Tag Archive: pesimism


In camasa de forta..

                      ” Am sufletul in genunchi. 

                        Incerc pe cat de mult sa nu dramatizez. Ma simt ca intr-o camasa de forta din care nu pot sa ies nici cu tot ajutorul din lume, dar in care ma simt bine, in siguranta. Sunt inchisa in lumea mea, si uneori, as vrea sa ies, dar mi-e teama. M-am obisnuit sa fiu inconjurata de diversi demoni care-mi mananca sufletul nelinistit. Ii atrag si le zambesc, fiind o casa pentru ei. S-au obisnuit cu mine. Sunt parte din mine. 

                        Tremur. Tremur si ma gandesc la ei. La zambetul lor. La imbratisarea lor calda. La sfaturile lor. La ” dadaceala lor” . De cum incerc mereu sa par tare in fata lor, sa nu plang cand ii vad plecand… sa fiu mereu mai tare de fire ca ei. Obrajii mi-s umezi dar nu mai conteaza. Ele ies, fara sa vreau, fara sa-mi dau seama. E o stare naturala. As vrea sa fie acum langa mine sa ma imbratiseze si sa plang, cum am mai facut-o de atatea ori. Stiu, plansul nu rezolva multe, dar uneori tot ce imi doresc e sa-mi descarc sufletul. Sa iau aceste pietre parca prea grele de pe el.. dar ele nu dispar, se inmultesc pe zi ce trece iar eu, simt nevoia, uneori, sa renunt. 

                  Probabil copila din mine a crezut ca nu poate sta ascunsa si a iesit, din nou, la suprafata. Cu temerile si pesimismul ei caracteristic. Simt ca m-am intors din nou la 15 ani, la perioada aia in care ma simteam slaba de fire si tot ce voiam e sa ajung acasa. Nicaieri si poate ca, niciodata n-o sa ma simt in alta parte mai in siguranta. Datorita lor. Le simt lipsa. Nu pot fi eu fara ei. Nici nu vreau sa ma gandesc in viitorul indepartat….

                 Nu am somn. Imi bubuie capul. As scrie zile intregi despre cum ma simt dar nu stiu cu ce as putea incepe. Am atatea sentimente negative in mine incat toate partile din mine s-au separat si nici nu mai stiu cine sunt. Stiu doar c-am nevoie de ei, langa mine. Si uneori, ajung sa-mi blestem zilele, ajung sa urasc rutina asta si situatia in care ne aflam. 

                Am ramas fara cuvinte. Ca-ntotdeauna cand vorbesc despre ei. Va iubesc si-mi lipsiti atat de mult.. Tare as vrea sa fiti aici, mereu…  „

Frühling in Paris

             De ce am ales titlul asta? De ce scriu aici, de fapt?

                Pentru ca e cam singura melodie pe care o ascult in ultima perioada si.. scriu. Sau macar incerc sa o fac. Am revenit… Dar unde am fost?! Nu am mai fost aici sau poate… doar eram in alta parte cu gandurile.

               Probabil v-a trecut prin cap ca am abandonat. Nici vorba. Doar ca voiam sa scriu dar.. ma pierdeam cand deschideam pagina. Coala asta alba, infinita, nu ma ajuta cu nimic. Imi alunga orice gand, orice idee. Dramatizez? Nici eu nu stiu.

             A fost o perioada destul de tulbure. Stiti, sarbatori, mancare multa, aglomeratie. Probabil a fost urat din partea mea ca nu v-am urat nimic. Dar nici macar n-am avut net in prima zi de Craciun. Ca la Vaslui, bineinteles. Iar apoi n-am avut timp. Oricum, cu sau fara urarea mea, lucrurile nu se schimba. Da, stiu politetea. Ce incerc sa fac? Sa ma scuz? Ori sa umplu pagina?

            Stiti ca e perioada aia in care va ganditi ce-ati facut in anul precedent si sa nu mai repetati greselile in anul care vine? Daa, stiu cum e. Te schimbi mult intr-un an. Oamenii se schimba de fapt, de pe o zi , pe alta. De ce m-as mira ca m-am schimbat intr-un an?

            Uneori, eram atat de lucida si ma intristau toate aceste ganduri. Mi-era dor de anumite persoane apoi ma gandeam la numeroasele sacrificii facute de ai mei si-mi stricam ziua. De ce o sa va intrebati? Pentru ca esti negativista, n-ai ce face. Nu. Poate pentru ca mi-as fi dorit sa fiu si eu, macar o zi ca ceilalti. Stiti fara sa ma afecteze probleme din jur. Fara suflet? Prea mult spus. Sa am uneori doar 18 ani. Stiti, petreceri, escapade, bautura, baieti.

           Dar apoi…. consideram totul gresit. Poate asta e una dintre ” problemele” mele. Sunt prea sensibila. Pun repede suflet, ma consum din nimic. Apoi zambesc si incerc sa impac tot eu persoana cealalta. Nu-mi place sa am persoane triste pe langa mine. 

