Tag Archive: vise


Cincizeci şi patru minus una

                       „Cuvinte. Am folosit zeci, sute, mii. 

                        Ne-au unit, ne-au îndepărtat şi ne-au readus la un mal parcă prea nesigur. Cel puţin pentru mine. Ne-a plăcut să le folosim şi, pe moment, nu ne-am gândit unde va duce totul. Sau dacă există un tot.

                        Nu cred că a existat vreodată. Nici nu ne-am străduit să existe. Ori poate eu am visat la el. Am sacrificat un harem de iluzii pe un tot imposibil ori măcar pe o parte din el. 

                        Mi-a plăcut să te îmbrac în cuvinte. Să te învălui în ele. Să spun prin ele ce am de zis despre tine. Nu am folosit altceva. Sau când am încercat să mă îndepărtez de cuvinte, am văzut că e prea riscant şi imposibil, deocamdată şi m-am întors la cuvinte. Întotdeauna m-au primit cu braţele deschise şi m-au ajutat să te creionez iar şi iar. Iar tu rămâneai uimit de fiecare dată, dar poate nu a fost de ajuns.. 

                       Nu am scris niciodată despre fizicul tău. Nu am vrut să par superficială. Să scriu pagini întregi despre ochii tăi, ori despre buzele coapte precum căpşunile de mai sau despre gropiţele din obraji. Mi-ar fi fost greu să vorbesc despre ceva ce nu am văzut, nu am atins, nu am simţit. Mi s-ar fi părut banal, plictisitor. Sunt sigură că ţi s-au mai făcut complimente de acest fel. Voiam altceva.

                      Nu pot spune că fizicul tău nu contează în ecuaţie. Nu am simţit nevoia să scriu despre el pentru că m-a atras mult mai mult mintea ta şi felul tău controversat de a fi. Cine m-ar crede? Ar putea spune cineva că mint şi că încerc să par altceva decât ceea ce sunt.  Nu am pierdut nopţi să-ţi privesc pozele, să-ţi analizez privirea. E una rece, misterioasă şi oricât de mult m-ar fi atras s-o descifrez preferam să recitesc şi să memorez ce ai spus. N-am mai fost îndrăgostită de mintea cuiva aşa, niciodată. Să neg aspectul, să neg orice pentru minte. Să mă fascineze într-un mod de să mă determine să-mi părăsesc locul de confort pentru a o descoperi în amănunt deşi, m-ai avertizat că mi-aş putea pierde propria minte.

                   Ai fost asemeni un pescar ce visează la peştele cel mare, la captura magnifică dar, până atunci se amăgeşte cu peştişori mai mici pe care-i ademeneşte cu momeli bine pregătite şi poate, poate va reuşi. M-ai ademenit cu frumoase cuvinte ori cu momeli atrăgătoare şi asemeni unui peşte naiv şi nătâng am căzut în plasă. Mă păstrai zeci de minute, poate câteva ore apoi mă aruncai înapoi spre apele învolburate. 

                 Întotdeauna mă întorceam. Ştiam că nu e tocmai bine ori că nu o să reuşesc să fiu acea captură şi, totuşi, în naivitatea mea o făceam. Mă loveam deseori de malurile reci dar, voiam să fiu lângă tine, să te poţi baza pe mine. Nu voiam reciprocitate. Voiam să te văd zâmbind chiar dacă nu eu eram motivul.. Uneori, vedeam câţiva peşti şi mă descurajam. Mă retrăgeam şi-mi aruncai o nouă momeală, zâmbind. Ne-am jucat aşa mult timp. Mă simţeam incomod din cauza celorlalţi peşti şi, chiar de uneori nu-i vedeam fizic ştiam că există. Dar, mă bucuram de ” prezenţa ” ta. Mai mult sau mai puţin. 

                 Îţi prezentam rândurile scrise cu atâta dăruire. Le priveai şi zâmbeai. Pe moment, eram fericită, mulţumită. Dar trecând timpul, apa s-a mărit şi ştiam că vor veni şi mai mulţi, poate captura cea mare iar eu, voi fi cea doar care a scris câteva rânduri. Nu am ştiut niciodată, de fapt, ce am fost în ochii tăi. Un peşte mic într-o baltă plină de peşti mari şi frumoşi. Mi-am ştiu întotdeauna locul şi rolul secundar şi totuşi.. 

              Mulţi au ghinionul să iubească doar trupeşte. Ori să nu înţeleagă şi să ştie ce înseamnă să apreciezi cu adevărat o persoană. Să o poată descrie în orice moment în 5 pagini, să îşi dea seama imediat că ceva e în neregulă. Nu sunt lucruri măreţe şi totuşi .. 

             Eu am ales să mă apropii de tine doar prin cuvinte. Sau, de fapt, conjunctura a determinat asta. M-am obişnuit. Aş mai putea să scriu mult şi bine.. să fiu atrasă de aceleaşi momeli care de la zi de la zi par totuşi diferite şi să vin cum am mai venit la mal dar, nu ai mai fi la fel de surprins şi binedispus şi ai fi dezamăgit că a venit iar şi iar doar un peşte mic iar captura cea mare întârzie să apară. 

            Momente tensionate şi momente în care-mi dădeai prilejul să mă duc imediat să scriu. Să exprim tot ce simt în momentul ăla.. de multe ori am refuzat să o fac. Şi acum mi-a venit greu. Şi totuşi, am simţit că e nevoie.

           53 au trecut. Nu ştiu câte vor mai trece sau dacă voi mai ţine cont de ele. Ne-am sfârşit? M-am sfârşit? Cuvintele mele nu mai au puterea din alte vremuri ? 

          Rolul meu poate a fost doar să descopăr una dintre cele mai frumoase şi controversate minţi. Să am ce analiza, cu ce să-mi umplu timpul. Să ştiu ce să vreau de acum încolo. Să am un target. Probabil, totul a fost în mintea mea şi încă nu m-am trezit.. 

