Tag Archive: ochi


Haos VS Cosmos

Haos în mintea mea. Cosmos în ochii tăi.

Cosmos în miintea mea. Haos în ochii tăi.

Haos în viața mea. Cosmos în juru-mi când sunt tine.

Cosmos când buzele ni se contopesc. Haos începând cu clipa în care dispari de lângă mine.

Haos când ochii tăi nu mă privesc. Cosmos când mă pierd în ochii tăi de-un verde unicat.

Cosmos când mă îmbrățișezi de parcă e ultima oară când ne vedem. Haos când noaptea perfidă ne desparte.

Haos cu gândul la vacanța ce bate la ușă. Cosmos visând la clipa reîntâlnirii.

Cosmos când te deschizi față de mine. Haos în momentul când scepticismul mă cuprinde.

Haos când gânduri nepotrivite îmi înconjoară sufletul cu lanțuri dintre cele mai grele. Cosmos când mi le alungi cu o simplă îmbrățișare. Simplă, dar atât de sinceră.

Cosmos cu gândul în suflet că-mi ești din ce in ce aproape de suflet zi de zi. Haos când mă gândesc cât pe neașteptate a venit totul. Dar vai, cât de rapid.

Haos amintindu-mi modul în care erai creionat în capul meu. Cosmos pentru ceea ce reprezinți actualmente, într-un timp atât de scurt.

Gândurile mele alternează între Cosmos și Haos. Oare nu e același lucru? Nu e oare Cosmosul doar un Haos ce are tendința de a fi mai aranjat? Ce e până la urmă Cosmosul? Dar Haosul?  De ce mereu asociem Haosul cu întâmplările negative din viața noastră?

De ce nu ar fi asociate cu minunatul Cosmos? Ce ar fi până la urmă? E doar ceva nemărginit, fără cap, fără coadă. Poate inspira teamă. Acea teamă de necunoscut. De ce nu ar fi chiar Cosmosul un Haos? Cine ar vrea să se piardă printre planete, constelații?

De ce Haosul nu ar fi ceva bun? De ce nu ai putea descrie amalgamul de sentimente ce te cuprinde când brațele lui te înconjoară? Când te privește în ochi și-ți spune suav că „Totul va fi bine”?

Cosmos când ești aproape. Haos din momentul în care realizez că va trebui să pleci.

Cosmos în ochii tăi. Haos în mintea mea.

Cosmos când te sărut chit că ești răcit bocnă. Haos ar fi de n-aș profita de fiecare ocazie ce mi se oferă.

Cosmos pentru că exiști. Haos de-ai pleca.

Rămâi. Rămâi cu mine.

Nu-mi da drumul.

Artă-mă.

Hai să ne creionăm frumos.

Să ne pierdem în Cosmos provocând Haos.

 

Anunțuri

Fericire?

Ochi mari, pătrunzători. Ochi misterioși. Ochi jucăuși.. Ochi care te invită la cercetare, ochi ce te resping printr-o privire fără vreo urmă de zâmbete.

Niciodată nu am putut scrie despre cât de fericită sunt. Pentru că eu nu cred în fericire. Acum nu sunt fericită, e doar o stare de bine, de moment. De ce de moment? Pentru că e temporară. Noi suntem temporari. Suntem doar niște suflete rătăcite în căutarea ceva-ului stabil, care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi doar un firav fir de ață. Ce dezamăgitor, nu?

Nu mi-a plăcut niciodată să văd fericire în jurul meu. Ce frustrant sună, așa-i? Dar știați că sunt mai multe feluri de fericire? Știați că fericirea e desfăcută în fire, firișoare până se ajunge la pseudo-fericire? Că noi, oamenii, suntem biete creaturi ce tânjesc după atenție și exagerează deseori trăirile doar pentru a le avea? Ei bine, acest fel de fericire o urăsc. Detest să văd această manifestare în juru-mi, să nu ai de ales, doar ignorarea acestor fapte, gândindu-te de ce ei? De ce în jurul tău? De ce nu le poți arăta ce înseamnă, de fapt, să iubești, să simți fluturi în stomac?

Am aproape 23 de ani. Yey. Aproape termin o facultate. Cu siguranță nu știu ce să fac cu viitorul meu. Bine, doar teoretic. Practica ne-a omorât întotdeauna. Niciodată nu am știut, nu am reușit să creionez ceea ce gândesc, ceea ce simt atunci când simțurile mi-au luat-o razna fiind împreunate de un sentiment copleșitor. Dar poate e mai bine așa. Poate e mai bine ca unele lucruri să rămână nespuse. Rătăcesc pe foi ore întregi fără a putea creiona ceva. Probabil, cuvintele nu se lasă plecate din suflet.

Mereu am vrut să descriu ceea ce simt, pentru că, de cele mai multe ori nu reușesc să pun în valoare acel om, să-i mulțumesc pentru ce-mi oferă, că-mi dă lumea peste cap. Că are acei ochi verzi, mari și misterioși. Că nu poți să-i privești fără să nu te pierzi, că ai vrea să vezi în adâncul lor și să descoperi dacă ai un loc acolo, unde altele au distrus fără milă. Te întrebi cât timp îți va lua, vei putea reface ce pare ireparabil? De ce ești mereu sceptică? Poate că ochii verzi nu trebuie să-i crezi?

Te-ai obișnuit cu diferite parfumuri ce-ți ajung în adâncul sufletului și te amețesc. Ori sunt de fapt vorbele, ochii și zâmbetele copleșitoare?

Acum nu era nici urmă de parfum din comerț. Era un parfum aparte. Mirosul pielii lui te înconjura, astfel că 24 de ore nu te-ai putut despărți de acel miros. Il simțeai atât de aproape deși distanța dintre voi se mărea de la oră la oră.

De ce oamenii aleg mereu pseudo-fericirea? De ce nu mai sunt apreciate gesturile mărunte, dar pline de însemnătate? De ce o simplă strângere de mână nu mai provoacă fluturii, emoțiile acelea pierdute? De ce s-au pierdut în lucruri materiale? De ce mereu ne raportăm la fericirea altora pentru a o putea întrece? De ce ne comparăm mereu? De ce nu creăm povești unice?

