O parte din universul exterior, care a fost atât de mult timp ignorant și lipsit de importanță, începea să-și facă simțită prezența în viața lui.

Era acolo, cu tot ce înseamnă și presupune asta: gânduri diverse, timp liber, fără anumite bătăi de cap ori limite impuse de anumite circumstanțe. Priveam, înmărmurită, cum universul își trimite liane în viața lui și cum nu mai puteam face nimic, nu mai aveam dreptul, nu mai aveam de ce. Cât de ironic, nu?

Oricât de mult încerca să pară indiferent și să reziste, în adâncul sufletului, conștientizează că toate lucrurile sunt în van și că, mai devreme sau mai târziu, se va lăsa purtat de val, mai mult sau mai puțin conștient.

Mă cuprind fel de fel de sentimente, din ce în ce mai diverse și, fiecare având o intensitate diferită. Îmi bubuie capul și-l simt greu asemeni unui mănunchi de plumb. Viața bate filmul, de cele mai multe ori. Și acum și de fiecare dată. Nu va mai fi nevoie ori necesar ca mintea să-mi joace feste ori paranoia să-mi cuprindă trupul firav. Nu va mai trebui să-mi pierd nopțile gândindu-mă „Oare acum se întâmplă asta sau asta?” Îmi voi închide ochii obosiți de vreme și voi zâmbi perfid știind că ele oricum se întâmplă.

Uneori îmi doresc să fiu aidoma unui cub de gheață. Să te chinui atât de mult timp să ajungi la miez, ca mai apoi să-ți dai seama că a fost un efort inutil.

Am obosit. Mi-e teamă și-s confuză. Vreau liniște, ploaie, portocale și ciocolată caldă. O să-mi explodeze inima și o să se refacă, probabil, cu speranța de mai bine.

Anunțuri