         Liniştea va curge în mine? Trebuie să zbori ? Sau n-am observat când ai făcut-o şi acum eşti doar o hologramă a ceea ce a fost? De fapt.. ce a fost?  53. Harem de iluzii. „

„Sa ma tii in vant nu-i greu
N-ai stiut sa tragi de sfori,
Am cazut de mii de ori”

plictisitor. Probabil ţi s-au făcut de multe ori complimente de acest

Reclame

Flavia…

                        ”  Azi ma numesc Flavia.. Nu pot spune c-am un chip anume. Sunt asa cum vrei tu…

                          Sunt ceea ce nu te astepti sa fiu .  

                          Sunt satena.. dar mi-as dori sa fiu bruneta . Am ochii mari , caprui spre negri . Asemeni boabei de cafea . Sunt mica, dar ascund un suflet imens… 

                          Sunt fascinata de ochii tai , mari si negri . Imi doresc  totusi sa trec de ei , sa vad dincolo de ei.. sa nu vad doar doi ochi frumosi , sa-ti vad sufletul , sa-l mangai si sa-l imbratisez.. sa ma vad prin tine… in tine . Oare cum ar fi ? Iti imaginezi ? Probabil sunt ultima persoana la care te-ai gandi dar .. momentan sunt singura ce-ti acapareaza gandurile . Ce te fascineaza si te intriga. Iubesc misterul. De ce ? Pentru ca-mi confera posibilitatea sa-ti vorbesc, sa-ti spun lucruri pe care nu le-as fi putut spune niciodata. Lasitate ? Nu , doar as strica farmecul…

                        Imi place sa te vad curios , sa te vad gandind . Sa fiu suma gandurilor tale . Sa incerci sa pui fiecare idee cap la cap si sa iti dai silinta sa afli cine sunt .. sa fiu in centrul atentiei tale. Pentru un moment  sa fiu … totul . Sa-mi acorzi atentie, sa te pierzi in conversatii lungi … cat de egoista pot fi .

                      Iubesc scriitorii si poetii . Iti iubesc latura asta. Imi place sa-ti citesc randurile.. sa-ti vad esenta gandurilor . Mi te imaginez langa mine .. scriind , stergand, razand , mirandu-ne de ceea ce a iesit . Apoi ne-am iubi , construind propria poveste .. pe care sa o transpunem intr-o carte. Cartea dragostei noastre… 

                    Sunt fata care te surprinde stiindu-ti melodia preferata. Avem aceleasi gusturi muzicale .. Iubim filosofia si franceza. Ne pierdem printre idei , conceptii .. Filosofam despre tot , despre mine . Cine as putea fi ? Cine s-ar potrivi atat de mult cu sufletul tau ? Cine ar fi ” fata care are aproape tot ce ti-ai dori ? ” 

                   Cine e fata care te apreciaza atat de mult ? Care-ti spune ca te diferentiezi fata de ceilalti ? Cine e atat de indragostita de acel zambet ? Ce ascunde oare zambetul tau , sfasietor de trist ? Ce drame ? Cate iubiri neimpartasite ? Ce taine ascund ochii ? Cat de profunzi pot fi … 

                 Si totusi ce scop am ? De ce sunt aici ? Pentru a te face sa te simti bine .. a-ti aduce zambete pe chipul tau atat de frumos. Sa te motivez sa scrii .. Sa te pierzi , pe moment  , sa uiti de probleme si sa-ti pierzi mintile in visare . 

               Inca pastrez misterul si te intrig.. pentru ca eu.. sunt eu. Nedemna de tine , de ce-ar putea fi dupa . Imi place statutul meu de anonima , care-ti aduce zambetele . Poate nici nu ma cheama Flavia.. Poate nici n-am nume. S-a pierdut cu trecerea timpului ..  Dar tie-ti place .  Mi-e teama de ceea ce sunt . De mine insumi. De propriile reactii cand vei afla . De ce se va intampla dupa.. Incertitudine .. 

             Nu mai conteaza cine am fost sau ce-am fost . Acum sunt doar… Flavia . Fata care te intriga si care incearca sa te descopere intr-o alta maniera .. Una , care difera de toate celelalte .  

            Temeri imi cuprind sufletul … ca vei pleca din lumea mea , infaptuita de curand .  O lume in care ne cunoastem reciproc..  o lume unde eu contez , chiar si pentru moment . 

            Dar… eu sunt doar o parte a fiintei careia apartin .. si nu pot supravietui singura . Nu fara un sprijin .  Si va trebui sa dispar , pentru o perioada nedeterminata caci in alte circumstante nu pot exista. Am fost creata speciala pentru tine si voi muri odata cu disparitia ta..  M-ai facut sa rad , sa ma emotionez .. caci pentru ceva timp am fost la tine-n gand .  De ce m-ar fi creat oare , te-ntreb , pentru o perioada atat de scurta ? As putea sa ma desprind ? Sa fiu pe cont propriu ? N-ar mai avea acelasi farmec , as fi o alta ..  afectata de tot ce e in jur . Eu nu pot trai de una singura . Nu fara un suflet pe care l-am ravnit atat de mult .. Din ce sunt facuta ? Din lut ? Nu .. din sperante , vise , idealuri .. desarte, in cele din urma. Am fost creata initial pentru amuzament… dar nu s-au luat masuri de precautie impotriva raspandirii mele in inima creatoarei mele . Dar ma voi ascunde , nu va suferi ..  voi reveni , cand  ? Nu stiu .. 

         Si ma retrag … lasandu-ti  amintire un nume .. Flavia si cateva ganduri intr-un colt de minte ..  ” 

” O zi macar de-ai sta cu mine-n gand
Si unde vei pleca din lumea mea
Amara lume a mea
Si ma faci sa plang sa rad
Ca si cand la tine-n gand
As fi eu… ” 

Victima ..