De ce sunt așa sceptică? De ce mereu mi-a și mi-e teamă? De ce mă pierd în lucruri pe care am impresia că le cunosc, le stăpânesc, ca mai târziu să-mi dau seama de lanțurile ce mă înconjurau? De ce îmi pun întrebări retorice? De ce mereu când sunt într-un moment de acest gen, îmi pierd mințile? Ajută-mă să-mi revin și păstrează-mă, Mereu.

Don’t let me go

Take me to the edge

 

16

16 februarie.Așteptam ziua asta cu atâta nerăbdare.

Știam că va fi una dintre cele mai grele zile ale lunii, ale începutului de an, dar mă consolam cu ideea că la finalul ei, voi pleca la drum pentru a-mi îmbrățișa lumea, care deși nu mai era a mea în mod practic, o aveam în mod teoretic,  pentru a o cuprinde în brațele sfârâmate de efectele dorului și de lipsa altor brațe pe care să le simtă aproape și să bată la același unison.

Astăzi trebuia să se întâmple. Astăzi trebuia ca un ochi să-mi râdă și celălalt să plângă, ca mai apoi, cu zâmbetul tău caracteristic și cu buzele roșii și afectate de frig, să-i săruți și să-i faci pe amândoi să zâmbească, așa cum obișnuiai.

Dar azi, doar mi-au plâns ochii, iar tu nu ai putut fi deloc acolo, nu te mai simțeam. Nici măcar cu gândul. Nu mai era așa puternic ca înainte..

Rememorez zilnic. În zadar, știu. Amintirile mă hrănesc. Îmi mențin viu leaca de suflet rămas. Îl simt că se reface, iar timpul îl va rezolva.

Timpul.. timpul care ne-a trădat. Care s-a jucat cu mintea ta, ți-a dat false impresii și te-a făcut să crezi în lucruri, într-un mod superficial, fără a le analiza mult mai atent. Te-ai lăsat purtat de val și ai crezut că de data asta va fi diferit, deși eu eram nesigură. De fapt, sunt. Și mereu voi fi, indiferent de circumstanțe. Timpul perfid te-a prelucrat așa cum a vrut el, ți-a modelat sufletul și ți-a implentat speranțe, iluzii deșarte în adâncul sufletului, ca apoi să mi le transmiți. Îți amintești? Unde sunt toate aceste lucruri? De ce nu s-au materializat? De ce am oprit procesul lor de materializare? De ce suntem atinși de nepuțință? De ce vorbesc la plural, când știm foarte bine că nu ar trebui?

În fiecare zi vorbesc cu mine însămi și îmi demonstrez singură că ai avut dreptate, în tot ceea ce ai făcut, dar apoi, ceva din mine se răzvrătește și-mi pune toate argumentele la pământ. Îmi arată alte și alte posibiltăți și mă determină să nu te mai înțeleg pe cât de mult mi-aș fi dorit.

Probabil, voi păstra senzația asta mereu în suflet. De ce a fost așa, de ce eu, de ce noi, de ce acum? De ce acum când învățasem că există fericire și o apucasem de un picior.. ca apoi să dispară, când abia mă obișnuisem cu existența și prezența ei. De ce? De ce atâta incorectitudine?

De ce am aflat în modul acesta de ea? De ce a intrat în viața mea prin intermediul unei alte persoane? Unei persoane temporare? De ce nu ai lăsat-o aici, cu mine? Să mă pot obișnui cu ea? De ce a trebui să plecați? Niciodată nu o să înțeleg complet și o să refuz să o fac.

Ar fi trebui să mai fie trei ore. Dar, în schimb, sunt.. nici nu știu câte sunt ori dacă ar trebui să fie un anumit număr. Slabe șanse. Refuz să-mi ocup mintea cu iluzii deșarte menită să nimicească tot ceea ce reprezint.

Paranoia în comparație cu fericirea, nu a plecat. Și își dă toată silința să se facă cât mai bine prezentă, să-mi inducă temere și stări distrugătoare.

Astăzi trebuie să se întâmple, ai uitat?

 

 

De vorbă cu …

                  Doream să stau de vorbă cu EA. Îmi părea puţin diferită. Încă nu aflasem din ce cauză dar ce aveam de făcut într-o după-amiază aşa frumoasă de sâmbătă ? 

                  O văd venind spre mine, cu un zâmbet pe care nu-l mai văzusem până acum. De fapt, nici nu prea o văd zâmbind des. Îmi spune des că zâmbetul nu ar fi o calitate ce-i aparţine. Îi răspund mereu că e o bleagă şi jumătate. Zâmbetul e mereu cel mai potrivit accesoriu pentru o fată, femeie. Am sunat ca în revistele ce conţin minciuni ca femeile să se simtă apreciate şi iubite. 

               Încă un lucru mă uimeşte. Se uită în ecranul telefonul, aranjându-şi veşnica şuviţă de păr ce-i cade peste ochii de culoarea cafelei. Mereu mi-au plăcut ochii ei. Misterioşi, trişti, plini de ură dar, în acelaşi timp atât de frumoşi. E îmbrăcată cu un tricou negru, cum o ştiu mereu cu nu ştiu ce formaţie sau craniu, pantaloni scurţi şi ciorapi. N-o scoţi din ale ei. Tocuri? Nici vorbă. Bătrânii ei teneşi.

              Mă salută timid şi pare plictisită ori nerăbdătoare. Nu-mi prea pot da seama. Se uită în gol. Îi văd ochii sclipind de parcă ar aştepta pe cineva sau ceva. Îşi întoarce privirea spre mine şi oftează. Realizez cât de mult urăşte cafenelele şi aglomeraţia. Oamenii. Dar o face pentru mine. Căci e nevoie să vorbim. Simt asta. Îmi zâmbeşte şi aşteaptă cuminte jucându-se cu inelele s-o interoghez.

           Îi zâmbesc şi eu. Câteva suviţe roşcate îi joacă din nou feste şi i se aşează peste făţuca aia drăguţă.

         

            „- Şi… cine e ? 

           – Cine să fie ce? îmi răspunse roşindu-se în obraji, contopindu-se cu păru-i roşcat.

           – Cum cine ? Tipul după care visezi. Îţi sclipesc ochii mai ceva ca la 15 ani. De parcă nu te-aş cunoaşte. 

          – Chiar vrei să vorbim despre asta? Nu cred că sunt pregătită.. 

          – Pregătită ? Poate de asta trebuie să şi vorbim, să lămurim ce şi cum..

