Tag Archive: luna amara


Pod

              „E ora 4 dimineaţa. 

             Oamenii dorm la ora asta. Oamenii normali. Fără griji, fără examene, fără stres. Ori poate au adormit de la atâta oboseală, într-un final. 

             Merg. Ies din casă în lacrimi pentru că nu asta era ceea ce-mi doream. Asta nu sunt eu. Ar trebui să-mi fie frică. Ca şi data trecută. Dar nu plouă. Nu e frig. E atât de cald, plăcut şi bine. E linişte. Cred că e atât de multă linişte încât şi toată furtuna din mine s-a mirat şi s-a liniştit pentru moment. 

            Liniştea m-a calmat, în final. Acum m-aş plimba la nesfârşit. Nu ştiu dacă aş ajunge undeva anume. Poate aş simţi când aş ajunge ” acolo ” . Probabil nu e nimic legat de exterior, ci de interior. 

           Sunt pe un pod. Mişcător. Nesigur. Fix cum sunt eu în momentul ăsta. Nici nu ştiu cum sunt de fapt. Întrebarea e: cum am ajuns aici? Nu-mi plac podurile. Mi-e frică. Sunt nesigure. Nici cele la o înălţime mică. Mi-e frică de înec. O să mă înec în propria-mi tristeţe. Şi poate, aş face-o voluntar la cum risc.

           Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc. Ce copil sunt ! Ce ludică ! Dar uneori, copilul din mine pierde controlul jocului. De ce? Pentru că sunt alte reguli, alte dimensiuni, complicaţii, urmări.. Nu e joacă de copil. Iar eu trebuie să iau frâiele. Şi ce mă fac acum ? Îmi asum totul. Da ! Doar că nu întotdeauna iese cum vrem, nu ? 

          Cineva mi-a zis „ Urăşte jocul, nu jucătorul. ” Ştiu că era un citat şi despre păcat, cam la fel. El l-a adaptat. Şi lui îi place să se joace. Şi încă cum ! îl asemăn deseori cu un păpuşar. Diferenţa e că nu aduce mereu zâmbete. Uneori, am impresia că are o plăcere, o satisfacţie ciudată de a produce rău. Să inducă starea de rău necesar. 

          E un păpuşar aparte. Nu se joacă cu păpuşi în miniatură. Cuvinte. Ştie să le folosească. Mereu. Nu cred că l-am prins pe picior greşit vreodată. Oare câte cuvinte are? Nu se uzează? Oricât de des le-ar folosi, par întotdeauna altele şi reîmprospătate. Ca şi cum le-ai auzi pentru prima dată. 

        Mi-a plăcut jocul lui. Dar, am uitat un element esenţial. El e păpuşarul. El deţine controlul. El e cel care decide cât durează jocul. Condiţiile. Finalul. Ori lipsa unuia. De ce mă miră rezultatul ? De fapt, nu e un rezultat palpabil.

        Revenind, sunt pe pod. Fix în mijlocul lui. Îmi simt picioarele grele, ca de plumb şi nu ştiu ce să fac. Să mă întorc pe unde am venit, pe drumul nesigur dar palpitant ori să merg înainte, unde am siguranţa şi o lumină ? 

        Cineva normal ar alege drumul sigur, drumul simplu. Şi totuşi, m-aş aventura din nou pe unde am mai fost. Poate nu e bine să merg din nou acolo dar nu-mi place să mă dau bătută, deşi în ultima perioadă am arătat contrariul în alte domenii. Normal ? 

        Anormal din normal şi totuşi cel normal. Nu e greşit să fii anormal. Nu e greşit să fii diferit, să-ţi încerci limitele.Dar, nu-mi place să pierd. Iar lupta asta e pe jumătate pierdută. Nu-mi place să mă supun unor reguli la a căror înfiinţare nu am luat parte. Care sunt doar împotriva mea. Aş putea fi o rebelă şi să nu ţin cont de ele şi să nu-mi pese de riscuri. 

        Ori aş putea oscila. Cum face el. Dar de fiecare dată când m-aş îndrepta spre o parte sau alta, m-aş îndepărta de cealaltă. La început nu ar fi vizibil, pentru că aş încerca să împac şi capra şi varză dar, pe parcurs, diferenţele ar fi vizibile, căci fără să vrei te dedici unei părţi mai mult. Iar eu nu pot face asta. Nu pot fi la rându-mi un păpuşar pentru un suflet nevinovat, doar pentru că eu am fost într-un joc haotic. 

