Tag Archive: motive


Motive

A avea o relație e o chestie atât de căutată în zilele de astăzi.

Oricine vrea o relație, nici nu mai contează perioadă ori calitatea persoanei cu care începi așa ceva. Ești văzut ca un paria de nu ai o relație, ceea ce mi se pare extrem de trist. Contează să ai cu cine să fii văzut în public, să-ți satisfaci dorințele carnale?

Puțini sunt cei care nu se aruncă cu capul înainte într-o relație doar de dragul de a avea pe cineva, acea persoană care să fie interesată de ei, mai mult sau mai puțin, de complezență ori nu. Mereu am admirat relațiile acelea atât de lungi care te fac să te gândești ce ai făcut tu tot acești ani? Cum de ei pot și tu nu? Și începi să te analizezi și să consideri, probabil greșit și pripit, că problema ori de ce nu, probleme sunt la tine. Mulți fac greșeala să încerce să se schimbe și să preia fragmente din comportamentele celor ce au relații de lungă durată, sperând că poate de data asta va merge și la ei. Frumoase iluzii, nu?

Relațiile se intemeiază pe diverse motive: din interes, din dorința de a scăpa de singurătate, de a putea pătrunde într-un anumit cerc ori se întâmplă pentru că simți ceva, acea conexiune și ai impresia, din nou falsă, că ar putea fi alesul.

Mi-e atât de greu și să mint referitor la  faptul că azi nu am chef de fața cuiva, mă întreb.. cum se poate angaja cineva într-o relație din interes? Cum poți fi cu cineva cu mult mai în vârstă, iubind de fapt banii și nu persoana în sine? De ce ți-ai sili corpul să treacă prin așa ceva cu o persoană de care nu ești nici pe departe atras?

Pe de altă parte, sunt și motivele de despărțire. Din nou, diferite: infidelitate, nepotrivire de caracter, monotonie, personalitatea celuilalt ce te determină să faci asta ori alte motive. În legătură cu alte motive, e frustrant când acel motiv nu ți se pare suficient de determinant și simți că ai putea să faci ceva ca să împiedici nefericitul eveniment, dar nu ești lăsat. Și te frământă acel motiv și ajungi ca într-o seară, gândindu-te la asta mai mult decât ar trebui, să-ți dai seama că de fapt, motivul e unul pueril, infim, o minciună grosolană și că, de fapt adevăratul motiv pentru care toate acestea s-au întâmplat ești tu. Tot ceea ce tu reprezinți. Întreaga ta existență.

Plângi și nopțile se transformă în zile încercând să-ți dai seama de ce toate ăstea. De când? De ce s-a schimbat deodată? De ce totul s-a spulberat, risipit de parcă nu ar fi existat niciodată? Cum poate un om să se schimbe radical într-un tmp atât de scurt? Nu cred că această schimbare poate interveni fără puțin ajutor din exterior. Acel ceva care intervine în viața acelei persoane și o determină să vadă lucrurile altfel, sub o altă culoare și nu cea pe care tu ai dat-o cu atâta pasiune.

Cred că pe lângă acel motiv pueril, deranjante sunt și toate acțiunile de după. Cum încalcă tot ceea ce spunea că nu va face, într-un timp atât de scurt. Amuzant, nu? Oamenii sunt ipocriți, egoiști și răi. Îți mângăie sufletul atât timp cât este necesar pentru a-l liniști, calma apele și apoi se aruncă în lume, uitând de existența ta. De promisiuni, de morală.

Tu nu trebuie să te urăști pentru asta. Cred cu atâta înverșunare în karma. Mereu își va face treaba. Tu rămâi același suflet frumos și zâmbește, nu poți să știi niciodată cine se va ivi pe calea pe care o urmezi.

Indiferent de motivul pentru care te-a părăsit, impune-ți să te detașezi și să nu-i iei apărarea pentru că persoana aia ar ieși bine, nepătată și nefiind lovită de cuvinte dure iar tu, dragul meu cititor, vei fi patetic. Căci ei nu vor cunoaște niciodată că încerci să-i salvezi și ei, fără griji, își vor continua viața, ghici ce, fără tine ori fără să-ți dea cel mai mic semn. Vei fi patetic încercând să salvezi aparențele când în adâncul sufletului te confrunți cu frământări și cu incertitudini.

Zâmbește. Lasă Karma să rezolve. Mai devreme sau mai târziu.

Victima ..

                 Tu, eu … noi. Cine ar fi crezut ? Am asteptat clipa asta de cand te-am cunoscut… Te priveam cu jind. Te doream,visam,speram …. iluzii . 

