. Ii spun sa lase jocul sau va ajunge in oras cu telefonul inchis. Imi rade din nou zeflemitor spunand-mi ca din nou ii caut atentia. Intr-un final magica baterie i se termina si ca o pisica perversa vine si se gudura pe langa mine, luandu-ma in brate cerandu-mi telefonul sa se joace.

        Asteptam sa iesim. La fel ca-n tramvai il surprind cu privirea atintita asupra-mi. Ii zambesc. Imi zambeste din nou, dar pare obosit si e un zambet cald. Fara niciun mesaj.

       In cele din urma ne luam un ramas bun cam rece, distant si extrem de obosit. O luam in directii opuse. Deja mi-e dor sa ma faca sa zambesc si sa-mi dea replici acide. Maine un nou inceput pe care nu am chef sa-l infrunt.

       Maine ma trezesc inaintea soarelui iar eu rememorez ultimele 24 de ore din viata mea. Urasc sa stau ca pe jar si sa astept. Nu stiu de unde-l stiu dar imi place la nebunie  ” Asteptarea este sursa tuturor durerilor de inima.”  O sa regret maine c-am stat atat scriind aberatii… 

      Revin, sper… ”