Tag Archive: nesiguranta


Pod

              „E ora 4 dimineaţa. 

             Oamenii dorm la ora asta. Oamenii normali. Fără griji, fără examene, fără stres. Ori poate au adormit de la atâta oboseală, într-un final. 

             Merg. Ies din casă în lacrimi pentru că nu asta era ceea ce-mi doream. Asta nu sunt eu. Ar trebui să-mi fie frică. Ca şi data trecută. Dar nu plouă. Nu e frig. E atât de cald, plăcut şi bine. E linişte. Cred că e atât de multă linişte încât şi toată furtuna din mine s-a mirat şi s-a liniştit pentru moment. 

            Liniştea m-a calmat, în final. Acum m-aş plimba la nesfârşit. Nu ştiu dacă aş ajunge undeva anume. Poate aş simţi când aş ajunge ” acolo ” . Probabil nu e nimic legat de exterior, ci de interior. 

           Sunt pe un pod. Mişcător. Nesigur. Fix cum sunt eu în momentul ăsta. Nici nu ştiu cum sunt de fapt. Întrebarea e: cum am ajuns aici? Nu-mi plac podurile. Mi-e frică. Sunt nesigure. Nici cele la o înălţime mică. Mi-e frică de înec. O să mă înec în propria-mi tristeţe. Şi poate, aş face-o voluntar la cum risc.

           Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc. Ce copil sunt ! Ce ludică ! Dar uneori, copilul din mine pierde controlul jocului. De ce? Pentru că sunt alte reguli, alte dimensiuni, complicaţii, urmări.. Nu e joacă de copil. Iar eu trebuie să iau frâiele. Şi ce mă fac acum ? Îmi asum totul. Da ! Doar că nu întotdeauna iese cum vrem, nu ? 

          Cineva mi-a zis „ Urăşte jocul, nu jucătorul. ” Ştiu că era un citat şi despre păcat, cam la fel. El l-a adaptat. Şi lui îi place să se joace. Şi încă cum ! îl asemăn deseori cu un păpuşar. Diferenţa e că nu aduce mereu zâmbete. Uneori, am impresia că are o plăcere, o satisfacţie ciudată de a produce rău. Să inducă starea de rău necesar. 

          E un păpuşar aparte. Nu se joacă cu păpuşi în miniatură. Cuvinte. Ştie să le folosească. Mereu. Nu cred că l-am prins pe picior greşit vreodată. Oare câte cuvinte are? Nu se uzează? Oricât de des le-ar folosi, par întotdeauna altele şi reîmprospătate. Ca şi cum le-ai auzi pentru prima dată. 

        Mi-a plăcut jocul lui. Dar, am uitat un element esenţial. El e păpuşarul. El deţine controlul. El e cel care decide cât durează jocul. Condiţiile. Finalul. Ori lipsa unuia. De ce mă miră rezultatul ? De fapt, nu e un rezultat palpabil.

        Revenind, sunt pe pod. Fix în mijlocul lui. Îmi simt picioarele grele, ca de plumb şi nu ştiu ce să fac. Să mă întorc pe unde am venit, pe drumul nesigur dar palpitant ori să merg înainte, unde am siguranţa şi o lumină ? 

        Cineva normal ar alege drumul sigur, drumul simplu. Şi totuşi, m-aş aventura din nou pe unde am mai fost. Poate nu e bine să merg din nou acolo dar nu-mi place să mă dau bătută, deşi în ultima perioadă am arătat contrariul în alte domenii. Normal ? 

        Anormal din normal şi totuşi cel normal. Nu e greşit să fii anormal. Nu e greşit să fii diferit, să-ţi încerci limitele.Dar, nu-mi place să pierd. Iar lupta asta e pe jumătate pierdută. Nu-mi place să mă supun unor reguli la a căror înfiinţare nu am luat parte. Care sunt doar împotriva mea. Aş putea fi o rebelă şi să nu ţin cont de ele şi să nu-mi pese de riscuri. 

