Soarele meu e mort.

S-a dus în adâncuri. În adâncurile memoriei mele şi nici cea mai performantă cheie nu-l poate descuia de acolo. Se va descompune. Cât mai repede, posibil. În chinuri sau cât mai pe nesimţite? Merg pe prima variantă.

Îmi urăsc Soarele. E doar o stea. Poate, nici măcar atât. E o chestie din milioanele de chestii.

Îmi părea atât de rău de faptul că razele lui nu vor mai reuşi să mă încălzească niciodată la fel. Că nu puteam face nimic să schimb asta. Mă pedepseam pentru greşeala cruntă pe care o făcusem de a îndepărta cea mai importantă stea din lumea mea. Nu-mi imaginam lumea fără lumina ei. Aş fi făcut orice ca să-mi readucă la viaţă trupul firav cu căldură, cu prezenţa ei.  Înainte mă copleşea cu mii de raze fierbinţi şi mi se părea ireal că am o stea doar pentru mine. Doar a mea.

Steaua mea a început să pălească. Inexplicabil, credeam. Încercam să-mi readuc steaua pe calea cea bună. Mă frământam.Furtuni, fenomene naturale neobişnuite pe biata planetă..Asupra-mi. Credeam că e doar vina mea. Că sunt o biată planetă, pe cale de dispariţie. Că Soarele va dispărea din galaxie iar eu voi fi supusă pieirii. Am făcut mii de ritualuri către Zeul Soare, doar ca să-mi ierte greşelile. Ca să-l păstrez în preajma mea.

Toate până când … Soarele a dispărut. Subit. Zile întregi. Săptămâni de întuneric. De deznădejde, întrebări. Dar a apărut. Era atât de aproape şi, totuşi, nu-i simţeam căldura. Îmi zicea detaşat că a simţit nevoia să cutreiere. Că planeta mea i se pare străină, un loc ursuz, unde razele lui ar emana energie, căldură în van.

Mă simţeam în derivă. Parcă totul fusese uitat. Tot chinul meu. Tot timpul alături de acele raze. Soarele nu mă mai privea la fel. Nu-l recunoşteam. Razele lui păreau afectate. Oricât le-aş fi atins, mă respingeau..căci atingerea mea le era străină. Cine s-a bucurat ori cine le-a chinuit?  De ce păreau atât de reci, de indiferente? Întrebări peste întrebări. Şi totuşi.. de ce toate ăstea?

De ce m-aş complace? Să-mi fac mustrări de conştiinţă? Soarele nu mai este al meu, de prea mult timp. Nu mai este devotat planetei mele. Nu mai rezonează cu nimic din ceea ce-mi aparţine. E respingător. Motivul e uimitor. Stelele nu strălucesc pentru totdeauna. Ele pier.Se fac negre şi urâte, respingătoare.. nu-ţi doreşti să le admiri, nici măcar să le fi cunoscut.. le negi existenţa !  Iar tu poţi doar să le priveşti moartea. Cu zâmbetul pe buze, bucurându-te de această pieire ori cu ochii sclipind de ură, gândindu-te la motivele ce au dus aici.

Îmi urăsc steaua, fostul Soare.. Abandonul pentru un motiv pueril va duce la ghinionul altor planete de a nu se bucura în totalitate de acea stea.

Şi cortina cade. Întuneric.

Mă duc să caut. O altă stea. O altă sursă de lumină.  Sau poate mă va găsi ea.

 

Anunțuri