Tag Archive: dor


11:11(2)

„Aveam emoții. Doar gândul că el va fi aici, mă făcea să tremur și să zâmbesc necontrolat.

Nu știu de câte ori am avut așa emoții, dar era clar, nu aveam cum să uit. Aveam un test important și el trebuia să vină.Citeam rânduri și eram distrasă, mă gândeam că în câteva ore va fi aici și îl voi putea simți aproape. Am dormit ca pe ace în seara aia, tot ce voiam era să se facă dimineață și să mă poată cuprinde cu brațele și să rămână lângă mine, măcar un pic.

Nici soarele nu apăruse. Nu voia să ne deranjeze. Eram în întunericul acela nesfârșit de înainte de zori, înghețând și așteptând trenul de Constanța. Gara pustie. Dar eu aveam atâta energie și corpul mi-era plin de fel de fel de emoții, iar gara nu mai părea așa pustie. O insuflețeam.

Îl căutam cu privirea. Câțiva oameni obosiți, înghețați. Trupuri, fără suflete. Îl zăresc și mă prinde cu brațele lui calde și, în același timp, obosite de atâta drum. Nu-mi mai păsa că îngheț, că tremur ori că trecea lumea și că trebuia să ajung la test. Era acolo, era al meu. Era tot ce conta.

Tramvaiul era plin de oameni, dar nouă nu ne păsa. Era lipit de mine, îmi săruta fruntea și buzele înghețate. Râdeam de oamenii din tramvai și eram în lumea noastră. Inimioare, fluturi, voie bună. Ar fi putut să pună cineva stop? Să oprească timpul?

Repetam în ultimele minute înainte de test, iar el era în patul meu. Îl simțeam, era frânt dar mă privea cu ochii lui mari și căprui. Ochii ăia de copil mă priveau doar pe mine. Deși abia stăteau deschiși, mă sorbeau. Îmi ținea mâna și încerca din răsputeri să-și alunge somnul, doar pentru a mai sta preț de câteva minute cu mine.. deși îl certam. Puteam să opresc timpul? Puteam? Nu.

Am plecat, lăsăndu-l cuprins de somn. Mirosul lui se impregnase oricum peste tot. Era, cred, printre primele dăți când plecam la un test cu zâmbetul pe buze. Nu mi-era teamă, nu aveam emoții pentru că știam că unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe Pământ mă așteaptă după.

Eram toată un zâmbet iar lucrarea mi s-a părut floare la ureche. Voiam doar să ajung cât mai repede la el, să-mi strâng lumea-n brațe, să-i simt parfumul și să stau în liniște.

Încercasem din răsputeri să nu-l trezesc, dar mi-a auzit vocea și a murmurat câteva cuvinte. Îl imploram să mai doarmă, dar eram acolo și a preferat să nu. Mă implora să mă conectez cu el, să îl intoxic cu parfumul meu și să mă simtă aproape, după atâta timp. Aș fi putut să opresc timpul? Mă pot reîntoarce, vă rog?

Îmi supraveghea orice mișcare și mă ruga, insistent, să nu mai fac nimic altceva. Îmi simțise lipsa și eu, naiva, nu am profitat 100 %. Cine s-ar fi gândut că peste 2 luni toate ăstea ar fi fost doar simple amintiri?

Universul lui eram eu. Adormeam în brațele lumii, simțindu-mă în siguranță. Trebuia să fac cumva, să nu mai plece. Iubeam când mă demachia. Cu atâta grijă, delicatețe, zâmbindu-mi.

Am plâns și înainte și după ce a plecat. Eram în aceeași gară, mai animată de data asta, dar cui îi mai păsa? El pleca și aveam să nu-l mai văd preț de zile bune. Nu știam atunci că e penultima oară când il văd. Că va fi ultima dată în aceeași gară, în acel oraș. Era puternic și încerca să mă îmbărbăteze, cum a făcut-o întotdeauna. Dar pe el? Pe el cine îl îmbărbăta? Sufletul lui era în bucăți, știam, dar am sperat să diminuez durerea prin acele îmbrățișări.

Hei.. îți amintești?

