Tag Archive: zambet


Zambete II

           ” Ne vedem curand … „

           „Ramasesem cu ideea asta in cap si asteptam. Stiam ca o sa vina. Desi ii place sa se invarta in jurul cozii si probabil, are o satisfactie aparte modelandu-mi mintea asemeni plastilinei.

            E un tip inteligent. S-a orientat intr-un oras nou,  fara sa se panicheze cu aceeasi calmitate pe care o afiseaza mereu. 

           Mereu mi-am dorit sa par mai indiferenta, mai rece astfel incat sa nu pot fi citita atat de usor, mintea mea sa nu mai fie atat de manipulata. Probabil pentru ca nu ma pot preface si asa sunt eu, o Bleaga. Si scriu cu majuscule, remomerand clipe frumoase de acum un an si ceva.

          L-am imbratisat de parca l-as vedea zilnic si prezenta lui nu ar fi asa speciala, dar nu era asa. Eram fericita sa-l vad. Se aseaza si ma priveste cu acei ochi calzi dar in acelasi timp plin de mister. Primul zambet a aparut. Ma fac precum tricoul, rosie. Nu se observa dar eu simt. Nu sunt nelinistita doar ca e plin de mister si simt ca oricat as inainta c-o foaie in cartea vietii lui si felului sau de-a fi, una noua apare mereu. Ori eu ma confrunt cu dificultati in a le citi. E fascinant dar, in acelasi timp ma intreb daca nu e o lupta cu morile de vant.. nu cumva vreau sa demonstrez ca cerul nu e albastru ci e ce culoare vreau eu? 

         E fascinat de regnul animal. Documentare, cercetari.. E incredibil sa te calmezi uitandu-te la un documentar despre felinele din Nord. Extraordinar. Ma pun in fata televizorului, sugerandu-i sa porneasca filmul. Ma priveste calm, neclipind. Incerc pe cat posibil sa-i evit privirea si, in acelasi timp, ravnesc dupa ochii aia care sa ma priveasca fix, doar pe mine. E acelasi lucru ca in tren. Ne uitam unul la altul, zambim si atat. Revenind, da, este vorba de Interstellar. Tata il vazuse. Jumatate din galaxie il vazuse. Toata lumea il aprecia. Singurul lucru ce nu-mi placea din start era durata lui.

        O tacere ca de mormant se instaleaza. Ma cuibaresc langa el. E atat de calm, observandu-se prin modul in care respira. Privirea lui pare atat de rece, de nepatruns. De parca ar trebui sa strabati decenii ca sa-i ajungi la poarta sufletului. Si nici atunci nu esti sigur ca vei putea intra. Sau poate doar exagerez. Poate-s putin debusolata de un inceput. Simte cum il privesc asemeni unui copil ce-i explici multele sale curiozitati si imi zambeste. Pare altcineva. Imi intorc privirea catre film, amuzata de modul copilaresc in care m-am purtat.

      Filmul e interesant. Uneori, emotionant. Dar cu foarte multe chestii SF. Multa palavrageala despre galaxii, modul de percepere diferit al timpului. Fascinant dar parca putin prea mult. Imi explica diverse lucruri din film. Imi place sa-l ascult. Are o voce placuta, uneori o simt asa de copilaroasa iar, alteori, pare atat de matura si enervanta din cauza cuvintelor produse. 

       Interstellar nu e de mine. El e prea concentrat acolo, eu nu. Sunt deja obosita. Ma intorc butonand telefonul. Il intreb daca e asa interesat de film caci dureaza prea mult si nu ajunge la rezultatul dorit. Imi zambeste din nou apoi incruntandu-se spunandu-i ca e chiar atras de film. 

       Butonez telefonul cu Denisa. Stie ca e aici, in coasta mea, si, totusi ma intreaba de el. Il simt in ceafa mea incercand sa vada mesajele. Cat de copilaros si totusi : Intimitate dom’le ! E intrigat si curios ca un copil vazandu-ma cat de copios rad. Ii arat in cele din urma. Scrisesem despre el, evident. Nu lucruri extraordinar de bune. Sau poate putin exagerate. Nu voiam sa se simta atacat ci doar… sa inteleaga mesajul. A zambit si s-a reintors la film. 

