Tag Archive: iubire


Încheiere

Nu știu ce mi se pare mai trist.

Să simți atât de multe și să nu le poți înșira pe o foaie ori să nu simți nimic dar să-ți dorești să creezi, să arăți că sufletul tău e disponibil, că dorește a fi casă pentru frumos, liniște, iubire, sentimente.

Continui să mă mint, să trăiesc în bula mea și să ignor tot ce e în jurul meu, fie rău ori bine, crezând că în modul ăsta mă tratez, mă vindec și rămân singură cu gândurile mele și că am puterea necesară pentru a le îndepărta ori pentru a le purifica.

Scot uneori mâna din bulă și încerc să mă readaptez la viața de zi cu zi, viața ce mi se părea monotonă și obișnuită până nu de foarte mult timp. Dar acum totul mi se pare diferit. Sunt ursuză, tristă și mai ales, simt că nu mă pot adapta la ceea ce e normal în jurul meu, totul mi se pare prea greu, prea dificil, prea mult efort de depus și eu sunt prea dezinteresată.

De la ce? Cauza e una minoră, dar ca întotdeauna, îmi place să hiperbolizez totul. Oricât aș vrea să se remedieze situația, să mă refac și să fie iar ca înainte, ceva din mine mă oprește să fac asta, acel ceva mă trage spre toată situația asta, făcându-mă, în final, să mă complac și să dispară toate eforturile depuse până atunci.

Omul cică învață din greșeli. Dar eu mereu și mereu fac aceleași lucruri. Poate percepția mea e una greșită, poate eu nu le consider greșeli, poate oamenii din juru-mi sunt aspri ori eu chiar o țin pe a mea, încercând să modelez lumea după bunu-mi plac.

În ultima vreme, îmi tot doresc să mă reîntorc în adolescență, să am iar vârsta de 16-17 ani, dar cu mintea de acum. Nu, nu regret că nu am trăit anii ăia corespunzător, doar aș mai adăuga ceva sare și piper. Și sunt confuză, nu știu dacă aș schimba cele întâmplate recent. Poate că așa a trebuit să fie. Poate așa era mai bine?

Încerc să mă tot agăț de diverși oameni, chipuri felurite pentru a ieși din lumea mea plină de tine, căci eu și tot ce ține de mine, nu mai e în lumea ta. Sunt reticentă și antisocială. Am revenit la aceeași eu, aceeași tipă ce aproape termină o facultate, care trebuie să-și ia viața în mâini, închisă în jurul unei minți adolescentine, ce uneori, nu e un lucru rău, dar în cazul de față provoacă doar strângeri de inimă.

Am știut că n-am fost doar un pansament și, totuși? Mintea mea de 16 ani din momentul ăsta poate exagera orice, poate căuta sămânță de scandal din orice lucru mărunt.

Acum un an totul stătea diferit. Tu erai eu, eu… eu eram tot eu.

Mereu istoria se repetă. Că cică cine nu învață din greșeli, e obligat să o repete. Așa o fi fost și acum?

Am zis că voi îngropa totul. Voi da uitării. Voi așterne o pânză groasă. Smoală fierbinte peste toate amintirile cu tine. Să ardă. Să le aud țipând, să le văd chinuindu-se pentru a-mi reintra în cap, în suflet. În sufletul mult prea chinuit și singuratic.

Mi-am vândut sufletul. Cui? Unei iluzii.  Am sperat că va avea grijă de el întocmai cum am sperat întotdeauna. M-am transformat din tânăra plină de neîncredere și cu temeri prea multe în adolescenta visătoare până la extreme și prea ruptă de realitate.

Cred că unul dintre remedii e să nu regreți absolut nimic. Să vezi doar partea bună din tot și apoi să o îngropi. Să te pui pe tine deasupra tuturor, deasupra celui ce ți-a făcut sufletul țăndări și.. mai ales, să încerci ca pe viitor să nu se mai întâmple să fii pusă din nou, în aceeaș ipostază.

Să dai o șansă sufletului tău ori ce a mai rămas din el.. să aibă o șansă spre nou, să se bucure pe deplin de primăvara ce-și face intrarea atât de timid. Să-ți lași pletele portocalii în bătaia vântului, să fie doar o jucărie pentru zefirul ce-și va face prezența și, mai ales, să zâmbești, atât cu ochii tăi mari de cafea, cât și cu buzele-ți prea roșii de atâta dor și singurătate.

Aș vrea să închei acest scurt capitol dar atât de cuprinzător aici. Să fie ultimele scrieri despre tot ce a fost ori ce simt. Să dau șansa unei noi muze de a mă lumina, de a mă fermeca și mai ales, de a mă face să mă pierd cu firea și să scriu din nou, cu inima împăcată.

Rămâi cu bine.. în lumea ta de care nu aparțin și poate, de care îmi voi da seama mai târziu, că a fost benefică desprinderea.

Nu.

Poate ai… dar îi dai drumul

 

 

 

Reclame

Tablou

Ascult melodia aia. Iar și iar. Aia despre care nu credeam că se va potrivi vreodată. Că mă va face să plâng, gândindu-mă la tine. Că va ilustra ceea ce simt, atât de repede, față de momentul în care am ascultat-o prima dată.

Mă simt ca o copilă de 15 ani, care a trecut prima dată prin așa ceva. Mereu m-am simțit așa. Și acum 3,2,1 an(i). Mereu. Probabil e ceva în gena mea, ceva foarte slab și bleg.