Vreau să dau timpul înapoi. Să fiu cuprinsă, din nou, de toate acele trăiri și să reîntâlnesc partea umană, partea pe care mai am puterea, încă, să o recunosc. De care sunt îndrăgostită și pe care o iubesc.

Nu uita. Niciodată.”

Don’t forget it was real
Do you remember the way it made you feel?

Call me when you made up your mind
But you won’t

Anunțuri

Tablou

Ascult melodia aia. Iar și iar. Aia despre care nu credeam că se va potrivi vreodată. Că mă va face să plâng, gândindu-mă la tine. Că va ilustra ceea ce simt, atât de repede, față de momentul în care am ascultat-o prima dată.

Mă simt ca o copilă de 15 ani, care a trecut prima dată prin așa ceva. Mereu m-am simțit așa. Și acum 3,2,1 an(i). Mereu. Probabil e ceva în gena mea, ceva foarte slab și bleg.

Nu am să înțeleg niciodată, dar niciodată cum poți lăsa ceva ce-ți face bine sub pretextul de a-i fi acelui ceva mult mai bine, căci tu te consideri un rău absolut. De ce ai respinge pe cineva, deși el se împotrivește? De ce l-ai îndepărta?

De ce ai considera, greșit, că izolarea și viciile te pot ajuta să treci peste o cumpănă?  De ce să nu acorzi credit celorlalte persoane să-ți ia fărâma de suflet în brațe și să aibă grijă de ea, așa cum au făcut-o până acum? Lumea are impresia că ia mereu decizii corecte, ca mai apoi, să se uite înapoi, în trecut și să realizeze că a pierdut ceva ce nu poate găsi la oricine. Cu ce preț să-și asume acest risc? Orgoliu? Aroganța? Așa-zișii ochelarii de cal?

Cum poți să îți asculți partea întunecată? Când la vederea celei ce-ți făcea sufletul să zâmbească, lacrimi curg pe obrajii reci? Că-ți impui s-o eviți, sperând că-ți vei reveni..

E amuzant și, în același timp, extrem de trist să vezi pe cineva că face fix lucrurile de care se temea. Se temea să nu se reverse asupra lui. Pe care le nega cu întreaga lui existență. Cât de ironic e că ai ajuns să faci fix lucrurile ălea, nu? Și mai ales, cui nu-i merita. Probabil, pentru chestia asta, conștiința nu te va lăsa o perioadă în pace. Sau așa ar trebui.

Să îndepărtezi persoana care te vedea imperfect de perfect,  într-o aură de perfecțiune. Cred că nu există o alegere mai proastă de atât. Să-i dau cu piciorul fetei care s-ar fi pierdut în mulțime pentru tine și care și-ar fi scos inima din piept, pentru a-ți mai da încă 60 de secunde de trăit.

Dar sunt sigură că vei trece peste asta mai repede decât te-ai aștepta ori ai fi preconizat vreodată. Am fost acolo, îți amintești? O știi pe G.? A  trecut pe un plan atât de îndepărtat, că abia îl mai vedeai, atunci când am apărut eu. Se va întâmpla iar. Pentru că ăsta e cursul vieții. Cine-s eu să-l controlez?

Mi-e dor de mare. Chit că e rece. Să-mi mângâie gleznele ostenite și să-mi șoptească tot ce aș vrea să aud. Și de tine. Cred că ar fi tabloul perfect. Eu, tu, marea și mâinile noastre împreunate. Probabil niciodată nu se va întâmpla, dar în fiecare zi, mai adaug un pic de culoare acestui tablou. Nimeni nu-mi poate cere chirie pentru el ori să ceară evacuarea lui. Va rămâne acolo, așteptând să se transpună în lumea reală.

#teiubescboo

In camasa de forta..

                      ” Am sufletul in genunchi. 

                        Incerc pe cat de mult sa nu dramatizez. Ma simt ca intr-o camasa de forta din care nu pot sa ies nici cu tot ajutorul din lume, dar in care ma simt bine, in siguranta. Sunt inchisa in lumea mea, si uneori, as vrea sa ies, dar mi-e teama. M-am obisnuit sa fiu inconjurata de diversi demoni care-mi mananca sufletul nelinistit. Ii atrag si le zambesc, fiind o casa pentru ei. S-au obisnuit cu mine. Sunt parte din mine. 