         – Poate nici nu e nevoie de vreo lămurire..  îmi zise, urmând un oftat. Îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii conturaţi cu atât de mult negru. 

         – Ţi-e teamă că vorbind ai descoperi că de fapt te minţi singură şi cât de mult ai dori să vorbeşti despre, să scrii despre, să visezi despre ? 

        – Încetează să mă cunoşti aşa bine. Poate e mai bine ca totul să rămână învăluit în mister… fix cum e el. 

       – Nu mai abera. Spune-mi tot. Tu vrei să vorbeşti. Doar că nu ai avut curaj până acum. 

       – Nu ştiu ce să zic. Poate ăsta e şi farmecul. Să nu vorbesc despre. Până acum tot am vorbit. Şi, poate, nu am făcut bine. Am descris fiecare părticică din mine care e fascinată de un anumit EL, nu m-am lăsat purtată de val, înţelegi ? Am fost mult prea raţională şi, în acelaşi timp, prea bleagă . Prea EU. 

       Mă uitam la ea şi nu-mi venea să cred ce-mi spune. Ştiam că-i place să filosofeze dar, voiam să aflu ce se ascunde în spatele acestei alegeri de a nu vorbi. 

        – Îmi place să-i vorbesc. Vrute şi nevrute. Multe chestii neinteresante. Pe care nu ai vrea să le auzi. Să-i trimit fel de fel de poze la care râd ca un copil de 5 ani şi mă bucur când el îmi ţine hatârul. Să filosofăm şi să mă enerveze. Bine, ultima parte nu prea. Dar are un farmec aparte de a enerva omul. Îţi vine să-i dai o palmă cu zâmbetul pe buze. Nu că ar fi atât de drăgălaş ci că n-ar fi el fără . Ador când se joacă cu mintea mea. Mă fascinează din punct de vedere intelectual. A trecut ceva vreme de când cineva a făcut asta…

       Începuse să se destăinuie. Evident nu mă privea. Pentru că nu avea curaj. Niciodată nu a avut curaj să mă privească în ochi când se destăinuia. Mereu privea în gol, pierdută şi povestind până la capăt de parcă era ultimul lucru pe care trebuia să-l facă în lumea asta. Sclipirea din ochi, determinarea şi pe alocuri, încruntările mă făceau să o admir pentru felul ei de a povesti. 

      – Să ştii că eu îl caut de cele mai multe ori. Nu ştiu dacă asta mă deranjează. Mă deranja, dar îmi răspunde şi nu mai contează. De la un timp, mă caută el primul. Nu e cine ştie ce realizare. De fapt, nici nu mai vreau să vorbesc despre asta. Nu e mare chestie. E doar în capul meu… Şi tu cum o mai duci ? 

       Mă uitam la ea cum se întristase deodată şi cum privea în jos. Ochii ei mari nu mai priveau nici măcar în gol. Voiam să o scot din starea asta dar, probabil mai bine o las să ofteze, să-şi revină şi să reînceapă să povestească.

     – Nu aştepta în zadar. Nu mai vorbesc despre. Zi-mi despre tine, despre examene, ce o să faci vara asta. Te angajezi ? Ştiam că vrei.  Ai tăi sunt bine? 

     În momentul ăla mă privea fix aşteptând să-i răspund. Mă pierdusem. Ochii ei mari se umpluseră cu ură şi nu mi-era adresată mie. Se ura pe ea pentru momentul de slăbiciune de mai devreme. O vedeam cum dorea să vorbească şi cum se ambiţiona, prosteşte să nu o facă. 

    – Eu… sunt bine. Mai am vreo 2 examene şi da, vreau să mă angaj…

    – Ştii ce ? Uneori îmi vine să-l trântesc de un perete şi să nu poată riposta. Să-l sărut şi să-l privesc cu ură. Apoi cu compasiune. N-aş urla la el. Să-mi zâmbească cu aceeaşi aroganţă şi să mă intimidez. Dar l-aş privi îndelung încât să înţeleagă multe. Sau poate nu e nimic de înţeles. Totul e în capul meu. Înţelegi ? Pur şi simplu e învăluit în mister. Nu pot trece de anumite bariere. Nu pot.

    – Poate ar trebui să ai încredere în tine, totuşi..

   – Nu mai vorbi ca el. De fapt, vezi, vezi ? 

   – Ce?

  – Nimic, paranoia. De ce m-ai adus să vorbim despre asta ? Ca să mă enervez ? 

   – Eu doar..

   – Te bagi mereu. Încerci mereu să fac cum vrei tu. Nu vreau. Acceptă aşa sunt eu ACUM. Nu mai am răbdare..

   – Când ai avut vreodată ? 

   – Exact… şi-mi zâmbise zeflemitor. 

   O priveam şi se metamorfozase. Era parcă de neatins, imună la tot şi toate.

   – Mi-e teamă, atâta tot. Am mers prea departe şi în punctul ăsta clachez. Aş vrea să se îndrăgostească atât de tare şi apoi să-l rănesc. Să-i râd în faţă şi să plec. Să-l las în întuneric cu toţi monştrii, să-l cuprindă, să-i aducă disperarea. 

    Nu voiam să o întrerup. Sentimentele de ură de care nu scăpase la momentele potrivite se iveau pe umerii ei, răzându-mi şi arătându-mi că nu pot face nimic. 

    – Eşti sigură ? 

    – Nu. De ce ar fi el vinovat pentru cum sunt eu ? Că îmi este teamă de mine însămi ? Că nu vreau să ies la iveală ? Că mă mint ? 

  – Eu cred că ţi-e teamă doar să nu fi tu aia rănită. Dar dacă porneşti mereu cu ideea asta n-o să ajungi nicăieri.

  – Uite unde era Sherlock şi eu nu ştiam. 

   Mă aplaudă ironic. 

  – Poate ar trebui să te laşi purtată de val. Şi să vezi ce va fi. Vara-i lungă . Şi faza cu peretele. Sună interesant. 

 – Mai taci. Nu mă încuraja la aşa ceva. Sunt prea delăsătoare. 

 – Un impuls ? 

– Ei, pe naiba. 

– Parcă te văd cum îl iei de după gât şi el te strânge de spate şi nu-ţi mai dă drumu cu orele. 

– Realizezi că suntem la o cafenea ? 