                 Tu, eu … noi. Cine ar fi crezut ? Am asteptat clipa asta de cand te-am cunoscut… Te priveam cu jind. Te doream,visam,speram …. iluzii . 

                  Iar acum.. nici nu stiu cum as putea reactiona. E acel moment cand vrei cu ardoare ceva.. iar cand il obtii.. te pierzi.

                Sunt pierduta. Esti ciudat.. dar in sensul bun. Esti printre singurii care ma fac sa ma simt inferioara,intr-un fel.Imi cuprinzi gandurile iar orice melodie ma duce cu gandul la tine.Astept parca orice ocazie de a-ti auzi numele.. pentru a te simti mai aproape.

               Dar… sunt neputincioasa. Nu pot ajunge la inima ta. Nu inca. Sunt o victima… iar tu calaul. Incerc din rasputeri sa ma apropii chiar daca asta inseamna … autodistrugere. Cine esti ? Si ce mi-ai facut ? 

              Am uitat.. am uitat acest sentiment. L-am ascuns intr-un colt de suflet. Am uitat cum e sa fii indragostita. Sa te gandesti doar la o anumita persoana. Si cat m-am chinuit sa neg.. de ce oare? De ce sa negi ceva firesc? 

            Sunt o victima.. dar cu voia mea . Imi place postura. Iubesc sa-ti vorbesc , sa-mi povestesti .. sa ne tachinam ( 😛 )  Zi-mi tu .. cine si-ar da sufletul ? Cine s-ar duce in fata calaului de bunavoie? Si totusi de ce o fac ? Ce ma determina? Tu.. 

            Nu vreau sa te pierd in lumea de afara…. nu vreau sa te schimbi pentru mine. Nu vreau sa crezi niciodata asta. Vreau sa fii tu . Vreau sa fii tu , cel bun , amuzant , plin de viata, talentat si care face piese bune . Vreau sa zambesti mai mult. Sa-mi zambesti. Ce frumos ar fi sa fiu unul din motivele tale,nu ? 

           Crezi in telepatie? Dupa aseara.. inclin sa cred ca da. Sa ma visezi plangand? Sunt o victima.. plang . Uneori ma gandesc la tine si lacrimez. De dor . De faptul ca-s neputincioasa. Ca nu pot fi acolo cand ti-e greu.. Ca sunt doar o victima. Ca nu te pot ajuta.. 

           Sunt o victima fericita.. inca-s surprinsa ca esti in viata mea. Ce vorbe mari , nu ? Cat de romantica sunt,nu ? Am uitat .. cum e sa fii asa . 

           Si totusi te vreau . Maine, poimaine si pentru mult timp.. vreau sa te cunosc . Vreau sa-ti cuprind sufletul in palme   si sa-ti arat de fapt cine esti . Sa nu te mai subestimezi.. vreau sa-mi vorbesti intr-una. 

        Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine .. 

           Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita..

           Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

           Poate intr-o zi , ea-mi va apartine si eu voi decide soarta ei .. 

           20. Abia astept.. 

PRIMA PE BLOG !

          Dupa cum stiti , eu nu-s adepta poeziilor . Imi place sa le citesc.. dar sa le produc , mai greu .

            Ieri , Chelut zisese ca l-am dezamagit ca ii dadusem niste versuri de la Alternosfera si credea ca-s facute de mine ! Bine ca nu cred ca e chiar atat de dezamagit.. 

           El e adeptul poeziei .. si daca tot m-a intaratat , astazi , dupa ce mi-am tocat creierii marunt-marunt intr-o pauza am facut-o ! Mai facusem eu poezii cand eram mica despre Ziua Mamei ori iubire dar fara nicio stralucire.Nu ca asta ar fi .. dar sunt o ambitioasa si am reusit !!! Aplauze… sper sa nu aruncati cu rosii in mine ! E facuta in 10 minute , dupa o ora de alergat la sport..  

         Nu cred ca vor mai fi si altele.. 

                                                                  Regasire ? 

           As vrea sa-mi fie bine 

          Sa pot uita de tine

         Sa fiu multumita de tot ce-i in jurul meu 

         Sa-mi pot regasi propriul EU..

      

        Ganduri , temeri , iluzii se ingramadesc..    

        Impiedicandu-ma sa traiesc, iubesc..

       Si poate ultima speranta ar fi visele

       Iubitele , maretele 

       Sa pierd vremea visand.. 

       Uitand… razand .

 

      Si ma pierd in jocuri de cuvinte

     Unele nedeslusite

     Vise , sperante.. convorbiri infinite

 

     Poate dupa 1001 de nopti de visare

     Sperante , dorinte launtrice,arzatoare..

    Locul imi voi fi gasit..

    EUL meu va fi implinit..

Lepsucica

01: tell me the truth, what made you start liking the person you like right now?

-cupidonuul 
02: what on your body is hurting or bothering you?

– CEAFAAAAAAA …. ma iubesc asa cum sunt 
03: what was your last thought before going to bed last night?

-ma gandeam cum fericirea altora le apartine
04: what are you listening to?

DEFTONES- DIGITAL BATH.. [ eargasm 😳 ]
05: what’s something you’re not looking forward to?

-BACul.. 
06: where do you think your best friend is right now?

-in fata laptopuluii , vorbind cu sefa ei , adica je 
07: have you kissed anybody in the last five days?

– daaaaa , din pacatee , hehe 
08: favorite song ?

-Snuff-Slipknot
09: kiss on the first date?

-maybeeee , depinde . de obicei prima intalnire o ai dupa ce cunosti un pic persoana , nu pe neve.. 
10: is there one person you hate ?

– maybe.. 
11: are you seriously happy with where you are in life?

– maybee…   sometimes
12: is there something you would like to say to someone?

-nuuu cred.. 
13: what are three things you did today?