Nu am să înțeleg niciodată, dar niciodată cum poți lăsa ceva ce-ți face bine sub pretextul de a-i fi acelui ceva mult mai bine, căci tu te consideri un rău absolut. De ce ai respinge pe cineva, deși el se împotrivește? De ce l-ai îndepărta?

De ce ai considera, greșit, că izolarea și viciile te pot ajuta să treci peste o cumpănă?  De ce să nu acorzi credit celorlalte persoane să-ți ia fărâma de suflet în brațe și să aibă grijă de ea, așa cum au făcut-o până acum? Lumea are impresia că ia mereu decizii corecte, ca mai apoi, să se uite înapoi, în trecut și să realizeze că a pierdut ceva ce nu poate găsi la oricine. Cu ce preț să-și asume acest risc? Orgoliu? Aroganța? Așa-zișii ochelarii de cal?

Cum poți să îți asculți partea întunecată? Când la vederea celei ce-ți făcea sufletul să zâmbească, lacrimi curg pe obrajii reci? Că-ți impui s-o eviți, sperând că-ți vei reveni..

E amuzant și, în același timp, extrem de trist să vezi pe cineva că face fix lucrurile de care se temea. Se temea să nu se reverse asupra lui. Pe care le nega cu întreaga lui existență. Cât de ironic e că ai ajuns să faci fix lucrurile ălea, nu? Și mai ales, cui nu-i merita. Probabil, pentru chestia asta, conștiința nu te va lăsa o perioadă în pace. Sau așa ar trebui.

Să îndepărtezi persoana care te vedea imperfect de perfect,  într-o aură de perfecțiune. Cred că nu există o alegere mai proastă de atât. Să-i dau cu piciorul fetei care s-ar fi pierdut în mulțime pentru tine și care și-ar fi scos inima din piept, pentru a-ți mai da încă 60 de secunde de trăit.

Dar sunt sigură că vei trece peste asta mai repede decât te-ai aștepta ori ai fi preconizat vreodată. Am fost acolo, îți amintești? O știi pe G.? A  trecut pe un plan atât de îndepărtat, că abia îl mai vedeai, atunci când am apărut eu. Se va întâmpla iar. Pentru că ăsta e cursul vieții. Cine-s eu să-l controlez?

Mi-e dor de mare. Chit că e rece. Să-mi mângâie gleznele ostenite și să-mi șoptească tot ce aș vrea să aud. Și de tine. Cred că ar fi tabloul perfect. Eu, tu, marea și mâinile noastre împreunate. Probabil niciodată nu se va întâmpla, dar în fiecare zi, mai adaug un pic de culoare acestui tablou. Nimeni nu-mi poate cere chirie pentru el ori să ceară evacuarea lui. Va rămâne acolo, așteptând să se transpună în lumea reală.

#teiubescboo

Cincizeci şi patru minus una

                       „Cuvinte. Am folosit zeci, sute, mii. 

                        Ne-au unit, ne-au îndepărtat şi ne-au readus la un mal parcă prea nesigur. Cel puţin pentru mine. Ne-a plăcut să le folosim şi, pe moment, nu ne-am gândit unde va duce totul. Sau dacă există un tot.

                        Nu cred că a existat vreodată. Nici nu ne-am străduit să existe. Ori poate eu am visat la el. Am sacrificat un harem de iluzii pe un tot imposibil ori măcar pe o parte din el. 

                        Mi-a plăcut să te îmbrac în cuvinte. Să te învălui în ele. Să spun prin ele ce am de zis despre tine. Nu am folosit altceva. Sau când am încercat să mă îndepărtez de cuvinte, am văzut că e prea riscant şi imposibil, deocamdată şi m-am întors la cuvinte. Întotdeauna m-au primit cu braţele deschise şi m-au ajutat să te creionez iar şi iar. Iar tu rămâneai uimit de fiecare dată, dar poate nu a fost de ajuns.. 

                       Nu am scris niciodată despre fizicul tău. Nu am vrut să par superficială. Să scriu pagini întregi despre ochii tăi, ori despre buzele coapte precum căpşunile de mai sau despre gropiţele din obraji. Mi-ar fi fost greu să vorbesc despre ceva ce nu am văzut, nu am atins, nu am simţit. Mi s-ar fi părut banal, plictisitor. Sunt sigură că ţi s-au mai făcut complimente de acest fel. Voiam altceva.

                      Nu pot spune că fizicul tău nu contează în ecuaţie. Nu am simţit nevoia să scriu despre el pentru că m-a atras mult mai mult mintea ta şi felul tău controversat de a fi. Cine m-ar crede? Ar putea spune cineva că mint şi că încerc să par altceva decât ceea ce sunt.  Nu am pierdut nopţi să-ţi privesc pozele, să-ţi analizez privirea. E una rece, misterioasă şi oricât de mult m-ar fi atras s-o descifrez preferam să recitesc şi să memorez ce ai spus. N-am mai fost îndrăgostită de mintea cuiva aşa, niciodată. Să neg aspectul, să neg orice pentru minte. Să mă fascineze într-un mod de să mă determine să-mi părăsesc locul de confort pentru a o descoperi în amănunt deşi, m-ai avertizat că mi-aş putea pierde propria minte.