        Dar, am spus că nu-mi plac podurile. Şi nu vreau să mă plimb. L-aş uza şi poate aş căra greutăţile alegerii mele şi ar ceda sub mine. 

        Cred că cel mai mare duşman al unui joc şi nu numai, este timpul. Important e cât durează jocul. Uneori, poate dura aşa mult încât jocul se transformă. Ori devine ceva înfloritor sau durata prea îndelungată îl face anost şi totul se rupe.

        Cât timp te poţi juca? Câtă răbdare ai să-mi cunoşti orice colţ al minţii ? Sau poate nu orice colţ. Mereu e bine să dai de necunoscut. Şi dacă ai vedea părţi din mine mai puţin plăcute? Ai continua jocul? 

         Încă-s pe pod. Se crapă de ziuă. Mi-a sărit şi somnul. Nu pot rămâne aici o zi întreagă. 

         Trebuie să aleg. Trag aer în piept şi pornesc.. „

„fără să te vinzi, fără să te pierzi ..”

Reclame

Conflict

Stateam. Ma gandeam. Uneori radeam si ajungeam la concluzia ” Sunt bipolara. „

Sau poate am doar prea multe personalitati. Asta nu inseamna ca sunt falsa. Ori ca am multe fete. Ci ca doar in mine zac multe persoane pe care nu am reusit pana acum sa le unesc. Poate pentru ca nu m-am maturizat ori consider ca ar iesi un haos. Eu sunt de fapt un haos. Mintea mea e unul. Urias. Fara izbanda.

Ieri, una din persoanele despre care am vorbit, mi-a adus o foaie de hartie pe care scria mic despre ce o supara. M-am gandit mult daca sa public. E parte din mine si doreste sa se exteriorizeze si am zis ” De ce nu? ” De ce sa o las sa tina in ea?

” Te-am redescoperit dupa 390 de zile ( cu aproximatie ) . Credeam atunci ca esti acelasi. Zambitor, cald, putin timid. Mereu glumet. Persoana alaturi de care sa ma simt ” EU” . Ador sa glumesc cu tine. Inteligent si poate cea mai frumoasa calitate a ta, stii sa te joci cu mintea oamenilor. Poate prea mult.

Incepusem sa simt ceva. Voiam sa neg tot mai mult. Inainte sa-ti vorbesc nu simteam nimic. Dupa, probabil am rascolit unde nu trebuia si cand nu trebuia. Mi se facuse dor. Cu timpul. Imi aduceam aminte si zambeam. Ca o adolescenta. Nu sunt indragostita. Incerc sa-mi explic zilnic ca nu este posibil asta. Stiam si probabil, inca stiu ca bat la usi inchise. Ferecate.

M-am jucat cu focul. Dar uitasem ca sunt singura in acest joc si ca-ntotdeauna, ma voi rani. Nici nu stiu ce am vrut de la tine. Sau poate nu vreau sa o spun. Ma invart in jurul cozii. Nu sunt sigura pe mine. Cand am fost? „

Citisem asta si ramasesem putin dezamagita. De mine. Da, sunt dezamagita de mine. Ca am permis asa ceva. Dar cum poti controla asa ceva? Taind raul de la radacina?

Astazi, tarziu o alta ” Eu” m-a cautat, in speranta de a-mi arata adevarul. De a ma trezi. Mi-a scris. Mi-era teama sa deschid plicul. Adevarul a durut intotdeauna.

„Recunosc, mi-a fost dor. Dar de o imagine. De pe vremuri adaugandu-i-se multe imbunatatiri ulterioare. Din capul meu. Stau si ma gandesc ca nici vocea nu ti-o mai stiu. Ti-am uitat glasul. Nu-ti mai stiu zambetul. Fotografii? Reci. Exact ca tine. Am avut asteptari. Prea mari. Mereu mi-am zis ca n-o sa se mai intample. Deci? De cine mi-e dor? De o imagine?

Ne-am jucat unul cu mintea celuilalt. Si era placut. Mi-era drag. Abia asteptam. Nu l-am considerat un joc al seductiei. Al recuceririi. Doar imi facea placere. Si-mi aducea emotii. Ma ambitiona sa-ti patrund in minte. Dar nu am putut niciodata cum am vrut. Iar astazi, am ramas din nou singura la „Linia de start” . Poate pentru ca jocurile astea nu duc nicaieri. Mereu mi-au placut lucrurile concrete. Si desi am  crezut initial ca nu vreau nimic din aceste jocuri… nu pot alerga la nesfarsit dupa ” nimic” .