– scoalaaa , lenevit , blogareaalaa . 😆 
14:is there one person you want to be with right now?

– maybeee
15: what is your favorite kind of gum?

– Horbitttttt 😆 hahhaha

16: are you friends with any of your ex boyfriends/ girlfriends?

– sa ziceem .. 
17: what is on your wrists right now?

-SANGEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE…….. glumesc, bratari 
18: ever liked someone you thought you didn’t stand a chance with?

– hahahaha , daa 
19: does anyone have strong feelings for you?

– nu stiuuuuuuuuu , nu mi-am consultat globul de cristal azi .. 
20: are you slowly drifting away from someone?

– mhhh .. maybee
21: have you ever wasted your time on someone?

– daaaa , da da da.. 
22: can you do the alphabet in sign language?

ain’t nobody got time for that

23: how have you felt today?

– boreedd .. 
24: you receive £60 without any reason, what do you spend it on?

– tricouuuuuuuuuuuuuuuuuri 
25: what is wrong with you right now?

– sunt prea plictisita de scoalaaa si de monotoniee
26: is there anyone you’re really disappointed in?

– DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA  
27: would you rather have starbucks or jamba juice right now?

– dunno.. 
28: why aren’t you in ‘love’ with your last ex anymore?

– mhhhh .. pentru ca e mai bine asaa , e foarte bine chiarr 
29: how late did you stay up last night and why?

– nu stiu ora.. cu ochii pe pereti , visanddd 
30: when was the last time you talked to one of your best friends?

– chiar acum vorbessssc 
31: what were you doing an hour ago?

– mancam dulciuri 
32: what are you looking forward to in the next month?

PLIMBARI CU DENISA PISTI TAT , mwhahaha
33: are you wearing jeans right now?

– nooooooo 
34: are you a patient person?

-mhh noo , hahaha
35: do you think you can last in a relationship for three months?

– depindeee .. poatee da poate nu .. 
36: favorite color?

– albastruuuuuuuu
37: did you have a dream last night?

– daaa , unul ciudat ca de fiecare data.. 
38: are you wearing jeans, shorts, sweatpants, or pajama pants?

PAJAMA PANTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTS
39: if someone could be cuddling you right now, who would you want it to be?

– Heheehhehe .. P.R.
40: do you love anyone who is not related to you?

–  dunno .. 
41: if someone liked you right now, would you want them to tell you?

–   da , de ce nuuu 😆 
42: do you like meeting new people?

– uneori … 
43: are you afraid of falling in love?

– daaaa.. te cam schimba dragosteaaa.. 
44: ever self-harmed or starved yourself?

– da.. ma arunc uneori din papuci !! 
45: has anyone ever told you that you have pretty eyes?

– hahaha daaa, chiar azi ! 
46: have you ever felt like you weren’t good enough?
– daaaa, daaaaaaaaa .. 

Cine mai raspundeeeeeeeeeeee ?

Lasati un comentariu sa stiu ce citeesc ^^ . 

Ma intreb …

     ” Ma gandesc oare ne mai este ceva predestinat inafara de dor ? Vom adormi imbratisati nefiindu-ne teama de momentul despartirii ? 

      Imi vei insenina vreodata diminetile cu zambetu-ti perfect ?

      Ochii tai , himerici , ma vor privi mereu in felul asta ? Oare sufletu-ti uneori plin de intuneric, neincredere mi se va deschide ? M-ai imbratisa in fiecare zi ca si cum ar fi ultima noastra intalnire ? 

     Voi ajunge ziua in care imi vei spune ca esti fericit sa ma ai ? Iti voi fi eu , oare, vreodata fericire? Simpla mea prezenta te va bucura asa cum o face a ta ?

      Imi vei cauta privirea in orice loc , persoana ? Vei dori ca primul lucru facut intr-o zi este acela de a-mi vorbi ? Vei astepta cu sufletul la gura orice intalnire ? Vei plange de dor ?

      Imi vei spune povesti nemuritoare cu noi ? Oare orice disputa de-a noastra distruge o mica parte din tine ? Te face sa suspini ? Sa te gandesti la o impacare imediata? Ca m-ai putea pierde? Ti-e teama vreodata ? 

     Voi fi macar un timp mai presus de toti si toate ? Vei adormi cu gandul la clipa revederii ? Imi vei scrie ? Oare o sa insiri cuvinte dulci pe foi cristaline despre mine , despre noi ? 

     Te vei agita atat de mult ca mine pentru a ne revedea ? O sa am un loc doar al meu pastrat? Ma vei uita, intr-o zi , bucurandu-te de clipe de moment ? Ma vei astepta ? Vei visa cu si despre noi ?

    Ma intreb … ma vei iubi atat de mult cum o fac eu ? ” 

Pareri de rau …

      ” Vii spre ea . Cu aceeasi camasa mult prea iubita . Vantul se joaca-n parul tau , asa cum obisnuia ea s-o faca.

        Se simte ciudat.  Te imbratiseaza de parca ar pune toata dragostea in ea.

         Sunteti atat de fericiti . Ireal de fericiti . Lumea e a voastra. Ochii ei stralucesc de exaltare. 

         Roseata din obraji da culoare dragostei voastre. 

     Nu-i pasa de ce crede lumea : pesimist , introvertit , ciudat. Pentru ea esti imperfect de perfect. Iti priveste ochii mari , caprui imbratisandu-te . Parfumul tau ii imbie toate simturile . Cat ar vrea ca timpul sa se opreasca in loc . Doar pentru voi doi. Ar fi perfect . 

     In preajma ta, poate fi ea . Copilaroasa, glumeata.. poate zambi . Tu esti motivul ei . Buzele tale , asemeni unui elixir o duce cu gandul la eternitate. Eternitatea dragostei dintre voi doi . 

