Am câştigat nimic şi era să pierd totul.

Eram pe marginea prăpastiei mele, construită de mine însămi, înaltă, cu dificultăţi la urcare şi cu un gol imens. Ce ar fi trebuit să fac? Să mă întorc pe acelaşi drum, bătătorit dar atât de mult dorit de mine? De noi? Cu care mă obişnuisem şi la care, totuşi, visasem de 180 de zile? Să închid ochii şi să mă las purtată de vânt, în gol, întocmai ca o laşă?

Aflându-mă pe marginea prăpastiei şi reflectând printre lacrimi, am realizat cât de îndrăgostită pot fi şi că orice vântuleţ răcoritor nu se compară cu Soarele cald, plăcut, ce ţi-a fost alături atâta timp. Dorinţa de a arde sub puterea lui nu poate fi înlocuită, nici de-ţi face uneori rău, pentru că tu acolo vrei să fii şi să rămâi.

Sunt dependentă de căldura razelor de Soare, ce mi-au încălzit sufletul şi mi-au tras sufletul spre lumină. Mi l-au domesticit. Iar eu, ca de fiecare dată, la dispariţia temporară a razelor, mă pierd şi mă cuprinde întunericul. Îmi ia în primire sufletul şi mă simt neputincioasă. Sunt doar o urmă de suflet rătăcită, ce are nevoie de a fi ghidată încontinuu, deşi ar fi trebuit să pot face asta. Nu vreau. Nu pot. Simt dureri la fiecare pas pe care ar trebui să-l fac de una singură şi dorinţa de a mă reîntoarce e din ce in ce mai mare, mereu.Soarele cald, primitor mă completează cum nu am crezut că o va face vreodată. Nu mi-am imaginat niciodată că voi iubi lumina întocmai cum am iubit întunericul. Nu m-am gândit că întunericul îmi va fi acum doar un refugiu. Un refugiu unde nu voi naşte sentimente de ură, ci de dor şi iubire faţă de Soare.

De ce nu pot realiza o balanţă? Să am parte de cele două lumi în mod egal? De ce nu sunt capabilă? De ce? De ce te iubesc Soare atât de mult şi totuşi mi-e teamă că mă vei abandona? Că nu voi putea fi capabilă să te păstrez aproape? De ce-mi tremură inima când reapari şi totul pare a fi normal, iar eu, nu pot crede ceea ce văd, simt?

Cum de mi-era atât de teamă de căldura Soarelui, să mă cuprindă, să mă atingă şi acum nu aş mai vrea să plece de lângă mine? Îmi doresc să te ating, să-mi ard pielea, să am cicatrici pentru totdeauna. Să rămână ceva fizic din tine, pe mine, mereu. Nu doar în suflet. Ori dacă aş mai avea suflet după. Oare aş mai avea? Probabil ar fi cuprins de întuneric, iar eu aş zâmbi.. pentru că sufletul meu s-ar reîntoarce la vechea casă, acolo unde s-a născut şi s-a format. În întuneric.

Nu vreau un alt Soare acum. Nici nu mai există un altul. Ci doar raze rătăcite.Nu vreau să pierd lumina. Nu vreau să mă învăţ să trăiesc fără lumină, fără Soare. Vreau înapoi. Vreau căldură.