As vrea sa pun lacat cuvantului ” dor . Si totusi..

loveAs vrea sa cred ca nu e doar o nevoie de afectiune. Sau poate e. Poate e doar o frustrare ce abia acum a iesit. Afectiunea pe care nu ai putut sa mi-o oferi niciodata. Poate o mica parte din mine doreste ce i s-ar fi cuvenit atunci. Dar timpul a trecut.. si poate nu vorbim aici despre prescriptia extinctiva..

Nici nu stiu despre ce. Stiu clar despre cine. Ca-ntotdeauna. Si-mi pare rau. Pentru tine. Pentru pozitia ingrata in care te-am pus, dar mai ales pentru mine. Din nou, nu am putut controla fenomenul. Sunt sigura ca nu ar trebui sa-mi cer scuze, dar mereu am lasat de la mine ..

Ma-ntreb, daca te-as vedea cum ar fi ? Emotii ? Si apoi delasare vazandu-ti comportamentul ?

Ar trebui sa ma trezesc. „

Nu stiam ce sa spun. Nici acum nu stiu. Stiu, poate un singur lucru. Ai generat un conflict. Dar am evitat sa fie intre noi. Nu am curaj. In mine. Desi cele doua parti par atat de asemanatoare, sunt atat de diferite.. eu sunt atat de diferita in ceea ce te priveste ..  In a te sterge definitiv din minte ori a te rataci din nou, printre ganduri. Nu am vointa necesara sa unesc aceste parti din mine si sa vad rezultatul. Prea mult zgomot. Vreau liniste.

Si e a doua oara cand am scris despre tine. Stiu sigur ca tu nu vei canta despre mine niciodata. Nu-mi place ce am scris dar ceva din mine cerea sa fie scris. Poate pentru ca daca ti-as spune tie ar fi in zadar.. 

Sunt confuza. Va trece. Cum a trecut si data trecuta. 

Si totusi …. 

„Printre randuri fug tot singur
Si sub pagini albe mor
Si as vrea sa simt ca ma-nconjorï.”

„Treaz intr-un vis de-mprumut
Cu limba nisip si ochiul cusut
Te-ncui risipit in cuvinte azi !”

Puterea ratiunii !

                ” Te priveam de parca nu te vazusem de ani intregi. Ochii tai, albastri, ma fascinau ca-ntaia oara.

                      Rememoram totul prin ochii tai. Ma vedeam fericita, zambind. Tachinandu-te. Imbratisandu-te. Facand planuri. Mi-e greu sa te privesc, asa. Inima mea o ia razna. Simt mii de impulsuri pe care cu greu le stapanesc. Buzele mi le-am invinetit. Te-as saruta asa cum poate n-am facut-o niciodata. Te-as imbratisa dorind sa-ti transmit tot ce simt. Toate durerile. Ma doare sufletul. Imi plange stiindu-te langa mine si neavand nicio putere asupra ta. 

                     Sunt bolnava de iubire. Nici daca as plange rauri intregi nu as putea sa scot din mine veninul ce-mi inunda sufletul. Ma simt neputincioasa. As vrea sa pot invinge starea asta. Poate ideal ar fi.. să mă dezbraci de mine și să mă umpli de tine până aproape de delir.

                     Nu-mi pot controla gandurile. Mi-e frig. Tremur. Mai stii cand ti-am zis ca o femeie cand te ia in brate, te ia si-n inima?  Mirosi atat de frumos. Ca de obicei. Iti aud inima. Bate ca o zvapaiata. De ce nu o poti asculta? As vrea sa opresc timpul. Sa te am in brate mereu. Sa treaca anii ascultandu-ti inima. Doar ea din tot ce-ti apartine ma intelege. Imi trimite mii de semnale… Nu am nicio putere. Ce spui? Astazi ….pot fi sunetul si unicul zgomot din inima ta?

                  Ai mainile reci. Ne privim ca si cum lumea in jurul nostru a disparut. Zambesc. Zambesti. Amandoi ne gandim la acelasi lucru. Buzele ni se unesc. Dar.. doare. Ne oprim uitandu-ne tristi in parti diferite. De ce trebuie sa fie asa? De ce un gest atat de dragut trebuie sa doara? De ce ne privim cu atat jind?  Ne unim iar. Sunt fericita. Am uitat de tot.. Pe moment, te pot avea. 

