Tag Archive: despartire


Slugă

Cuvintele sunt diverse. Numeroase, miliarde. Multe chiar nedescoperite.

De multe ori, cuvintele pot influența gândurile și, ulterior, acțiunile unei persoane. Chiar te pot determina să îndrăgești un om, căci cuvintele sale ating acea sensibilitate din ființa noastră, de mult timp apusă ori nedescoperită.

Cuvintele pot răni, deși ele nu reflectă în totalitate realitatea. De ce rănesc cuvintele? De ce le asociem asemeni unor monștri ce ne mănâncă sufletele fără milă? Pentru că, ei bine, sunt atât cuvinte frumoase, cât și urâte. Pe cele din urmă nu ai vrea să le auzi, să nu-ți fie adresate vreodată. Și mai important de atât, consider că are legătură cu persoana de la care aceste cuvinte provin.

Persoanele apropiate ce utilizează astfel de cuvinte, nu doar că provoacă o stare de disconfort, ci mai mult, rănesc acea persoană, provocându-i schimbarea percepției asupra emițătorului.

Trist e că, deseori, oamenii rămân la nivelul acelor cuvinte, promit marea cu sarea, lăsându-se pradă unor iluzii frumoase, dar fără de efect. Iar tu, ca un simplu om, crezi în ele, iar naivitatea este la cote maxime.  Ai falsa impresie că toate acele cuvinte se vor materializa într-un final, mai devreme ori mai târziu. Omul e liber să spere, să viseze, să creadă în absolut tot ce dorește, chit că unele lucruri par imposibile la început.

Cuvântul este sluga minții, indiferent dacă acceptăm sau nu. Acest lucru se întâmplă frecvent și, în anumite cazuri, mereu, dacă e să ne referim la anumite persoane. Mintea cuprinde cuvântul, subjugându-l, totul transformându-se într-un joc frumos de-a păpușarii.

De multe ori, probabil, ți-ai spus că nu o să mai crezi în cuvinte atât de orbește. Că o să încerci să fii imun, că de data asta va fi mai bine, dar de fiecare dată, însă, se întămplă la fel. Cuvintele frumoase ne cuprind, formând o aură indestructibilă în jurul nostru.

Astăzi e 2. Ar fi trebuit să fie sărbătoare, să fiu toată un zâmbet și să-ți văd chipul brăzdat de oboseală, dar totuși, atât de atrăgător. Dar e un altfel de 2. Azi nu mai simt nimic din toate acestea. Doar repulsie, indiferență. Soarele însă, e alături de mine. Îmi zâmbește și-mi încălzește pletele de culoarea căpșunilor coapte. Soarele s-a inflitrat, timid, și la mine în suflet, chit că nu vreau să arăt asta. Răceala din mine începe să se preschimbe în căldură, în gânduri pozitive. Ori măcar sper ca întregul proces să reușeașcă.

Gândindu-mă la numărul acesta, îmi vin în minte următoarele versuri :

Ştim că unu plus unu fac doi
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…” – Nichita Stănescu, ” Altă matematică ”

Zâmbesc. Pentru că vezi tu, deși versul spune una, eu gândesc cu totul și cu totul altceva. Eu și cu tine nu mai facem nimic. Noi doi, alăturați, nu mai există, iar eu și cu/fără tine facem bine. Extraordinar de bine. Căci suntem toxici unul pentru celălalt. Nu mai inspirăm și expirăm același aer ci aceleași minciuni. Am sânge în minciuni. Minciunile fabricate de tine. Nu am rămas aceiași, percepțiile noastre s-au schimbat, la fel cum și, viețile noastre au luat întorsături total diferite. Dar poate e mai bine așa, nu?

Ultima?

Îmi citeai în palmă linii,
Mă mințeai și te credeam c-o să ne ținem.
Îmi spuneai că suntem tineri.
Era aproape imposibil cuvântul despărțire.”

#perepeatdezileîntregi

Anunțuri

Motive

A avea o relație e o chestie atât de căutată în zilele de astăzi.

Oricine vrea o relație, nici nu mai contează perioadă ori calitatea persoanei cu care începi așa ceva. Ești văzut ca un paria de nu ai o relație, ceea ce mi se pare extrem de trist. Contează să ai cu cine să fii văzut în public, să-ți satisfaci dorințele carnale?

