Tag Archive: fluturi


Cosmos

Nu-mi place să văd lumea manifestându-și falsa fericire, dar atunci când ei chiar o simt? Când e față de tine? De ce nu știu cum să reacționez? De ce mereu sunt sceptică și am impresia că e doar o stare de moment? Sau asta e fericirea, de fapt? De ce mereu am impresia că totul o să se termine atât de prost? Când are de gând pesimismul să mă părăsească? De ce dintre toți, fix el nu s-a plictisit de mine? Ce am atât de special? De ce eu?

Dar ce se întâmplă când vezi suferința în privirea oamenilor? Dar în ochii celui drag ție? Atunci ce te faci? Cum rezolvi situația? Cum reacționezi? Cum e cel mai bine?

Am fost fascinată de la început de ochii tăi. Din tot ceea ce reprezinți tu. Mai știi că ziceam de acei ochi misterioși care te resping printr-o singură privire? Că nu-i poți privi pentru că au propria personalitate? Că nu oferă oricui privilegiul ăsta de a privi în adâncul lor?

De ce am impresia că ai cei mai frumoși ochi din univers? Poate pentru că sunt îndrăgostită? Totul în jurul tău ți se pare nimic în comparație cu acei ochi? Acei ochi mari, de culoarea smaraldului. Știai că se ascunde un întreg cosmos în ei? Poate de aia mă pierd mereu și mereu privindu-te? Pentru că e nesfârșit acest cosmos?

Cosmosul din ochii tăi era în agonie. Ți-am citit suferința din ei. Știam că e încă acolo, prezentă. Mereu va fi, oricât ai vrea să negi. De ce îți priveam doar ochii în acel moment, iar cuvintele erau doar zgomote de fundal? Eram eu și ei. Mă pierdusem. De ce nu am știut cum să reacționez? De ce n-am fost înduioșată pe cât mă așteptam să fiu? De ce tristețea din privirea ta m-a făcut să-mi pun mii și mii de întrebări? De ce atunci mi-am dat seama că ochii tăi sunt precum o călăuză? De ce mereu caut să rătăcesc în cosmosul tău? Ce au ei și n-au alții? Vin la pachet cu tine?

De ce alerg să mă pierd în ei? De ce când știu că-mi vor da lumea peste cap? De ce mereu le duc lipsa și simt nevoia să mă privească ore-n șir deși știu că-n secunda doi, roșeața îmi învăluie obrajii?

De ce am stoluri de fluturi când te văd? Cum de vremea de afară nu a reușit să-i distrugă? De ce simt că te cunosc de ani și ani de zile? De ce sunt așa vulnerabilă în prezența ta? Cum de fac anumite lucruri pe care nu mi le pot explica? Care e secretul tău? Ce trucuri folosești să scoți din mine ceea ce 22 ani a stat ascuns? Ce urmează? De ce sunt un amalgam de emoții în prezența ta? De ce am atâtea „de ce-uri” scoase pe interval?

Cine și ce anume ești în viața mea? De ce al tău cosmos e magic? Ce va urma? Ce scopuri ai? Cine te-a adus în viața mea? De ce nu pot să-ți dau drumul? De ce m-am simțit atât de neputincioasă astăzi când am crezut că mă va răni tot acest cosmos? Că-l voi pierde deși mă dă peste cap? Că se va năpusti asupra mea trimițându-mă în lumi paralele?

Mă simt neputincioasă. În fața ta. În privirea ta, sunt doar un corp fără vlagă, ce poate fi modelat întocmai dorințelor personalității ochilor tăi cosmici.

Nu-mi da drumul. Fără tine sunt în sevraj. Distruge-mă în cel mai frumos mod posibil. Artă-mă.

 

 

 

Reclame

Zambete…

                                       ” M-am tot gandit la el zilele astea.

                                        Stiam ca o sa vina ziua aia si amandoi o asteptam. Amuzant e ca totul a inceput datorita hazardului. Datorita unui simplu click. Unui banal ” hey „. Datorita unei ore tarzii in care nu aveam somn… 

                                      Ma amuza intotdeauna. Ma face, pe moment, sa-mi dispara grijile. Ma simt bine vorbind cu el. Dar e intimidant. Ma simt un pic ca-n 50 Shades of Grey, daca tot e sa facem legatura cu ceva superextramegagigaterra mediatizat. Nu m-am mai simtit asa de mult timp. Sa ma intimideze cineva si, totusi, sa ma simt atat de bine in prezenta cuiva. Sa-i caut privirea si atentia. Sa-mi dea timp din timpul lui.