                   Ai fost asemeni un pescar ce visează la peştele cel mare, la captura magnifică dar, până atunci se amăgeşte cu peştişori mai mici pe care-i ademeneşte cu momeli bine pregătite şi poate, poate va reuşi. M-ai ademenit cu frumoase cuvinte ori cu momeli atrăgătoare şi asemeni unui peşte naiv şi nătâng am căzut în plasă. Mă păstrai zeci de minute, poate câteva ore apoi mă aruncai înapoi spre apele învolburate. 

                 Întotdeauna mă întorceam. Ştiam că nu e tocmai bine ori că nu o să reuşesc să fiu acea captură şi, totuşi, în naivitatea mea o făceam. Mă loveam deseori de malurile reci dar, voiam să fiu lângă tine, să te poţi baza pe mine. Nu voiam reciprocitate. Voiam să te văd zâmbind chiar dacă nu eu eram motivul.. Uneori, vedeam câţiva peşti şi mă descurajam. Mă retrăgeam şi-mi aruncai o nouă momeală, zâmbind. Ne-am jucat aşa mult timp. Mă simţeam incomod din cauza celorlalţi peşti şi, chiar de uneori nu-i vedeam fizic ştiam că există. Dar, mă bucuram de ” prezenţa ” ta. Mai mult sau mai puţin. 

                 Îţi prezentam rândurile scrise cu atâta dăruire. Le priveai şi zâmbeai. Pe moment, eram fericită, mulţumită. Dar trecând timpul, apa s-a mărit şi ştiam că vor veni şi mai mulţi, poate captura cea mare iar eu, voi fi cea doar care a scris câteva rânduri. Nu am ştiut niciodată, de fapt, ce am fost în ochii tăi. Un peşte mic într-o baltă plină de peşti mari şi frumoşi. Mi-am ştiu întotdeauna locul şi rolul secundar şi totuşi.. 

              Mulţi au ghinionul să iubească doar trupeşte. Ori să nu înţeleagă şi să ştie ce înseamnă să apreciezi cu adevărat o persoană. Să o poată descrie în orice moment în 5 pagini, să îşi dea seama imediat că ceva e în neregulă. Nu sunt lucruri măreţe şi totuşi .. 

             Eu am ales să mă apropii de tine doar prin cuvinte. Sau, de fapt, conjunctura a determinat asta. M-am obişnuit. Aş mai putea să scriu mult şi bine.. să fiu atrasă de aceleaşi momeli care de la zi de la zi par totuşi diferite şi să vin cum am mai venit la mal dar, nu ai mai fi la fel de surprins şi binedispus şi ai fi dezamăgit că a venit iar şi iar doar un peşte mic iar captura cea mare întârzie să apară. 

            Momente tensionate şi momente în care-mi dădeai prilejul să mă duc imediat să scriu. Să exprim tot ce simt în momentul ăla.. de multe ori am refuzat să o fac. Şi acum mi-a venit greu. Şi totuşi, am simţit că e nevoie.

           53 au trecut. Nu ştiu câte vor mai trece sau dacă voi mai ţine cont de ele. Ne-am sfârşit? M-am sfârşit? Cuvintele mele nu mai au puterea din alte vremuri ? 

          Rolul meu poate a fost doar să descopăr una dintre cele mai frumoase şi controversate minţi. Să am ce analiza, cu ce să-mi umplu timpul. Să ştiu ce să vreau de acum încolo. Să am un target. Probabil, totul a fost în mintea mea şi încă nu m-am trezit.. 

         Liniştea va curge în mine? Trebuie să zbori ? Sau n-am observat când ai făcut-o şi acum eşti doar o hologramă a ceea ce a fost? De fapt.. ce a fost?  53. Harem de iluzii. „

„Sa ma tii in vant nu-i greu
N-ai stiut sa tragi de sfori,
Am cazut de mii de ori”

plictisitor. Probabil ţi s-au făcut de multe ori complimente de acest

Puterea ratiunii !

                ” Te priveam de parca nu te vazusem de ani intregi. Ochii tai, albastri, ma fascinau ca-ntaia oara.

                      Rememoram totul prin ochii tai. Ma vedeam fericita, zambind. Tachinandu-te. Imbratisandu-te. Facand planuri. Mi-e greu sa te privesc, asa. Inima mea o ia razna. Simt mii de impulsuri pe care cu greu le stapanesc. Buzele mi le-am invinetit. Te-as saruta asa cum poate n-am facut-o niciodata. Te-as imbratisa dorind sa-ti transmit tot ce simt. Toate durerile. Ma doare sufletul. Imi plange stiindu-te langa mine si neavand nicio putere asupra ta. 

                     Sunt bolnava de iubire. Nici daca as plange rauri intregi nu as putea sa scot din mine veninul ce-mi inunda sufletul. Ma simt neputincioasa. As vrea sa pot invinge starea asta. Poate ideal ar fi.. să mă dezbraci de mine și să mă umpli de tine până aproape de delir.

                     Nu-mi pot controla gandurile. Mi-e frig. Tremur. Mai stii cand ti-am zis ca o femeie cand te ia in brate, te ia si-n inima?  Mirosi atat de frumos. Ca de obicei. Iti aud inima. Bate ca o zvapaiata. De ce nu o poti asculta? As vrea sa opresc timpul. Sa te am in brate mereu. Sa treaca anii ascultandu-ti inima. Doar ea din tot ce-ti apartine ma intelege. Imi trimite mii de semnale… Nu am nicio putere. Ce spui? Astazi ….pot fi sunetul si unicul zgomot din inima ta?

