Tag Archive: vis


Ciupești-mî!

Ciupește-mă!

Trage-mă de mânecă!

Apucă-mă de obrajii ce au crescut pe zi ce trece de la traiul ăsta nemaipomenit și spune-mi că nu visez.

Te rog, desenează-mi, explică-mi oricum că aceasta e realitatea și nu fabulez, nu sunt iar intr-o bulă separată de lumea ce mă înconjoară, mințindu-mă în continuare.

Orice lucru are rânduiala lui, învățăm asta încă din fragedă pruncie. Totul are un mers.  Și, totuși, se spune că cele mai frumoase lucruri se întâmplă când nu te aștepți.

De multe ori, omul e nemulțumit de ceea ce are, e pesimist, se așteaptă la tot ce e rău și se complace în lumea lui, construindu-și ziduri puternice, îndepărtându-se de la tot ce ar considera că i-ar dăuna.

Totul până când, într-o zi, încercând să treci peste o altă zi plictisitoare și pe care ai crezut-o ca pe oricare alta, apare cineva nou, față de care ai avea o anumită reținere spre a te deschide, având prejudecăți și impunându-ți că nu merită.

Simți, totuși, cum malul greu de gheață începe să se crape puțin câte puțin, făcând loc acelor raze timide de soare ce se duc cu o viteză covârșitoare spre acea particică de suflet ce încă permite accesul.

Știi că tot acel tărâm de gheață s-a topit atunci când il vezi în toată splendoarea lui iar cuvintele, deși nerăbdătoare să iasă, să exprime ceea ce simți sunt blocate la ieșire, de un mic moment de rătăcire.

O fi real? O fi vis?

Îți pui iar zeci de întrebări și râzi, conștientizând că totul se va termina curând. Dar vezi persoana aia apropiindu-se, admirându-ți și acceptându-ți toate lucrurile pe care le vezi ca fiind defecte. Îl vezi cerșindu-ți atenția și, pentru prima dată, te bucuri că nu ești tu în rolul celălalt.

Ești îndrăgostită? E nevoia de afecțiune și atenție mult prea mare? Te grăbești cu toate acele afirmații? Sunt ele oare sincere ori sunt doar o adunătură de cuvinte nespuse care se răsfrâng asupra primului-venit? Oare chiar simți tot ce spui? Cât de sinceră ești cu tine?

În același timp…  tot ce ai simțit în acel moment a fost real. Nimic nu putea fi teatral, mimat. Te-ai blocat, pupilele ți s-au dilatat, ai simțit sângele curgând mult prea alert și parcă toate simțurile s-au blocat. Te pironisei cu privirea. Era un om cu adevărat frumos, un om ce era lângă tine iar tu te întrebai ce ai făcut să meriți asta. De ce te fereai de privirea lui? De ce ți-era teamă să te pierzi în acei ochi mari și sinceri? Nu ăsta e tot farmecul? Tu.. fată dragă, de ce te temi?

Coup de foudre? Cine ar fi crezut? Tocmai acum? Sfârșitul temperaturilor frumoase, începutul iernii, începutul vostru, al vremurilor frumoase?

Oricât ai nega, a rămas blocat, ascuns printre cele mai frumoase gânduri și nici de-ar vrea nu i-ai permite să plece. Știi că ești îndrăgostită când după o zi plină, îi auzi glasul calm ce te unge pe suflet. Și mai știi ce? Melodiile alea pe care le fredonezi din nou, dintr-odată, au o bază. EL.

Știu că ți-e teamă de tot viitorul incert ce se apleacă asupra ta, știu că deși buletinul arată una, realitatea e cu totul alta. Ia-l de mână și ai încredere. Privește-i acei ochi albăstrui-verzui imenși, mângâie-i obrajii roșiatici și închide ochii. Curând va fi bine. Veți fi bine!

Ciupești-mî.. dar, totuși, nu uita. Mă învinețesc repede, atât pe interior cât și pe exterior.