    Adora cand pur si simplu tremuri de emotie in fata ei . Nu pentru ca pari atat de mic.. ci pentru a avea emotii in fata cuiva , inseamna sa-ti pese de persoana careia ii vorbesti .. 

    Iubeste felul tau de a fi. Chiar daca te consideri un ciudat si consideri ca nimeni nu te iubeste. Ce conteaza? Ea e mereu acolo langa tine sa te sustina . Sa stea cu capul pe umarul tau , privind in jur .. o relaxeaza. Mainile vi se apropie si totul e minunat . 

    Se amuza cand .. ai impresia ca nu stii sa canti la chitara si ca nu esti destul de bun sa-i canti . Dar ce conteaza daca ei ii place ? Cand ii canti doar ei ? E un privilegiu enorm .  Te priveste cat esti de atent si concentrat.. iar tu , vazand-o , ii zambesti . Zambetul tau ce poate alunga orice suparare . Zambetul tau perfect.

   Desi suna ciudat .. te adora cand te enervezi. Sa vada cat iti pasa si cum te agiti. Dar mai ales iubeste impacarile cu tine.Cand devii sensibil si o alinti. Cand ii spui… tot ce ar vrea sa auda. Cand uiti de tot,  toate si sunteti doar voi doi.

__________________________________________________________________________________

 Amintiri . 

 Uneori , la nervi pot fi spuse lucruri care oricat de rau ti-ar parea pentru ele .. raman acolo. Undeva. Oricine iarta, dar nu uita . Chiar daca ne recunoastem greselile , ne vom simti prost .. mult , mult timp. Pentru ca oricat am dori sa refacem o relatie , de orice gen .. tot va scartai . Daca rupi o sfoara si ii faci nod , acesta va fi mereu evident, nu ? 

Si probabil .. ii pare cel mai rau pentru ca aseara te-a pierdut. Mai mult sau mai putin . Pentru ca nu poate fi acolo, la nevoie. Va fi mereu departe. Ce rost are sa te gandesti mereu la cineva daca stii ca nu o poti vedea? Sa fii visator? Sa te amagesti ? Fericit in primul rand te faci tu , folosindu-ti imaginatia.. dar.. la un moment dat obosesti. Obosesti sa visezi, sa speri vazand cum deruleaza lucrurile . Si-ti spui ca nu e corect.. 

Ca ti-ai dori sa fii in locul lui X ori Y , sa vorbeasca mereu despre tine , sa-i acaparezi gandurile . Sa fie totul reciproc. Orice cuvant , sentiment . Sa doreasca mereu sa-ti vorbeasca si sa te faca fericit/a . Sa fii cea mai importanta persoana. Sa ai monopolul . Cat egoism , nu ?

noi

Si oricat ar incerca sa-ti dea incredere in propria persoana si sa-ti fie alaturi niciodata nu va merge.  In primul rand totul trebuie sa vina din interiorul tau ..

Din nou se potriveste zicala” Apreciezi pe cineva doar cand il pierzi ! ” . Asta daca-ti pasa.  Si-ti doresti sa vorbesti cu persoana respectiva verzi si uscate .. doar sa vezi ca  vorbeste cu tine . Sa o vezi bine . Poate chiar fericita. Chiar daca fericirea ei nu esti tu si poate nici nu vei fi niciodata. 

576353_470681646332068_1322282607_n

Fericirea noastra depinde mereu de prezenta/absenta altor persoane din viata noastra. Si avem falsa impresie ca daca ele nu mai sunt , nu mai putem fi noi . 

De fapt nu e asa. E doar o stare de disconfort . 

In orice caz, viata trebuie sa mearga inainte chiar daca priveste mesajele de la tine si plansul ii cuprinde obrajii , nu ? Va trece.  Pentru ca nu vrea sa te simti rau pentru suferinta ei . Pentru ca acum .. tu esti mai important ca oricand. Nu vrea sa te abati de la examenele ce-ti pot afecta viitorul .

62440_469088323158067_1938767820_n

Pentru ca i-ai promis ca nu vei mai fi niciodata trist si posomorat. Conteaza mult mai mult pentru ea acum sa fii vesel si cu zambetul pe buze. Ea .. e matura . Isi va reveni . Tu esti un piticot .  In momentul asta, constienta ca greseste, te iubeste mai mult decat propria-i persoana.

Am inima contur

Vreau soarta un pumnal 

Sa taie la plural ” 

„Langa tine zi-mi daca nu eu

Atunci cine? ” 

Asteptare..

   ”  Pereti albi goi .. imi inunda privirea si o obosesc. Pleoapele sunt asemeni plumbului..

       Corpul ma doare.. abia imi pot misca bratele .  

      Bluza alba observ  ca mi-e mult prea mica si-mi strange incheieturile .. 

       Incerc sa ii desfac nasturii mult prea lipiti de piele . Chiar si aceasta operatie ma oboseste.. iar ceea ce descopar ma uimeste. Zgarieturi si rani cicatrizate. Ce mi-am facut ? Si unde ma aflu ? 

       Persoane in paturi alaturate vorbesc dar nu-mi pot da seama ce..  mult prea mult zgomot . Se agita in paturi . Au priviri inspaimantatoare.. De ce nu-i supravegheaza nimeni ? 

        Nu mai vreau sa mai stau aici .. 

        O femeie e langa geam si il loveste cu pumnii . E intr-o stare degradata . Parul valvoi si ochii rosii te fac sa te simti ca intr-un film de groaza. Urla si se zgarie in incercarea ei de a se elibera.. Geamul nu se deschide. Gratii peste tot . 

        Simt cum peretii se apropie si cum vor sa-mi inghita sufletul . Desculta pe gresia rece , patata de cuvinte nespuse incep sa fug .. dar unde ? 