                  Ai mainile reci. Ne privim ca si cum lumea in jurul nostru a disparut. Zambesc. Zambesti. Amandoi ne gandim la acelasi lucru. Buzele ni se unesc. Dar.. doare. Ne oprim uitandu-ne tristi in parti diferite. De ce trebuie sa fie asa? De ce un gest atat de dragut trebuie sa doara? De ce ne privim cu atat jind?  Ne unim iar. Sunt fericita. Am uitat de tot.. Pe moment, te pot avea. 

                 Mergem zgribuliti. Strada e pustie. Suntem doar noi. Ne purtam normal sau mai bine decat mi-as putea imagina. Zambim. Sufletele noastre danseaza….

                Nu vreau sa merg acasa. Vreau sa stam in racoarea noptii. Mi-e greu sa-mi iau ramas bun. Ma intrebi de ce” ramas bun”. De ce nu ” la revedere”. Revedere? Va fi posibila? Va fi atat de mult dor pe care va trebui sa mi-l infrang…  

               Te privesc cum pleci…. iar  lumea mea cade bucata cu bucata. Oricat as prelungi momentul, rezultatul e acelasi… 

             …. 

             Te vad, azi, ca in filmele siropoase in autobuz. Iti fac cu mana, timid.. Si te privesc cu dor. Autobuzul se departeaza iar… eu raman in urma… nefiind in stare sa te ajung…

           Tu știi cum sună plânsul atunci când nu-l ascultă decât lucrurile din casă, pereții?

           Timp…. am nevoie de timp. Am nevoie sa-mi fie bine. Sa ma vindec de iubire. Ratiunea ta m-a invins. Mintea ta complicata a distrus tot… ne-a distrus. „

Lepsucicuta

1. Last kiss-Monday.
2. Last phone call-Today..
3. Last text message-„Cercetari la partiee”
4. Last song you listened to- Alternosfera-511 !
5. Last time you cried- Am avut o tentativa ieri, mi-am amintit ceva frumos si emotionant, probabil era de bucurie cu putina melancolie.
HAVE YOU EVER:
6. Dated someone twice- Nuuu .. 
7. Been cheated on – Trecutul e trecut, nu-mi pasa :-?? 
8. Self harmed- Nein !
9. Lost someone special – Asta a fost acum .. 74753534 de ani .. 
10. Been depressed – Nu i-as spune depresie.. 
11. Been drunk and threw up- Nein. Alcoolul e naspa 😆 
THIS YEAR HAVE YOU:
12. had sex – chill, abia a inceput.. 
13. How many people have you had sex with this year? – fara numar.. 
15. Made a new friend – Nu 😕 . Imi aleg cu atentie prietenii .. 
17. Laughed until you cried- Nu, nu inca.. 
18. Met someone who changed you – S-a intamplat anul trecut.. 
19. Found out who your true friends were – Da, viata merge mai departe. 
20. Found out someone was talking about you- Evident, nici nu se putea fara .. 
26. What did you do for your last Birthday- Am iesit in oras si la prajitura :-??  . 
27. What time did you wake up today- 9 parca. 
29. Name something you CANNOT wait for – ADMITERE, SA O IAU SI SA MA RELAXEZ.
30. Last time you saw your all of your siblings at the same time- … a trecut ceva vreme.
31. What is one thing you wish you could change about your life-Sa se intre fara admitere 😆 
32. What are you listening to right now- Alternosfera- Avion
33. When is the last time you had sex? – tocmai am luat pauza sa scriu asta, of .. 
34. Who’s getting on your nerves right now-  Nimeni.. poate comentariile din fata mea pentru romana.. 
35. Most visited webpage- Tumblr, Facebook. 
36. Favorite colour- Albastru.
37. Nicknames- Oli, Kinder, Bleaga 😆
38. Relationship Status- Complicated … 
39. Zodiac sign-Gemeeeeeeeeeni.
40. Male or female- Female.
41. Primary school- uat uat 
42. Secondary School-uat uat
43. High school/college- liceu , pe terminateeeeee.. 
44. Eye color- caprui spre negri depinde de lumina.. 
46. Height- 1,61………………
47. Do you have a crush on someone- JA !
48. What do you like about yourself- Cum gandesc.
49. Piercings-Nein.
50. Tattoos-Nein.
51. Righty or lefty-Lefty ! 😀 
FIRSTS:
53. First piercing– nein… 
54. First best friend- gradinita, A.
55. First crush : un tip Radu din clasa intai 😆
56. First Bestfriend- ohoho, prin 2009… 
RIGHT NOW:
59. Eating- portocaleee
60. Drinking- apa
61. I’m about to- sa conspectez pentru romana…
62. Listening to-Alternosfera-Shadow
63. Waiting for- In plan departat, sa iau BACul cu nota mare [ stiu sunt stres !! ] , sa iau admiterea .. iar in plan apropiat – ziua de sambata. 
YOUR FUTURE:
64. Want kids? – discutabil.. daca e sa fie, un baiat.
65. Get married?-sincer.. nu. nu ma vad mireasa :-?? nu-mi plac nuntile, pregatirile , impopotoneala… pot trai si fara actul ala.
66. Career- Ceva in domeniul juridic clar.. 
WHICH IS BETTER:
67. Lips or eyes- Eyes.
68. Hugs or kisses- Both.
69. Shorter or taller- Taller.
70. Older or Younger- Mh, sunt simpatici si aia mai mici dar depinde cat de mici. Un an e acceptabil, hai 2 .. mai mici nu. Mai mari, doar cu-n an, doi.. mai mult mi se pare putin exagerat, cel putin acum.. 
71. Romantic or spontaneous- Ambele.
72. Nice stomach or nice arms- Un creier frumos.
73. Sensitive or loud- Sensitive……. 
74. Hook-up or relationship- ……… relationship
HAVE YOU EVER:
76. Kissed a stranger– Nu.
77. Drank hard liquor- Nu-mi place alcoolul.
78. Lost glasses/contacts- Nu.
79. Had been high- Nein.
80. Broken someone’s heart- Da..
82. Been arrested– Nuuu.
83. Turned someone down- Je ne sais passs.. 
84. Cried when someone died- Ofc ofc ofc
85. Fallen for a friend- Maybe.
DO YOU BELIEVE IN:
86. Yourself- Sometimes.
87. Miracles- Nu… prea.
88. Love at first sight- Mhhh…. de ce nu ?
89. Heaven- Nu prea.
90. Santa Clause- Nu.
91. Kiss on the first date- De ce nu? Depinde cum e persoana si probabil inainte sa fi iesit ati avut ceva discutii in mediul online, altfel nu :-?? .
92. Angels- vezi sa nu . 
93. How would you label yourself?- saloasa, enervanta, bleaga, posesiva, geloasa.. dar de incredere.
94. Someone You Pray Everyday For – parinti
95. Did you sing today- normaaal
96. Who From All Your Ex’s have You Cared The Most About- M si P. :-??
97. If you could go back in time, how far would you go?- Nu m-as intoarce.
98. Out Of Everything In The World What Do You Wish For- pf… greu de zis.
99. Are you afraid of falling in love? – Da.
100. Do you like the way you look?- Nu.