Reclame

Piesa zilei ( 2 )

 

 Și îneacă-mă-n ochii ce mor

Știu că ceva mă-ngroapa
Sau mă-mpietreste în gând
O fi uitarea ta oarbă
Privindu-mă cum plâng

Zâmbetul meu cel surd
E vina-mi grea pierdută
simt umbrele cum mă înving
Ce în tăcerea lor mă mint

R: Te caut în vis ,Te caut în gând
te vreau lângă mine dar te pierd în vânt
aștept să m-apropii dar te văd plecând
Mă-ntorc iar și iar să mă văd murind

Totul e mai greu în mine
Și nu mai suport
Simț că nu mai pot să respir
Curând am să mă sting

Totul e mai greu și nu o mai duc ,
Arată-te !!!!! Strigă-mă !!!!!
Nu pot lăsa să se uite !
Ascultă-mă !!! Cheamă-mă !!!!

-și îneacă-mă-n ochii ce mor –                 

     by  P .V                  

Babutaa !

   Daca tot suntem in perioada 1-8 martie e si perioada babutelor de primavarrrra ! 

   Iti poti alege baba si cele mai multe fete isi aleg ziua de 8 , evident .. sau se ia dupa ziua de nastere . Spre exemplu daca esti pe 31.06.1976 , se va calcula 3+1 = 4 , deci babuta ta va fi in ziua de 4.

   Cum va fi in ziua aia , cica asa iti va fi tot anul .. 

  Ieri a fost babuta mea . A fost soare.. si un pic a batut vantul . Probabil asa sunt si eu . O persoana calda dar uneori reticenta .. rece , inchisa in mine , am nevoie uneori de singuratate. Sa fiu doar eu , egoism? Ei pe naiba .

   Ziua de ieri .. nu a fost una extrem de stralucita. M-a prins stand pe ganduri . De fapt , eu sunt asa mereu . Ma gandesc la orice lucru marunt . Il intorc si o pe o fata si pe alta .. mai ales gandesc in mod negativist . Si-mi fac si milioane de griji pentru lucruri/persoane/situatii infime . 

   M-a prins babuta de ieri lucrand de zor la istorie . Da , asta-i si motivul pentru care am absentat pe blog.. pentru ca sambata e judeteana.. dar parca cum se aproprie cum sansele mele scad . E totusi judeteana. Sansele sa ma clasez prima si sa merg la nationala sunt mult , mult prea mici . 

  De ce sa nu recunosc ? Da, la faza  locala am avut un super noroc ! Mi-a picat o varianta pe care o facusem cu o saptamana inainte .. dar acum ? Mult , mult prea greu . Si totusi imi doresc enorm.. dar asa-s eu negativista. Si am si o stare nasoala rau .  Asa a fost si cu locala. Stresam lumea ca am mult de invatat si vai de mine nu o sa ma calific si totusi eram fericita caci imi mergea bine pe celalalte planuri .. apoi deodata cu o zi inainte de locala a venit si lovitura ..S-ar putea zice ca m-a impulsionat , dar nu , nu prea a fost asa. M-am dus acolo cu un sictir .. nici eu nu ma recunosteam. Procopiu e naspa si-mi venea sa le zic ceva de dulce la orice secunda . Stateam cu capul pe banca si scriam asa plictisita eram . Plictisita, enervata, dezamagita.. 

   Acum ?! Se repeta povestea. Uau , cine naiba-i regizorul vietii mele ? Ma cam enerveaza sincer. Ma foieste cum vrea el. Eu vreau un singur rol , cu final fericit. Parca asa vorbisem in noiembrie , nu ? Acum ma da peste cap .. Nu se poate face film doar cu-n singur personaj , nu ? Ce naiba , nu-s asa narcisista ! 

   Ce sa mai , ieri a fost o zi groaznica. M-am simtit dezamagita si abandonata de persoane la care nu m-as fi asteptat. Bine nu persoane , ca nu-s multe , doar una .  E extraordinar cand ai nevoie de sprijin , o vorba buna , un zambet si nu-l primesti , nu ? E si mai dragut cand iti pasa prea mult si te implici peste masura. Da, asa-s fetele , asa sunt eu . Ne implicam unde nu ar trebui . Sa ne doara la basca . Cam asa ar trebui . Sau cel putin sa nu ne implicam niciodata mai mult decat celalalt. Sa fim pe linia de plutire . Da , usoara-i teoria..