                        Tremur. Tremur si ma gandesc la ei. La zambetul lor. La imbratisarea lor calda. La sfaturile lor. La ” dadaceala lor” . De cum incerc mereu sa par tare in fata lor, sa nu plang cand ii vad plecand… sa fiu mereu mai tare de fire ca ei. Obrajii mi-s umezi dar nu mai conteaza. Ele ies, fara sa vreau, fara sa-mi dau seama. E o stare naturala. As vrea sa fie acum langa mine sa ma imbratiseze si sa plang, cum am mai facut-o de atatea ori. Stiu, plansul nu rezolva multe, dar uneori tot ce imi doresc e sa-mi descarc sufletul. Sa iau aceste pietre parca prea grele de pe el.. dar ele nu dispar, se inmultesc pe zi ce trece iar eu, simt nevoia, uneori, sa renunt. 

                  Probabil copila din mine a crezut ca nu poate sta ascunsa si a iesit, din nou, la suprafata. Cu temerile si pesimismul ei caracteristic. Simt ca m-am intors din nou la 15 ani, la perioada aia in care ma simteam slaba de fire si tot ce voiam e sa ajung acasa. Nicaieri si poate ca, niciodata n-o sa ma simt in alta parte mai in siguranta. Datorita lor. Le simt lipsa. Nu pot fi eu fara ei. Nici nu vreau sa ma gandesc in viitorul indepartat….

                 Nu am somn. Imi bubuie capul. As scrie zile intregi despre cum ma simt dar nu stiu cu ce as putea incepe. Am atatea sentimente negative in mine incat toate partile din mine s-au separat si nici nu mai stiu cine sunt. Stiu doar c-am nevoie de ei, langa mine. Si uneori, ajung sa-mi blestem zilele, ajung sa urasc rutina asta si situatia in care ne aflam. 

                Am ramas fara cuvinte. Ca-ntotdeauna cand vorbesc despre ei. Va iubesc si-mi lipsiti atat de mult.. Tare as vrea sa fiti aici, mereu…  „

Conflict

Stateam. Ma gandeam. Uneori radeam si ajungeam la concluzia ” Sunt bipolara. „

Sau poate am doar prea multe personalitati. Asta nu inseamna ca sunt falsa. Ori ca am multe fete. Ci ca doar in mine zac multe persoane pe care nu am reusit pana acum sa le unesc. Poate pentru ca nu m-am maturizat ori consider ca ar iesi un haos. Eu sunt de fapt un haos. Mintea mea e unul. Urias. Fara izbanda.

Ieri, una din persoanele despre care am vorbit, mi-a adus o foaie de hartie pe care scria mic despre ce o supara. M-am gandit mult daca sa public. E parte din mine si doreste sa se exteriorizeze si am zis ” De ce nu? ” De ce sa o las sa tina in ea?

” Te-am redescoperit dupa 390 de zile ( cu aproximatie ) . Credeam atunci ca esti acelasi. Zambitor, cald, putin timid. Mereu glumet. Persoana alaturi de care sa ma simt ” EU” . Ador sa glumesc cu tine. Inteligent si poate cea mai frumoasa calitate a ta, stii sa te joci cu mintea oamenilor. Poate prea mult.

Incepusem sa simt ceva. Voiam sa neg tot mai mult. Inainte sa-ti vorbesc nu simteam nimic. Dupa, probabil am rascolit unde nu trebuia si cand nu trebuia. Mi se facuse dor. Cu timpul. Imi aduceam aminte si zambeam. Ca o adolescenta. Nu sunt indragostita. Incerc sa-mi explic zilnic ca nu este posibil asta. Stiam si probabil, inca stiu ca bat la usi inchise. Ferecate.

M-am jucat cu focul. Dar uitasem ca sunt singura in acest joc si ca-ntotdeauna, ma voi rani. Nici nu stiu ce am vrut de la tine. Sau poate nu vreau sa o spun. Ma invart in jurul cozii. Nu sunt sigura pe mine. Cand am fost? „

Citisem asta si ramasesem putin dezamagita. De mine. Da, sunt dezamagita de mine. Ca am permis asa ceva. Dar cum poti controla asa ceva? Taind raul de la radacina?

