Tag Archive: pian


Ieri, azi

Iată-mă din nou. Aici.  Printre litere amețite care încearcă să se așeze frumos, regulamentar pe o foaie albă și neprihănită de gânduri diverse.

Ieri mă tot gândeam că e septembrie deja. Oare prind cămin? Oare ce colege o să am? Cât de greu va fi anul acesta? Câți litri de lacrimi voi vărsa sesiunea ce va veni? Câte ness-uri vor sta la baza inimii mele?

Astăzi mă gândesc că iar mă voi trezi la 6, iar voi merge dis-de-dimineață printre corpuri adormite și lipsite de speranțe, visuri. Că mă voi lovi de aceiași oameni, aceleași fețe și voi pleca spre casă cu același suflet trist singuratic și ținut în pioneze.

Ieri te țineam de mână și încercam să mă încălzesc ținându-mi mare parte din lume în brațe, astăzi mă las în suflarea vântului ușor și rece de septembrie. Toamna își intră-n drepturi timidă. Astăzi, doar câteva flash-uri ce-mi țin de urât.

Ieri așteptam toamna cu sufletul la gură. Sufletul din mine vibra. Știam că e anotimpul fluturilor, a sentimentelor diferite, a palpitațiilor, a diverselor experiențe. Ăsta să fi fost unul dintre motivele pentru care am iubit si iubesc toamna?

Ieri eram plina de visuri și speranțe, aveam un drum de parcurs, știam că trebuie să-l termin. Aveam siguranța drumului. Eram atât de sigură pe el încât nu mi-am făcut griji de ce mă va aștepta la finalul lui.

Astăzi drumul s-a sfârșit și m-a luat pe nepregătite. Am fost atât de naivă și am avut un surplus de încredere în mine. Toate la momentul nepotrivit. Ieri am crezut că e o decizie bună, că o mică pauză nu strică nimănui.

Astăzi am urme de regrete pe suflet. Am momente în care mă simt pierdută și, în clipa următoare realizez că totuși, nu e ăla atât de negru.

Ieri, îți admiram degetele lungi alunecând pe clapele pianului ori cum ochii tăi mari, verzi și timizi se ascundeau sub bretonul cu terminație în niște cârlionți rebeli. Ieri te priveam cântând diverse piese, timid și îngrijorat de faptul că ești la început și că n-o să sune atât de plăcut.. astăzi..

Astăzi totul e doar o altă parte din memorie. Ieri pierdeam ore-ntregi visând la clipa întâlnirii și la tot ceea ce reprezinți tu. Astăzi sunt doar o altă amintire, o altă necunoscută, o altă experiență..

Ieri eram plină de energie, dornică de nou, cu vara-n suflet și cu inima plină de dorințe și idei noi.

Astăzi am obosit. M-am complăcut și m-am adâncit până la sufocare în smoala sufletului meu. Mă scufund în același timp cu orice parte bună ce mi-a rămas. Ieri credeam în oameni, în noi începuturi.

Ieri eram îndrăgostită.

Astăzi sunt doar o bucățică de suflet aidoma unei lipitori, ce așteaptă oportunitatea de a se lipi de un altul pentru a se reface ori pentru a mima binele. Nu așa face majoritatea?

Ieri ne doream să fim adulți. Astăzi tânjim după momente fără griji, responsabilități și după anii prea puțin apreciați.

Ieri îmi făceam griji de examene, sesiuni, note, profesori, cursuri și seminarii în creierii dimineților.

Astăzi sunt proaspăt absolventă, un mic jurist.

Sună frumos, nu?

Astăzi suntem absolvenți. De mâine, șomeri cu diplomă.

Trăim în România.