       Incercari zadarnice. Obosesc dupa primele secunde. Simt cum trupul mi-e ravasit de dureri ..  sange . Picaturi mici , fierbinti cad pe gresia infecta . Observ cu stupoare ca de la mine e . Asa zisul fluturas de la mana a cedat. Siroaie curg.. iar eu nu stiu ce sa fac. Incerc sa gasesc ajutor . O persoana. Nici tipenie de om . 

      Intunericul incearca sa puna stapanire pe holul nesfarsit .. cateva neoane incearca sa faca lumina . Sa ma indrepte.. spre niciunde. 

       Nu inteleg de unde atatea zgarieturi . Rani. Ce-i cu mine ? Nici macar o oglinda . 

     Simt ceva .. un sentiment . E dor  , am nevoie de o persoana. De fapt, asta caut. O anumita persoana. Nu ma uit dupa o iesire . Dupa cineva.. dupa cine ? De ce-mi plang ochii ? De ce nu ma pot opri din plans ? Unde ma aflu ?

     Un gol ma cuprinde. Ma simt incompleta.. pierduta .  Ma prabusesc intr-un plans zgomotos. Sangele nu mai conteneste. Ce naiba se intampla ? Vreau sa scap de aici . Inca nu-mi pot da seama dupa cine ravnesc. Am uitat tot . Nu stiu nici cine mai sunt . De ce sunt toti imbracati in alb.. de ce-am rani ?

      Ma intind pe gresia rece .. lacrimile nu inceteaza. Voi astepta aici . Incerc sa-mi aduc aminte .. 

      Pasi . Imi invadeaza mintea. Se apropie. Si mai aproape . Oameni ce nu-mi transmit nimic , reci .. ma ridica de jos cu o forta inexplicabila . Trag de mine si ma imbraca cu o camasa. Ce ? Nu . Opriti-va. Nu sunt nebuna !!

       Degeaba plang si incerc sa le explic ca e o greseala..  Mi-e teama . Ce o sa-mi faca ? Urasc injectiile . Ma simt atat de slabita.. Brate puternice ma imobilizeaza . Ii implor sa ma lase sa plec .. mi-e teama . Unde e toata lumea ? Unde e EL ?

       Cred ca acum sunt sedata .. dar mintea mi-e mai lucida ca la inceput . Oamenii din jurul meu incearca sa-i linisteasca pe ceilalti .. Ceata totala. 

       Imi amintesc totul .. imi amintesc cat te mult te iubeam .. stai , de ce folosesc trecutul ? A trecut mult prea mult timp. Iar tu nu ai mai venit .. eu te-am asteptat. 

       Asteptarea e radacina tuturor durerilor de inima . Dar eu nu ma simt bine deloc . Ma simt pierduta.. singura. Incompleta. Am nevoie de tine . Aici . Acum . 

       Zeci de ani au trecut iar eu .. am ramas doar cu nebunia. 

      Am innebunit dragule .. probabil maine te vei trezi fericit iar eu … te voi astepta. Sa vii . Sa-mi aduci fericirea.  Sa ma iei de aici. Vei veni , nu-i asa ? Vom fi fericiti .. stiu asta. Imi place sa visez.. nimeni nu-mi poate pune granite la vise.

       Maine vei fi aici .. chiar daca au trecut zeci de ani iar peste chipul meu boala si-a pus amprentele .. 

       Te astept.. sa ma readuci la viata . ” 

” You look so tired and unhappy

No alarms and no surprises (let me out of here) ” 

     Ce faci cand te plictisesti si vrei sa vorbesti despre tine altfel ? 

    Completezi lepsuci ! 

Leapsa 1 

Imagineaza-ti !

1.Imagineaza-ti……ca te-ai putea intoarce in timp si ai avea sansa de a retrai o zi din viata ta. Ce zi ai alege?

    Hmm ..  cred ca intr-o zi de vara , calduroasa. 

2. Imagineaza-ti…… ca ai ramane pe o insula pustie si ai avea dreptul sa iei cu tine 3 obiecte. Ce ai alege?

O carte , un radio si chibrituri .

3.Imagineaza-ti……ca ai putea inventa o noua lege pentru tara ta. Care ar fi aceasta?

Orice statut social ai avea, daca gresesti , puscarie.Fara suspendare, faca arestare la domiciliu ori in stare de libertate.

4.. Imagineaza-ti…… ca ai putea fi orice personaj dintr-o povestire cu  pentru copii timp de o saptamana. Cine ai vrea sa fi?

 Cred ca Cenusareasa 😆

5.Imagineaza-ti ……ca ai primi 100.000 euro si ai avea dreptul sa-I folosesti pentru un singur lucru/proiect. Ce ai face cu banii?

Un spital super modernizat.

6. Imagineaza-ti… ca ai primi vizita unei mari celebritati (a tinut mortis sa vina la tine acasa ca sa luati pranzul in familie) :) . Ce meniu ai pregati?

Bors cu fasole 😆 . Ceva autentic oricum . 

7.Imagineaza-ti…ca ar  trebui sa ramai singura cu 10 copii intre 3-8 ani , timp de 4 ore. Cum le-ai ocupa timpul?

Filme de desene animate, facut baloane din sapun , jocuri .. 

 Lepsuca 2 

1. Ziua cea mai frumoasă?
Prima zi calduroasa din an.
2. Lucrul cel mai uşor?
Pana
3. Cel mai mare obstacol?
Distanta atunci cand cineva are nevoie de tine.. sau invers.
4. Cea mai mare greşeală?
Sunt irascibila. Si orgolioasa. 
5. Cauza răutăţilor?
…mele?  Orgoliul. Nepasarea. Indiferenta.
6. Cea mai mare înfrângere?
Nu stiu daca am una. Trec peste. 
7. Prima necesitate?
Aerul 😆 .. 
8. Cel mai mare mister?
Ei na . 
9. Cel mai mare defect?
Incapatanarea.
10. Persoana cea mai periculoasă?
Mama ! Suntem doua taisuri . 
11. Cel mai urât sentiment?
Indiferenta.
12. Cel mai frumos cadou?
Viaţa.
13. Cel mai bun remediu?
Muzicaaaa si timpul.
14. Cele mai necesare persoane?
Familia si cativa prieteni . 
15. Sentimentul cel mai frumos?
Iubirea împărtăşită.