Frühling in Paris

             De ce am ales titlul asta? De ce scriu aici, de fapt?

                Pentru ca e cam singura melodie pe care o ascult in ultima perioada si.. scriu. Sau macar incerc sa o fac. Am revenit… Dar unde am fost?! Nu am mai fost aici sau poate… doar eram in alta parte cu gandurile.

               Probabil v-a trecut prin cap ca am abandonat. Nici vorba. Doar ca voiam sa scriu dar.. ma pierdeam cand deschideam pagina. Coala asta alba, infinita, nu ma ajuta cu nimic. Imi alunga orice gand, orice idee. Dramatizez? Nici eu nu stiu.

             A fost o perioada destul de tulbure. Stiti, sarbatori, mancare multa, aglomeratie. Probabil a fost urat din partea mea ca nu v-am urat nimic. Dar nici macar n-am avut net in prima zi de Craciun. Ca la Vaslui, bineinteles. Iar apoi n-am avut timp. Oricum, cu sau fara urarea mea, lucrurile nu se schimba. Da, stiu politetea. Ce incerc sa fac? Sa ma scuz? Ori sa umplu pagina?

            Stiti ca e perioada aia in care va ganditi ce-ati facut in anul precedent si sa nu mai repetati greselile in anul care vine? Daa, stiu cum e. Te schimbi mult intr-un an. Oamenii se schimba de fapt, de pe o zi , pe alta. De ce m-as mira ca m-am schimbat intr-un an?

            Uneori, eram atat de lucida si ma intristau toate aceste ganduri. Mi-era dor de anumite persoane apoi ma gandeam la numeroasele sacrificii facute de ai mei si-mi stricam ziua. De ce o sa va intrebati? Pentru ca esti negativista, n-ai ce face. Nu. Poate pentru ca mi-as fi dorit sa fiu si eu, macar o zi ca ceilalti. Stiti fara sa ma afecteze probleme din jur. Fara suflet? Prea mult spus. Sa am uneori doar 18 ani. Stiti, petreceri, escapade, bautura, baieti.

           Dar apoi…. consideram totul gresit. Poate asta e una dintre ” problemele” mele. Sunt prea sensibila. Pun repede suflet, ma consum din nimic. Apoi zambesc si incerc sa impac tot eu persoana cealalta. Nu-mi place sa am persoane triste pe langa mine. 

          Mereu am fost invatata sa nu renunt, sa fiu tare, mai ales la scoala. Nu e ca si cum m-as plange doar ca.. dupa aproape 12 ani in scoala, realizez, ca nu te invata mai nimic. Nu am realizat asta acum. Doar ca vreau sa scriu despre asta. Te oboseste, pur si simplu. Dupa ce ca ai un ghiozdan foarte greu, iesi de acolo si fara o vlaga. Multe informatii, care nu-ti vor folosi, pentru ca esti la un profil ori altul sau pentru ca nu se mai cer. Dar tu trebuie sa ai capul plin de ele.. A 12a ar trebui sa fie lejera. S-ai doar orele la care dai BAC. Te-ar extenua,  sa inveti intr-una la istorie sau/si romana dar..  cand vezi ca ai nu stiu ce referate pe la desen ori biologie, optional. Desen, nene. Ore puse degeaba. Nu mi-e frica de BAC asa tare cat mi-e de admitere. Oh, ce ma mai plang.. 

          Revenind la retrospectiva . Stiti, orice om se indragosteste. Sau macar incearca. Privind in urma, am fost de multe ori, o copila. Nu am regrete. Doar ca ma avantam. Prea repede. Am analizat si mi s-a parut o prostie sa spun” Te iubesc” . Poate nici n-am simtit. Ori am spus-o pentru ca asa se face acum. A ajuns ca un fel de ” buna ” . 