And all the „we”s and promises captured in a kiss
We hide and we seek what we squander, like there’s more
Something more than this

Reclame

Altfel-lepsuca

  • 1. What is your middle name? – Isabela
  • 2. Are you wearing makeup? –  Acum nu , dar obisnuiesc sa folosesc tusul.
  • 3. What colour is your toothbrush? – Verde
  • 4. Approximately how many posters are hung up in your room?- Am cateva..intr-o mapa.
  • 5. What does your hair product smell like?- Fructe.
  • 6. Where would rather be right now? – Next to him.
  • 7. What is the temperature outside? – + 30 de grade.
  • 8. Have you ever dyed your hair? If so what colour? – Suvite blonde.
  • 9. What is the funniest word you know? – Jitica
  • 10. Name your favourite band starting with the letter ‘M’ – Marilyn Manson
  • 11. What is your favourite pick up line? And has anyone ever used it on you? –  I don’t know..
  • 12. Describe your first icon using only verbs – Trecem peste
  • 13. What is the most expensive thing you have ever bought with your own money? – Castile 😆
  • 14. State your favourite letter of the alphabet –  Dunno . I .
  • 15. What is your favourite accent? – de moldoveni , normaaaaal . da merge si ala de ardeleni .
  • 16. How did you celebrate the new year? – cu tata , emotionant rau….
  • 17. What do you call a brown fizzy drink that usually comes in a can? – I don’t care . Cola ? 😀
  • 18. Do you like fish? – Mh , not really.
  • 19. What is your most used tag? –  Love, I guess.
  • 20. Would you rather ask someone out or be asked out? – Ambele.
  • 21. What is your favourite Olympic sport to watch? – God.. gimnastica.
  • 22. Have you ever dumped anyone? – I can’t remember.. haha.
  • 23. What do you want to be when you grow up? – Magistrat, procuror.. 
  • 24. Have you ever been to the United States? If so, where? – Nu .. 
  • 25. What instrument have you always wanted to play? – Chitara , pian.. 
  • 26. Describe your dream partner’s eye colour – Nu am prieten dar.. o pot face. Mari, caprui, luminosi,sinceri..dar in acelasi timp plini de mistere. Frumosi … uneori o enigma.. 
  • 27. What do you order at diners? – Dulciuri 😆 
  • 28. Coffee or espressos? – Ciocolata calda. 
  • 29. What is the most annoying song on the radio at the moment? – Alea comerciale. Nu stiu. Prea multe ar fi.
  • 30. How many contacts do you have on your phone?- Vreo 100 , cred. 
  • 31. What type of music player do you own? – Ultrasupersmecher.
  • 32. Describe your favourite painting- Incep sa regret c-am inceput sa raspund.. 
  • 33. What was the best present you have ever received? – the love. 
  • 34. Spring or Fall? Why? – Ambele. Primavara totul revin la viata.. soare,fluturi. Toamna,imi da o stare de melancolie, ador frunzele.. cazute. Sunetul ala cand calci pe ele ! Paltoanele.. 
  • 35. What was the last text you received? Who was it from? –  O declaratie de la poet.. 
  • 36. Would you ever paint your room pink? – NOO , HELL NO . 
  • 37. What colour is your underwear? – Black. 
  • 38. Favourite perfume scent? – Parfumurile tari , masculine.. 
  • 39. What celebrity do you think needs to drop off a cliff? – Dunno.. 
  • 40. Do blue eyes turn you on? – Olecutica. 
  • 41. What meat do you prefer in a sandwich? – Mh , pui . 
  • 42. Would you ever wear a sweater to school?-  Da, de ce nu ?!
  • 43. What is the name of your current ringtone? – Deftones-Needles and pins. 
  • 44. Glasses or contacts? –Glasses.. 
  • 45. What shoes do you normally wear to school? – Tenisi. 
  • 46. Where is your nearest television? – In stanga mea. 
  • 47. What is your favourite vegetable? – Castravetii ! 😀 
  • 48. When was the last time you drank milk? – Pf… Nu-mi amintesc. 
  • 49. What was your lowest grade in school? – 3 ! La informatica. Inca il urasc pe omul ala. 
  • 50. Are you using Google chrome? – Yeap.