Astazi, tarziu o alta ” Eu” m-a cautat, in speranta de a-mi arata adevarul. De a ma trezi. Mi-a scris. Mi-era teama sa deschid plicul. Adevarul a durut intotdeauna.

„Recunosc, mi-a fost dor. Dar de o imagine. De pe vremuri adaugandu-i-se multe imbunatatiri ulterioare. Din capul meu. Stau si ma gandesc ca nici vocea nu ti-o mai stiu. Ti-am uitat glasul. Nu-ti mai stiu zambetul. Fotografii? Reci. Exact ca tine. Am avut asteptari. Prea mari. Mereu mi-am zis ca n-o sa se mai intample. Deci? De cine mi-e dor? De o imagine?

Ne-am jucat unul cu mintea celuilalt. Si era placut. Mi-era drag. Abia asteptam. Nu l-am considerat un joc al seductiei. Al recuceririi. Doar imi facea placere. Si-mi aducea emotii. Ma ambitiona sa-ti patrund in minte. Dar nu am putut niciodata cum am vrut. Iar astazi, am ramas din nou singura la „Linia de start” . Poate pentru ca jocurile astea nu duc nicaieri. Mereu mi-au placut lucrurile concrete. Si desi am  crezut initial ca nu vreau nimic din aceste jocuri… nu pot alerga la nesfarsit dupa ” nimic” .

As vrea sa pun lacat cuvantului ” dor . Si totusi..

loveAs vrea sa cred ca nu e doar o nevoie de afectiune. Sau poate e. Poate e doar o frustrare ce abia acum a iesit. Afectiunea pe care nu ai putut sa mi-o oferi niciodata. Poate o mica parte din mine doreste ce i s-ar fi cuvenit atunci. Dar timpul a trecut.. si poate nu vorbim aici despre prescriptia extinctiva..

Nici nu stiu despre ce. Stiu clar despre cine. Ca-ntotdeauna. Si-mi pare rau. Pentru tine. Pentru pozitia ingrata in care te-am pus, dar mai ales pentru mine. Din nou, nu am putut controla fenomenul. Sunt sigura ca nu ar trebui sa-mi cer scuze, dar mereu am lasat de la mine ..

Ma-ntreb, daca te-as vedea cum ar fi ? Emotii ? Si apoi delasare vazandu-ti comportamentul ?

Ar trebui sa ma trezesc. „

Nu stiam ce sa spun. Nici acum nu stiu. Stiu, poate un singur lucru. Ai generat un conflict. Dar am evitat sa fie intre noi. Nu am curaj. In mine. Desi cele doua parti par atat de asemanatoare, sunt atat de diferite.. eu sunt atat de diferita in ceea ce te priveste ..  In a te sterge definitiv din minte ori a te rataci din nou, printre ganduri. Nu am vointa necesara sa unesc aceste parti din mine si sa vad rezultatul. Prea mult zgomot. Vreau liniste.

Si e a doua oara cand am scris despre tine. Stiu sigur ca tu nu vei canta despre mine niciodata. Nu-mi place ce am scris dar ceva din mine cerea sa fie scris. Poate pentru ca daca ti-as spune tie ar fi in zadar.. 

Sunt confuza. Va trece. Cum a trecut si data trecuta. 

Si totusi …. 

„Printre randuri fug tot singur
Si sub pagini albe mor
Si as vrea sa simt ca ma-nconjorï.”

„Treaz intr-un vis de-mprumut
Cu limba nisip si ochiul cusut
Te-ncui risipit in cuvinte azi !”

                       Buna !

                    Am revenit, cica. Stiu, nu am mai dat pe aici de ceva timp. August, parca. 

                    Nu stiu cum sa incep. Sau de fapt, am inceput deja. Sa va spun despre mine? Despre cum ma simt? Sa comentez diversele subiecte ce se perindeaza pe la televizor ? 