        Ori aş putea oscila. Cum face el. Dar de fiecare dată când m-aş îndrepta spre o parte sau alta, m-aş îndepărta de cealaltă. La început nu ar fi vizibil, pentru că aş încerca să împac şi capra şi varză dar, pe parcurs, diferenţele ar fi vizibile, căci fără să vrei te dedici unei părţi mai mult. Iar eu nu pot face asta. Nu pot fi la rându-mi un păpuşar pentru un suflet nevinovat, doar pentru că eu am fost într-un joc haotic. 

        Dar, am spus că nu-mi plac podurile. Şi nu vreau să mă plimb. L-aş uza şi poate aş căra greutăţile alegerii mele şi ar ceda sub mine. 

        Cred că cel mai mare duşman al unui joc şi nu numai, este timpul. Important e cât durează jocul. Uneori, poate dura aşa mult încât jocul se transformă. Ori devine ceva înfloritor sau durata prea îndelungată îl face anost şi totul se rupe.

        Cât timp te poţi juca? Câtă răbdare ai să-mi cunoşti orice colţ al minţii ? Sau poate nu orice colţ. Mereu e bine să dai de necunoscut. Şi dacă ai vedea părţi din mine mai puţin plăcute? Ai continua jocul? 

         Încă-s pe pod. Se crapă de ziuă. Mi-a sărit şi somnul. Nu pot rămâne aici o zi întreagă. 

         Trebuie să aleg. Trag aer în piept şi pornesc.. „

„fără să te vinzi, fără să te pierzi ..”

Reclame

„Nu-i lăsa să plece..”

                       Neputinta imi curge prin vene si ma doboara. Nu pot face nimic. Nu stiu nici macar ce sa simt. Ura ? Ar fi prea mult. Indiferenta? Prea putin.

                     Toamna si-a intrat in rol.. de ceva vreme dar pana azi nici n-am simtit-o.. aveam sufletul atat de cald si eram sigura ca o puteam invinge..

                    Acum.. totul pare altfel. Rece. Fara sens , noima . Ma simt straina de toti si toate. Am trait atata timp intr-un glob de cristal ? A fost un vis intr-atat de frumos ?

                  Demoni dau tarcoale sufletului meu .. L-au urmarit atata timp iar acum.. isi vor doar premiul. Fericirea nu vine niciodata singura , fara sacrificii . De ce l-as pastra intact ? Pentru ce ? Nimic nu mai e sigur.. 

                 Din tot ce mai doare.. doar tu ai mai ramas. Tu si EI. Ce sa fac acum cu EI ? Ce le mai pot oferi ? Incertitudine ? Nesiguranta ? Asta nu-i pastreaza aici.. Nu-mi incalzesc sufletul. Nu pot alunga demonii. 

                 Intemnitati nu-i pot tine , le-am promis ca-i voi incalzi cu atentie , grija.. iubire. Acum , ma vor parasi ? De ce totul e atat de trecator ? De ce am atatea intrebari fara raspuns ?  

                 Mi-ai spus ca nu-mi vor face rau .. dar as vrea sa ma determini sa-i pastrez.  As vrea sa ma ajuti .. sa putem da timpul inapoi . Sa fie iar bine . Sa fie cald , soare si multe zambete. Acel zambet ce ma binedispunea. Acea imbratisare care ma lasa fara vlaga ..

                Dragii mei.. cu voi ce ma fac ? 

1186060_417696595006890_1557743966_n

Fata-n fata…

         Corpul ii freamata de emotie. 

        Stie ca-l va revedea. Ca-n sfarsit a avut curaj sa-i ceara o intalnire… dupa atata timp. Pusese orgoliul pe planul secund. Ii lipsea si dorea cu orice sa-i arate oricare ar fi fost consecintele..