                  Iar acum.. nici nu stiu cum as putea reactiona. E acel moment cand vrei cu ardoare ceva.. iar cand il obtii.. te pierzi.

                Sunt pierduta. Esti ciudat.. dar in sensul bun. Esti printre singurii care ma fac sa ma simt inferioara,intr-un fel.Imi cuprinzi gandurile iar orice melodie ma duce cu gandul la tine.Astept parca orice ocazie de a-ti auzi numele.. pentru a te simti mai aproape.

               Dar… sunt neputincioasa. Nu pot ajunge la inima ta. Nu inca. Sunt o victima… iar tu calaul. Incerc din rasputeri sa ma apropii chiar daca asta inseamna … autodistrugere. Cine esti ? Si ce mi-ai facut ? 

              Am uitat.. am uitat acest sentiment. L-am ascuns intr-un colt de suflet. Am uitat cum e sa fii indragostita. Sa te gandesti doar la o anumita persoana. Si cat m-am chinuit sa neg.. de ce oare? De ce sa negi ceva firesc? 

            Sunt o victima.. dar cu voia mea . Imi place postura. Iubesc sa-ti vorbesc , sa-mi povestesti .. sa ne tachinam ( 😛 )  Zi-mi tu .. cine si-ar da sufletul ? Cine s-ar duce in fata calaului de bunavoie? Si totusi de ce o fac ? Ce ma determina? Tu.. 

            Nu vreau sa te pierd in lumea de afara…. nu vreau sa te schimbi pentru mine. Nu vreau sa crezi niciodata asta. Vreau sa fii tu . Vreau sa fii tu , cel bun , amuzant , plin de viata, talentat si care face piese bune . Vreau sa zambesti mai mult. Sa-mi zambesti. Ce frumos ar fi sa fiu unul din motivele tale,nu ? 

           Crezi in telepatie? Dupa aseara.. inclin sa cred ca da. Sa ma visezi plangand? Sunt o victima.. plang . Uneori ma gandesc la tine si lacrimez. De dor . De faptul ca-s neputincioasa. Ca nu pot fi acolo cand ti-e greu.. Ca sunt doar o victima. Ca nu te pot ajuta.. 

           Sunt o victima fericita.. inca-s surprinsa ca esti in viata mea. Ce vorbe mari , nu ? Cat de romantica sunt,nu ? Am uitat .. cum e sa fii asa . 

           Si totusi te vreau . Maine, poimaine si pentru mult timp.. vreau sa te cunosc . Vreau sa-ti cuprind sufletul in palme   si sa-ti arat de fapt cine esti . Sa nu te mai subestimezi.. vreau sa-mi vorbesti intr-una. 

        Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine .. 

           Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita..

           Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

           Poate intr-o zi , ea-mi va apartine si eu voi decide soarta ei .. 

           20. Abia astept.. 

Jeleu …

       ”   Intalnesti o anumita persoana .

          Inca din primele discutii ti se pare atat de draga..  incat ai vorbi cu ea non-stop fara sa te plictisesti.

          Orice ti-ar spune , te face sa te simti bine , sa zambesti , uneori doar de la niste prostii .  Si totusi ajungi sa tii la persoana aia. Mai mult decat ti-ai fi putut imagina . Intr-un timp extrem de scurt. Mai scurt ca niciodata. Si te miri . De fapt tu te atasezi repede de persoane.. dar ea.. 

        Pierdeti ore-n sir vorbindu-va . De orice. Ce e timpul ? Nimic.. nu stiti de ore , de prieteni , doar simtiti nevoia sa va vorbiti non stop. E ca o conditie de supravietuire.. 

       Fara sa vrei te-ai indragostit.. sau ai dorit ?! Conversatiile cu acea persoana iti fac placere. Te fac sa zambesti fara a fi poate ceva amuzant in ele. Iubesti faptul ca te cauta, ca-i pasa .. ca e naturala persoana , ca poti sa-i spui orice, fara ocolisuri.. ca te-ntelege.  Ca in sfarsit poti fii tu .

       Ca-n orice prietenie.. pentru ca asa vrei s-o numesti , prietenie , exista si discutii contradictorii . Si te dor. Iti consuma fiinta, sufletul. Te consuma pe interior si realizezi de fapt, cat de mult tii la acea persoana. Si ai vrea sa nu va impacati in mediul online , sa te duci la ea , sa o imbratisezi si sa-i spui totul .. tot ceea ce simti . Un ” totul va fi bine ” nu e de ajuns . 