                   Sunt studenta. Chiar sunt. Si e frumos. Un nou capitol, oameni noi, probleme noi.. N-as putea spune ca e extraordinar statutul asta. E diferit, clar. Ma bucur ca am intrat acolo unde mi-am dorit. Mai greu, ce-i drept. De ce am vrut sa subliniez ” mai greu”? Pentru ca unii si altii considera ca mi-ar fi rusine c-am intrat la taxa prima data. Nu. Mi-era bine si atunci. M-am ofticat doar pentru ca mereu vreau tot ce e mai bun pentru mine si sa ma depasesc. Dar sunt la buget acum. Si e bine.

                Viata de camin? Draguta. Am avut norocul s-am doua colege dragute. Mi-era teama din cauza firii mele putin diferite dar inca traiesc, deci nu s-a intamplat nimic dramatic.

                Facultatea? Oh.. poveste lunga. O sa incerc sa rezum cat mai mult. Mai, e frumoasa. Sunt sigura ca printre cei care ma cititi ( cati ati mai ramas, va multumesc ) ati trecut deja prin etapa asta. Dar e ca un mecanism. Trebuie sa vorbesc despre asta. Daca nu acum, cand? 

               E frumoasa, dar de ce ? Poate pentru ca realizezi cate ai pe cap si ca trebuie sa le faci fata. De ce? Pentru ca esti om. Si trebuie sa fii unul frumos. Sa nu renunti. Sa te formezi. Sa-ti construiesti un mediu cat mai placut si de viitor pentru tine. ( Cat de filosofic, nu? )

              Pentru cei care totusi nu au ajuns inca la facultate, sa stiti ca nu e asa de diferita de liceu. Stiu, am 3 luni de facultate si ma dau desteapta. Este diferita pentru ca e mult, mult mai mult de invatat. Asta daca vrei sa inveti. Dar… am vazut, cu stupoare, ca oamenii sunt cam la fel ca-n liceu. Ca oriunde, de fapt.. Pupincuristi, fatarnici, egoisti, ipocriti. Nu voi da nume pentru ca nu ar fi corect. Doar am generalizat. Am intalnit oameni care au uitat de unde au plecat, de prietenii de inaintea inceperii facultatii. Daca esti la Drept, nu ai o stea in frunte si ceilalti nu au, intelegi? Esti la fel. Doar ca unii nu inteleg asta. Si e trist.

              Sunt si oameni care rad la cea mai mica prostie pentru a fi acceptati. Integrati. De ce? De ce nevoia asta sa stai cu mai multe persoane doar pentru a fi parte dintr-un grup? Sunt si exceptii, desigur. De ce sa stai cu persoane a caror companie nu-ti face placere? De ce s-ai 30 de ” prieteni” cand de fapt doar unuia ii poti spune totul ? De ce sa  te afisezi in halul asta? De ce sa-ti murdaresti sufletul si timpul cu oameni nefolositori? Probabil mai trebuie pierdut timpul si asa.

            Mi-e dor de liceu. Mi-e dor pentru ca eram acasa, de profesori, de materia de liceu, de ore, de colegi. Chiar daca nu m-am inteles cu toti. As mai da BAC-ul de 3-4 ori. Mi-e dor de rabdarea profesorilor, de glumele facute la ora de istorie, de amenintarea cu 2… Dar s-au dus. Le pastrez in suflet. Uneori ma sfasie pe interior si ma apuca melancolia.. si ma pierd. Stau minute in sir gandindu-ma la ce a fost. La cine eram.. 

            Venind vorba de trecut.. m-am intors zilele astea la el. Am inceput sa vorbesc din nou, cu persoane din trecut. Persoane pe care le credeam ” moarte ” alaturi de trecut. Multi s-ar intreba daca nu mi-am facut rau. Nu. M-am testat. Unii din trecut au ramas la fel cum i-am lasat. Doar incearca sa slefuiasca o alta imagine. O alta imagine alaturi de care nu ma simt bine. Si poate ca asa e mai bine. Oamenii se schimba. Ce simteai acum un an, acum e degeaba. 