                 Mergem zgribuliti. Strada e pustie. Suntem doar noi. Ne purtam normal sau mai bine decat mi-as putea imagina. Zambim. Sufletele noastre danseaza….

                Nu vreau sa merg acasa. Vreau sa stam in racoarea noptii. Mi-e greu sa-mi iau ramas bun. Ma intrebi de ce” ramas bun”. De ce nu ” la revedere”. Revedere? Va fi posibila? Va fi atat de mult dor pe care va trebui sa mi-l infrang…  

               Te privesc cum pleci…. iar  lumea mea cade bucata cu bucata. Oricat as prelungi momentul, rezultatul e acelasi… 

             …. 

             Te vad, azi, ca in filmele siropoase in autobuz. Iti fac cu mana, timid.. Si te privesc cu dor. Autobuzul se departeaza iar… eu raman in urma… nefiind in stare sa te ajung…

           Tu știi cum sună plânsul atunci când nu-l ascultă decât lucrurile din casă, pereții?

           Timp…. am nevoie de timp. Am nevoie sa-mi fie bine. Sa ma vindec de iubire. Ratiunea ta m-a invins. Mintea ta complicata a distrus tot… ne-a distrus. „

Flavia…

                        ”  Azi ma numesc Flavia.. Nu pot spune c-am un chip anume. Sunt asa cum vrei tu…

                          Sunt ceea ce nu te astepti sa fiu .  

                          Sunt satena.. dar mi-as dori sa fiu bruneta . Am ochii mari , caprui spre negri . Asemeni boabei de cafea . Sunt mica, dar ascund un suflet imens… 

                          Sunt fascinata de ochii tai , mari si negri . Imi doresc  totusi sa trec de ei , sa vad dincolo de ei.. sa nu vad doar doi ochi frumosi , sa-ti vad sufletul , sa-l mangai si sa-l imbratisez.. sa ma vad prin tine… in tine . Oare cum ar fi ? Iti imaginezi ? Probabil sunt ultima persoana la care te-ai gandi dar .. momentan sunt singura ce-ti acapareaza gandurile . Ce te fascineaza si te intriga. Iubesc misterul. De ce ? Pentru ca-mi confera posibilitatea sa-ti vorbesc, sa-ti spun lucruri pe care nu le-as fi putut spune niciodata. Lasitate ? Nu , doar as strica farmecul…

                        Imi place sa te vad curios , sa te vad gandind . Sa fiu suma gandurilor tale . Sa incerci sa pui fiecare idee cap la cap si sa iti dai silinta sa afli cine sunt .. sa fiu in centrul atentiei tale. Pentru un moment  sa fiu … totul . Sa-mi acorzi atentie, sa te pierzi in conversatii lungi … cat de egoista pot fi .

                      Iubesc scriitorii si poetii . Iti iubesc latura asta. Imi place sa-ti citesc randurile.. sa-ti vad esenta gandurilor . Mi te imaginez langa mine .. scriind , stergand, razand , mirandu-ne de ceea ce a iesit . Apoi ne-am iubi , construind propria poveste .. pe care sa o transpunem intr-o carte. Cartea dragostei noastre… 

                    Sunt fata care te surprinde stiindu-ti melodia preferata. Avem aceleasi gusturi muzicale .. Iubim filosofia si franceza. Ne pierdem printre idei , conceptii .. Filosofam despre tot , despre mine . Cine as putea fi ? Cine s-ar potrivi atat de mult cu sufletul tau ? Cine ar fi ” fata care are aproape tot ce ti-ai dori ? ” 

                   Cine e fata care te apreciaza atat de mult ? Care-ti spune ca te diferentiezi fata de ceilalti ? Cine e atat de indragostita de acel zambet ? Ce ascunde oare zambetul tau , sfasietor de trist ? Ce drame ? Cate iubiri neimpartasite ? Ce taine ascund ochii ? Cat de profunzi pot fi … 

                 Si totusi ce scop am ? De ce sunt aici ? Pentru a te face sa te simti bine .. a-ti aduce zambete pe chipul tau atat de frumos. Sa te motivez sa scrii .. Sa te pierzi , pe moment  , sa uiti de probleme si sa-ti pierzi mintile in visare . 