 Zâmbeşte. Îşi acoperă faţa iar degetele-i lungi îi acoperă ochii ăia frumoşi care, acum, nu mai sunt cuprinşi de ură. 

  – Nu ştiu ce voi face. Nici dacă voi face ceva. Uneori simt că sunt atât de aproape şi totuşi, atât de departe. Alteori, realizez că de fapt nu e nimic şi că doar firea mea visătoare e de vină . Vorbesc prea mult, dar măcar nu şi prost. Hai să mergem de aici. Am îmbătrânit cu 5 ani .. „

              Nici nu ştiu dacă dialogul ăsta a ajutat la ceva. Simt că am scris doar baliverne pe care nu aş vrea să le citească. Nu acum. Ar crede că sunt îndrăgostită. Ceea ce nu sunt. Doar îmi dă ocazia să mă simt bine uneori, să mă desprind de multe. Să mă deconectez. 

            Mi-era dor să vorbesc…. cu mine. Să-mi înşir ideile şi să mă amuz pentru cât de ciudate mi se par. Îmi simt pleoapele grele şi nu am chef să public aşa ceva…. dar ceva din mine, mă tot sâcâie şi mă îndeamnă s-o fac. 

          M-am plictisit… 

Puterea ratiunii !

                ” Te priveam de parca nu te vazusem de ani intregi. Ochii tai, albastri, ma fascinau ca-ntaia oara.

                      Rememoram totul prin ochii tai. Ma vedeam fericita, zambind. Tachinandu-te. Imbratisandu-te. Facand planuri. Mi-e greu sa te privesc, asa. Inima mea o ia razna. Simt mii de impulsuri pe care cu greu le stapanesc. Buzele mi le-am invinetit. Te-as saruta asa cum poate n-am facut-o niciodata. Te-as imbratisa dorind sa-ti transmit tot ce simt. Toate durerile. Ma doare sufletul. Imi plange stiindu-te langa mine si neavand nicio putere asupra ta. 

                     Sunt bolnava de iubire. Nici daca as plange rauri intregi nu as putea sa scot din mine veninul ce-mi inunda sufletul. Ma simt neputincioasa. As vrea sa pot invinge starea asta. Poate ideal ar fi.. să mă dezbraci de mine și să mă umpli de tine până aproape de delir.

                     Nu-mi pot controla gandurile. Mi-e frig. Tremur. Mai stii cand ti-am zis ca o femeie cand te ia in brate, te ia si-n inima?  Mirosi atat de frumos. Ca de obicei. Iti aud inima. Bate ca o zvapaiata. De ce nu o poti asculta? As vrea sa opresc timpul. Sa te am in brate mereu. Sa treaca anii ascultandu-ti inima. Doar ea din tot ce-ti apartine ma intelege. Imi trimite mii de semnale… Nu am nicio putere. Ce spui? Astazi ….pot fi sunetul si unicul zgomot din inima ta?

                  Ai mainile reci. Ne privim ca si cum lumea in jurul nostru a disparut. Zambesc. Zambesti. Amandoi ne gandim la acelasi lucru. Buzele ni se unesc. Dar.. doare. Ne oprim uitandu-ne tristi in parti diferite. De ce trebuie sa fie asa? De ce un gest atat de dragut trebuie sa doara? De ce ne privim cu atat jind?  Ne unim iar. Sunt fericita. Am uitat de tot.. Pe moment, te pot avea. 

                 Mergem zgribuliti. Strada e pustie. Suntem doar noi. Ne purtam normal sau mai bine decat mi-as putea imagina. Zambim. Sufletele noastre danseaza….

                Nu vreau sa merg acasa. Vreau sa stam in racoarea noptii. Mi-e greu sa-mi iau ramas bun. Ma intrebi de ce” ramas bun”. De ce nu ” la revedere”. Revedere? Va fi posibila? Va fi atat de mult dor pe care va trebui sa mi-l infrang…  

               Te privesc cum pleci…. iar  lumea mea cade bucata cu bucata. Oricat as prelungi momentul, rezultatul e acelasi… 

             …. 

             Te vad, azi, ca in filmele siropoase in autobuz. Iti fac cu mana, timid.. Si te privesc cu dor. Autobuzul se departeaza iar… eu raman in urma… nefiind in stare sa te ajung…

           Tu știi cum sună plânsul atunci când nu-l ascultă decât lucrurile din casă, pereții?

           Timp…. am nevoie de timp. Am nevoie sa-mi fie bine. Sa ma vindec de iubire. Ratiunea ta m-a invins. Mintea ta complicata a distrus tot… ne-a distrus. „