       Orele treceau atat de greu. Ca de obicei era gata cu mult inaintea orei programate.. 

       Pornise agale..  Controlul asupra corpului ei era zero. Mainele-i tremurande incercau sa puna castile.. dar degeaba.Nimic nu o mai asculta…

       Dar oare nu facuse o prostie ? De ce i-a cerut sa se vada? E trecut.. de ce totusi a acceptat ? E pur si simplu incredibil.. Dar ce-i va spune ? Va avea curaj ? Daca va fi reciproc? Daca nu-si vor mai vorbi niciodata? Daca … daca.. atat de multe intrebari .

      Acelasi parc.. cu neschimbata alee batatorita de vise, sperante.. vorbe dulci . Acum nu mai este frig.. zapada nu se mai joaca sub papucii inghetati .. Acum razele timide, intocmai ca si ea , se intrezaresc printre frunzele de un verde orbitor al copacilor.. 

    Locul de intalnire e tot mai aproape iar nesiguranta ii cuprinde sufletul. Nu ! E o prostie ! Se va-ntoarce. Ce sa caute aici? De ce sa rascoleasca trecutul.. 

    Dar aude una dintre cele mai frumoase voci .. strigandu-i numele. Nu  obisnuia sa o faca. Oare de ce? Prenumele ei parca e venit din alte lumi .. acum . Suna atat de minunat. Se apropie de ea , schitand un zambet..   Unul irezistibil. Ca de obicei ea, isi arunca privirea in pamant… De ce nu-l poate privi in ochi ? Nu-si planuise ca azi ii va spune tot ?

    ” – Unde te grabeai .. haide , am gasit o banca la umbra .. 

     – Nu mi-ai dat drumul la mana , inca .. 

    – Tot reci le ai . Indiferent de clima . Ce ma fac eu cu tine ..

   – Nu prea m-am schimbat..  ” 

    In comparatie cu el. Parea un alt om.. de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Atat de vesel , de normal . Ca ce se comporta?Prieten , amic ? Era totul o gluma ? 

     Lumea zumzaia in jurul lor .. dar era evidenta antiteza dintre ceea ce era in sufletul ei si toata aceasta.. intamplare. Toti ii priveau ca la inceput . Mergeau umar la umar . 

    „ – Iar te uiti doar in jos ..  esti bine ? 

     – .. Da ! Normal .. de ce n-as fi bine ? E putin cald. Stii .. pana aici a fost drumul lung. Astept sa stam pe o banca .

    – Zambeste ! Tu aia care obosesti repede.. ” 

   Era un vis ? Sau poate e doar ” linistea ” dinaintea furtunii . Banca era aproape. Pulsul crestea. Momentul adevarului. Si cat l-ar fi imbratisaaat.. dar totusi .. el e trecut.

      ” – Si zi-mi ce ai mai facut..  imi pari putin schimbata.

        – Ti se pare .. nu m-ai mai vazut de mult timp . Mai nimic. Monotonie .. stii ..

       – Ba da .. nu mai esti atat de vorbaaareata. Am schimbat rolurile ? 

       -Nu doar ca..  stii tu , n-am mai iesit de atata timp .. 

      – Am rascolit ceva ? 

      – Se poate spune ca mi-am facut-o cu mana mea . Eu am vrut .

      -Si eu sunt in ecuatie .. Vorbeste. Descarca-te . De aia sunt aici .. 

     – Oare ? E nu stiu .. E ciudat. Uita-te cat e de frumos afara. Si noi doi … suntem aici . Am asteptat ziua asta inca din clipa in care te-am cunoscut. Asteptam cu sufletul la gura ca zambetul sa-ti fie luminat de primele raze ale soarelui .. nu mai conteaza.

      – De ce ? 

     – Pentru ca e trecut. De aia e frumos , nu ? C-a trecut. Nu putem trai la nesfarsit in trecut. Trebuie sa trecem peste, sa invatam, sa luam totul ca o experienta.. viata merge inainte .

