Tag Archive: victima


Victimă 2.0

” De prea mult timp ardeam de nerăbdare să-i văd chipul blând de copil și să privesc în adâncimea ochilor săi de culoare cafelei și atât de blajini.

Îmi doream să stăm sub același tavan, pe care să-l examinăm până se crapă de ziuă și să-i simt brațele puternice în jurul meu, ore-n șir.

Și.. momentul ăla sosise. Mă simțeam… nici nu știu cum mă simțeam. Eram între două lumi. Cea a reveriei și a realității crude. Nu-mi permiteam să mă avânt în cea a reveriei, pentru că am mai fost acolo și sufletul mi-a fost făcut țăndări, dar parcă lumea realității crude.. ei bine, e prea dureroasă și, parcă, părticele din sufletul meu au nevoie de miligrame din lumea reveriei.

Îmi place să-mi fac iluzii. Să fiu victima propriei mele minți. Ca mai apoi, tot eu, să desfac firul în 948275274724. Nu trăiesc doar într-o singură lume creată de mine însămi, ci călătoresc prin atâtea lumi create. Fiecare iluzie are caracteristicile ei,  aparte dând naștere la alte milioane de iluzii mai mici, creând o lume imaginară. Câte o lume imaginară în care-mi place să-mi găsesc refugiul și, uneori, să trăiesc acolo efectiv. Deseori, refuz realitatea și nu din cauză că nu aș fi destul de matură încât să am resursele necesare pentru a o înfrunta ci pur și simplu, nu-mi place și de ce mi-aș irosi timpul prețios, când îl pot folosi pentru a mă relaxa? Da, aș putea să-l folosesc să aduc în lumea reală cele ilustrate în lumea reveriei, dar tocmai de asta nu o fac, pentru că sunt destul de matură și conștientă că unele trebuie să rămână acolo pentru că ele sunt incompatibile cu realitatea, oricât de mult mi-aș da eu silința să schimb asta.

Cât timp am fost cu el am ignorat multă vreme realitatea și apoi, mă lovea în creștetul capului și instala o tensiune între noi și-l făceam să se simtă ciudat. M-a durut. Mă doare că nu-mi înțelege adevăratele intenții și nu poate descifra gândurile pe care le am de atâta timp. De ce asta? Când părem … identici.

Mereu trăirile se opreau, la un moment dat, dar, de data asta a fost diferit. Ceva din mine îmi spunea să le tai de la rădăcină, dar, în același timp, o altă parte mă îndemna să le aprofundez, pentru că mă macină de prea mult timp și ar fi păcat să nu mă împac cu ele înainte să le dau uitării de tot.

Am făcut prea mulți pași greșiți, toți dintr-o naivitate imensă, fiind doar o altă victimă a propriilor mele acțiuni. Am în căști vocea lui Jared Leto pe melodii acustice, ]ntreruptă deseori de o singură melodie, pe care am ascultat-o obsesiv amândoi în urmă cu 24 de ore… oh, și mii de gânduri ce-mi străpung creștetul, întrebându-mă unde mă îndrept cu toate astea.

Spre nicăieri. Plec. Nu știu când mă întorc. ”

Why are you toying with my mind?