   Leapsa 3 

       Cel mai de preţ lucru: muzica si cateva haine de care-s obsedata.
        Când sunt supărată: ascult muzica , mai scriu ceva, ma descarc. sunt irascibila.
        Când vreau să mă relaxez: ascult muzica , ma joc solitaire blitz , vorbesc muuuult . 
        Locuri unde as trăi: Iasi . 
        Cea mai fericită am fost: cand mi-am luat calculatorul acum vreo 485 de ani , cand am primit tricoul cu Slipknot , cand am primit camasaaaa. ehehehehe. 
        Mă feresc de: oameni falsi . oameni fara nimic special. la fel ca ceilalti

       Am emoţii: inainte de o intalnire sau cand trebuie sa vorbesc in fata unui auditoriu. imi trece in cateva minute. 

        Regret că:  pun suflet prea repede. 
        Nu aş renunţa niciodată la: ceea ce sunt . 
        Cei mai buni prieteni: ne iubim reciproc cu bune si rele.
        Mă enervez când: nu e ceva cum vreau eu ; sau cand nu am dreptate. 
        O zi perfectă:  muzica, plimbari , soare. 
        Ce mă motivează să scriu pe blog:  stari , idei , dorinta de a scrie , de a ma perfectiona. 
        Cum reacţionez la comentariile negative:  nu prea am si chiar daca as avea, le-as citi daca nu e ceva foarte grav, trec cu vederea. 
        Cum m-a schimbat blogul: socializez si cu altfel de persoane.. 
        …sau alte persoane pe care le-am cunoscut în blogosferă: nu mai sunt atat de reticenta la persoane noi , ma determina sa fiu si mai buna . 
        Cine/ce m-a influentat sa fac blogul: citeam bloguri. aveam idei. am vrut sa le scriu. 

      Plac pe cineva? :  probabil . e mult spus placut.

Leapsa 4

1. Ceva ce n-ai să înţelegi niciodată….

Cum de rockul nu-i iubit de toti 😆 

2. Ceva ce te deprimă.

Indiferenta , distanta.. 

3. Ceva ce te-ar putea face extrem de fericit(ă).

Sanatatea, sa fie toate bune .. 

4. Ceva ce te tulbură.

Nesiguranta. 

5. Ceva cu care-ţi place să te joci.

Parul .. bratarile de la mana . Sau inelul . 

6. Ceva ce te-a durut odată.

Jumatate de fata cand a facut cunostiinta cu asfalt , in urma caderii de pe bicicleta. 

7. Ceva ce-ai schimba la caracterul tău.

Nimiccc ! Ma iubesc. 

8. Ceva ce-ai schimba la partenerul tău.

L-as face sa existe . E cam invizibil . 

9. Ceva ce porți chiar acum.

Colanti , tricoul cu Slipknot , un ilic pe care-l iubessssc. E asa moale. 

10. Ceva ce te înspaimântă.

Viitorrrul . 

Leapsa 5

1)De cand esti in blogosfera?
25 mai 2012

2)Cum ai ajuns sa iti faci blogul?
Prin dorinta de a-mi face ideile cunoscute si de a le impartasi cu altii . 

3)Care este primul blog pe care ai intrat vreodata?
Unul tampit , oricum . Era fain inainte. Acum e neinteresant.

4)Enumera 3 lucruri pe care le crezi importante ca sa reusesti in blogging:
– Originalitate
– Sa te faci placut 
– Sa”arunci” pe blog ce iti trece prin cap

5)Cel mai citit blog de catre tine:
N-am unul preferat.. 

6)Alte bloguri pe care le mai citesti:
Destuleee..  prea multe chiar. Trebuie facuta o curatenie. 

7)Care platforma de bloguri o consideri cea mai buna? (ex. Haipa, Blogger etc.)
WordPress!

8)Este important traficul pentru tine?
Da, cateodata .. 

9)Sunt importanti banii pe care i-ai putea obtine din reclame?
Probabil.. inca nu m-a interesat asta !

19)Cel mai urat blog pe care l-ai vazut?
Nu nominalizez.. dar blogurile alea prea incarcate de luminite si rahaturi gen ” concursuri , capitole , xoxoxoxo ” 

11)Consideri ca e un lucru vital sa ai un domeniu .ro/.net/.com etc. ?
Nu neaparat!
12)Parola cu care te loghezi la blog:
Prea complicata.. si lunga.

Leapsa 6

1. Care ar fi reacţia ta dacă te-ar înşela partenerul?

Oh Doamne . La cat de irascibila sunt eu .. Pai , desi probabil iti vine s-arunci cu el de pamant , m-as duce acasa as plange un pic si apoi nu as vrea sa mai stiu nimic de el . Si as refuza comunicarea cu el . 

2. Dacă ai un vis care ţi-ai dori să devină realitate, care ar fi acela?

Să fiu fericită. Dacă eu sunt fericită înseamnă că și cei din jurul meu sunt bine. Nu pot fi fericită când persoanele la care țin sunt nefericite ori când între mine și restul există un dezechilibru.

3. Pe cine ai vrea să snopeşti în bătaie?

Hahahahaha. Nu sunt prea violenta. Am dat doar de vreo 2-3 ori cate o palma , doua. Imi place sa ma bat ” in cuvinte” . 

4. Ce ai face cu un miliard de dolari?

Multttteeee .. casa , haine , cele necesare. 

5. Prietenul tău cel mai bun va rămâne întotdeauna prietenul tău cel mai bun?

Da. Categoric . Daca distanta nu ne-a despartit , nu vad ce-ar putea-o face. 