      Timpul trece pe langa voi .. fara sa va dati seama .. si ajungi sa o cunosti mai bine decat propria-ti persoana . Din primele cuvinte tastate sa simti daca ceva o deranjeaza , sa-i cunosti problemele ..  si totusi ..

     Ajungi sa o vezi . Mai greu , mai cu polemici . Nervi tocati . Incercari de a va demonstra reciproc cat de mult va pasa .. si parca nu esti tu . Uiti sa o imbratisezi . Te simti ca si cum ai avea prima intalnire din viata ta. Corpul iti tremura iar fluturasii din stomac te enerveaza. O privesti .. nuanta ochilor persoanei ti se pare mai frumoasa decat oricare alta. Si parul ei atat de negru si atat de moale.. degetele tale, asemeni unor copii nazdravani , isi fac loc si incepi sa-l ” chinui „. O pisti , o gadili ..  ii saruti obrajii . 

    Ai vrea sa te uiti in ochii ei sa-i spui totul. Sa afle cat de mult iti lipseste , cat de mult o placi si cat ti-e de draga. Dar nu poti . Ceva te opreste .. alegeti sa faceti glume . Dar va priviti si va inrositi . Mainile tremurande incearca sa se apropie si va sarutati . Ti s-a parut cel mai frumos sarut . Atat de incarcat de sentimente , de dor ..  de cuvinte nespuse.

    Simti cum ii tremura corpul si zambesti . Cat de frumos e sa vezi reciprocitate. Iti vine sa o strangi in brate si sa nu-i mai dai drumul niciodata.  

    Te simti asemeni unei adolescente .. de parca ai avea prima idila. Momentul cand trece o mana dupa bazinul tau , inima-ti accelereaza. Inima .. de fapt , ce a mai ramas din ea . Ii este devotata persoanei . Tii atat de mult la ea incat ai ramane acolo. Pentru eternitate. 

    Zambetul ei ..  te readuce la viata . Te face sa te gandesti ca poate , desi uneori nu exista motive , trebuie sa zambesti cat poti . Pentru ca ai ajuns sa cunosti persoane minunate ; poate ca fericirea exista. Chiar si pret de o ora. 

  Ai tine-o in brate pana ai ramane fara puteri . E sursa ta de binefacere , de fericire .. ti-e ca un drog . E acea persoana care ti-a spus ” soulmeitz ” in stilul ei copilaros .. e acea persoana cu care nu te-ai plictisi niciodata. Cu care ai hoinari strazi pustii fara a-ti fi teama .. sau e doar o senzatie de moment ?

   Si ajungi in momentul in care trebuie sa pleci . Si sufletul ti se rupe . O parte din tine va ramane aici .. 

   Te oftici si-n acelasi timp te bucuri ca-ti poate citi starile. Te vede ca te-ai intristat dar tu negi . Nu ai vrea sa te vada atat de vulnerabila . . 

   In inima ta e o intreaga furtuna si ajungi sa-i spui doar cateva cuvinte.. uiti sa o imbratisezi de parca ti-a luat cineva mintile .. si te uiti in urma si o vezi , cum merge agale .. te-ai reintoarce si i-ai sari in brate si i-ai spune cat de mult iti doresti sa ramai , sa nu fie nevoie sa pleci niciodata.. sa nu fie nevoie sa o parasesti .. 

   Starea ti se schimba considerabil.. tot ce ti-a ramas e camasa de la ea . Pe care o imbraci fara sa eziti . Parfumul ei iti invaluie simturile . Ii simti parca imbratisarile pline de afectiune . Tot drumul te gandesti la cate ai fi putut face .. poate ai fost prea rece . Poate nu o vei mai vedea niciodata..  si deja ti-e dor de acea persoana . Te certi pentru c-ai fost asa. Cui ii pasa de 5 minute in plus ? De ce ai plecat ? De ce n-ai mai ramas macar 10 secunde? Trebuia s-o imbratisezi .. sa lasi in imbratisarea aia tot ceea ce simti .

   Dorul te macina .. dar nu vrei s-o arati. Vorbiti iar . Camasa inca iti tine de cald . Nu-ti pasa ca ti-e prea mare. E de la ea. O iubesti . E tot ce ti-a ramas .. 

    Simti ca ai putea sta cu ea o vesnicie .. ca ai putea astepta si o eternitate doar sa fii cu ea. Sa astepti ziua in care va veti plimba tinandu-va de mana pe alei singuratice. Sa te poti uita in ochii ei sa-i spui cat ti-e de draga, cat de fericit/a esti..