                                    Il vedeam cum vine si ma gandeam ce as putea sa-i spun prima data. Sa-l imbratisez sau o strangere de mana colegiala? Sa-i zambesc? Sa-i zic un ” heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei” sau un ” Buna mai” ? Ma simteam ca-n clasa a7a, cand simti pentru prima data roseata din obraji cand un baiat simpatic se apropie. M-a surprins c-o imbratisare. Tremuram………………………… de frig, mai. Desi era soare. Simteam cum tot corpul e parca scaldat intr-un lac glaciar si asteptam venirea lui, ca pe o mica sursa de caldura.

                                  S-a instaurat o tacere ca de mormant. Porumbei infrigurati zburau pe langa noi iar un copil ii zambea soarelui de parca l-ar vedea prima oara. Si acum? Ne evitam privirile. O luam spre „Nicaieri” cu prietenul nostru drag, Vantul. Zgribuliti de frig incercam sa facem sa nu se observe cat de stangaci suntem. Imi fac curaj sa-l privesc. Imi zambeste si se uita in alta parte. Are un zambet frumos. Care se impleteste perfect cu ochii. Nu-mi pot da seama inca ce culoare au. Pare atat de sigur de el, atat de relaxat.. ori e doar o impresie?

                                Desi ii contestam prezenta, ma bucur ca V. e aici. Incearca sa destinda atmosfera, sa discute. Se aseaza langa mine, cuibarandu-se. Ma ia in brate, motivand prezenta frigului. Ii vad ochii. Sunt frumosi. Zambeste si cu ochii. Nu ii pot privi mai mult de un minut. Simt cum priveste in interiorul meu. Mi-au inghetat mainile. Le iau pe ale lui. Imi zambeste. Ma inrosesc. Ce maini calde are. Oare asa e si sufletul lui? Vine si mai aproape si-mi ia corpul firav si zgribulit de frig in brate. Zambeste copios. Imi intinde obrazul si-l sarut. Are pielea catifelata, maslinie. Suntem atat de apropiati incat as putea jura ca buzele noastre o sa se uneasca. Dar n-o face. Doar imi zambeste in coltul gurii. 

                              Se ridica. Probabil incearca sa se detaseze de acest moment. Mereu mi-au placut tipii care fumeaza. Nu ma deranjeaza ca o fac. Doar sa nu ma afecteze fumul. Dar atitudinea lui imi place. E inalt si se uita drept, in fata. Rade, agitandu-se de la frig. ” Nu stiu ce am, nu pot fuma. ” Se intoarce zgribulit de frig si ma imbratiseaza. E atat de agitat. Imi tot zambeste si ma priveste de parca ar astepta sa fac vreun pas. Ambitiosi, orgoliosi. Imi spune cu un zambet slab pe chip ” Ce repede trece timpul.. ” 

                             Vorbim diverse. Imi place ca atunci cand vorbim e atent si ma priveste direct in ochi. Desi pare neserios si un tanc de 10 ani in majoritatea timpului. are si momentele lui de seriozitate si parca-si argumenteaza varsta pe care o are..

                            Dar timpul e hain si trece pe nesimtite. Iar eu sunt cea care trebuie sa plece. Ne urcam in tramvai. E cald si aglomerat. Mi-au inghetat mainile desi am manusi. Imi strecor degetele inghetate sub maneca lui. Sta pe niste scari, in fata mea si-mi zambeste. Tot timpul mi-a zambit. E ca o siguranta? Desi il deranjeaza, probabil, mainile mele inghetate, nu spune nimic. Nu il pot privi mai ales ca pare ca ne tinem de mana. Ma uit pe geam iar tramvaiul trece pe langa blocuri gri, triste, oameni inghetati, goi .. 

                             Imi intorc chipul spre el si vad cum cateva raze timide ii cuprind chipul iar privirea lui era atintita spre mine. Ii zambesc strangandu-l usor de brat. Ma priveste la fel de atent. Parca nu e prezent. Ma uit in alta parte. Poate am ceva pe fata. Mi s-a intins tusul? Situatia e prea intimidanta. Il strang din nou de brat, zambindu-i. ” De ce te uiti asa? ” V. zambeste. El zambeste. Eu am chipul ca al unei rosii coapte. Imi retrag mainile, si ma ia pret de cateva secunde de maini..si cobor din tramvai.