Lepsucicuta

1. Last kiss-Monday.
2. Last phone call-Today..
3. Last text message-„Cercetari la partiee”
4. Last song you listened to- Alternosfera-511 !
5. Last time you cried- Am avut o tentativa ieri, mi-am amintit ceva frumos si emotionant, probabil era de bucurie cu putina melancolie.
HAVE YOU EVER:
6. Dated someone twice- Nuuu .. 
7. Been cheated on – Trecutul e trecut, nu-mi pasa :-?? 
8. Self harmed- Nein !
9. Lost someone special – Asta a fost acum .. 74753534 de ani .. 
10. Been depressed – Nu i-as spune depresie.. 
11. Been drunk and threw up- Nein. Alcoolul e naspa 😆 
THIS YEAR HAVE YOU:
12. had sex – chill, abia a inceput.. 
13. How many people have you had sex with this year? – fara numar.. 
15. Made a new friend – Nu 😕 . Imi aleg cu atentie prietenii .. 
17. Laughed until you cried- Nu, nu inca.. 
18. Met someone who changed you – S-a intamplat anul trecut.. 
19. Found out who your true friends were – Da, viata merge mai departe. 
20. Found out someone was talking about you- Evident, nici nu se putea fara .. 
26. What did you do for your last Birthday- Am iesit in oras si la prajitura :-??  . 
27. What time did you wake up today- 9 parca. 
29. Name something you CANNOT wait for – ADMITERE, SA O IAU SI SA MA RELAXEZ.
30. Last time you saw your all of your siblings at the same time- … a trecut ceva vreme.
31. What is one thing you wish you could change about your life-Sa se intre fara admitere 😆 
32. What are you listening to right now- Alternosfera- Avion
33. When is the last time you had sex? – tocmai am luat pauza sa scriu asta, of .. 
34. Who’s getting on your nerves right now-  Nimeni.. poate comentariile din fata mea pentru romana.. 
35. Most visited webpage- Tumblr, Facebook. 
36. Favorite colour- Albastru.
37. Nicknames- Oli, Kinder, Bleaga 😆
38. Relationship Status- Complicated … 
39. Zodiac sign-Gemeeeeeeeeeni.
40. Male or female- Female.
41. Primary school- uat uat 
42. Secondary School-uat uat
43. High school/college- liceu , pe terminateeeeee.. 
44. Eye color- caprui spre negri depinde de lumina.. 
46. Height- 1,61………………
47. Do you have a crush on someone- JA !
48. What do you like about yourself- Cum gandesc.
49. Piercings-Nein.
50. Tattoos-Nein.
51. Righty or lefty-Lefty ! 😀 
FIRSTS:
53. First piercing– nein… 
54. First best friend- gradinita, A.
55. First crush : un tip Radu din clasa intai 😆
56. First Bestfriend- ohoho, prin 2009… 
RIGHT NOW:
59. Eating- portocaleee
60. Drinking- apa
61. I’m about to- sa conspectez pentru romana…
62. Listening to-Alternosfera-Shadow
63. Waiting for- In plan departat, sa iau BACul cu nota mare [ stiu sunt stres !! ] , sa iau admiterea .. iar in plan apropiat – ziua de sambata. 
YOUR FUTURE:
64. Want kids? – discutabil.. daca e sa fie, un baiat.
65. Get married?-sincer.. nu. nu ma vad mireasa :-?? nu-mi plac nuntile, pregatirile , impopotoneala… pot trai si fara actul ala.
66. Career- Ceva in domeniul juridic clar.. 
WHICH IS BETTER:
67. Lips or eyes- Eyes.
68. Hugs or kisses- Both.
69. Shorter or taller- Taller.
70. Older or Younger- Mh, sunt simpatici si aia mai mici dar depinde cat de mici. Un an e acceptabil, hai 2 .. mai mici nu. Mai mari, doar cu-n an, doi.. mai mult mi se pare putin exagerat, cel putin acum.. 
71. Romantic or spontaneous- Ambele.
72. Nice stomach or nice arms- Un creier frumos.
73. Sensitive or loud- Sensitive……. 
74. Hook-up or relationship- ……… relationship
HAVE YOU EVER:
76. Kissed a stranger– Nu.
77. Drank hard liquor- Nu-mi place alcoolul.
78. Lost glasses/contacts- Nu.
79. Had been high- Nein.
80. Broken someone’s heart- Da..
82. Been arrested– Nuuu.
83. Turned someone down- Je ne sais passs.. 
84. Cried when someone died- Ofc ofc ofc
85. Fallen for a friend- Maybe.
DO YOU BELIEVE IN:
86. Yourself- Sometimes.
87. Miracles- Nu… prea.
88. Love at first sight- Mhhh…. de ce nu ?
89. Heaven- Nu prea.
90. Santa Clause- Nu.
91. Kiss on the first date- De ce nu? Depinde cum e persoana si probabil inainte sa fi iesit ati avut ceva discutii in mediul online, altfel nu :-?? .
92. Angels- vezi sa nu . 
93. How would you label yourself?- saloasa, enervanta, bleaga, posesiva, geloasa.. dar de incredere.
94. Someone You Pray Everyday For – parinti
95. Did you sing today- normaaal
96. Who From All Your Ex’s have You Cared The Most About- M si P. :-??
97. If you could go back in time, how far would you go?- Nu m-as intoarce.
98. Out Of Everything In The World What Do You Wish For- pf… greu de zis.
99. Are you afraid of falling in love? – Da.
100. Do you like the way you look?- Nu.

Inuman…

                 ” Te priveam . Respiram usor nu care cumva sa-ti stric somnul. Genele tale, intoarse si galbene aidoma soarelui plapand de primavara ascund doi ochi, imensi . Doua perle, unice, albastre. 

                Mereu ma intreb ce taine ascund.. incerc sa-i citesc, sa vad dincolo de ei. As vrea sa ma vad prin ei. Oare tu, cum ma vezi ? Pui oare calitatile in fata ori defectele ? 

               Ti-as atinge usor, cu varfurile degetelor pielea-ti incredibil de alba, ca spuma laptelui. Dar mi-e teama. N-as vrea sa ma vezi, in starea in care sunt..  atat de vulnerabila .  Totusi, indraznesc. Raman uimita de cat de fina ti-e pielea, de cat de perfect poti fi . Inima imi bate atat de tare, ca niciodata. Mi-e teama ca bataile inimii mele, frenetice, sa nu te trezeasca. Imi place sa te admir. Oare…ce visezi? Ce-ar fi daca as patrunde in mintea si visele tale? Ce mistere as intalni in calea mea ? 

           Nu e tocmai un sentiment placut cel care ma incearca. Prefer tacerea, prefer sa te admir in starea asta. Nu te pot privi in ochi. M-as pierde de la primele cuvinte.. 

           Ma cuiburesc usor la pieptu-ti dezgolit. Incerc sa-ti aud bataile inimii.Zambesc usor .. bataile inimii tale nu sunt nazdravane ca in alte dati .. e linistita, frumoasa. Oare daca ar simti-o pe a mea, atat de agitata, ar batea dandu-ti semne c-ar vrea sa iasa ? Sa vina la mine ? Te-ar putea face inima sa iei decizii ? 

         Imi musc buza inferioara iar cateva lacrimi mi se preling pe obraz… Tu nu-mi stii gandurile. Sau nu le vei descoperi niciodata. Vor ramane ascunse, timide .. nefiind explorate. Mii de dorinte se enumera in fata ochilor mei dar… ma complac in situatia data. Intotdeauna voi fi cea care ofera mult mai mult, poate totul . Imi place sa te vad zambind. Fericirea ta nu ma deprima ca a altora pentru ca stiu ca am contribuit la ea .. 

          Pielea ta, rece ma face sa tremur .. Incerc sa te strang cat mai tare in brate. Nu ma mai intereseaza daca te vei trezi.. as vrea sa-ti transmit caldura. Sentimente. Sa te fac uman. Sa-ti poti deschide ochii, sa nu ma mai priveasca himeric.. ci asa cum o fac ai mei.