Puțini sunt cei care nu se aruncă cu capul înainte într-o relație doar de dragul de a avea pe cineva, acea persoană care să fie interesată de ei, mai mult sau mai puțin, de complezență ori nu. Mereu am admirat relațiile acelea atât de lungi care te fac să te gândești ce ai făcut tu tot acești ani? Cum de ei pot și tu nu? Și începi să te analizezi și să consideri, probabil greșit și pripit, că problema ori de ce nu, probleme sunt la tine. Mulți fac greșeala să încerce să se schimbe și să preia fragmente din comportamentele celor ce au relații de lungă durată, sperând că poate de data asta va merge și la ei. Frumoase iluzii, nu?

Relațiile se intemeiază pe diverse motive: din interes, din dorința de a scăpa de singurătate, de a putea pătrunde într-un anumit cerc ori se întâmplă pentru că simți ceva, acea conexiune și ai impresia, din nou falsă, că ar putea fi alesul.

Mi-e atât de greu și să mint referitor la  faptul că azi nu am chef de fața cuiva, mă întreb.. cum se poate angaja cineva într-o relație din interes? Cum poți fi cu cineva cu mult mai în vârstă, iubind de fapt banii și nu persoana în sine? De ce ți-ai sili corpul să treacă prin așa ceva cu o persoană de care nu ești nici pe departe atras?

Pe de altă parte, sunt și motivele de despărțire. Din nou, diferite: infidelitate, nepotrivire de caracter, monotonie, personalitatea celuilalt ce te determină să faci asta ori alte motive. În legătură cu alte motive, e frustrant când acel motiv nu ți se pare suficient de determinant și simți că ai putea să faci ceva ca să împiedici nefericitul eveniment, dar nu ești lăsat. Și te frământă acel motiv și ajungi ca într-o seară, gândindu-te la asta mai mult decât ar trebui, să-ți dai seama că de fapt, motivul e unul pueril, infim, o minciună grosolană și că, de fapt adevăratul motiv pentru care toate acestea s-au întâmplat ești tu. Tot ceea ce tu reprezinți. Întreaga ta existență.

Plângi și nopțile se transformă în zile încercând să-ți dai seama de ce toate ăstea. De când? De ce s-a schimbat deodată? De ce totul s-a spulberat, risipit de parcă nu ar fi existat niciodată? Cum poate un om să se schimbe radical într-un tmp atât de scurt? Nu cred că această schimbare poate interveni fără puțin ajutor din exterior. Acel ceva care intervine în viața acelei persoane și o determină să vadă lucrurile altfel, sub o altă culoare și nu cea pe care tu ai dat-o cu atâta pasiune.

Cred că pe lângă acel motiv pueril, deranjante sunt și toate acțiunile de după. Cum încalcă tot ceea ce spunea că nu va face, într-un timp atât de scurt. Amuzant, nu? Oamenii sunt ipocriți, egoiști și răi. Îți mângăie sufletul atât timp cât este necesar pentru a-l liniști, calma apele și apoi se aruncă în lume, uitând de existența ta. De promisiuni, de morală.

Tu nu trebuie să te urăști pentru asta. Cred cu atâta înverșunare în karma. Mereu își va face treaba. Tu rămâi același suflet frumos și zâmbește, nu poți să știi niciodată cine se va ivi pe calea pe care o urmezi.

Indiferent de motivul pentru care te-a părăsit, impune-ți să te detașezi și să nu-i iei apărarea pentru că persoana aia ar ieși bine, nepătată și nefiind lovită de cuvinte dure iar tu, dragul meu cititor, vei fi patetic. Căci ei nu vor cunoaște niciodată că încerci să-i salvezi și ei, fără griji, își vor continua viața, ghici ce, fără tine ori fără să-ți dea cel mai mic semn. Vei fi patetic încercând să salvezi aparențele când în adâncul sufletului te confrunți cu frământări și cu incertitudini.

Zâmbește. Lasă Karma să rezolve. Mai devreme sau mai târziu.

Ma intreb …

     ” Ma gandesc oare ne mai este ceva predestinat inafara de dor ? Vom adormi imbratisati nefiindu-ne teama de momentul despartirii ? 

      Imi vei insenina vreodata diminetile cu zambetu-ti perfect ?