           Imi spuneam anul trecut, la inceputul anului scolar, ca nu ma voi indragosti. Scoala si atat. Dar iata-ma, indragostita. Inca de anul trecut. Toti spun” acum e diferit ” .  Daca as spune, m-ati crede? M-as crede? 

           Nu am mai scris de el, de ceva timp. De ce? De ce nu am facut-o daca am factori favorizanti? Nici eu nu stiu. Uneori, simteam ca pot scrie despre el fara sa obosesc. Mii de senzatii ma trec cand il vad. E diferit. Si asta-l face interesant. Caracterul, personalitatea lui ma provoaca mereu. Cand am crezut ca am mai cunoscut o parte din el,  de fapt, imediat dispare sub acea carapace indestructibila pentru care n-am gasit inca solutie. Dar mi-as dori. Sau poate nu. Poate prefer sa ma pierd de fiecare data cand imi vorbeste ori cand ma imbratiseaza fara motiv. Ma ajuta sa am incredere in mine. In ceea ce am. Sa nu ma subestimez. 

          Poate nici nu trebuie sa cunoastem in totalitate o persoana. Va ramane, mereu ceva, necunoscut. Ce va deosebi persoana de altele, care-si dezgolesc sufletul in bataia oricarui vant. Dar acel vant, poate fi atat de puternic ca va lua totul. Inima, suflet, amintiri, identitate. 

          Imi place sufletul lui  rece pentru ca ma determina sa-l incalzesc. Si sa-l protejez. Chiar daca o fac in van. Nu simt nevoia sa-i spun ca-l iubesc … nu exista. Poate pentru ca e altceva. Ce inca nu pot descrie. Ma fascineaza si mai mult. Desi uneori in preajma lui nu sunt decat o copila nu am dat frau unor sentimente de fatada si totusi lumea o vad altfel, cand sunt cu el. Sunt zambitoare si uit. Ma simt bine. Nu iubesc dar totusi mai fur o bucata de fericire.

          Poate fericirea unui om nu consta in iubire… ci in aprecierea a ceea ce ai. Atunci cand te simti bine cu tine insuti.

