Tag Archive: ura


De vorbă cu …

                  Doream să stau de vorbă cu EA. Îmi părea puţin diferită. Încă nu aflasem din ce cauză dar ce aveam de făcut într-o după-amiază aşa frumoasă de sâmbătă ? 

                  O văd venind spre mine, cu un zâmbet pe care nu-l mai văzusem până acum. De fapt, nici nu prea o văd zâmbind des. Îmi spune des că zâmbetul nu ar fi o calitate ce-i aparţine. Îi răspund mereu că e o bleagă şi jumătate. Zâmbetul e mereu cel mai potrivit accesoriu pentru o fată, femeie. Am sunat ca în revistele ce conţin minciuni ca femeile să se simtă apreciate şi iubite. 

               Încă un lucru mă uimeşte. Se uită în ecranul telefonul, aranjându-şi veşnica şuviţă de păr ce-i cade peste ochii de culoarea cafelei. Mereu mi-au plăcut ochii ei. Misterioşi, trişti, plini de ură dar, în acelaşi timp atât de frumoşi. E îmbrăcată cu un tricou negru, cum o ştiu mereu cu nu ştiu ce formaţie sau craniu, pantaloni scurţi şi ciorapi. N-o scoţi din ale ei. Tocuri? Nici vorbă. Bătrânii ei teneşi.

              Mă salută timid şi pare plictisită ori nerăbdătoare. Nu-mi prea pot da seama. Se uită în gol. Îi văd ochii sclipind de parcă ar aştepta pe cineva sau ceva. Îşi întoarce privirea spre mine şi oftează. Realizez cât de mult urăşte cafenelele şi aglomeraţia. Oamenii. Dar o face pentru mine. Căci e nevoie să vorbim. Simt asta. Îmi zâmbeşte şi aşteaptă cuminte jucându-se cu inelele s-o interoghez.

           Îi zâmbesc şi eu. Câteva suviţe roşcate îi joacă din nou feste şi i se aşează peste făţuca aia drăguţă.

         

            „- Şi… cine e ? 

           – Cine să fie ce? îmi răspunse roşindu-se în obraji, contopindu-se cu păru-i roşcat.

           – Cum cine ? Tipul după care visezi. Îţi sclipesc ochii mai ceva ca la 15 ani. De parcă nu te-aş cunoaşte. 

          – Chiar vrei să vorbim despre asta? Nu cred că sunt pregătită.. 

          – Pregătită ? Poate de asta trebuie să şi vorbim, să lămurim ce şi cum..

         – Poate nici nu e nevoie de vreo lămurire..  îmi zise, urmând un oftat. Îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii conturaţi cu atât de mult negru. 

         – Ţi-e teamă că vorbind ai descoperi că de fapt te minţi singură şi cât de mult ai dori să vorbeşti despre, să scrii despre, să visezi despre ? 

        – Încetează să mă cunoşti aşa bine. Poate e mai bine ca totul să rămână învăluit în mister… fix cum e el. 

       – Nu mai abera. Spune-mi tot. Tu vrei să vorbeşti. Doar că nu ai avut curaj până acum. 

       – Nu ştiu ce să zic. Poate ăsta e şi farmecul. Să nu vorbesc despre. Până acum tot am vorbit. Şi, poate, nu am făcut bine. Am descris fiecare părticică din mine care e fascinată de un anumit EL, nu m-am lăsat purtată de val, înţelegi ? Am fost mult prea raţională şi, în acelaşi timp, prea bleagă . Prea EU. 

       Mă uitam la ea şi nu-mi venea să cred ce-mi spune. Ştiam că-i place să filosofeze dar, voiam să aflu ce se ascunde în spatele acestei alegeri de a nu vorbi. 