     – De ce ai vrut sa ma vezi ? Nu ca ti-era dor de mine ? Stii ca nu putem fi doar amici ..

     – Poate din perspectiva mea.. cine stie ce gandesti ..

      -M-ai intrebat vreodata ce simt ? Poate e reciproc.. 

      – Imposibil . 

      – Crezi ?

     -Sunt absolut sigura.  Orgoliul tau masculin te-ar fi impiedicat..  Recunoaste. Am ajuns cu discutia mult prea departe. Poate nici nu trebuia sa ne vedem.. In fond n-am rezolva nimic. Doar ciondaneli fara rost.. Intre noi nu mai e nimic.. doar amagiri ..

     De ce a luat discutia intorsura asta ? Mainile-i tremurau.. ochii sunt inlacrimati. Isi priveste tenisii de jumatate de ora. Nu poate ridica privirea. Ii vede doar degetele lungi batand nervos in lemnul vechi al bancii ..  S-ar ridica. Ar pleca in furtuni de lacrimi .. dar ar fi o lasa . Nu ar putea sa-l lase aici singur .. Poate va fi ultima discutie . De ce e atat de atasata? Isi uraste sufletul mult prea ingenunchiat iubirii. 

      „ – Iti mai cer un singur lucru ..  Apoi te voi lasa sa pleci. Am gresit. Si n-as vrea sa tin acum un discurs pompos. Ai dreptate . Poate nu-s destul de matur. Nu stiu sa apreciez. N-au rost cuvintele acum .. Doar.. priveste-ma in ochi si spune-mi ca nu ma mai iubesti ca nu mai simti nimic pentru mine . 

       – Stii asta..  si un nod se puse in gat. Nu mai simt ceea ce simteam inainte . Imi doresc sa fii bine , evident .. 

      – Priveste-ma in ochi .. sa-ti vad ochii aia mari .. cum se pierd ..

      – Inceteaza .. dramatizezi . Nu esti in vreo piesa de teatru. Ti-am zis o data.

      – Ce? Am uitat .. Ma iubesti , recunoaste. Poate mai mult decat ai facut-o inainte. Ti-e frica in orice clipa sa ma pierzi. Ca mi-as putea gasi pe altcineva si .. ca relatia noastra si asa subreda s-ar risipi .. 

      -Baliverne..  iar dramatizezi . Vrei sa ma scoti pe mine hipersensibila si tu , masculul feroce . Cred ca mai bine incheiem aici. A fost o prostie sa iesim . 

     -Nu .. descriam ceea ce simt eu .. 

    – Un pic cam tarziu , nu crezi ?  De ce te-as crede acum ? Si daca ma lasi din nou prada singuratatii ?

    -Nuuu ! Trebuie sa ai incredere in mineee..

    – De ce … ? 

   – Ca ma iubesti ..

   –  Daca ma intrebai acum ceva timp .. iti spuneam ca te iubesc mai mult decat pe mine uneori .. acum .. sufletul mi-e in genunchi.  Mi-e doar teama.. Poate ma voi intoarce.. Tu , asteapta-ma ..  ” 

    Isi ridica corpul ca de plumb si-l imbratiseaza .. Corpul inca-i freamata de emotie. Se-ntoarce cu lacrimi in ochi si pleaca. Poate se va intoarce si el o va astepta asa cum ea a facut atata timp .. 

    Vrea doar sa vada putina implicare din partea lui ..

    Binele.. doar atat . Mult , mult prea indepartat din pacate . E ranita . 

 ( Povestea e fictiune .. pentru Alina care ar fi tentata sa dea numeee 😳 ! Melodia merita ascultata ! ) 

Ploua..

  Uite cum ploua..

 Stropi mari , mici .. toti imi cuprind trupul imbratisandu-l asemeni unui lant mult prea greoi ..