   Dar eu nu pot purta pica . Probabil e un ” defect ” . Iert usor .. doar pentru ca nu pot vedea persoanele din juru-mi triste. Cum zice tata , uit mereu de mine , pentru altii . Uit sa-mi iau calciul , sa ma tratez de raceala , sa-mi fac timp pentru mine ca sa le fie altora bine . Sunt o naiva la faza asta .. si e dureros cand nu e reciproc. Si-ti spui ca nu-ti mai pasa , ca o lasi balta , ca incerci sa eviti orice contact dar nu poti .. De ce ? Pentru ca ai un suflet , esti umana. Ai sentimente .

   Imi bubuie capul . M-am saturat de istorieeeeeee . Cel putin nu merg la scoala saptamana asta ca nu stiu cum as fi facut fata . De fapt , vreau o vacanta. Macar de vreo 4-5 luni . Sa nu aud de nimeni si nimic . Sa fiu doar eu si muzicaa ! DA, SUNT O EGOISTA !

   Nici macar nu dorm ca omul . Ma culc pe la 12 si ma trezesc la 8 de parca nu m-ar lasa cineva sa dorm. Da, stres stres stres. Mi-e dor sa-mi zica ” Calmeaza-te ! ” .  Am o placere cinica sa ascult scuze cand de fapt stiu adevarul . Unele persoane sunt atat de.. atat de … Dezamagitoare ! 

   Stau intre 4 pereti cu niste foi in fata sperand ca ele imi vor aduce fericirea . Pe naiba . Cuvintele trec pe langa mine .. iar gandurile mi-s prea departe.. 

   Am deviat total de la subiect.. Vreau sa va urez totusi fetelor , un 8 martie fericit , alaturi de cei dragi . Si .. nu uitati ca nu se face primavara cu o floare . Acum .. prefer un zambet si o imbratisare decat o floare . 

  Acum .. prefer linistea . Zbuciumul interior ma distruge . Mesaj.. orice legatura cu acea persoana , gandurile ce se indreapta spre ea ma fac sa lacrimez . Nu ma recunosc . Sunt atat de inchisa in mine incat rabufnesc la orice .  Cum e sa-ti vina pur si simplu sa plangi ? Sa te descarci . Sa nu stii de fapt de la ce plangi . Sa citesti cateva randuri si parca tot raul din tine sa iasa la suprafata . 

  Nu mai stiu cine sunt . Ma schimb total de la zi la zi . Dar nu-n bine . Sunt atat de introvertita , sensibila si nervoasa. Si mi-e o ciuda ca nu-mi ies anumite lucruri cum as vrea.  Vreau la concert la Alternosfera , vreau vara , vreau la Rammstein , vreau la nationala ..vreau liniste . Nu e bine niciodata sa vrei prea multe ca s-ar putea sa nu te alegi cu nimic. Dar totusi mi-e ciuda , da , recunosc, pentru ca altora le merge mult prea bine si altii ? 

  Ma arde totusi o vina ca-mi pare viata straina . Nu , poate locul meu nu e aici . Poate istoria nu e materia la care sa-mi toc creierii atat.. desi tata mi-a propus sa ma fac profesoara de istorie si pentru o zi , am cugetat asupra problemei . Poate ar trebui sa-mi purific sufletul . Sa ma desprind de toti si de toate . Nici tragere sa stau pe net nu mai am . Doar sa stau intinsa in pat si sa visez cu ochii deschisi .. dar nu am curajul necesar sa pun totul in aplicare. Nu , nu am . Sunt doar..  un copil neputincios mult prea lipsit de increderea in sine . 

  Da , sunt un copil ! Si ce daca fac 18 ani ? Parca e si mai greu sa ma obisnuiesc cu asta. Ma simt ca la 15-16 ani cu perioadele alea nasoale ale adolescentei . Ar trebui sa fiu sigura pe mine . Eu nici nu stiu la ce sa dau BAC-ul .. ori ce facultate sa urmez. De ce sunt asa nehotarata? Unde mi-s gandurile ? Probabil din cauza faptului ca anumite persoane-mi lipsesc nu-mi face bine . Dar mama m-a invatat sa nu cedez niciodata. Doar lasii cedeaza si totusi ma simt atat de slabita. Imi doresc doar sa-mi descarc sufletul . Incerc de prea mult timp si nu reusesc. 