        – Îmi place să-i vorbesc. Vrute şi nevrute. Multe chestii neinteresante. Pe care nu ai vrea să le auzi. Să-i trimit fel de fel de poze la care râd ca un copil de 5 ani şi mă bucur când el îmi ţine hatârul. Să filosofăm şi să mă enerveze. Bine, ultima parte nu prea. Dar are un farmec aparte de a enerva omul. Îţi vine să-i dai o palmă cu zâmbetul pe buze. Nu că ar fi atât de drăgălaş ci că n-ar fi el fără . Ador când se joacă cu mintea mea. Mă fascinează din punct de vedere intelectual. A trecut ceva vreme de când cineva a făcut asta…

       Începuse să se destăinuie. Evident nu mă privea. Pentru că nu avea curaj. Niciodată nu a avut curaj să mă privească în ochi când se destăinuia. Mereu privea în gol, pierdută şi povestind până la capăt de parcă era ultimul lucru pe care trebuia să-l facă în lumea asta. Sclipirea din ochi, determinarea şi pe alocuri, încruntările mă făceau să o admir pentru felul ei de a povesti. 

      – Să ştii că eu îl caut de cele mai multe ori. Nu ştiu dacă asta mă deranjează. Mă deranja, dar îmi răspunde şi nu mai contează. De la un timp, mă caută el primul. Nu e cine ştie ce realizare. De fapt, nici nu mai vreau să vorbesc despre asta. Nu e mare chestie. E doar în capul meu… Şi tu cum o mai duci ? 

       Mă uitam la ea cum se întristase deodată şi cum privea în jos. Ochii ei mari nu mai priveau nici măcar în gol. Voiam să o scot din starea asta dar, probabil mai bine o las să ofteze, să-şi revină şi să reînceapă să povestească.

     – Nu aştepta în zadar. Nu mai vorbesc despre. Zi-mi despre tine, despre examene, ce o să faci vara asta. Te angajezi ? Ştiam că vrei.  Ai tăi sunt bine? 

     În momentul ăla mă privea fix aşteptând să-i răspund. Mă pierdusem. Ochii ei mari se umpluseră cu ură şi nu mi-era adresată mie. Se ura pe ea pentru momentul de slăbiciune de mai devreme. O vedeam cum dorea să vorbească şi cum se ambiţiona, prosteşte să nu o facă. 

    – Eu… sunt bine. Mai am vreo 2 examene şi da, vreau să mă angaj…

    – Ştii ce ? Uneori îmi vine să-l trântesc de un perete şi să nu poată riposta. Să-l sărut şi să-l privesc cu ură. Apoi cu compasiune. N-aş urla la el. Să-mi zâmbească cu aceeaşi aroganţă şi să mă intimidez. Dar l-aş privi îndelung încât să înţeleagă multe. Sau poate nu e nimic de înţeles. Totul e în capul meu. Înţelegi ? Pur şi simplu e învăluit în mister. Nu pot trece de anumite bariere. Nu pot.

    – Poate ar trebui să ai încredere în tine, totuşi..

   – Nu mai vorbi ca el. De fapt, vezi, vezi ? 

   – Ce?

  – Nimic, paranoia. De ce m-ai adus să vorbim despre asta ? Ca să mă enervez ? 

   – Eu doar..

   – Te bagi mereu. Încerci mereu să fac cum vrei tu. Nu vreau. Acceptă aşa sunt eu ACUM. Nu mai am răbdare..

   – Când ai avut vreodată ? 

   – Exact… şi-mi zâmbise zeflemitor. 

   O priveam şi se metamorfozase. Era parcă de neatins, imună la tot şi toate.

   – Mi-e teamă, atâta tot. Am mers prea departe şi în punctul ăsta clachez. Aş vrea să se îndrăgostească atât de tare şi apoi să-l rănesc. Să-i râd în faţă şi să plec. Să-l las în întuneric cu toţi monştrii, să-l cuprindă, să-i aducă disperarea. 

    Nu voiam să o întrerup. Sentimentele de ură de care nu scăpase la momentele potrivite se iveau pe umerii ei, răzându-mi şi arătându-mi că nu pot face nimic. 

    – Eşti sigură ? 

    – Nu. De ce ar fi el vinovat pentru cum sunt eu ? Că îmi este teamă de mine însămi ? Că nu vreau să ies la iveală ? Că mă mint ? 

  – Eu cred că ţi-e teamă doar să nu fi tu aia rănită. Dar dacă porneşti mereu cu ideea asta n-o să ajungi nicăieri.

  – Uite unde era Sherlock şi eu nu ştiam. 