         As vrea ca macar pentru o zi sa schimbam rolurile..  sa ai tu sentimente diverse implementate-n suflet ; teama, deznadejde, entuziasm, bucurie. Dar…  poate nu ai suflet. Esti precum am presupus, inuman . As rupe din sufletu-mi gingas, de copil … doar ca sa te vad bine. 

        Mi-as dori ca, maine, trezindu-ma totul sa revina la normal… dar .. eu nu fac parte din lumea ta. Poate-s doar o fiinta obisnuita care niciodata nu va putea sa te cunoasca intru totul. Facem parte din lumi diferite si totusi… eu aspir.

      Am sperante… ca intr-o zi vei veni si-mi spune tot ceea ce eu nu pot. „

„But I’m a creep

I’m a weirdo

What the hell am I doing here?

I don’t belong here”

         

De ce-uri…

          Am sufletul cuprins de tristete . Impanzit de fumul intunecat al luminii.. Lumina 
la care nu mai pot ajunge.. sunt neputincioasa.Imi doresc parca mult prea multe .. si nu pot duce la capat decat o parte,infima.
       De ce e omul atat de neputincios ? De ce are sufletul atat de firav? De ce-mi
simt inima inecata in smoala melancoliei ? De ce ma simt tradata de persoanele de la
care nu m-as fi asteptat niciodata?
       De ce e necesar sa uit anumite parti din viata mea ? Sa trebuiasca sa o iau de la
capat ? De ce nu am puterea sa transform totul in bine ? De ce nu pot sa zbor mii de kilometri ca sa fie bine ?
        De ce iubesc doi ochi verzi a caror bunatate, frumusete n-o pot atinge? De ce-mi ocupa inima ? De ce nu ma pot vedea in ei ? De ce atatea intrebari ? Ce-s cu atatea „De ce-uri” in mintea mea ? De ce-mi surad viclean alti doi albastri ? De ce sunt atat de indecisa?
      As vrea sa pot spune „Stop”. Sa inchid ochii , sa respir adanc iar cand ii deschid sa fie bine . As vrea ca tristetea sa-mi paraseasca ranile. Simt ca nu pot sa ma vindec. Incurabilitate. De ce eu ? De ce aceste teste ?
      De ce ma emotionez scriind aceste randuri ? Ce-i in sufletul meu ? De ce nu mi-l pot impaca ? Ce e cu mine ? Ce-mi lipseste ? Sau cine ? De ce seara se arunca asupra-mi cu-n val de intrebari la care nu pot raspunde ? De ce-mi cuprinde intunericul sufletul? 
      De ce persoanele cu care obisnuiam sa vorbesc zilnic nu mai au puterea sa ma faca sa zambesc ? De ce nu pot sa plang, sa vars tot ce m-apasa? Dar ce m-apasa? De ce scriu aceste randuri de parca ar fi sfarsitul ?
      Sfarsitul sufletului meu … il simt tarandu-se spre lumina fericirii. Nu stie. E naiv. Nu va ajunge niciodata. Ceva din mine nu-l va lasa. Va fi mereu ceva din mine care-l va impiedica. Monstrii interiorului meu , ma tin in lanturi.. dar ei nu stiu , m-am obisnuit cu ei. Sunt singurii care-mi stiu gandurile , starile .. sunt singurii care mi-au ramas , doar ei ma inteleg. Doar lor le pot spune ce e cu mine ..
      De ce e necesar sa dau muzica la maxim pentru a-mi acoperi gandurile ? De ce-s atat de zgomotoase? De ce sunt asa multe ? De ce-mi tremura buza inferioara ? De ce nu vor lacrimile sa se iveasca ?De ce nu-ti pot spune acelasi lucruri ca inainte ? De ce abia acum plang ” plecarea” ta ? De ce tin atat de mult la tine ? De ce incerc sa par rece, seaca cand tot ceea ce-mi doresc sa alerg spre tine sa te imbratisez si sa plang ? Omul cand nu poate ajunge la acel ” ceva ” mult dorit isi da seama cat de naiv a fost si cum soarta-i pune piedici.
      Plang.As vrea sa fie ultima oara. Dar nu, e abia prima oara cand plang dupa tine.Dupa ceea ce eram . Mi-e dor . Atat de dor. Sa fiu in centrul atentiei. Sa fiu esenta gandurilor  tale. Sa fiu cea cu care vorbesti cel mai mult. Sa nu fie nevoia sa-ti simt tristetea din voce la telefon cand ne luam la revedere.. 
      Nu vreau sa ma mai inchid in mine . Vreau sa zambesc. Mi-e atat de dor de un zambet. Nici nu stiu cum mai arata. Nu, nu un zambet fals, pe care-l poti face oricand. Unul  care-ti sa-ti lumineze inima , dupa care sa poti spune ” Sunt fericita…”
Nici nu stiu ce e cu mine. De fapt, asta incerc s-aflu. Dar nu pot . Nu vreau. Parca aflarea adevarul m-ar distruge intru totul. Nu, nu esti sursa ranilor mele interioare. Ceea ce ne desparte .Ma distruge . Usor , usor … Mi-e ciuda. Sunt ofticata.Ar fi fost aproape perfect.. desi nu cred in perfectiune. Poate am fi aflat-o impreuna.De ce spun toate astea acum ? Ce pot schimba ? Nimic … Doar pot astepta sa treaca ani,decenii sa fie bine ? Nu am timpul necesar.. caci sufletul mi se stinge usor iar.. eu voi redeveni o alta. O tipa rece, ursuza.. cum incep de fapt sa fiu . Fara sentimente.
      Uneori, imi doresc sa nu fi avut sentimente . Sa nu ravnesc dupa tine . Nu pot spuneca te iubesc .. ar fi deplasat si prea mult dar esti singurul cu care as vrea sa fiu acum. Singurul care m-ar putea alina , chiar si pentru cinci minute. De ce nu te-am putut avea macar pentru cinci minute ? Ti-as privi ochii ca de smarald , fiind fascinata de frumusetea si stralucirea lor . As vrea sa fiu eu stralucirea lor . Sa-ti incant privirea atunci cand ma apropii de tine . Te-as imbratisa asa cum n-am imbratisat pe nimeni.. iar tu ai intelege tot ce as fi vrut sa-ti spun vreodata si n-am putut.. pentru ca o imbratisare spune mai multe decat o mie de cuvinte…
       Mi-e dor de acele senzatii pe care le aveam cand vorbeam cu tine. Sa-mi tresalte inima de fericire, sa fiu emotionata , sa ma pierd.. la vederea ta . S-astept o zi intreaga sa-ti vorbesc.. chiar si pentru cinci minute. Cum as putea sa uit asta?Nu-mi pot impune asta. Poate ultima farama de umanitate din mine se lupta. Sa ramanacu amintirile. Ce e omul fara amintiri ? Un trup gol …Nici nu stiu ce-as putea sa mai zic. Simt ca mi-am pus sufletul pe tava. N-ar trebui sa ma simt prost.. ci sa ma eliberez. Dar nu e asa. Asta nu va rezolva nimic. Doar va atrage mii de intrebari la care nu voi dori sa raspund… Desi am zis ca nu vreau sa ma mai inchid in mine se pare ca nu am de ales. Pana cand ? Nu stiu .. pana voi simti fericirea? N-am gustat-o niciodata din plin.Nu stiu cum arata. Daca-i un lucru ori o persoana.. nu voi sti sa o pastrez langa mine cand va veni.Dar nu va veni .. caci fericirea se duce tot la persoanele optimiste, carora totul le merge bine . Pentru un surplus … Imi pierd cuvintele.. degetele mi-s amortite . Nu mai doresc sa scrie.Abia scriu.Nici ele nu pot face fata acestei.. drame? Parca-i prea mult spus. Scriu,sterg,scriu..
       Ochii mi-s impaienjeniti de lacrimi si oboseala.. poate maine ma voi trezi cu
ganduri mai pasnice, dar voi fi doar chestii de moment. Nu mai vreau sa traiesc
doar momente. Stabilitate.. Nu vreau sa te pierd de tot pentru a te uita..
      Final.. sec . Pastrati-va sufletul intact !