Anunțuri

Egoism

Urăsc oamenii egoişti. Întotdeauna i-am urât.
Uneori mă consideram una dintre ei şi aveam tendinţa să mă urăsc chiar şi pe mine însămi.
Mulţi fac greşeala de a pune semn de egalitate între termenul de „ egoist” şi „ zgârcit”. Consider că sunt două lucruri diferite. Sunt o zgârcită. Şefa zgârcitelor. Şi din prisma faptului că-s moldoveancă, dar nu numai. Am renunţat de foarte mult timp să fiu o egoistă pentru că nu-mi place să rănesc oamenii deşi sunt o răutăcioasă. Mă pricep la asta, dar totul până la un punct.
Ştii senzaţia când cineva e egoist cu tine? Şi nu ar fi prima oară. Acel cineva la care nu te aştepţi. Nici prima oară şi, mai apoi, trăieşti cu falsa impresie că lucrurile s-au schimbat şi nu se va mai întâmpla. Şi stai, te consumi, agiţi.. pentru ce? Că aşa e firea omului? Că nu poţi schimba acea situaţie? Că ţi-e ciudă că nu poţi să faci astfel încât să-ţi fie şi ţie bine?
De ce zic „ şi ţie „? Pentru că te-ai învăţat să-ţi dedici şi ultima părticică din suflet anumitor persoane. Şi-ţi place să faci asta deşi realizezi că nu e cel mai benefic lucru. Eşti victima propriilor gânduri, acţiuni, obiceiuri. Dar eşti o victimă aparte. Una care face toate acestea şi observă consecinţele pe propria-i piele cu zâmbetul pe buze pentru că ştia de la bun început la ce să se aştepte. La un posibil final al acestor acţiuni.
Şi te aştepţi ca după ce faci asta, un timp îndelungat, asupra persoanei respective să se întâmple anumite lucruri. Să conştientizeze, să fie o schimbare vizibilă. Nu ca să-ţi fie ţie bine ci ca să te bucuri că ai putut ajuta, ai putut îndrepta lucruri. Dar lucrurile nu se întâmplă. Ori sunt false impresii, iluzii de moment. Zâmbeşti şi ai impresia că o să fie bine, că nu trebuie să te mai lupţi cu morile de vânt şi că ai schimbat o persoană. Nu pentru că nu o acceptai aşa cum este ci ca să-i fie ei bine.
Dar oamenii nu vor înţelege niciodată asta.. Ei se vor plia, întotdeauna, în funcţie de situaţie. Vor administra situaţia în aşa fel să le fie lor bine.Doar lor. Marea majoritate. Asta pentru că sunt egoişti. Şi omul e construit pentru a se gândi în primă fază la binele lui. Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu gestionezi tu să-ţi fie bine, cine?
Sunt foarte rare cazurile în care oamenii renunţă la egoism. Şi asta pentru că au o legătură aparte cu oamenii respectivi ; fac parte din cadrul aceleaşi familii ori iubesc.
Mulţi vor spune că şi cei îndrăgostiţi renunţă la egoism, pentru persoana de lângă ei. O vor face până vor fi răniţi şi vor considera că e o pierdere de timp şi că toţi oamenii sunt la fel – egoişti şi răi. Aşa am început şi eu articolul. Dar eu nu sunt îndrăgostită. Nici pe departe.
Te poţi confrunta cu asemenea problemă şi când nu eşti îndrăgostit. Când ţii la o persoană. Neaşteptat de mult. Şi când ai aşteptări de la ea. Asta e una dintre marile probleme. Faptul că ai aşteptări mult prea mari de la cineva. Nu e nimic rău în a avea, depinde cât de mari sunt şi, mai ales cât de mult crezi în ele, ai vrea să se materializeze şi dacă strici tot farmecul demersului lucrurilor cu ele. Nu cred că nu poţi aşteptări. Văd lucrul ăsta ceva firesc, uman.Contează la fel de mult cât laşi tu ca aşteptările acestea, ruinate să te afecteze, de cât de puternic să le înfrunţi.. să-ţi ţii sufletul pe poziţii. Asta înseamnă să-ţi pese. Mai mult ori mai puţin. Ori că acea persoană contează puţin pentru tine.
E dureros când eşti pur şi simplu la pâmânt, când nu ai energia necesară pentru a face bine ori a încerca să scoţi demonii egoismului din oameni şi tu eşti cea care are nevoie de puţin ajutor, de orice fel. Iar oamenii de la care ai aşteptări, întârzie să te bucure. Iar tu nu îi testezi, ci e în firea omului să nu fie mereu puternic.. omul nu e de fier. Şi nici nu ar trebui să fie. Nu suntem mici roboţei. Oamenii au momente de slăbiciune, ceea ce îi face, după mine, umani. Persoanele respective te ajută, de formă, doar ca să o facă, ceea ce e trist. Starea nu va dispărea. Ci se va aprofunda, dar realizezi că poate, nu ei sunt oamenii potriviţi la locul potrivit şi că, cel mai indicat ar fi să renunţi la a avea aşteptări.. considerându-i oameni obişnuiţi, pasageri prin viaţa ta.