   Sa ajungi ziua in care nimic si nimeni sa nu va desparta..  sa fie acea zi in care acel lucru ce va desparte sa fie doar un numar nesemnificativ .. 

   Dar nu-i poti spune ceea ce simti . De ce sa va amagiti reciproc ? Si totusi va este atat de dor. Aveti atata nevoie unul de altul .. dar refuzati categoric . E mai bine asa . Dar indragiti momentele de gelozie reciproca si micile polemici. Va face sa fiti atat de apropiati . ..

  Si ai dori ca atunci cand citeste tot ce-ai scris sa nu-i inspiri mila ori vreo parere de rau ..  ci sa se bucure ca cineva se gandeste la ea , oricat de departe ar fi si oricare ar fi relatiile dintre ei doi . Ca oricat de greu ar fi sa treci peste , e placut sa stii ca cineva , undeva , se gandeste la tine cand poate nimeni altcineva nu o face. 

  Recitesti tot ce-ai scris si in fata se deruleaza putinele amintiri impreuna .. un zambet iti apare pe chip. Ziua ta e mai frumoasa.. 

  Si poate unii considera ca e ceva de moment.. dar ce-ti pasa ?  Acum ai fi capabil/a sa astepti extrem de mult pentru a o revedea.. poate si cu riscul sa nu se intample sau sa se schimbe circumstantele.. ce-ti pasa ? Inima-ti zambeste acum . Maine .. maine nu stii ce va fi .  ” 

 

„And I know things never feel the way that’s right

inside ” 

 

Hell Yeah !

scris.

ReeeeeeeeeeZZZ

Stiu ca nu e chiar nou , dar abia acum am avut timp sa-l vizionez  si sa-l postez si pentru voi sa va amuzati.

Vizionare placuta ! 

” Asta este parerea ta. Pe viitor nu te mai duce la “animale” daca nu iti place”jungla”…”

Am facut postarea cu Bucuresti . Ok , greseala mea ca nu am zis motivul .  Am fost s-o conducem pe mama si pe Maria [ nepotica mea ] la aeroport !

Si da am zis ca-n Bucuresti e ca intr-o jungla ! Nu poti veni tu cu comentarii de genu :

” Am locuit si in Bucuresti, si in Targu Mures si in Cluj. In primul rand, in Bucuresti sunt foarte multi oameni din provincie, stabiliti acolo. In mai putin de 2 luni ei dezvolta “accent de Bucurestean” si ei sunt cei mai mai figuranti dupa cum spui tu. Nu stiu de ce toata lumea se leaga de cei din capitala, consider ca este un soi de invidie, altfel nu imi imaginez. Sunt curioasa de unde stii tu cum se leaga prieteniile acolo? Ai trait acolo? Ai experimentat tu astfel de situatii? Eu sunt de parere ca nu poti sa clasifici un oras intreg dupa cativa oameni… O sa cresti si o sa te maturizezi, iar cu timpul o iti dai seama ca astfel de comentarii nu iti servesc la nimic. peace „

Am raspuns o data ” Da… stiu foarte multe persoane de acolo . Si figuranti si nefiguranti ca sa zic asa.. (:| . Nu vorbesc in nestiinta de cauza.. nu as face-o . Nu e invidie . Azi abia asteptam sa plec de acolo , sa vin in oraselul meu linistitit decat in jungla aia. Iti garantez ca-s destul de matura. Si nu e doar parerea mea… stii vorba aia.. daca unul iti zice ca esti beat , nu-l iei in seama , daca-ti zic doi iar nu-i iei in seama.. dar si cand al treilea iti zice ca esti beat, te duci sa te culci.”

Dar simt ca trebuie s-o fac din nou .

Invidioasa ? Pe ce? Pe bucuresteni ? Ce au ei si eu nu am ? Ei nu au o viata linistita ! Ei pot fi hartuiti , batjocoriti  la orice pas .. seara ! Acolo te critica pentru orice cacat. Ca nu ai ultimul racnet de telefon , ca nu ai haine de firma.. ca nu ai prieten/a ! Aici e un orasel linistit in care la 9 seara daca te plimbi nu ti-e teama  ca unu iti apuca geanta .. sau in aglomeratia aia unu da cu masina peste tine pentru ca se grabeste !