  Ma plimb.. singura. Tu nu ai venit. Ai ales sa privesti ploaia dincolo de geamul rece.

 Ador ploaia.. sper ca stropii sa-mi curete trupul de pacate,de durere.. sa ma ajute sa uit .

 As vrea sa-mi purifice sufletul .. iar apoi sa ma privesc in oglinda , fericita. Sa nu-mi mai pese atat de mult.

 Si totusi.. ploaia nu are puterea de a mi te scoate din minte, suflet. Orice loc imi aminteste de tine , de noi. De felul cum eram.

  Unde-s zilele de atunci? Unde-i soarele din sufletul nostru? Nesiguranta , incertitudinea sunt oare tot ce mai avem ?

  Strazile-s pustii .. nici o tipenie de om . Iubesc linistea asta. Dansul ploii pe asfaltul fierbinte. Totusi ploaia se inteteste .. corpu-mi firav mi-e si mai incercat. Dar nu ma pot retrage. Simt ca asta trebuie sa fac.. 

  Intuneric,incertitudine,ploaie.Toate ma inconjoara iar eu .. ma simt pierduta.

  Te strig in speranta ca vei veni.. degeaba ! Niciun semnal de-al meu nu te poate clinti.. nu te poate face sa-mi vii in ajutor.

  Monstrii singuratatii imi rad malefic si-mi trag bratele pline de smoala singuratatii . M-am impotmolit.Drumul nu-l pot parcurge singura..

  Incerc sa lupt din rasputeri.. invocandu-te ! Imaginea ta-mi apare in fata ochilor incetosati de oboseala. Sa fie vis ori realitate?! Imi dau silinta s-ajung spre tine.. ma simt de parca as merge pe loc , in zadar. Te strig si lacrimi curg nestingherite.. 

   Dar tu.. ma privesti diferit. Esti mult prea serios. Nu pot citi nimic.. esti.. inuman. Ura , indiferenta te-nconjoara.Ochii tai mari , lucesc adanc himeric , plini de intuneric. Strigatul meu desi din ce in ce mai puternic pare a fi neinteles de tine. 

   Te apropii si-mi zambesti ciudat. Asta nu e zambetul de care m-am indragostit. Ma sperii.Mana ta, altadata protectoare,imi cuprinde obrazul stang. Corpu-mi tremura nervos sub atingerea ta. Obrazu-mi arde. Cine si ce esti mai exact? Demon nepasator.. te rog opreste-te ! Adu-l inapoi ! Da-mi-l inapoi ! Nici lacrimile mele nu-ti afecteaza sufletul hain..

   Te-ntorci si te indepartezi. Ma zbat in lanturile mult prea puternice provocandu-mi rani . Te rog mai ramai .. te rog revino-ti . Tu , tu nu esti asa . Incerc sa te cuprind in brate . Ramai nemiscat si incerc sa-ti ascult bataile inimii asa cum o faceam intotdeauna. Nu le aud .. esti doar un mort frumos cu ochi vii.Tu esti altcineva. Ai murit odata cu pierderea sperantelor . Sa fie vina mea ? Oare am gresit ca nu am crezut in tine , in noi ? 

  Si totusi .. zambeste-mi. Spune-mi tot ce te apasa. Nu zici nimic .. de parca nu m-ai auzi. Totusi , mirosi atat de frumos. Incerc prin toate puterile , incerc sa-ti transmit tot ceea ce simt pentru tine pentru a te readuce la viata .. pentru a-ti readuce vapaia din ochi . 

  Dar pleci .. timpul tau s-a scurs. Esti doar un demon al noptii acum . Puterile mi-au fost surpate iar monstrii mi-au castigat sufletul .. Cazuta pe asfaltul rece rememorez ultimele clipe petrecute alaturi de tine . Poate , intr-o zi iti vei reaminti.

  Si ploua .. ploua peste trupul meu ravasit cuprins de singuratate..