Dramatic, cel mai probabil, este atunci când oamenii în care ai cele mai mari speranţe, refuză să te ajute. Te văd la ananghie, te văd cu un picior în prăpastie şi consideră asta un lucru normal, inofensiv. Nu îi afectează. Nu vezi în ochii lor nicio sclipire ori vreo reacţie care să-ţi dea de înţeles că ei au înţeles mesajul. Nu, ei vor continua să fie exact cum i-ai cunoscut, egoişti. Te vor întrerupe, se vor scuza şi vor continua să îţi vorbească de problemele ce îi apasă. Pentru că aşa i-ai învăţat. Să fii mereu acolo şi să nu-ţi deschizi sufletul prea mult în faţa lor, să nu te plângi.
Şi dacă le-ai mai spus şi au reacţionat, au crezut că e ceva de moment. N-au analizat problema. N-au aprofundat-o. De ce să facă asta? Nu poţi avea aşteptarea asta. Nu ar fi corect. Oamenii nu reacţionează întocmai ca tine. Nu ar fi ideal? Probabil…
Dar ei, totuşi, refuză să o facă. Zâmbeşti. Îţi impui să nu ai aşteptări. Şi totuşi …. ceva nu e în regulă. Te consumi. Nu ai fi dorit o reacţie întocmai ca a ta, ci măcar 30 % din ceea ce oferi tu să ţi se întoarcă. E prea mult? Prea puţin? 100 % nu se va putea niciodată, iar jumătate mi se enorm, o cerinţă prea mare. Vor înainta scuze, ca de fiecare dată. Scuzele pe care le-ai acceptat mereu, iar după ai acordat şanse după şanse doar datorită faptului că nu vrei să pierzi acea persoană. Dar până când? De ce ajungem în stadiul ăla în care viaţa noastră, existenţa să pară altfel, mai înfloritoare cu acea persoană? De ce? De ce e aşa având în vedere nemulţumirile care ne frământă? Dacă te gândeşti că e doar o stare de moment, o altă cădere în faţa căreia nu vrei să te dai bătut? Şi nu doreşti să simţi colţii singurătăţii înfingându-se în pielea ta..
Şi dacă totuşi e doar o exagerare? O întorci pe partea cealaltă şi, încerci să nu pari o egoistă, să laşi de la tine, a suta oară, şi să vezi dintr-o altă perspectivă situaţia. Poate şi de data asta şi în celelalte dăţi, n-ai depus destulă energie pentru a-i înţelege. Poate chiar tu ai fost un om egoist. Probabil comportamentele pe care le reclami lor şi pe care încerci să le schimbi, ţi-au devenit specifice. Există posibilitatea ca de la atât efort pentru a face oamenii mai buni să ajungi tu cel care are nevoie de o schimbare. Şi cine o face? Cine-şi va sacrifica timpul, nervii pentru tine? Dar cel mai important.. cine o va face de drag? Fără vreun interes aparte? Oare va fi o persoană absolut normală ori prinţul pe cal alb, pe care îl aştepţi de atâta vreme?
Şi totuşi.. ar trebui să începi schimbarea cu tine. Să te analizezi. Să te priveşti în oglindă. Şi să plângi. Să înoţi în propriile lacrimi. Să descarci toate frustrările, necazurile şi aşteptările care sunt, deseori, prea mari. Să încetezi să fii un martir, să îţi petreci timpul în a schimba oamenii.. existând probabilitatea ca să ajungi unul ca ei. Ori chiar eşti. Dar negi asta. Negarea-i primul pas. Încerci să schimbi la ei ceea ce nu ai reuşit să faci la tine. Dar acum, ai experienţa atâtor suflete atinse şi rezultatul poate fi altul. Acordă-ţi o şansă. Stai de vorbă cu sufletul tău, nu aştepta de la alţii să facă ceea ce în cele din urmă vei reuşi tu.
Oamenii te vor privi altfel.. unii se vor îndepărta, vei fi de nerecunoscut pentru că, în sfârşit, îţi acorzi timp. Nu lăsa asta să te afecteze. Păstrează-ţi din tăria cu care ai reuşit să faci faţă atâtor probleme venind de la alţii şi pe care, ai reuşit în final să le rezolvi. Vei fi unul ca ei, surprinzător, dar vei fi. Depinde de tine cât timp.
Nu ai atât de mare nevoie de oameni. Ai nevoie de tine !