Cum era sa pateasca Ionut , frate-miu , era unu sa-i ia oglinda inainte pentru ca el era boss si se grabea ! Si oh da , am vazut si-un accident ieri ! Si cred ca tipa are ceva cu  aia din provincie. E adevarat ca-s unii vai de ei care ajung in Bucuresti si vai de mine sunt oameni  si au aere. Dar ieri am fost la cineva si tipu isi luase o masina . Si frate-miu incerca sa-i explice cum si ce sa faca ” Nu lasa, eu stiu cum sa fac. Am relatii , am prieteni . ” Adica , stiu , ca nu poti judeca un oras intreg dupa 2-3 oameni.. dar asa-s majoritatea. Se cred cu un nivel peste ceilalti !

Ma repet . Invidioasa pe ce? Ca ei nu stiu ce e aia o familie ? Nu stiu sa aprecieze ceea ce au si mereu si mereu vor altceva nou . Si nu-mi spuneti ca ei au ” standarde ” si mereu lupta pentru ceea ce-si doresc. Nu , e faza ca se plictisesc mereu de ce au! 

Zicea tipa ca astfel de comentarii nu-mi servesc la nimic . Stai un pic , crezi ca eu fac articole ca sa ce? Sa mi se acorde un premiu sau ce? Am un blog unde-mi scriu  ideile si pot scrie orice comentariu atat timp cat nu vorbesc din stele si nu jignesc pe nimeni , corect? Daca alti oameni sunt de acord cu mine .. asta e . 

Nu cred ca trebuie sa ai 50 de ani ca sa fii matura. Poti fi matur la 12 ani sau/si  poti fi imatur la 20 ! Sunt destul de matura si stiu ce zic referitori la bucuresteni . Asa ca daca va simtiti puteti sa spuneti ” Da ma , asa e . Sunt un bucurestean imputit si comod si asta mi-e natia ” !  Dar nimeni nu o va zice ! Cum am mai zis..cand unul iti zica esti beat, nu il iei in seama , cand iti zic doi incepi sa-ti pui intrebari.. iar cand si al treilea iti spune.. te duci naibii sa te culci ! 

Nu va credeti superiori doar pentru ca aveti nu stiu cati ani si o facultate.  Si vai de mine veniti cu texte” Nu am ce discuta cu tine . Esti o pustoaica sau din astea ” . Ma dezgustati ! 

Nu am scris acest post pentru ca m-am enervat.. si ca sa demonstrez ca pot scrie despre orice vor muschii mei atata timp cat e foarte real si am si dreptate ! Poti sa le tii apararea pana la Pastele Cailor .. si sa-mi dai 487575 de comentarii ca vai de mine cat de minunati sunt ei nu prea-mi pasa. E dreptul tau , e adevarat , dar am zis in postare ” Nu veniti cu comentarii ca vai ei sunt asa si pe dincolo ” Ca nu-mi pasa ! (:| . De aia poate i-am si raspuns asa , ironic , pentru ca ma doare la basca .

Hai s-o citez ” Peace ” XD

 

 

Single Ladiessssssssss

Perdóname..

Superbaaaaaaaaaaaaa 

Daca vreodata te vei intreba de ce..
N-as sti sa iti spun motivul
(Pentru ca )Nici macar eu nu-l stiu.
Pentru asta si pentru multe altele, 
Imi cer iertare! 

Daca vreodata ai blestemat dragostea noastra
Intelege-ti inima
Tu nu ma intelegi pe mine.
Pentru asta si pentru multe altele, 
Imi cer iertare! 

Un cuvant mai am de zis
Nu ma mai saruta in zori de zi
Si nici o atingere in plus
Nu mai exista nici o cale
Sa spun DA! 

Un cuvant mai am de zis
Nu ma mai saruta in zori de zi
Si nici o atingere in plus
Nu mai exista nici o cale
Sa spun DA! 

Daca vreodata ai crezut ca pentru tine
Sau din cauza ta, am plecat
N-a fost vina ta
Pentru asta si pentru multe altele
Imi cer iertare

Daca te-am facut sa zambesti vreodata, 
Ai crezut putin cate putin in mine
A fost vina mea! 
Pentru asta si pentru multe altele
Imi cer iertare

Un cuvant mai am de zis
Nu ma mai saruta in zori de zi
Si nici o atingere in plus
Nu mai exista nici o cale
Sa spun DA! 

Imi pare rau ca te-am innebunit ( ca ti-am dat sperante desarte)
Dandu-ti veninul saruturilor mele
Imi pare rau ca trebuie sa te parasesc (sa plec) asa…
Fara sa-ti spun adio! 

Un cuvant mai am de zis
Nu ma mai saruta in zori de zi
Si nici o atingere in plus
Nu mai exista nïcï o cale
Sa spun DA! 

Iarta-ma!