          Mereu am fost invatata sa nu renunt, sa fiu tare, mai ales la scoala. Nu e ca si cum m-as plange doar ca.. dupa aproape 12 ani in scoala, realizez, ca nu te invata mai nimic. Nu am realizat asta acum. Doar ca vreau sa scriu despre asta. Te oboseste, pur si simplu. Dupa ce ca ai un ghiozdan foarte greu, iesi de acolo si fara o vlaga. Multe informatii, care nu-ti vor folosi, pentru ca esti la un profil ori altul sau pentru ca nu se mai cer. Dar tu trebuie sa ai capul plin de ele.. A 12a ar trebui sa fie lejera. S-ai doar orele la care dai BAC. Te-ar extenua,  sa inveti intr-una la istorie sau/si romana dar..  cand vezi ca ai nu stiu ce referate pe la desen ori biologie, optional. Desen, nene. Ore puse degeaba. Nu mi-e frica de BAC asa tare cat mi-e de admitere. Oh, ce ma mai plang.. 

          Revenind la retrospectiva . Stiti, orice om se indragosteste. Sau macar incearca. Privind in urma, am fost de multe ori, o copila. Nu am regrete. Doar ca ma avantam. Prea repede. Am analizat si mi s-a parut o prostie sa spun” Te iubesc” . Poate nici n-am simtit. Ori am spus-o pentru ca asa se face acum. A ajuns ca un fel de ” buna ” . 

           Imi spuneam anul trecut, la inceputul anului scolar, ca nu ma voi indragosti. Scoala si atat. Dar iata-ma, indragostita. Inca de anul trecut. Toti spun” acum e diferit ” .  Daca as spune, m-ati crede? M-as crede? 

           Nu am mai scris de el, de ceva timp. De ce? De ce nu am facut-o daca am factori favorizanti? Nici eu nu stiu. Uneori, simteam ca pot scrie despre el fara sa obosesc. Mii de senzatii ma trec cand il vad. E diferit. Si asta-l face interesant. Caracterul, personalitatea lui ma provoaca mereu. Cand am crezut ca am mai cunoscut o parte din el,  de fapt, imediat dispare sub acea carapace indestructibila pentru care n-am gasit inca solutie. Dar mi-as dori. Sau poate nu. Poate prefer sa ma pierd de fiecare data cand imi vorbeste ori cand ma imbratiseaza fara motiv. Ma ajuta sa am incredere in mine. In ceea ce am. Sa nu ma subestimez. 

          Poate nici nu trebuie sa cunoastem in totalitate o persoana. Va ramane, mereu ceva, necunoscut. Ce va deosebi persoana de altele, care-si dezgolesc sufletul in bataia oricarui vant. Dar acel vant, poate fi atat de puternic ca va lua totul. Inima, suflet, amintiri, identitate. 

          Imi place sufletul lui  rece pentru ca ma determina sa-l incalzesc. Si sa-l protejez. Chiar daca o fac in van. Nu simt nevoia sa-i spun ca-l iubesc … nu exista. Poate pentru ca e altceva. Ce inca nu pot descrie. Ma fascineaza si mai mult. Desi uneori in preajma lui nu sunt decat o copila nu am dat frau unor sentimente de fatada si totusi lumea o vad altfel, cand sunt cu el. Sunt zambitoare si uit. Ma simt bine. Nu iubesc dar totusi mai fur o bucata de fericire.

          Poate fericirea unui om nu consta in iubire… ci in aprecierea a ceea ce ai. Atunci cand te simti bine cu tine insuti.

Just in love..

„Daca frumusetea ar fi timpul , tu ai fi eternitatea..”

Azi .. a fost mai ciudat ca niciodata.

Comunicam doar din priviri . 

M – ” De ce te uiti asa la mine ? 

I- Asa cum ?

M- Asa cum o fac eu , adanc.. patrunzator , doar eu am voie . 

I- Cine spune ? .. 

M-Eu , seful tau . 

I-Copiluleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ! „

Si am avut mai multi fluturasi ca niciodata.Te-am tachinat mult mai mult.Am vrut sa te vad ” nervos ” . Important e ca ti-a trecut. Stiu ca iti vor ramane semne de la piscaturi .. dar gandeste-te ca sunt facute din dragosssssste . Hehehehe..

Astazi a fost altfel. TU ai  fost altfel. Mult mai atent , mult mai dragut . Mi-ai acceptat copilariile ca niciodata.

Si cand am trecut podul ala.. 

„I- Misca-teee, vine trenul esti nebun ? O sa murim ! 

M- Nu te calca nimic , stai calma .

I-M haide haide haideeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ! Doamne Doamne „

Si iti placea sa ma tachinezi , sa ma vezi in starea aia ca apoi sa ma imbratisez si sa-mi spui” Stai calma !

I-Acum haide totusi sa le facem din mana celor din vagooooooooooon 😀 

M-COPIL DE  2 ANI ! „

Ador cand ma faci copil . Ma simt atat de mica . Ca si atunci cand am plecat din parc. Eram zgribulita de frig si mergeam imbratisati cu capul pe pieptul tau ..