           Mi-am facut curaj recent sa vorbesc cu altcineva din trecut. Nu ca mi-ar fi fost dor. Era o ambitie. Voiam sa-mi demonstrez ca nu imi mai este teama. Ca nu ii sunt inferioara trecutului. Ca-l pot invinge. Am avut emotii, recunosc. Dar, am descoperit cu placere aceeasi persoana amuzanta, deschisa in compania careia ma simteam minunat.. Mi-a fost teama ca va fi o conversatie trasa de par, chinuita. Dar nu a fost. Mi-am amintit si mi s-a reamintit ca niciodata conversatiile dintre noi nu au fost asa. Am realizat ca, macar de data asta, nu ma indragostisem pe vremuri de persoana gresita desi s-a terminat la un moment dat. Uneori greseam si reciteam conversatiile. Imi place sa fac asta. Am facut-o din nou. N-as regreta. Am ras si mi-am bucurat sufletul. Intrebarea care e pe buzele Denisei, mai mult ca sigur ” Te-a rascolit? ” Nu. A fost doar un pansament pentru suflet. Sa-mi arat ca nu e nimic de care sa ma tem. Sa-mi arat ca am trecut peste… 

         M-am apropiat de mama. Mi-e dor de ai mei. Ii iubesc atat de tare. Mult mai mult decat inainte de inceperea facultatii desi atunci credeam ca-i iubesc extrem de mult. Ma simt mai apropiata fata de ei. Imi dau seama ce parinti speciali am si cat sunt de norocoasa. Si cum de fiecare data cand vorbesc despre ei si nu-s langa ei, ma intristez. Poate pentru ca maturizandu-ma pe zi ce trece imi dau seama de multe. 

       Mi-am facut si un prieten foarte bun. Stefan. Dificil om. Uneori poate fi atat de enervant. Si-mi vine sa-l bat mereu. Si sa-i smulg pielea si apoi sa-l imbratisez si sa-i zic cat de imposibil poate fi. E prima persoana de care m-am atasat de cand a inceput facultatea desi prietenia noastra a inceput atat de ciudat si intamplator. Si nu, nu am fost, nu suntem si nu vom fi impreuna. Desi ma amuza teribil cand cineva crede asta. Nu a fost vorba niciodata despre asa ceva. Nu am facut niciun pas spre el si nici invers in sensul asta. Dar nu as putea sa stau fara el. Sa nu monopolizeze el discutiile? Sa nu mi se destainuiasca? Oh, mi-ar lipsi. Desi ma enerveaza. E ca un rau necesar. Azi m-a suparat a38474773737a oara… dar deja e o rutina. 

       Voiam sa mai zic cred, ceva. Dar am uitat. Nu sunt indragostita. Si nici nu cred ca vreau sa fiu ceva timp. M-a intrebat recent cineva daca nu-mi doresc sa fiu indragostita, s-am fluturi. Am zis un ” Nu” razand. Nu stiu.

       Recitind conversatia amintita am gasit pasajul asta.

            ” – Ce-mi faci?

             – Te scot din minti, femeie . „

       M-a amuzat. Si in acelasi timp, mi-a furat un zambet.

      Imi pare rau ca nu v-am mai citit, ca nu sunt la curent cu noile voastre postari. O sa recuperez. Nu promit..

     Nu cred ca voi mai scrie pana la Craciun. Sarbatori fericite oameni frumosi ! Mult spor la scris. Un An Nou cu tot ce va doriti si multa liniste in sufletele voastre de artisti.

     Va las melodia asta. Sigur o stiti. Dar o ascult de o ora intruna. 

        

  

Un an…

             A trecut un an de atunci. Nu mai am resentimente , regrete .. nu stiu ce mai am exact. Poate niste amintiri. Da,probabil doar atat. Unele dintre cele mai frumoase.

           Imi amintesc si acum. Era frig.. la fel ca acum. Imi inghetase orice particica din corp dar mai ales aveam inima cat un purice.NOIembrie ma surprinsese mai indragostita ca niciodata.Mii de fiori ma treceau cand il vedeam,degetele-mi tremurau tastandu-i.N-as putea sa uit acel sarut de pe banca galbena si mainile-mi tremurande in jurul gatului lui… si postarile pe care le-am facut in perioada respectiva , cat de mult ma inspira.. ce muza speciala !