     Dispar pentru cateva momente din peisaj iar cand ma intorc il observ asteptandu-ma cu un zambet atat de minunat pe chip. Raman putin miscata. Si nu pentru ca mi-a luat locul si pentru frumusetea zambetului. Pare atat de clar, pur dar in acelasi timp inselator, misterios..  Cum sa nu-ti doresti sa te trezesti in fiecare zi langa un astfel de om? Cu un zambet ca acesta? Sa aiba puterea sa te faca sa uiti pe moment pe ce lume te afli? Inaintez usor, de parca mi-ar fi teama sa stric aceasta imagine. As putea-o privi ore-n sir.. 

„I’m about to lose my worried mind…”

      Se cuibareste la pieptul meu asemeni un copil. Stiu ca zambeste. De fapt, cand nu zambeste? Si eu…. si eu zambesc. Transmite atata caldura omuletul asta. Sau poate eu hiperbolizez totul. Ma joc cu parul lui. E atat de fin si des. Orice fata ar fi invidioasa pe el. 

       Dupa aproape 3 ere glaciare, filmul se termina. Nu stiu daca sa-l recomand sau nu. Depinde cat sunteti de pasionati de SF si cat de multa rabdare aveti. Si daca vrei un final mai ciudatel.  

        In sfarsit putem discuta lucruri serioase. Poate prea serioase. Ne aducem aminte ca incepe cel de-al doilea semestru. Note, mariri, teste, examene, restante. Si multa, multa lene. Ajungem la subiectul ” noi „. Il intreb rece ” De ce ai venit aici? „. Urasc si totusi ma amuza cand lumea vrea sa se invarta in jurul cozii si sa raspunda la o intrebare cu o alta . ” De ce nu?” Insist pentru un raspuns clar. Poate, uneori, ar trebui sa las lucrurile asa cum vin si sa nu mai interpretez orice si sa ramific orice chestie in 947474 de alte chestiute. Imi spune ca voia sa vorbim, sa petrecem ceva timp… Ma intreaba de ce i-am vrut prezenta. Incerc, cum am zis mai sus, sa par rece dar nu prea-mi reuseste… dandu-i cam acelasi raspuns ca al lui. 

       Vorbim despre mesajele vazute de el mai devreme. Ma amuz de mine insami dar ma si enervez explicandu-i ca as putea sa-mi pun un semn pe frunte cat Casa Poporului, parca tot nu observa. Imi raspunde acid si rece” Nu sunt prost. ” II rad zeflemitor raspunzandu-i pe acelasi ton ” Nu, dar o faci. Si nu-mi place. ” Zambeste. Intr-un mod perfid. Siret. „Poate semnele tale trebuie gandite.” Vine si ma imbratiseaza. ” Poate semnele mele nu au prezenta nelimitata.. ” Incearca sa-mi explice ca sunt o persoana placuta si ca e interesant si totusi.. atatea semne de-ntrebare.. 

       Miroase atat de placut. As putea sa-mi pierd zile insir in mireasma asta. Zambeste si ma imbratiseaza. Sta atat de calm cu mine-n brate. Ma simt ca un copil cu o jucarie noua, neputand sa ma abtin sa nu-i ating chipul. Are o piele atat de fina completandu-se cu parul. Dantura aproape perfecta ii este invelita de buzele carnoase. Le ating usor cu varful degetelor. Sunt uscate desi, am observat ca are ticul de a si le „manca”. Ii spun cu o voce slaba parca venita de la mii de km distanta si totusi parca atat de pronuntata ” Ai buzele uscate mai… ” . Zambeste. Deschide ochii aia mari si ma priveste fix. Spusesem in postarea anterioara ca mi-a fost greu sa descifrez culoarea ochilor lui. Desi e bezna, ii stiu pe de rost. Verzi, blanzi, misteriosi cu o nuanta de caprui metalic care-i confera seriozitatea aia sumbra. 