6. Ai fost vreodată îndrăgostit de două persoane deodată?
Daa ! E foarte aiureeeaaaa . Daca alergi dupa 2 iepuri .. faci febra musculara. 

7. Cât ai aştepta pe cineva pe care iubeşti cu adevărat?
Depinde ce fel de asteptareee .. nu stiu . Eu sunt grabita mereu ! Depinde si de persoana.. 

8. Dacă ai câştiga la loto, ţi-ai da demisia de la slujbă?

Nu cred . Banii se mai si termina. As fi prea aroganta. 

9. Cine e în topul celebrităţilor cu care, dacă ai avea ocazia, ai face blăstămăţii?

Ei na. Nixon , raposatul de Kurt , Corey [ Slipknot ] , Manson . Hahaha. Ruki [ The Gazette ] .. destui !

10. Ce suge viaţa din tine?

Timpuuuuuul .. 

11. Cum te vezi peste zece ani?

Cu-n loc de munca si indragostita pana peste cap . 

12. Care e cea mai mare frică/fobie a ta?

Frica de inaltimee . 

13. Ai prefera să fii bogat şi singur sau căsătorit, dar sărac?

Casatorita si saraca. Banii vin si trec. Daca nu ai pe cineva alaturi de tine cu care sa imparti si bune si rele, traiesti degeaba. 
14. Care e primul lucru pe care îl faci când te trezeşti?

Încerc să-mi amintesc ce am visat.

15. Ai da totul într-o relaţie?

Aproape . 

16. Cariera ta este vitală pentru tine?

Nu vitala, dar sper sa reusesc ce-mi propun . 

17. Ai ierta şi ai trece peste ceva, oricât de oribil ar fi acel lucru?

Iert dar nu uit . 

18. Preferi să fii singură sau într-o relaţie?

Si-si. Uneori e bine si fara responsabilitati .

Leapsa 6

1. Ai o porecla?

Oliiiiiii ! [ Jegston ] – nu e ceea ce credeti 😆 

2. Unde locuieşti?

Vaslui , orasul nimanui . 

3. Ce inaltime ai?

1,65 ! yey , am mai crescutt . 

4. Ai zi onomastica?

Nu . Parintii mei au fost zgarciti . 

5. Cu ce te ocupi?

Traiesc. 

6. Ai fraţi sau surori?

Da. si-si . 

7. Limba materna?

Romana.

8. Limbi vorbite?

Engleza, franceza.. 

9. Colectii?

Tricouri largi . Cu cranii . Bratari , lanturi orice.. 

10. Număr la pantofi?

39/40

11.Scoli absolvite?

Generala si mai am un an de liceu . 

12. Materia preferata?

Istoria , Romana. 

13. Ce hobby-uri ai?

Blogging ,Muzica,Scris . 

14. Bani de buzunar?

Nuuuuu . Cam greu . 

15. Dorinta?

Sa fiu sanatoasa mereu !

16. Vise?

Mult prea multe .. 

17. Numar norocos?

4 ! 

18. Ai vrea sa revezi…

Multe persoane .. sau nu . 

19. Ai animale de casa?

Nuuu .. 

20. Sentimentul cel mai pretuit?

Libertatea.

21. Care a fost cea mai frumoasa zi din viata?

Cand am aflat analizele tatei . 

Leapsa 7

1. Imi poti spune: Isa sau Oli 
2. Mi-ar placea sa ma numesc:  imi iubesc prenumele . 
3. Daca as fi un  personaj de carte, as fi:  Marko Linge din S.A.S
4. Melodia mea preferata este: multe dar momentan Seether- Fine again 
5. Ziua preferata a saptamanii pentru mine: Sambata.
6. Imi e dor de:  persoane dragi .. 
7. Dintre actorii din intreaga lume, azi il plac pe:  Ben Barnes 
8.Urasc scoala pentru ca: se invata mult prea multe lucruri nefolositoare.
9.Imi place scoala pentru ca: uneori ti-e de folos..   am de unde pleca 😆 
10.Culoarea mea preferata e: albastru
11.Partea preferata a zilei pentru mine e: n-am una preferata, sa ma simt bine si e ok . 
12.Vampiri, varcolaci, fantome sau extraterestri? Vampiri,clar .
13.Mi-ar placea sa locuiesc:  Iasi .. 
14.Azi sunt fericit pentru ca: am vacanta .. 
15.A fost un cosmar sa vad: persoane dragi schimbandu-se drastic. 
16.As vrea sa: am mai mult timp liber
17.Mi-ar placea sa existe: puteri magice. 
18.As vrea sa lucrez in domeniul: nehotarata… 
19.Daca as avea o putere ar fi: sa vindec oameni . 
20.Imi place numele: Evolet. 
21.Cred ca prietenii adevarati sunt cei care:  sunt alaturi de tine mereu si iti atrag atentia si cand gresesti. 
22.Citatul meu preferat este:  ” Nu lupti decat pentru ceea ce iubesti . ” 
23.Cred ca cel mai frumos sentiment e:  siguranta .. iubirea. 
24.As vrea sa pot: sa fiu nemuritoare
25.Viata e frumoasa pentru ca:  e limitata.. e doar una . 
26.Planul meu secret e sa: fiu o bastana .. n-am niciunul . 
27. Imi place serialul:  nu urmaresc.. dar e dragut Anatomia lui Grey . 
28. As vrea sa scriu despre: starile mele mai usor . 
Si cam ataaaattt ! 
Mi-am pierdut nitel timpul.. imi place mult . Aflii despre persoane lucruri mult mai usor.
Cine doreste sa o preia , cu cea mai mare placere. Poate sa lase si un comentariu sa stiu ce citesc !
Multa rabdare sa aveti !

Daca ..

Ai fugi

Spre acelasi loc din tine

Spre a ma intalni ..