      Ochii tai , himerici , ma vor privi mereu in felul asta ? Oare sufletu-ti uneori plin de intuneric, neincredere mi se va deschide ? M-ai imbratisa in fiecare zi ca si cum ar fi ultima noastra intalnire ? 

     Voi ajunge ziua in care imi vei spune ca esti fericit sa ma ai ? Iti voi fi eu , oare, vreodata fericire? Simpla mea prezenta te va bucura asa cum o face a ta ?

      Imi vei cauta privirea in orice loc , persoana ? Vei dori ca primul lucru facut intr-o zi este acela de a-mi vorbi ? Vei astepta cu sufletul la gura orice intalnire ? Vei plange de dor ?

      Imi vei spune povesti nemuritoare cu noi ? Oare orice disputa de-a noastra distruge o mica parte din tine ? Te face sa suspini ? Sa te gandesti la o impacare imediata? Ca m-ai putea pierde? Ti-e teama vreodata ? 

     Voi fi macar un timp mai presus de toti si toate ? Vei adormi cu gandul la clipa revederii ? Imi vei scrie ? Oare o sa insiri cuvinte dulci pe foi cristaline despre mine , despre noi ? 

     Te vei agita atat de mult ca mine pentru a ne revedea ? O sa am un loc doar al meu pastrat? Ma vei uita, intr-o zi , bucurandu-te de clipe de moment ? Ma vei astepta ? Vei visa cu si despre noi ?

    Ma intreb … ma vei iubi atat de mult cum o fac eu ? ” 

Prietenie dupa o relatie ?

  O buna intrebare . 

  Multi cred ca daca doua persoane de sex opus au ramas prieteni dupa o relatie  ori mai au sentimente unul pentru celalalt ori nu au avut deloc.

  Care varianta e cea corecta ?

  Eu nu am avut zeci de relatii .. nu sunt genul. Dupa ce termin una , imi ia de obicei , ceva timp sa-mi revin. Depinde de tip. Adevarul ca doar cu unul dintre ei nu am ramas amica. El , evident , a fost o greseala. Enorma . 

  Dar.. in rest.  Vorbesc. Bine , putin mai rar , dar.. 

  Faza e ca nu puteti fi cei mai buni prieteni la doua zile dupa despartire. Depinde cum a fost facuta despartirea. Pasnica sau cu certuri violente. Sau care a fost motivul : gelozie, infidelitate, nepotrivire de caracter , certuri dese .

 Trebuie sa asteptati un pic. Spre exemplu eu .  Chiar aseara am vorbit diverse cu un fost. Cel putin de la jumatatea anului precedent vorbim. Relatia mea cu el , a fost ok , nu prea ne-am certat.. si ne-am despartit din prea multa monotonie.Dar fara reprosuri,injuraturi si altele.

 Cred ca si relatiile astea cu fostii/fostele trebuie sa aiba o limita. Nu ii poti spune chiar orice sau sa petreci mult mai mult timp cu el/ ea decat cu actualul/a. Sau sa ti-l transformi in cel mai bun/a prieten/a.

 Eu , cand vorbesc cu fostii , nu ma mai gandesc la ce a fost … nu mai simt nimic pentru ce a fost. Mi-e indiferent.Le consider doar persoane cu care nu am avut tangente din punct de vedere sentimental.

 Bine, asta-i la fete… dar cand baietii sunt prieteni buni cu fostele , e cam nasol . Baietii sunt usor influentabili ! Si fetele-s mult mai geloase. Fetelor recunoasteti ! 

 Oricum faza e ca daca vreti sa fiti prieten/a cu un fost/a clar nu trebuie sa mai simtiti nimic pentru el/ea!Doar ceva de genu „ Da, tin la tine cat sa nu moricum zicea un amic .  Daca mai e ceva la mijloc va veti simti rau de fiecare data cand o sa va vorbeasca despre planurile,relatiile ei/lui.

Si de obicei.. cu fostii mai e o problema : salutul. Fetelor se asteapta salutate iar baietii sunt orgoliosi. Important e sa va salutati , daca vrei , amandoi odata. Cel mai nasol mi se pare ca atunci, cand vorbesti despre un fost, care poate , si-a dat silinta si poate chiar tu ai fost nenorocita, sa-l injuri si sa-l faci albie de porci ! Daca nu v-ati inteles, ignora-l. Evita-l. Inteligentul cedeaza prima data !

Si.. voi ? Ce fel de relatii aveti cu fostii/fostele?