                         Am revenit pe pamant. Printre oameni. Rasuflu usurata. Situatia aia chiar ma punea intr-o stare ciudata. El cu V. se duc pe la soare. Ma indeamna sa-i urmez. Tot ce-mi doresc e sa nu merg in bataia soarelui. Sa-mi treaca roseata. Imi striga, razand ” esti naspa ! ” Tot imi spune ca mai am cateva incercari sa urmez calea soarelui. Refuz. 

                     Se apropie. Baietii isi reiau glumele despre Vaslui. Nu ma simt ofensata. Auzisem deja destule in ultimele ore. Sunt bune. Au haz. Le dau ocazia sa para inteligenti si rai. Mai ales inteligenti. Ne ciondanim in ce parte a peronului sa stam, astfel incat sa prindem cat mai mult soare. Se duce in partea opusa si-mi face cu mana. Ma amuza cat de copilaros e. Il sun si-l chem langa mine. Rade si tot repeta ca un copil de gradinita ” ce? ce? ” 

                   Simt cum oboseala ma sfarseste. Multe emotii pentru o zi. Examen si EL. Vine spre mine cu acelasi zambet pe care l-a afisat toata ziua. Imi sprijin fruntea de pieptul lui iar el ma cuprinde in brate. Ma simt in siguranta. Ma bucur ca nu se fereste de cei din jur.

                Ne urcam in tren bucurandu-ne de caldura. Ne ingramadim 3 pe doua scaune si ne amuzam de o femeie in varsta din fata noastra care are un trandafir peste bagaje. Doar vine nea’ Valentin, nu ? Ma imbratiseaza, se pune cu capul pe picioarele mele, ma saruta pe obraz in timp ce ma uit la ceva aratat de V. Ma examineaza. Imi intinde din nou obrazul. Il sarut. Imi cauta mainile si le cuprinde in ale lui. Avem din nou privirile atintite unul asupra celuilalt. Ma joc cu fata lui. Il trag de obraji, de buze. Se smuceste usor. Nu riposteaza. Ne uitam iar unul la altul, fiecare parca asteptand ceva. Se uita in sus. Apoi la mine, apoi iar in sus. Zambesc. ” Am inteles, ii spun, privind spre geam. ” 

                 Ma imbratiseaza, sarutandu-mi obrajii si-mi spune ca ne vom revedea in curand. Ma mai priveste putin. Inca asteapta. Eu astept. 

             #givemeasign..

            #maybetonightIlltellyoueverything

           

               Se ridica si pleaca. Il privesc de dupa geamul inghetat.. Intoarce capul de doua ori si-mi zambeste. Apoi se indeparteaza…. Rasuflu usurata. Ma simt de parca am fost privata de oxigen ore in sir. Molesita, obosita. Dar cu amintiri frumoase. I-as trimite un mesaj in clipa urmatoare. Dar daca tot asteapta, de ce sa nu o mai faca? 

               Nu tin V. Day… pentru ca mi se pare o prostie. O prostie, ca multe altele, imprumutata. Nu trebuie o zi data de americani ca sa-i arati persoanei de langa tine ca tii la ea. De ce s-o faci pe 14 si nu pe 24? Pentru ca mediatizare de aia. Imi amintesc ca-i zisesem in gluma zilele trecute daca vrea sa fie ” Valentinul meu.. ” Din cate imi tot zice de miercuri incoace, maine il voi vedea. Coincidenta? *inimacatunpurice*

             Fluturi… ” 

 ” What a wicked game to play / To make me feel this way… ” 

   PS: stiu ca nu e varianta originala la melodie, dar ii ador vocea lui Corey Taylor aici..

Piesa zilei(3)

In jos aprins

           P.V

Poate nu ești aici ,
Sau cred că poate ești .
Cu ochii rugă-n cer,
În lacrimi mă privești

Din fum simt cum te ridici ,
Cu trupul tău uitat,
Pe față mă atingi
În lacrimi înconjurat

R: Ești o amintire ,
Trăind în umbra mea
te contrazici în mine ,
Arzându-mi inima

M-atingi gol de uimire ,
Căci ești un vis pierdut
Să stai jos lângă mine ,
Uitând de început.

Nu am crezut atunci,
Că ai un gând de-al meu
Ca-n fluturi să te duci .
Să ai un zbor mai greu

Dar poate ești aici
Și ochii mi-s închiși ,
Sau poate ai plecat
Și încă îi am strânși ..