  Postarea asta e mult prea emo , negativista, vorba Denisei .. doar ca indiferent de ce as vrea sa scriu gandurile mi-s tot la probleme . E aiurea sa vezi persoane in jurul tau triste, debusolate si sa nu le poti ajuta . Primavara ? Nu , nu ai dus soare in sufletul meu ci doar incerci sa-mi scoti intunericul mult prea bine inlantuit in sufletu-mi ravasit.


Stau langa pat privirea-n fum
De-o vreme nu mai dorm sa nu ma scol nebun
Ce leac sa iau un strigat stins
Pan-la dementa jur mi-a mai ramas un vis

Sa ma sufoc in ape-adanci
Sa obosesc de somn si-n pieptul meu s-adun
Tot de la ce sa ma trezesc
Complet nebun

Arunca-mi din minte
Lanturi din mii de cuvinte
Ma arde o vina
Ca-mi pare viata straina
Frante ganduri imi taie capul fierbinte
Arunca-mi din mïnte

 

Lasa-ma sa-ti fiu ..

      Sunt geloasa pe noapte , caci petreci mai mult timp cu ea..

      Lasa-ma sa-ti fiu noapte , sa te cuprind cu intunericul meu ahtiat dupa iubire..

      Lasa-ma sa-ti fiu ochi sa vezi cum ma simt fara tine ..

     Lasa-ma sa-ti fiu auzul ca strigatul meu de dor din noapte sa-ti cuprinda trupul…

     Lasa-ma sa-ti fiu un vis sa-ti arat cate planuri-mi inlesneste noaptea.. pentru noi ..

     Lasa-ma sa-ti fiu pasii care sa te calauzeasca spre mine ..

     Lasa-ma sa-ti fiu cateva raze timide ce-ti lumineaza chipul superb..

     Lasa-ma sa-ti fiu inima sa nu o las sa se indeparteze de noi..

     Lasa-ma sa-ti fiu  dorinta si cea mai frumoasa placere..

     Lasa-ma sa-ti fiu alinare si cel mai bun prieten..

    Lasa-ma sa-ti fiu cearceaful rece dar plin de dragoste ce-ti acopera trupul .. 

     Lasa-ma sa-ti fiu imbracaminte sa te simt atat de aproape.. 

     Lasa-ma sa-ti fiu voce si sa-ti spun cat de mult imi lipsesti..

     Lasa-ma sa-ti fiu cel mai frumos sentiment..

     Lasa-ma sa-ti fiu motivul de a zambi…

     Lasa-ma sa-ti fiu cel mai patimas sarut..

     Lasa-ma sa-ti fiu cea mai calda imbratisare..

     Lasa-ma sa-ti fiu drumul catre cele mai frumoase destinatii ..

     Lasa-ma sa-ti fiu cea mai frumoasa amintire..

    Lasa-ma sa-ti fiu cel mai frumos prezent..

    Lasa-ma sa-ti fiu cel mai infloritor viitor.. 

    Lasa-ma sa-ti fiu cel mai frumos cantec de dragoste.. 

   Lasa-ma sa-ti fiu totul caci eu , fara tine , sunt nimic . 

 

                                 Lasa-ma sa te iubesc cu toata fiinta mea !

Apapapapapapapapaaaaaa

La inceput nu-mi placea melodia asta.. dar uite ca s-a intamplat si acest fenomen. Hehehe :3 ! 

În lipsa ta orice pală de vânt e ca o mângâiere, 
Nu mai suport să trăiesc nicio zi într-o lume fără tine.

Sau asta.. stiu ca unii ar fi tentati sa zica ca nu poate canta live.. dar e frumusica lucrata. Iti da un senzatie .. frumoasa ! Hihihi:3 .. Mai ales cum zice ” Remembeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeerrrrrrr ” 

Azi e joi si e prima oara cand o ascult .. si e superba ! Ma bucur ca se mai produc melodii de genul..