      Tacerea lasase o cicatrice in aer. Suntem din nou la fel de apropiati cu zambete tampite. Mi-e teama sa ma apropii stiind ca va fi ca pana acum. Timida, reticenta, rosie ca un rac ( ce bine ca e intuneric si nu ma vede ) dar.. probabil simte cum inima bate de zici ca vrea sa castige premiul pentru cea mai nazdravana inima. Imi lipesc buzele arzande de ale lui, simtind in acelasi timp ca nu mai am aer. Mi le retrag cu aceeasi rapiditate cu care le-am „bagat in aceasta lupta”. Ma priveste dupa fix, zambindu-mi. Intoarce privirea lasandu-ma nedumerita. Isi intoarce privirea, zambindu-mi in coltul gurii. Liniste.

       Se indeparteaza si imi spune pe un ton autoritar ” Iti place sa cauti atentie. ” Rad nervos, displacandu-mi faptul ca am fost prinsa. Incredibil de imprevizibil. Neg. Imi da numeroase exemple in care ii cautam privirea, imbratisarile. Are un zambet atat de enervant pe fata de parca m-ar fi prins cu nu stiu ce asupra-mi. Imi place. Pe cat e de enervant, pe atat de inteligent.

        Imi place sa-l privesc cum adoarme, usor si repede. Ma foiesc de cateva ori incercand sa-mi calmez gandurile. Adorm intr-un final fiind surprinsa de ziua ce tocmai a trecut.

       Cateva raze timide imi inunda chipul si ma intorc pe partea cealalta. Il vad cuibarit intr-un colt, aproape inghetat. Are o moaca de copil bland si cuminte… Genele lungi ii sunt atat de evidentiate.. Are un somn atat de linistit si calm. Intocmai ca el. Revin peste cateva minute sarutandu-i usor obrazul stang fiindu-mi teama sa nu-i tulbur somnul. Il invelesc si aud un plapand ” Merci mai… ” 

       Ma invart zeci de minute dar ma simt coplesita si cu organismul slabit si ma cuibaresc langa el. 

       Suntem deja in tren. Sunt destul de mahnita. Dupa aproape o luna de vacanta, trebuie sa ma reintorc. Nu am chef de cursuri, seminarii, teste, examene… E in dreapta mea, butonand un joc. Interesant dar cam violent. Are bateria 3 %. Inca butoneaza. Ii spun sa lase jocul sau va ajunge in oras cu telefonul inchis. Imi rade din nou zeflemitor spunand-mi ca din nou ii caut atentia. Intr-un final magica baterie i se termina si ca o pisica perversa vine si se gudura pe langa mine, luandu-ma in brate cerandu-mi telefonul sa se joace.

        Asteptam sa iesim. La fel ca-n tramvai il surprind cu privirea atintita asupra-mi. Ii zambesc. Imi zambeste din nou, dar pare obosit si e un zambet cald. Fara niciun mesaj.

       In cele din urma ne luam un ramas bun cam rece, distant si extrem de obosit. O luam in directii opuse. Deja mi-e dor sa ma faca sa zambesc si sa-mi dea replici acide. Maine un nou inceput pe care nu am chef sa-l infrunt.

       Maine ma trezesc inaintea soarelui iar eu rememorez ultimele 24 de ore din viata mea. Urasc sa stau ca pe jar si sa astept. Nu stiu de unde-l stiu dar imi place la nebunie  ” Asteptarea este sursa tuturor durerilor de inima.”  O sa regret maine c-am stat atat scriind aberatii… 

      Revin, sper… ” 

Reclame

Zambete…

                                       ” M-am tot gandit la el zilele astea.