De ce-uri…

          Am sufletul cuprins de tristete . Impanzit de fumul intunecat al luminii.. Lumina 
la care nu mai pot ajunge.. sunt neputincioasa.Imi doresc parca mult prea multe .. si nu pot duce la capat decat o parte,infima.
       De ce e omul atat de neputincios ? De ce are sufletul atat de firav? De ce-mi
simt inima inecata in smoala melancoliei ? De ce ma simt tradata de persoanele de la
care nu m-as fi asteptat niciodata?
       De ce e necesar sa uit anumite parti din viata mea ? Sa trebuiasca sa o iau de la
capat ? De ce nu am puterea sa transform totul in bine ? De ce nu pot sa zbor mii de kilometri ca sa fie bine ?
        De ce iubesc doi ochi verzi a caror bunatate, frumusete n-o pot atinge? De ce-mi ocupa inima ? De ce nu ma pot vedea in ei ? De ce atatea intrebari ? Ce-s cu atatea „De ce-uri” in mintea mea ? De ce-mi surad viclean alti doi albastri ? De ce sunt atat de indecisa?
      As vrea sa pot spune „Stop”. Sa inchid ochii , sa respir adanc iar cand ii deschid sa fie bine . As vrea ca tristetea sa-mi paraseasca ranile. Simt ca nu pot sa ma vindec. Incurabilitate. De ce eu ? De ce aceste teste ?
      De ce ma emotionez scriind aceste randuri ? Ce-i in sufletul meu ? De ce nu mi-l pot impaca ? Ce e cu mine ? Ce-mi lipseste ? Sau cine ? De ce seara se arunca asupra-mi cu-n val de intrebari la care nu pot raspunde ? De ce-mi cuprinde intunericul sufletul? 
      De ce persoanele cu care obisnuiam sa vorbesc zilnic nu mai au puterea sa ma faca sa zambesc ? De ce nu pot sa plang, sa vars tot ce m-apasa? Dar ce m-apasa? De ce scriu aceste randuri de parca ar fi sfarsitul ?
      Sfarsitul sufletului meu … il simt tarandu-se spre lumina fericirii. Nu stie. E naiv. Nu va ajunge niciodata. Ceva din mine nu-l va lasa. Va fi mereu ceva din mine care-l va impiedica. Monstrii interiorului meu , ma tin in lanturi.. dar ei nu stiu , m-am obisnuit cu ei. Sunt singurii care-mi stiu gandurile , starile .. sunt singurii care mi-au ramas , doar ei ma inteleg. Doar lor le pot spune ce e cu mine ..
      De ce e necesar sa dau muzica la maxim pentru a-mi acoperi gandurile ? De ce-s atat de zgomotoase? De ce sunt asa multe ? De ce-mi tremura buza inferioara ? De ce nu vor lacrimile sa se iveasca ?De ce nu-ti pot spune acelasi lucruri ca inainte ? De ce abia acum plang ” plecarea” ta ? De ce tin atat de mult la tine ? De ce incerc sa par rece, seaca cand tot ceea ce-mi doresc sa alerg spre tine sa te imbratisez si sa plang ? Omul cand nu poate ajunge la acel ” ceva ” mult dorit isi da seama cat de naiv a fost si cum soarta-i pune piedici.
      Plang.As vrea sa fie ultima oara. Dar nu, e abia prima oara cand plang dupa tine.Dupa ceea ce eram . Mi-e dor . Atat de dor. Sa fiu in centrul atentiei. Sa fiu esenta gandurilor  tale. Sa fiu cea cu care vorbesti cel mai mult. Sa nu fie nevoia sa-ti simt tristetea din voce la telefon cand ne luam la revedere.. 
      Nu vreau sa ma mai inchid in mine . Vreau sa zambesc. Mi-e atat de dor de un zambet. Nici nu stiu cum mai arata. Nu, nu un zambet fals, pe care-l poti face oricand. Unul  care-ti sa-ti lumineze inima , dupa care sa poti spune ” Sunt fericita…”
Nici nu stiu ce e cu mine. De fapt, asta incerc s-aflu. Dar nu pot . Nu vreau. Parca aflarea adevarul m-ar distruge intru totul. Nu, nu esti sursa ranilor mele interioare. Ceea ce ne desparte .Ma distruge . Usor , usor … Mi-e ciuda. Sunt ofticata.Ar fi fost aproape perfect.. desi nu cred in perfectiune. Poate am fi aflat-o impreuna.De ce spun toate astea acum ? Ce pot schimba ? Nimic … Doar pot astepta sa treaca ani,decenii sa fie bine ? Nu am timpul necesar.. caci sufletul mi se stinge usor iar.. eu voi redeveni o alta. O tipa rece, ursuza.. cum incep de fapt sa fiu . Fara sentimente.
      Uneori, imi doresc sa nu fi avut sentimente . Sa nu ravnesc dupa tine . Nu pot spuneca te iubesc .. ar fi deplasat si prea mult dar esti singurul cu care as vrea sa fiu acum. Singurul care m-ar putea alina , chiar si pentru cinci minute. De ce nu te-am putut avea macar pentru cinci minute ? Ti-as privi ochii ca de smarald , fiind fascinata de frumusetea si stralucirea lor . As vrea sa fiu eu stralucirea lor . Sa-ti incant privirea atunci cand ma apropii de tine . Te-as imbratisa asa cum n-am imbratisat pe nimeni.. iar tu ai intelege tot ce as fi vrut sa-ti spun vreodata si n-am putut.. pentru ca o imbratisare spune mai multe decat o mie de cuvinte…
       Mi-e dor de acele senzatii pe care le aveam cand vorbeam cu tine. Sa-mi tresalte inima de fericire, sa fiu emotionata , sa ma pierd.. la vederea ta . S-astept o zi intreaga sa-ti vorbesc.. chiar si pentru cinci minute. Cum as putea sa uit asta?Nu-mi pot impune asta. Poate ultima farama de umanitate din mine se lupta. Sa ramanacu amintirile. Ce e omul fara amintiri ? Un trup gol …Nici nu stiu ce-as putea sa mai zic. Simt ca mi-am pus sufletul pe tava. N-ar trebui sa ma simt prost.. ci sa ma eliberez. Dar nu e asa. Asta nu va rezolva nimic. Doar va atrage mii de intrebari la care nu voi dori sa raspund… Desi am zis ca nu vreau sa ma mai inchid in mine se pare ca nu am de ales. Pana cand ? Nu stiu .. pana voi simti fericirea? N-am gustat-o niciodata din plin.Nu stiu cum arata. Daca-i un lucru ori o persoana.. nu voi sti sa o pastrez langa mine cand va veni.Dar nu va veni .. caci fericirea se duce tot la persoanele optimiste, carora totul le merge bine . Pentru un surplus … Imi pierd cuvintele.. degetele mi-s amortite . Nu mai doresc sa scrie.Abia scriu.Nici ele nu pot face fata acestei.. drame? Parca-i prea mult spus. Scriu,sterg,scriu..
       Ochii mi-s impaienjeniti de lacrimi si oboseala.. poate maine ma voi trezi cu
ganduri mai pasnice, dar voi fi doar chestii de moment. Nu mai vreau sa traiesc
doar momente. Stabilitate.. Nu vreau sa te pierd de tot pentru a te uita..
      Final.. sec . Pastrati-va sufletul intact !

 

Gladiator cu sentimente …

           ”   Prin esenta cuvantului esti un luptator , ce-i face pe plac imparatului roman , pierzandu-si viata in lupte.. crude.

              Dar acum esti un altfel de gladiator. Un alt luptator . Pentru inima mea . 

              Foloseste-ti calitatile , tot ceea ce ai si cucereste-ma. Cucereste-mi inima. Patrunde dincolo de aparente si fa-o sa fie a ta. Sa-ti devina sluga. Ia-o in mainile tale , mangaie-o cu degetele tale lungi de pianist si .. ai grija de ea . Fa-o sa-ti zica totul , sa aiba loc doar pentru tine . Sa nu mai bata pentru nimeni altcineva, sa-ti spuna taine ascunse , de necrezut .

            Am nevoie de ochii tai albastri, precum marea zbuciumata, sa-mi lumineze drumul . De buzele tale asemeni merelor coapte la sfarsit de toamna, de imbratisarile tale sa ma readuca la viata .. de tine .

           Imi doresc sa-mi explorezi necunoscutul. Sa-mi scoti la iveala temerile , Sa te lupti cu monstrii din mine , sa ma castigi. Sa ma ajuti sa redevin eu. Sa devin parte din tine . Sa fii parte din mine . 