 

Flavia…

                        ”  Azi ma numesc Flavia.. Nu pot spune c-am un chip anume. Sunt asa cum vrei tu…

                          Sunt ceea ce nu te astepti sa fiu .  

                          Sunt satena.. dar mi-as dori sa fiu bruneta . Am ochii mari , caprui spre negri . Asemeni boabei de cafea . Sunt mica, dar ascund un suflet imens… 

                          Sunt fascinata de ochii tai , mari si negri . Imi doresc  totusi sa trec de ei , sa vad dincolo de ei.. sa nu vad doar doi ochi frumosi , sa-ti vad sufletul , sa-l mangai si sa-l imbratisez.. sa ma vad prin tine… in tine . Oare cum ar fi ? Iti imaginezi ? Probabil sunt ultima persoana la care te-ai gandi dar .. momentan sunt singura ce-ti acapareaza gandurile . Ce te fascineaza si te intriga. Iubesc misterul. De ce ? Pentru ca-mi confera posibilitatea sa-ti vorbesc, sa-ti spun lucruri pe care nu le-as fi putut spune niciodata. Lasitate ? Nu , doar as strica farmecul…

                        Imi place sa te vad curios , sa te vad gandind . Sa fiu suma gandurilor tale . Sa incerci sa pui fiecare idee cap la cap si sa iti dai silinta sa afli cine sunt .. sa fiu in centrul atentiei tale. Pentru un moment  sa fiu … totul . Sa-mi acorzi atentie, sa te pierzi in conversatii lungi … cat de egoista pot fi .

                      Iubesc scriitorii si poetii . Iti iubesc latura asta. Imi place sa-ti citesc randurile.. sa-ti vad esenta gandurilor . Mi te imaginez langa mine .. scriind , stergand, razand , mirandu-ne de ceea ce a iesit . Apoi ne-am iubi , construind propria poveste .. pe care sa o transpunem intr-o carte. Cartea dragostei noastre… 

                    Sunt fata care te surprinde stiindu-ti melodia preferata. Avem aceleasi gusturi muzicale .. Iubim filosofia si franceza. Ne pierdem printre idei , conceptii .. Filosofam despre tot , despre mine . Cine as putea fi ? Cine s-ar potrivi atat de mult cu sufletul tau ? Cine ar fi ” fata care are aproape tot ce ti-ai dori ? ” 

                   Cine e fata care te apreciaza atat de mult ? Care-ti spune ca te diferentiezi fata de ceilalti ? Cine e atat de indragostita de acel zambet ? Ce ascunde oare zambetul tau , sfasietor de trist ? Ce drame ? Cate iubiri neimpartasite ? Ce taine ascund ochii ? Cat de profunzi pot fi … 

                 Si totusi ce scop am ? De ce sunt aici ? Pentru a te face sa te simti bine .. a-ti aduce zambete pe chipul tau atat de frumos. Sa te motivez sa scrii .. Sa te pierzi , pe moment  , sa uiti de probleme si sa-ti pierzi mintile in visare . 

               Inca pastrez misterul si te intrig.. pentru ca eu.. sunt eu. Nedemna de tine , de ce-ar putea fi dupa . Imi place statutul meu de anonima , care-ti aduce zambetele . Poate nici nu ma cheama Flavia.. Poate nici n-am nume. S-a pierdut cu trecerea timpului ..  Dar tie-ti place .  Mi-e teama de ceea ce sunt . De mine insumi. De propriile reactii cand vei afla . De ce se va intampla dupa.. Incertitudine .. 

             Nu mai conteaza cine am fost sau ce-am fost . Acum sunt doar… Flavia . Fata care te intriga si care incearca sa te descopere intr-o alta maniera .. Una , care difera de toate celelalte .  

            Temeri imi cuprind sufletul … ca vei pleca din lumea mea , infaptuita de curand .  O lume in care ne cunoastem reciproc..  o lume unde eu contez , chiar si pentru moment . 

            Dar… eu sunt doar o parte a fiintei careia apartin .. si nu pot supravietui singura . Nu fara un sprijin .  Si va trebui sa dispar , pentru o perioada nedeterminata caci in alte circumstante nu pot exista. Am fost creata speciala pentru tine si voi muri odata cu disparitia ta..  M-ai facut sa rad , sa ma emotionez .. caci pentru ceva timp am fost la tine-n gand .  De ce m-ar fi creat oare , te-ntreb , pentru o perioada atat de scurta ? As putea sa ma desprind ? Sa fiu pe cont propriu ? N-ar mai avea acelasi farmec , as fi o alta ..  afectata de tot ce e in jur . Eu nu pot trai de una singura . Nu fara un suflet pe care l-am ravnit atat de mult .. Din ce sunt facuta ? Din lut ? Nu .. din sperante , vise , idealuri .. desarte, in cele din urma. Am fost creata initial pentru amuzament… dar nu s-au luat masuri de precautie impotriva raspandirii mele in inima creatoarei mele . Dar ma voi ascunde , nu va suferi ..  voi reveni , cand  ? Nu stiu .. 