                                        Stiam ca o sa vina ziua aia si amandoi o asteptam. Amuzant e ca totul a inceput datorita hazardului. Datorita unui simplu click. Unui banal ” hey „. Datorita unei ore tarzii in care nu aveam somn… 

                                      Ma amuza intotdeauna. Ma face, pe moment, sa-mi dispara grijile. Ma simt bine vorbind cu el. Dar e intimidant. Ma simt un pic ca-n 50 Shades of Grey, daca tot e sa facem legatura cu ceva superextramegagigaterra mediatizat. Nu m-am mai simtit asa de mult timp. Sa ma intimideze cineva si, totusi, sa ma simt atat de bine in prezenta cuiva. Sa-i caut privirea si atentia. Sa-mi dea timp din timpul lui.

                                    Il vedeam cum vine si ma gandeam ce as putea sa-i spun prima data. Sa-l imbratisez sau o strangere de mana colegiala? Sa-i zambesc? Sa-i zic un ” heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei” sau un ” Buna mai” ? Ma simteam ca-n clasa a7a, cand simti pentru prima data roseata din obraji cand un baiat simpatic se apropie. M-a surprins c-o imbratisare. Tremuram………………………… de frig, mai. Desi era soare. Simteam cum tot corpul e parca scaldat intr-un lac glaciar si asteptam venirea lui, ca pe o mica sursa de caldura.

                                  S-a instaurat o tacere ca de mormant. Porumbei infrigurati zburau pe langa noi iar un copil ii zambea soarelui de parca l-ar vedea prima oara. Si acum? Ne evitam privirile. O luam spre „Nicaieri” cu prietenul nostru drag, Vantul. Zgribuliti de frig incercam sa facem sa nu se observe cat de stangaci suntem. Imi fac curaj sa-l privesc. Imi zambeste si se uita in alta parte. Are un zambet frumos. Care se impleteste perfect cu ochii. Nu-mi pot da seama inca ce culoare au. Pare atat de sigur de el, atat de relaxat.. ori e doar o impresie?

                                Desi ii contestam prezenta, ma bucur ca V. e aici. Incearca sa destinda atmosfera, sa discute. Se aseaza langa mine, cuibarandu-se. Ma ia in brate, motivand prezenta frigului. Ii vad ochii. Sunt frumosi. Zambeste si cu ochii. Nu ii pot privi mai mult de un minut. Simt cum priveste in interiorul meu. Mi-au inghetat mainile. Le iau pe ale lui. Imi zambeste. Ma inrosesc. Ce maini calde are. Oare asa e si sufletul lui? Vine si mai aproape si-mi ia corpul firav si zgribulit de frig in brate. Zambeste copios. Imi intinde obrazul si-l sarut. Are pielea catifelata, maslinie. Suntem atat de apropiati incat as putea jura ca buzele noastre o sa se uneasca. Dar n-o face. Doar imi zambeste in coltul gurii. 

                              Se ridica. Probabil incearca sa se detaseze de acest moment. Mereu mi-au placut tipii care fumeaza. Nu ma deranjeaza ca o fac. Doar sa nu ma afecteze fumul. Dar atitudinea lui imi place. E inalt si se uita drept, in fata. Rade, agitandu-se de la frig. ” Nu stiu ce am, nu pot fuma. ” Se intoarce zgribulit de frig si ma imbratiseaza. E atat de agitat. Imi tot zambeste si ma priveste de parca ar astepta sa fac vreun pas. Ambitiosi, orgoliosi. Imi spune cu un zambet slab pe chip ” Ce repede trece timpul.. ” 

                             Vorbim diverse. Imi place ca atunci cand vorbim e atent si ma priveste direct in ochi. Desi pare neserios si un tanc de 10 ani in majoritatea timpului. are si momentele lui de seriozitate si parca-si argumenteaza varsta pe care o are..

                            Dar timpul e hain si trece pe nesimtite. Iar eu sunt cea care trebuie sa plece. Ne urcam in tramvai. E cald si aglomerat. Mi-au inghetat mainile desi am manusi. Imi strecor degetele inghetate sub maneca lui. Sta pe niste scari, in fata mea si-mi zambeste. Tot timpul mi-a zambit. E ca o siguranta? Desi il deranjeaza, probabil, mainile mele inghetate, nu spune nimic. Nu il pot privi mai ales ca pare ca ne tinem de mana. Ma uit pe geam iar tramvaiul trece pe langa blocuri gri, triste, oameni inghetati, goi .. 