Gladiator cu sentimente …

           ”   Prin esenta cuvantului esti un luptator , ce-i face pe plac imparatului roman , pierzandu-si viata in lupte.. crude.

              Dar acum esti un altfel de gladiator. Un alt luptator . Pentru inima mea . 

              Foloseste-ti calitatile , tot ceea ce ai si cucereste-ma. Cucereste-mi inima. Patrunde dincolo de aparente si fa-o sa fie a ta. Sa-ti devina sluga. Ia-o in mainile tale , mangaie-o cu degetele tale lungi de pianist si .. ai grija de ea . Fa-o sa-ti zica totul , sa aiba loc doar pentru tine . Sa nu mai bata pentru nimeni altcineva, sa-ti spuna taine ascunse , de necrezut .

            Am nevoie de ochii tai albastri, precum marea zbuciumata, sa-mi lumineze drumul . De buzele tale asemeni merelor coapte la sfarsit de toamna, de imbratisarile tale sa ma readuca la viata .. de tine .

           Imi doresc sa-mi explorezi necunoscutul. Sa-mi scoti la iveala temerile , Sa te lupti cu monstrii din mine , sa ma castigi. Sa ma ajuti sa redevin eu. Sa devin parte din tine . Sa fii parte din mine . 

         Vreau sa fii esenta gandurilor mele . Sa-mi ocupi timpul , trupul , sufletul . Sa imi imblanzesti sufletul macinat de dor si melancolie .  Sa-mi alungi umbrele din suflet si sa-mi aduci lumina. Lumina sufletului tau , cald , primitor . Imi doresc sa vad dincolo de ochii tai , sa ma vad in ei , altfel , sub o lumina favorabila . Fa in asa fel cuvintele mele sa fie  slugile mintii  tale. Supune-mi mintea  la iubire . Fa-o sa iubeasca. Sa-si piarda rationalitatea ei nativa . Fa-o sa fie ca o adolescenta la prima iubire. Sa se piarda pe sine insasi. 

        Ma faci sa ma simt inferioara fara a-mi parea rau. O victima .  Sunt o victima fericita.Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine   Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita.  Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

       Uneori mi-e teama de mine , de aceea iti cer sa lupti cu monstrii ce-mi distrug sufletul . Singura nu pot .  Sa-i transformi in lumina , in fluturi . Sa-mi cuprinda intregul trup si sa-l supuna , sa faca din el tot ce-si doresc. Sa fiu supusa iubirii . Sa fiu fericita prin orice atom . Fa-mi sa clocoteasca sangele de fericire..

       Sa te simt aproape… sa-mi mangai parul buclat asemeni vantului usor de toamna mangaind frunzele multicolore.. „

Make me feel like I am breathing

Feel like I am human …

Victima ..

                 Tu, eu … noi. Cine ar fi crezut ? Am asteptat clipa asta de cand te-am cunoscut… Te priveam cu jind. Te doream,visam,speram …. iluzii . 

                  Iar acum.. nici nu stiu cum as putea reactiona. E acel moment cand vrei cu ardoare ceva.. iar cand il obtii.. te pierzi.

                Sunt pierduta. Esti ciudat.. dar in sensul bun. Esti printre singurii care ma fac sa ma simt inferioara,intr-un fel.Imi cuprinzi gandurile iar orice melodie ma duce cu gandul la tine.Astept parca orice ocazie de a-ti auzi numele.. pentru a te simti mai aproape.

               Dar… sunt neputincioasa. Nu pot ajunge la inima ta. Nu inca. Sunt o victima… iar tu calaul. Incerc din rasputeri sa ma apropii chiar daca asta inseamna … autodistrugere. Cine esti ? Si ce mi-ai facut ? 

              Am uitat.. am uitat acest sentiment. L-am ascuns intr-un colt de suflet. Am uitat cum e sa fii indragostita. Sa te gandesti doar la o anumita persoana. Si cat m-am chinuit sa neg.. de ce oare? De ce sa negi ceva firesc? 

            Sunt o victima.. dar cu voia mea . Imi place postura. Iubesc sa-ti vorbesc , sa-mi povestesti .. sa ne tachinam ( 😛 )  Zi-mi tu .. cine si-ar da sufletul ? Cine s-ar duce in fata calaului de bunavoie? Si totusi de ce o fac ? Ce ma determina? Tu.. 

            Nu vreau sa te pierd in lumea de afara…. nu vreau sa te schimbi pentru mine. Nu vreau sa crezi niciodata asta. Vreau sa fii tu . Vreau sa fii tu , cel bun , amuzant , plin de viata, talentat si care face piese bune . Vreau sa zambesti mai mult. Sa-mi zambesti. Ce frumos ar fi sa fiu unul din motivele tale,nu ? 

           Crezi in telepatie? Dupa aseara.. inclin sa cred ca da. Sa ma visezi plangand? Sunt o victima.. plang . Uneori ma gandesc la tine si lacrimez. De dor . De faptul ca-s neputincioasa. Ca nu pot fi acolo cand ti-e greu.. Ca sunt doar o victima. Ca nu te pot ajuta.. 