         Vreau sa fii esenta gandurilor mele . Sa-mi ocupi timpul , trupul , sufletul . Sa imi imblanzesti sufletul macinat de dor si melancolie .  Sa-mi alungi umbrele din suflet si sa-mi aduci lumina. Lumina sufletului tau , cald , primitor . Imi doresc sa vad dincolo de ochii tai , sa ma vad in ei , altfel , sub o lumina favorabila . Fa in asa fel cuvintele mele sa fie  slugile mintii  tale. Supune-mi mintea  la iubire . Fa-o sa iubeasca. Sa-si piarda rationalitatea ei nativa . Fa-o sa fie ca o adolescenta la prima iubire. Sa se piarda pe sine insasi. 

        Ma faci sa ma simt inferioara fara a-mi parea rau. O victima .  Sunt o victima fericita.Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine   Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita.  Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

       Uneori mi-e teama de mine , de aceea iti cer sa lupti cu monstrii ce-mi distrug sufletul . Singura nu pot .  Sa-i transformi in lumina , in fluturi . Sa-mi cuprinda intregul trup si sa-l supuna , sa faca din el tot ce-si doresc. Sa fiu supusa iubirii . Sa fiu fericita prin orice atom . Fa-mi sa clocoteasca sangele de fericire..

       Sa te simt aproape… sa-mi mangai parul buclat asemeni vantului usor de toamna mangaind frunzele multicolore.. „

Make me feel like I am breathing

Feel like I am human …

„Nu-i lăsa să plece..”

                       Neputinta imi curge prin vene si ma doboara. Nu pot face nimic. Nu stiu nici macar ce sa simt. Ura ? Ar fi prea mult. Indiferenta? Prea putin.

                     Toamna si-a intrat in rol.. de ceva vreme dar pana azi nici n-am simtit-o.. aveam sufletul atat de cald si eram sigura ca o puteam invinge..

                    Acum.. totul pare altfel. Rece. Fara sens , noima . Ma simt straina de toti si toate. Am trait atata timp intr-un glob de cristal ? A fost un vis intr-atat de frumos ?

                  Demoni dau tarcoale sufletului meu .. L-au urmarit atata timp iar acum.. isi vor doar premiul. Fericirea nu vine niciodata singura , fara sacrificii . De ce l-as pastra intact ? Pentru ce ? Nimic nu mai e sigur.. 

                 Din tot ce mai doare.. doar tu ai mai ramas. Tu si EI. Ce sa fac acum cu EI ? Ce le mai pot oferi ? Incertitudine ? Nesiguranta ? Asta nu-i pastreaza aici.. Nu-mi incalzesc sufletul. Nu pot alunga demonii. 

                 Intemnitati nu-i pot tine , le-am promis ca-i voi incalzi cu atentie , grija.. iubire. Acum , ma vor parasi ? De ce totul e atat de trecator ? De ce am atatea intrebari fara raspuns ?  

                 Mi-ai spus ca nu-mi vor face rau .. dar as vrea sa ma determini sa-i pastrez.  As vrea sa ma ajuti .. sa putem da timpul inapoi . Sa fie iar bine . Sa fie cald , soare si multe zambete. Acel zambet ce ma binedispunea. Acea imbratisare care ma lasa fara vlaga ..

                Dragii mei.. cu voi ce ma fac ? 

1186060_417696595006890_1557743966_n

                                Am cunoscut-o intr-a5a. Era o fire timida,statea in prima banca. N-am avut tangente cu ea din prima.

                             Am petrecut apoi o iarna impreuna , ieseam mai des. Am descoperit rockul impreuna. Stiu ca prima data cand am ascult o melodie rock in adevaratul sens al cuvantului eram ” UAU, CE-I ASTA??? ” 

                           Radeam mai mereu de scrisul ei de doctor si incercam sa o sustin cand altele o denigrau. Imi amintesc clar cum pierdeam zilele in Teatrul de Vara si desenam , ascultam muzica si eram fericite. 

                          Intr-a7a a fost o ruptura. Momentul cand ea s-a mutat in Italia. Toata lumea ma descuraja. Ca relatia noastra se va raci din cauza distantei.  Dar se pare ca distanta ne-a apropiat. Nu era/ este zi in care sa nu vorbim. 

                          Nu cred c-as putea gasi o alta persoana careia sa-i pot spune totul , sa-mi stie cele mai ascunse ganduri , cu care sa pot impartasi totul fara sa ma simt in vreun fel ciudat. Care sa fie alaturi de mine neconditionat la orice ora din zi / noapte. Alaturi de care sa ma pot descarca.. 

                        Nu as putea niciodata sa-ti multumesc pentru ca existi. Cuvintele ar fi de prisos si niciun cadou nu ar putea arata multumirea. NICI DACA TI L-AS ADUCE PE TILL ACASA  !

                        Esti una dintre cele mai importante persoane din viata mea si nu te-as schimba pe nimic. Stiu ca uneori sunt enervanta,orgolioasa,incapatanata… o scorpie stiu ca n-ai putea trai fara sefa ta !

                       Iti doresc tot binele din lume , sa fii fericita , s-ai parte doar de impliniri si bucurie ! 

                       Iti multumesc pentru vara asta superba. Concert Alternosfera, Rammstein si tu . Perfect !

                       Te iubesc. Cuvintele-s de prisos , pup ! 

La multi ani Denisaaaaaaa !!