         Nu scriu acum ..  ca mi-e dor. Nu. Am trecut demult peste. Cum spuneam n-am resentimente doar ca stand si analizand NOIembrie are ceva cu mine. Imi intra in suflet cu mii de stari si sentimente din cele mai diverse.Luna noiembrie a anului trecut a fost plina de sentimente,trairi,ochi negri si priviri tainice.. acum .. a revenit.

       Daca ar putea sa intre in inima mea cineva , as vrea sa-mi spuna ce e acolo si ce se petrece cu ea. Ce doreste, ce taine ascunde , ce dorinte are..Nici macar eu nu stiu ce vreau. Sau poate m-am resemnat. Probabil incerc sa las frigul sa-mi cuprinda sufletul , sa nu mai simta. Mi-e teama sa fiu ranita? Mi-e teama de esec?

       Incearca sa ma faca sa ma schimb , sa fac anumite lucruri pe care pana ieri le credeam fara rost. Ma provoaca sa renunt la ratiune , sa simt mai mult , sa traiesc momentul , sa zambesc .. sa-mi iau din privirea lui tot ce am nevoie.Dar de fapt.. de ce am nevoie?Am nevoie de un EL? Evident nu un oarecare … sa fie acel EL?Tipul cu parul de foc si cu ochii asemeni marii zbuciumate?

         Omul e slab . Are nevoie mereu de atentie, protectie , sprijin . Sa stie ca e cineva langa el , in stare sa-i sara in ajutor in orice moment. Omul… are nevoie de iubire. Sentimente , trairi . As vrea sa pot avea o conversatie cu mine insami , sa ma ascult.. sa cugetez asupra-mi . Dar refuz . Refuz sa ma descopar . Poate prefer sa ma descopere altcineva. Sa-mi priveasca temerile , sa mi le modeleze , sa le accepte . Sa ma faca sa le accept. 

        Prefer sa ma ocup cu totul altceva. Asa e fiinta umana, uneori . Uita sa se ingrijeasca de sine. Se pune mereu pe un plan secund. As da dovada de egoism ? Nu , pentru ca uneori nici eu nu ma mai cunosc. Nu-mi mai recunosc deciziile si parca altceva din interior mi-ar coordona miscarile.  Probabil … acea parte din mine trebuie sa o eliberez. Acea parte din mine nerationala.

       Un an plin…… un an in care am fost de prea multe ori ” indragostita ” . In care am crezut prea mult in aparente. Ele inseala de cele mai multe ori .. dar uneori , pentru a fi fericit pe moment, e bine sa crezi in ele. Sa te amagesti..

       E frig. Iar eu am o multitudine de sentimente contradictorii…. pe care nu stiu cum sa le modelez. Voi lasa , probabil, timpul sa-si faca treaba.. Voi renunta la ratiune ? 

1396045_1431787253706996_745725139_n

Gladiator cu sentimente …

           ”   Prin esenta cuvantului esti un luptator , ce-i face pe plac imparatului roman , pierzandu-si viata in lupte.. crude.

              Dar acum esti un altfel de gladiator. Un alt luptator . Pentru inima mea . 

              Foloseste-ti calitatile , tot ceea ce ai si cucereste-ma. Cucereste-mi inima. Patrunde dincolo de aparente si fa-o sa fie a ta. Sa-ti devina sluga. Ia-o in mainile tale , mangaie-o cu degetele tale lungi de pianist si .. ai grija de ea . Fa-o sa-ti zica totul , sa aiba loc doar pentru tine . Sa nu mai bata pentru nimeni altcineva, sa-ti spuna taine ascunse , de necrezut .

            Am nevoie de ochii tai albastri, precum marea zbuciumata, sa-mi lumineze drumul . De buzele tale asemeni merelor coapte la sfarsit de toamna, de imbratisarile tale sa ma readuca la viata .. de tine .

           Imi doresc sa-mi explorezi necunoscutul. Sa-mi scoti la iveala temerile , Sa te lupti cu monstrii din mine , sa ma castigi. Sa ma ajuti sa redevin eu. Sa devin parte din tine . Sa fii parte din mine . 