         Si ma retrag … lasandu-ti  amintire un nume .. Flavia si cateva ganduri intr-un colt de minte ..  ” 

” O zi macar de-ai sta cu mine-n gand
Si unde vei pleca din lumea mea
Amara lume a mea
Si ma faci sa plang sa rad
Ca si cand la tine-n gand
As fi eu… ” 

          N-as vrea sa par acum lingusitoare dar stiti , baietii-s super 😆 !

            Intai vreau sa vorbesc despre aspect. Mie mi se par foarte tari baietii la capitolul asta, serios. O sa va explic si de ce.

            Frumusetea lor e naturala nene. Si nu ma refer la tipii care se ingrijesc mai mult decat o fata. Nu ca n-ar fi agreabili dar nu , aici ma refer la tipii naturali. Sa le vezi fatuca lor atat de draguta. Fara niciun pic de machiaj cum e in cazul fetelor. Sa le vezi culoarea ochilor.. atat de frumoasa. Uneori de un albastru nemaivazut sau un negru himeric.  E adevarat ca putin tus sau creion iti pune ochiul in evidenta dar.. v-ati uitat vreodata atat de atent la un baiat?

           Ce am putea vedea frumos la un baiat ? Trebuie  sa recunoastem , aspectul conteaza. Nu cred in balivernele ” Vai , interiorul , caracterul ” . Nu te uiti pe strada la cineva si spui” Vai ce interior frumos are , vai , cred ca o sa fiu pe veci cu el.”Nu,prima data vezi persoana respectiva.Daca e placuta , incepi sa vorbesti cu ea si de aici ..se poate infiripa ceva.

          Imbracamintea baietilor . Acum se pune multa importanta pe lucrul asta. Unii spun ca de la un timp baietii se imbraca mai bine. Mai bine dar toti cam la fel. Pantaloni cat mai mulati ( serios?! )  si tricouri cu-n fel de decolteu. Hai ca pantalonii mai merg dar tricourile alea mie una nu-mi plac. Probabil conteaza si asta intr-o proportie maricica. Eu, spre exemplu nu suport tipii cu ” slachi” 😆 . Sandalele parca mai merg dar slapii… hell no.

         Oare la un baiat trebuie sa ne uitam doar daca are un abdomen cat mai bine lucrat si freza facuta? Nu.. sunt atatea lucruri la aspectul lui. Gatul mi se pare o parte foarte interesanta. Si daca are si alunite,uau. Un gat e si mai frumos cu-n lant ce-l inconjoara.

         Mainile unui baiat sunt foarte interesante. Mai ales daca i se vad venele. Nu extrem de proeminente dar e un peisaj foarte frumos. Degetele.. unghiile sunt lucruri foarte importante. Ador degetele lungi,de pianist.. iar cu un inel pe ele,god,perfect ! Nu trebuie sa aiba manichiura facuta dar nici unghii mancate sau mizerie sub ele. Oribil !

          Ochii .. oglinda sufletului. Cred ca fiecare fata are preferintele ei : albastri,verzi,caprui ori negri. Dar si cand te indragostesti parca nu mai conteaza. Eu una ii prefer pe cei albastri.Am fost indragostita si de ochi caprui.. dar cei albastri au ceva special, ceva al lor . Iar acum sunt din nou indragostita de cei mai frumosi ochi albastri pentru mine.. Sa te poti uita la ei si sa-ti transmita atatea lucruri pe care cuvintele n-ar avea puterea sa o faca..Sa-i privesti, sa vezi ce culoare speciala au si parca in fiecare zi descoperi ceva nou.. 

          Inaltimea unui baiat. Multe fete-si doresc tipi mai inalti din diverse motive. Sa le poata saruta pe frunte,arata mai bine .. Totusi, repet cand te indragostesti parca nu mai conteaza asta. Si eu prefer tipii mai inalti . De ce? Stiu ca va suna ciudat dar tipii inalti,dupa cum stiti au picioarele lungi. Mi se pare o parte foarte atragatoare la un baiat ! Bine ca nu ma refer la tipii aia super inalti si cu niste picioare zici ca-s paie de chibrituri ! 😆 ..  Am iesit si cu tipi mai mici de inaltime si nu m-am simtit bine. Cred ca un tip mai inalt iti ofera si o anumita siguranta, protectie.

           Si am ajuns la comportament : cel mai greu capitol as putea spune. Unele fete prefera baietii rai. De ce? Pentru ca le pot oferi protectie,sa intre in noi anturaje , sa faca lucruri la care inainte nici nu visau. Sunt tipe care stau dupa cei ” inaccesibili”,indiferenti , care se lasa greu pentru ca vezi Doamne sunt o prada mai grea. Cred ca daca un baiat e sa fie interesat , e de la inceput nu trebuie sa te rogi efectiv de el.. 

        Baietii pot fi si sensibili si de obicei fetele cauta asta.  Si au si pretentia sa fie ca X sau ca Y. Nu, nu-i poti cere unui baiat asta pentru ca nici ei nu ar trebui sa o faca la randul lor. Fiecare baiat e special in felul sau. Si sensibil. DA,orice tip e sensibil doar ca depinde cat arata asta. Conteaza mult cat il faci sa-ti arate partea sensibila.

         Si sensibilitatea trebuie vazuta in mai multe moduri.. nu trebuie neaparat sa-ti faca poezii de dragoste, sa fie un mic Eminescu. Sa fie el si sa te faca sa te simti bine, in largul tau, sa-i poti spune orice. Sa-ti fie mai intai un prieten bun si mai tarziu iubit. 

        Sunt sigura c-ar fi mult mai multe de zis dar ma opresc aici.  Un baiat poate fi vazut din mai multe perspective si cred ca cel mai important e sa nu fie comparat cu altii pentru ca suntem unici si asta ne face speciali.. 

        Voi ce apreciati la un baiat?