               Inca pastrez misterul si te intrig.. pentru ca eu.. sunt eu. Nedemna de tine , de ce-ar putea fi dupa . Imi place statutul meu de anonima , care-ti aduce zambetele . Poate nici nu ma cheama Flavia.. Poate nici n-am nume. S-a pierdut cu trecerea timpului ..  Dar tie-ti place .  Mi-e teama de ceea ce sunt . De mine insumi. De propriile reactii cand vei afla . De ce se va intampla dupa.. Incertitudine .. 

             Nu mai conteaza cine am fost sau ce-am fost . Acum sunt doar… Flavia . Fata care te intriga si care incearca sa te descopere intr-o alta maniera .. Una , care difera de toate celelalte .  

            Temeri imi cuprind sufletul … ca vei pleca din lumea mea , infaptuita de curand .  O lume in care ne cunoastem reciproc..  o lume unde eu contez , chiar si pentru moment . 

            Dar… eu sunt doar o parte a fiintei careia apartin .. si nu pot supravietui singura . Nu fara un sprijin .  Si va trebui sa dispar , pentru o perioada nedeterminata caci in alte circumstante nu pot exista. Am fost creata speciala pentru tine si voi muri odata cu disparitia ta..  M-ai facut sa rad , sa ma emotionez .. caci pentru ceva timp am fost la tine-n gand .  De ce m-ar fi creat oare , te-ntreb , pentru o perioada atat de scurta ? As putea sa ma desprind ? Sa fiu pe cont propriu ? N-ar mai avea acelasi farmec , as fi o alta ..  afectata de tot ce e in jur . Eu nu pot trai de una singura . Nu fara un suflet pe care l-am ravnit atat de mult .. Din ce sunt facuta ? Din lut ? Nu .. din sperante , vise , idealuri .. desarte, in cele din urma. Am fost creata initial pentru amuzament… dar nu s-au luat masuri de precautie impotriva raspandirii mele in inima creatoarei mele . Dar ma voi ascunde , nu va suferi ..  voi reveni , cand  ? Nu stiu .. 

         Si ma retrag … lasandu-ti  amintire un nume .. Flavia si cateva ganduri intr-un colt de minte ..  ” 

” O zi macar de-ai sta cu mine-n gand
Si unde vei pleca din lumea mea
Amara lume a mea
Si ma faci sa plang sa rad
Ca si cand la tine-n gand
As fi eu… ” 

Muzica buna

Ok . Am o stare bună . Cred . Deși trebuie să-mi fac desenul și mi-e silă. De fapt , e a doua oară când trebuie să-l fac și încerc să amân acest proces pentru că nu-mi plaaaaaaaaaaacee ..

Trecem peste asta .. și vreau să vă postez niște melodii care vă pot scoate din orice stare negativaaaa !

Mwhahahaha. O să treceți de la agonie la extaaaaaz. La unele o să spuneți ” Oh mamă , eargasm ! ”

Sper să vă plaaaacă.

1.  Melodiile astea sunt superbe .. adică , e prea puțin spus superbe.. Vocea lui te zvârcolește pe interiorrr !  Le ador !  

2. Urmează trupa Deftones.. pe care o adoooorrr ! Vocea lui e bestialaaaa. Spui că face alte lucruri în timp ce cântă ! ♥ .  Uhlala !

3.  I want your biteeeeeeeeee :> 

4. Arhicunoscuta trupa 30 Seconds to marssssss ! O iubesc ! 

5. O alta trupa preferata , The gazette ! Roarrr. 

6. Kings of Leonnn ! 

7. Asfalt.. 

8.Manson . 

9. Feeling good.. 

10. Lips..

11. Puscifer 

12. But I’m a creep.. : o3

13. [Never leave me.. ] Melodia asta ma obsedeaza de o saptamana.. O ascult intr-una 😀 E mirifica.. 

14. Mindlesssssss 

Melodiile astea merg cu vremea.. asta buna de numarat banii .. si de …. facut gogosi. 🙂 

Oricum , fiecare trupa prezentata mai sus are numeroase melodii faine . Si sunt mult mai multe trupe .. daca le-as scrie pe toate , macar o melodie de la fiecare as face postul mai lung decat Luceafarul 😀 ! Eu le-am ales pe alea mai lente, care eu stiu , va pot inspira la niste compuneri , planuri alea alea 😀 

Auditie placuta dragilorrr > : D<