         Vreau sa fii esenta gandurilor mele . Sa-mi ocupi timpul , trupul , sufletul . Sa imi imblanzesti sufletul macinat de dor si melancolie .  Sa-mi alungi umbrele din suflet si sa-mi aduci lumina. Lumina sufletului tau , cald , primitor . Imi doresc sa vad dincolo de ochii tai , sa ma vad in ei , altfel , sub o lumina favorabila . Fa in asa fel cuvintele mele sa fie  slugile mintii  tale. Supune-mi mintea  la iubire . Fa-o sa iubeasca. Sa-si piarda rationalitatea ei nativa . Fa-o sa fie ca o adolescenta la prima iubire. Sa se piarda pe sine insasi. 

        Ma faci sa ma simt inferioara fara a-mi parea rau. O victima .  Sunt o victima fericita.Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine   Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita.  Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

       Uneori mi-e teama de mine , de aceea iti cer sa lupti cu monstrii ce-mi distrug sufletul . Singura nu pot .  Sa-i transformi in lumina , in fluturi . Sa-mi cuprinda intregul trup si sa-l supuna , sa faca din el tot ce-si doresc. Sa fiu supusa iubirii . Sa fiu fericita prin orice atom . Fa-mi sa clocoteasca sangele de fericire..

       Sa te simt aproape… sa-mi mangai parul buclat asemeni vantului usor de toamna mangaind frunzele multicolore.. „

Make me feel like I am breathing

Feel like I am human …

Tanagra Noise …

  Melodia asta mi-a pus capac. M-a dat peste cap…

                          Si iar sunt confuza…

                         Mi-e dor si doare..

                         Si nu e corect.. si cat as vrea sa-ti dai seama , sa te trezesti .. asteptarea-i cumplita.

           Si sub pagini albe mor   

          Si as vrea sa simt ca ma-nconjorï…

Un altfel de dor..

                 Dor.. tuturor ne este dor la un moment de cineva.

                 Dar.. acum e un dor altfel. Ciudat.

                 Vi s-a intamplat sa va fie dor de o persoana pe care nu ati vazut-o niciodata? 

                 Cand ne imprietenim cu cineva din alt sat,comuna,oras,judet,tara,galaxie.. ne obisnuim cu prezenta acelei persoane in mediul online . Sa vorbim cu ea , sa impartasim idei..

                 Dar asta e un altfel de dor..  e doar obisnuinta . Sa ai cu cine comunica. Dar un altfel de dor ? Sa te indragostesti de cineva pe care nu l-ai vazut fata-n fata ? Sa-ti fie dor ? Se poate ? 

                 Sa-ti doresti sa vezi acea persoana zilnic, sa-ti petreci cat mai mult timp posibil cu ea? Asta e dor?Sau dorinta? Dar din dorinta nu face parte si dorul ?! Si totul vine din subconstient .. pentru ca mintea ta lucreaza. Fara sa vrei te-ai indragostit deja si nu te mai poti purta normal .Sa vezi acea persoana doar ca pe un amic/a ..

                 Si intrebarea e ce faci acum ? Te-avanti in ceva in care multi n-ar avea incredere? Iti asculti instinctele ? Iti promiti tie insati ca totul o sa fie bine ? Ca o sa dai ce e mai bun ? O sa-ti pui sufletul pe tava pentru cateva clipe de fericire? 

              Ai incredere in tine .. va fi bine . Intr-o zi . Desi doare lasa-ti sufletul cuprins de dor .. ai nevoie de el. Sufletul tau are nevoie de sentimente , tu ai nevoie de EL.  De ceva nou . De sinceritate . Inocenta.. sufletul tau are nevoie de tine. Cea veche . Sentimentala si plina de fericire in stare sa o transmita cu un singur zambet..

     – I love this song because of you.. . Thanks – 

      Nici nu stiu ce simt acum..

            De fapt poate stiu .. dar.. azi ma pasioneaza doar melodia de la Cargo.

           Geniala. Superba+ alte adjective care sa o descrieeeeee .

           Merge la fix cu starea meaaaaaa .. 

           Multumesc Cargoooooooo ! 

„Sa te revad asa, cum te stiam cindva

Nu ma lasa sa-mi fie dor

Sa te iubesc asa cum stiu eu..  „