   Mă aplaudă ironic. 

  – Poate ar trebui să te laşi purtată de val. Şi să vezi ce va fi. Vara-i lungă . Şi faza cu peretele. Sună interesant. 

 – Mai taci. Nu mă încuraja la aşa ceva. Sunt prea delăsătoare. 

 – Un impuls ? 

– Ei, pe naiba. 

– Parcă te văd cum îl iei de după gât şi el te strânge de spate şi nu-ţi mai dă drumu cu orele. 

– Realizezi că suntem la o cafenea ? 

 Zâmbeşte. Îşi acoperă faţa iar degetele-i lungi îi acoperă ochii ăia frumoşi care, acum, nu mai sunt cuprinşi de ură. 

  – Nu ştiu ce voi face. Nici dacă voi face ceva. Uneori simt că sunt atât de aproape şi totuşi, atât de departe. Alteori, realizez că de fapt nu e nimic şi că doar firea mea visătoare e de vină . Vorbesc prea mult, dar măcar nu şi prost. Hai să mergem de aici. Am îmbătrânit cu 5 ani .. „

              Nici nu ştiu dacă dialogul ăsta a ajutat la ceva. Simt că am scris doar baliverne pe care nu aş vrea să le citească. Nu acum. Ar crede că sunt îndrăgostită. Ceea ce nu sunt. Doar îmi dă ocazia să mă simt bine uneori, să mă desprind de multe. Să mă deconectez. 

            Mi-era dor să vorbesc…. cu mine. Să-mi înşir ideile şi să mă amuz pentru cât de ciudate mi se par. Îmi simt pleoapele grele şi nu am chef să public aşa ceva…. dar ceva din mine, mă tot sâcâie şi mă îndeamnă s-o fac. 

          M-am plictisit… 

Reclame

„Nu-i lăsa să plece..”

                       Neputinta imi curge prin vene si ma doboara. Nu pot face nimic. Nu stiu nici macar ce sa simt. Ura ? Ar fi prea mult. Indiferenta? Prea putin.

                     Toamna si-a intrat in rol.. de ceva vreme dar pana azi nici n-am simtit-o.. aveam sufletul atat de cald si eram sigura ca o puteam invinge..

                    Acum.. totul pare altfel. Rece. Fara sens , noima . Ma simt straina de toti si toate. Am trait atata timp intr-un glob de cristal ? A fost un vis intr-atat de frumos ?

                  Demoni dau tarcoale sufletului meu .. L-au urmarit atata timp iar acum.. isi vor doar premiul. Fericirea nu vine niciodata singura , fara sacrificii . De ce l-as pastra intact ? Pentru ce ? Nimic nu mai e sigur.. 

                 Din tot ce mai doare.. doar tu ai mai ramas. Tu si EI. Ce sa fac acum cu EI ? Ce le mai pot oferi ? Incertitudine ? Nesiguranta ? Asta nu-i pastreaza aici.. Nu-mi incalzesc sufletul. Nu pot alunga demonii. 

                 Intemnitati nu-i pot tine , le-am promis ca-i voi incalzi cu atentie , grija.. iubire. Acum , ma vor parasi ? De ce totul e atat de trecator ? De ce am atatea intrebari fara raspuns ?  

                 Mi-ai spus ca nu-mi vor face rau .. dar as vrea sa ma determini sa-i pastrez.  As vrea sa ma ajuti .. sa putem da timpul inapoi . Sa fie iar bine . Sa fie cald , soare si multe zambete. Acel zambet ce ma binedispunea. Acea imbratisare care ma lasa fara vlaga ..

                Dragii mei.. cu voi ce ma fac ? 

1186060_417696595006890_1557743966_n

De obicei..

             … muzica rock ma relaxeaza. 

            Oricat de tare ar fi data, la orice ora din zi sau noapte , ma relaxeaza. Pune-mi rock oricand si nu ma supar. 

           Sunt unele persoane care se simt pline de energie. E adevarat. Si asta. Pot sa fiu suparata pana la Dumnezeu si inapoi, ascult niste Slipknot si starea mea se imbunatateste.