                             Imi intorc chipul spre el si vad cum cateva raze timide ii cuprind chipul iar privirea lui era atintita spre mine. Ii zambesc strangandu-l usor de brat. Ma priveste la fel de atent. Parca nu e prezent. Ma uit in alta parte. Poate am ceva pe fata. Mi s-a intins tusul? Situatia e prea intimidanta. Il strang din nou de brat, zambindu-i. ” De ce te uiti asa? ” V. zambeste. El zambeste. Eu am chipul ca al unei rosii coapte. Imi retrag mainile, si ma ia pret de cateva secunde de maini..si cobor din tramvai.

                         Am revenit pe pamant. Printre oameni. Rasuflu usurata. Situatia aia chiar ma punea intr-o stare ciudata. El cu V. se duc pe la soare. Ma indeamna sa-i urmez. Tot ce-mi doresc e sa nu merg in bataia soarelui. Sa-mi treaca roseata. Imi striga, razand ” esti naspa ! ” Tot imi spune ca mai am cateva incercari sa urmez calea soarelui. Refuz. 

                     Se apropie. Baietii isi reiau glumele despre Vaslui. Nu ma simt ofensata. Auzisem deja destule in ultimele ore. Sunt bune. Au haz. Le dau ocazia sa para inteligenti si rai. Mai ales inteligenti. Ne ciondanim in ce parte a peronului sa stam, astfel incat sa prindem cat mai mult soare. Se duce in partea opusa si-mi face cu mana. Ma amuza cat de copilaros e. Il sun si-l chem langa mine. Rade si tot repeta ca un copil de gradinita ” ce? ce? ” 

                   Simt cum oboseala ma sfarseste. Multe emotii pentru o zi. Examen si EL. Vine spre mine cu acelasi zambet pe care l-a afisat toata ziua. Imi sprijin fruntea de pieptul lui iar el ma cuprinde in brate. Ma simt in siguranta. Ma bucur ca nu se fereste de cei din jur.

                Ne urcam in tren bucurandu-ne de caldura. Ne ingramadim 3 pe doua scaune si ne amuzam de o femeie in varsta din fata noastra care are un trandafir peste bagaje. Doar vine nea’ Valentin, nu ? Ma imbratiseaza, se pune cu capul pe picioarele mele, ma saruta pe obraz in timp ce ma uit la ceva aratat de V. Ma examineaza. Imi intinde din nou obrazul. Il sarut. Imi cauta mainile si le cuprinde in ale lui. Avem din nou privirile atintite unul asupra celuilalt. Ma joc cu fata lui. Il trag de obraji, de buze. Se smuceste usor. Nu riposteaza. Ne uitam iar unul la altul, fiecare parca asteptand ceva. Se uita in sus. Apoi la mine, apoi iar in sus. Zambesc. ” Am inteles, ii spun, privind spre geam. ” 

                 Ma imbratiseaza, sarutandu-mi obrajii si-mi spune ca ne vom revedea in curand. Ma mai priveste putin. Inca asteapta. Eu astept. 

             #givemeasign..

            #maybetonightIlltellyoueverything

           

               Se ridica si pleaca. Il privesc de dupa geamul inghetat.. Intoarce capul de doua ori si-mi zambeste. Apoi se indeparteaza…. Rasuflu usurata. Ma simt de parca am fost privata de oxigen ore in sir. Molesita, obosita. Dar cu amintiri frumoase. I-as trimite un mesaj in clipa urmatoare. Dar daca tot asteapta, de ce sa nu o mai faca? 