„M- Esti bine ?

I-Da , de ce ?

M-Stai acolo , asa , micuta .. „

S-a intamplat ceva azi . Am fost diferiti . Am fost bine . Foarte bine . Cu fiecare secunda petrecuta alaturi de tine imi dau seama ca tin si mai mult la tine .. 

Doar gandindu-ma la tine zambesc.  M-ai facut de fapt , sa zambesc iar. Mi-ai aratat prin lucruri simple si prin multa afectiune cat de frumos e sa zambesti .

Iti multumesc ca existi si-mi pare atat de rau pentru unele faze. Pentru pesimismul meu .. ca uneori sunt neputincioasa in fata ta. Ca.. mi-a luat atat sa-ti zic AIA.

Dar .. tu stii adevarul si asta e tot ce conteaza.

” Iti iubesc zambetul.

Iti iubesc gropitele.

Iti iubesc parul ciudat , jumatate brunet jumatate castaniu , natural. 

Iti iubesc parfumul care ma face sa ma simt ca-n Eden.

Iti iubesc ochii atat de negrii si stralucitori .

Iti iubesc genele atat de lungi si frumoase.

Iti iubesc cuvintele pe care mi le spui.

Iti iubesc imbratisarile pline de caldura.

Iti iubesc atentia pe care mi-o oferi.

Iti iubesc buzele.

Iti iubesc felul de a fi. „

Chestii.Trestii

    Ati trecut vreodata pe langa persoane si sa simtiti fericirea in jurul lor cum radiaza? 

        Sa nu va bucurati de fericirea lor ? Sa va vina sa vomitati un curcubeu ? 

       Serios , de la o vreme incepe sa ma enerveze atata bucurie in jurul meu . Paranoia? Mhh .. stiu ca bucuria lor nu e sincera. E falsa. Urata.Dezgustatoare. De prost gust. 

        Merg si privesc cum orice om isi vede de ale lui . Intr-un colt 2 suflete invata sa mearga.. iar la 10 metrii mai incolo o relatie se incheie. 

       Sa observati persoane care par a fi perfecte? Cu un zambet pe toata moaca si cu-n corp fara de greseli ? Da, o sa spuneti ca poate  interiorul e stricat. CUI II MAI PASA DE INTERIOR ? Sa fim seriosi . 

     Unii parca sunt scutiti de probleme . Tot ce pot face e sa piarda vremea toata ziulica in timp ce altii se zbat sa supravietuiasca. Dadadada,nu e vina primilor de soarta celor din urma. Da, am mai discutat despre asta. Viata nu-i corecta.. 

    Se spune ca orice om are un rost in viata , o cale , un destin .  Nu stiu nici acum ce sa fac cu viata mea. Ce meserie. Am einspe mii de idei in cap dar nu stiu ce sa aleg. De multe ori mi se spune ca arat de 15-16 ani . La inceput eram gen „O.o WTF ? ”  Acum , ma bucur ca lumea ma considera mai tanara. Eu inca nu realizez ca am aproape 18 ani . 18 ? SERIOS ? Acum 2-3 ani daca ma intrebai nu credeam c-o sa ajung pana aici . 

    Si ce-ar trebui sa fac ? Poate par de 16 ani din cauza vestimentatiei mele . Eu inca ma consider o copila . Inca ma uit la desene, mazgalesc caietele , cant si ma joc Mario !Inca ma uit la animeuri : Inuyasha ❤ , my loveeee 😀 , Spirala , Vampire Knight si multe altele.  Nu ma imbrac extravagant , nu prea suport hainele mulate desi nu sunt plinuta.  Pe Facebook se trezeste cate unul ” Cati ani ai ? ” Hmmm .. desi scrie data nasterii . Nu prea-mi spun varsta. Totusi pe de o parte cei „15-16” ani ar trebui sa ma bucure. Intr-un fel. La cum arata tipele de 16 ani acum . Eehehhehehe. Ca de 20 .  Inca cercetez ce mananca . Auzizem ca sunt hormoni de crestere in carnea de pui .. 

  Clasa a11a? Cand au trecut 2 ani ? Inca 2 ani si gata? Nu e posibil . Nu ma vad studenta . Nu e problema plecarii de acasa .. Pesimismul,uneori ma doboara. Nu-mi fac griji ca nu  voi putea invata .  Nu prea ma distrag multe lucruri de la asta,cand stiu ca o fac pentru binele meu. Doar ca.. ma simt prea mare . Vreau macar sa simt iar emotia primei zile de liceu ori prima de scoala . Eram atat de timida si ascunsa in spatele unei fete. DUPA , 4 ANI AM URAT-O ! 

  Anii au trecut. De fapt , noi am trecut pe langa ei . Mult , mult prea repede.  Spre ce ne indreptam ? Ziua de maine .  Sper sa fie mai buna decat cea de astazi . 

 [ Minte de copil 😀 ]