           Sunt o victima fericita.. inca-s surprinsa ca esti in viata mea. Ce vorbe mari , nu ? Cat de romantica sunt,nu ? Am uitat .. cum e sa fii asa . 

           Si totusi te vreau . Maine, poimaine si pentru mult timp.. vreau sa te cunosc . Vreau sa-ti cuprind sufletul in palme   si sa-ti arat de fapt cine esti . Sa nu te mai subestimezi.. vreau sa-mi vorbesti intr-una. 

        Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine .. 

           Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita..

           Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

           Poate intr-o zi , ea-mi va apartine si eu voi decide soarta ei .. 

           20. Abia astept.. 

Numarate mi-s zilele ..

” Te vad .

Esti mai atragator ca niciodata sau sa fie dorul de vina ? 

Camasa ta rosie in carouri ma obsedeaza. Blugii tai rupti pe alocuri .. imi trezesc instincte de mult uitate.

Ma apropii de tine. Inima imi incepe sa bata ca o bezmetica. Incerc sa-mi calmez pulsul si te privesc in ochi. Ma fascineaza.Pupilele-ti sunt dilatate.Oare te simti ca si mine ? Neputincios? Emotionat? Oare si tu simti nevoia unei imbratisari ?

Ne plimbam in parcul cel pecetluit de taine.  Vantul se joaca prin parul tau putin carliontat. Te-as privi non-stop. Azi esti mai frumos ca ieri si mai putin dragut ca maine. Sunt mult prea indragostita de tine. Te opresc si ma cuibaresc la pieptul tau. Aici ma simt in siguranta. Ma simt eu , micuta si fericita.  Imi incolacesc mainile in jurul gatului tau scaldat de pulsul puternic. Adori cand fac asta. 

Buzele tale rosii , umede le intalnesc pe ale mele intr-un sarut prelung . Mainile tale , tremurande, imi cuprind spatele si ma tragi spre tine . Iubesc imbratisarile tale , pline de emotie . De ce n-am putea ramane asa mereu? Sa nu stim ce-i ala timp , prieteni , griji ? Sa fim doar noi doi . 

Dar.. soarele ne zambeste . Aceeasi banca , scrijelita de amintiri si cuvinte spuse din suflet ne asteapta. Te asezi pe genunchii mei . Genele tale lungi ma fascineaza. Dar nu te pot lasa sa adormi. Sunt dependenta de privirea ta. De tot ce-mi transmite. Incep sa-ti ciufulesc parul. Ce-mi place cand te oftici si te superi , asemeni unui copil . 

Chiar si cand esti trist, esti superb . Privirea ta pierduta..  si cum deodata te-ntorci si ma saruti . Imi zambesti. Cat pot fi de fericita. Cat esti de minunat.. 

Ador cand suntem doar noi  doi si ziua e a noastra. Cand ii zambim soarelui si impartim totul .. 

Dar nimic nu e vesnic ..

Aceeasi gara , plina de suspine .. acelasi ramas bun nedorit . 

Si vei ramane singur in intunericul noptii .. care te va absoarbe. Mi te va fura pentru nu stiu cat timp . Cat sunt de invidioasa pe vant ca se poate juca cu parul tau atunci cand eu nu sunt , pe razele soarelui ca-ti  pot zambi ..

Tristetea pune stapanire pe noi. Tacerea ne cuprinde. Imbratisati intr-un colt al garii parasite asteptam sa ne spunem Adio. Am lacrimi in ochi dar cuibarita la pieptul tau n-as vrea sa le simti .. dar , emotiile ma coplesesc si .. lacrimile imi cuprind obrajii mangaiati usor de mana ta , tremuranda. Strang puternic camasa ta si iti spun ca tot ce se intampla nu e corect.. vreau , vreau sa fie bine . 

Ochii tai mari , caprui , ma privesc si-mi spun ca totul va fi bine . As vrea sa opresc timpul . As vrea sa fiu intotdeauna aici. Te iubesc mai mult ca ieri si mai putin decat maine . 

Imi saruti fruntea si imi zambesti . Pe moment sunt fericita.

Ma arunc pe un scaun si te privesc dincolo de geamul aburit de lacrimile ce nu vor sa inceteze sa ma dea de gol…

Iar tu .. ramai singur , o victima a noptii , plina de dor . ”