          Pentru altii muzica rock le da o stare de neliniste asociata cu dorinta de a fi violent. Mi se parea putin ciudat. Oricum ai mei spun mereu ca muzica pe care o ascult e de nebuni si ca mamei cel putin ii vine sa se dea cu capul de pereti cand o aude ! 😆 

         Ieri am aflat niste lucruri urate rau de tot .. si pe moment m-am simtit aiurea. Like a shit in the rain 😆 ! Si am incercat sa trec peste. M-am luat cu alte treburi , chestii . Si seara mergeam prin oras si ascultam muzica la casti. Ascultam Slipknot. Mereu ma calmeaza. Ii ador vocea lui Corey Taylor. Denisa vorbea cu C, un prieten bun de lucruri din Italia.Si am dat peste Eyeless. O stiam dar ceea ce-am simtit .. a fost diferit.

       Imi imaginam lucruri pornind de la ” acel lucru aflat ” . Simteam atata ura in mine ,in suflet. Atat dispret. Puteam sa jur ca daca aveam persoana in fata mea il luam la bataie. Urat sentiment. Eu nu-s violenta. Doar injur cand sunt nervoasa , plang .. Dar violenta nu . Am fost de vreo 3 ori si a fost tare urat ! 😆 Si e urat sa fii violenta cu baietii. Poti sa ti-o iei urat pentru ca forta nu se compara.. Nu am mai fost violenta de la sfarsitul clasei a9a ! Nu mi-a mai trebuit !

      Cred doar c-am fost influentata de vestea primita. Nu, Slipknot nu trebuie sa ma faca sa gandesc asa. Si promit ca nu se va mai repeta. Sau… ar trebui sa incep sa ma ingrijorez ca cine stie ce zace in mine ? 😆

 How many times have you wanted to kill?

Everything and everyone–say you’ll do it but never

will.

                 Lumea-i revoltata de EUROVISIONUL VIETII ! 

                De ce oare nu intelege lumea asta ca Romania nu poate castiga ? Cand am fost pe locul 3 a fost o minune . TOTUL E POLITIC. Sa va intre in cap. Cine suntem nooooooooi ? Daca il intrebi pe unul din Franta unde e Romania habar nu are. 

               SUNTEM ZERO. NIMICCCC . Si Cezarica Putulica asta. De ce-l urati atat de mult ? Doar oamenii slabi urasc. Bai fratilor ceva voce tipul ala are .. nu degeaba are studiile alea desi se pot cumpara. A cantat live la Serviciul Roman de Meserie , deci are oleaca. 

              Problema e ca si-a ales melodia gresita si concursul gresit. 

              Asa ca lasati nu mai suferiti atat 😆 si cautati subiecteeeeeeeeeeee . Asta e. Anul viitor. Poateee la anul o sa participe Electric Sunta. Juriul ala o sa in calcul si voturile publicului. Nu doar sa castige niste compozitori o caruta de bani.

             Si acum alt necaz.. Becali la puscarieeeeeeeeeee . Nts nts ! Va dati seama ? Garantez c-ati vrea sa stati la inchisoare in conditiile pe care le va avea el. 😆 Ca cica pamantul e sfant dar totusi vroia sa fuga gagiul.. si apoi PONTA , PREMIERUL ROMANIEI a zis ca-l apreciaza. BAI BAIATULEEEE. CUM sa zici asa ceva?  Ca persoana poti sa-l si iubesti … dar in fata natiunii nu zici asa ceva cand e-n proces. Si apoi Becali ca vai cei care mi-au facut rau o sa plateasca.. nu vreau sa zic de cele 3 judecatoare dar.. OH GOD . Daca ajung si eu una, sa dea Domnul lumea o sa ma urascaaa. CE SENTIMENT FRUMOS . MIRIFIC !

            Bun .. deci incepe sa se faca cu adevarat dreptate in tara asta? SA NU NE PIERDEM SPERAAAANTAAAAA . 

           Veselia mea excesiva si cuvintele aruncate aiurea se incheie aici. Maine am teza la economie si o sa fie superrrr greeeeeuuu si o sa va multumesc cu anticipatie pentru „succesuri ” .. INCA 2 SI GATA ANUL SCOLAR PENTRU MINE . VREAU VACANTAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !

          Hai saptamana frumoasaa ! Hahahaa. 

Ploua..

  Uite cum ploua..

 Stropi mari , mici .. toti imi cuprind trupul imbratisandu-l asemeni unui lant mult prea greoi ..

  Ma plimb.. singura. Tu nu ai venit. Ai ales sa privesti ploaia dincolo de geamul rece.

 Ador ploaia.. sper ca stropii sa-mi curete trupul de pacate,de durere.. sa ma ajute sa uit .

 As vrea sa-mi purifice sufletul .. iar apoi sa ma privesc in oglinda , fericita. Sa nu-mi mai pese atat de mult.

 Si totusi.. ploaia nu are puterea de a mi te scoate din minte, suflet. Orice loc imi aminteste de tine , de noi. De felul cum eram.

  Unde-s zilele de atunci? Unde-i soarele din sufletul nostru? Nesiguranta , incertitudinea sunt oare tot ce mai avem ?

  Strazile-s pustii .. nici o tipenie de om . Iubesc linistea asta. Dansul ploii pe asfaltul fierbinte. Totusi ploaia se inteteste .. corpu-mi firav mi-e si mai incercat. Dar nu ma pot retrage. Simt ca asta trebuie sa fac.. 

  Intuneric,incertitudine,ploaie.Toate ma inconjoara iar eu .. ma simt pierduta.

  Te strig in speranta ca vei veni.. degeaba ! Niciun semnal de-al meu nu te poate clinti.. nu te poate face sa-mi vii in ajutor.

  Monstrii singuratatii imi rad malefic si-mi trag bratele pline de smoala singuratatii . M-am impotmolit.Drumul nu-l pot parcurge singura..

  Incerc sa lupt din rasputeri.. invocandu-te ! Imaginea ta-mi apare in fata ochilor incetosati de oboseala. Sa fie vis ori realitate?! Imi dau silinta s-ajung spre tine.. ma simt de parca as merge pe loc , in zadar. Te strig si lacrimi curg nestingherite.. 

   Dar tu.. ma privesti diferit. Esti mult prea serios. Nu pot citi nimic.. esti.. inuman. Ura , indiferenta te-nconjoara.Ochii tai mari , lucesc adanc himeric , plini de intuneric. Strigatul meu desi din ce in ce mai puternic pare a fi neinteles de tine. 

   Te apropii si-mi zambesti ciudat. Asta nu e zambetul de care m-am indragostit. Ma sperii.Mana ta, altadata protectoare,imi cuprinde obrazul stang. Corpu-mi tremura nervos sub atingerea ta. Obrazu-mi arde. Cine si ce esti mai exact? Demon nepasator.. te rog opreste-te ! Adu-l inapoi ! Da-mi-l inapoi ! Nici lacrimile mele nu-ti afecteaza sufletul hain..

   Te-ntorci si te indepartezi. Ma zbat in lanturile mult prea puternice provocandu-mi rani . Te rog mai ramai .. te rog revino-ti . Tu , tu nu esti asa . Incerc sa te cuprind in brate . Ramai nemiscat si incerc sa-ti ascult bataile inimii asa cum o faceam intotdeauna. Nu le aud .. esti doar un mort frumos cu ochi vii.Tu esti altcineva. Ai murit odata cu pierderea sperantelor . Sa fie vina mea ? Oare am gresit ca nu am crezut in tine , in noi ? 

  Si totusi .. zambeste-mi. Spune-mi tot ce te apasa. Nu zici nimic .. de parca nu m-ai auzi. Totusi , mirosi atat de frumos. Incerc prin toate puterile , incerc sa-ti transmit tot ceea ce simt pentru tine pentru a te readuce la viata .. pentru a-ti readuce vapaia din ochi . 

  Dar pleci .. timpul tau s-a scurs. Esti doar un demon al noptii acum . Puterile mi-au fost surpate iar monstrii mi-au castigat sufletul .. Cazuta pe asfaltul rece rememorez ultimele clipe petrecute alaturi de tine . Poate , intr-o zi iti vei reaminti.

  Si ploua .. ploua peste trupul meu ravasit cuprins de singuratate..