               Nu tin V. Day… pentru ca mi se pare o prostie. O prostie, ca multe altele, imprumutata. Nu trebuie o zi data de americani ca sa-i arati persoanei de langa tine ca tii la ea. De ce s-o faci pe 14 si nu pe 24? Pentru ca mediatizare de aia. Imi amintesc ca-i zisesem in gluma zilele trecute daca vrea sa fie ” Valentinul meu.. ” Din cate imi tot zice de miercuri incoace, maine il voi vedea. Coincidenta? *inimacatunpurice*

             Fluturi… ” 

 ” What a wicked game to play / To make me feel this way… ” 

   PS: stiu ca nu e varianta originala la melodie, dar ii ador vocea lui Corey Taylor aici..

5-Zbucium..

              E greu sa faci pe cineva sa se indragosteasca de tine.  In adevaratul sens al cuvantului. Nu cum fac toti acum… nu acea manifestare in care spui vorbe mari, dupa foarte putin timp ori faci promisiuni desarte. 

             Mi se pare dificil sa faci pe cineva sa se indragosteasca de tine. Nu fortat. Ci sa fie sincer. Sa-i placa absolut tot. Sa te accepte asa cum esti. Sa mergi alaturi de acea persoana si sa simti cum corpul iti vibreaza de bucurie. Sa vezi in zambetul ei mereu o alinare. Sa-ti fie mereu alaturi.

             Nu mi-a placut niciodata sa ma lupt cu morile de vant. Nu pot spune ca sunt o invinsa.. doar ca uneori, ai impresia c-ai prins fericirea de un picior, ca mai apoi sa fii surprins cu o palma dura peste fata, trezindu-te la realitate. Iti rascoleste intreaga fiinta, toata lumea… tot ce ai realizat pana atunci pare in van. 

            Noi doi suntem asemeni poeziilor a caror comentarii le citesc pana la doua dimineata..  Suntem aidoma” Luceafarului”. Nu sunt  fata de imparat, nici cum e luna intre stele. Eu sunt eu. Mica si cu ochii mari. Si o vointa de fier. Aspiratie spre absolut? Poate e faptul ca vreau sa te fac sa te indragostesti. Dar nu intotdeauna lucrurile ies asa cum iti doresti. Te-as putea asemana, uneori, cu Luceafarul.. Mereu mi-a placut sufletul tau rece ori ochii tai..  E prea mult sa spun ” Un mort frumos ce scanteie-n afara” . 

          Dar tu.. nu esti ca el. Poate de asta nu ne regasim totalmente in Luceafarul. Avem roluri inversate. Tu …  nu esti capabil de sacrificiu. Desi incerci sa ma faci sa ma simt bine.. toate sunt parca oprite la jumatatea drumului. Desi in Luceafarul fata nu-si depaseste conditia, nedorind sa-l urmeze pe Luceafar… eu as fi facut-o. De ce la trecut? Pentru ca nu mai sunt sigura pe mine. Pentru ca simt ca totul ma depaseste. Ma copleseste asemeni unor lanturi mult prea grele pe care sufletul meu nu le poate duce. E doar un suflet, la urma urmei, nu? Un suflet care trebuie sa supravietuiasca in doua trupuri.. 

         Uneori m-ar duce gandurile la „Riga Crypto si lapona Enigel”. Acel ” luceafar intors” . Exact ca noi. Roluri inversate… Tu esti Enigel. Nu te abati de la drumul tau, de la principiile tale fixe.. Eu.. poate voi sfarsi exact ca  si Crypto.. Nu voi deveni o ciuperca otravitoare .. probabil, ma voi prabusi in propria singuratate, amaraciune. 

         O persoana te poate face sa simti sentimente contradictorii. Mereu te-am numit un ” rau necesar”. Nu pot renunta la tine. Nu stiu daca din orgoliu ori … pentru ca-mi esti necesar. 

        Oricine isi doreste un lucru cu ardoare iar atunci cand il obtine rezultatul nu poate fi cel dorit. Nu stiu de ce am scris asta.  Stiu ca va fi foarte interpretabil. Am avut un impuls..  Pe care nu-l mai pot stapani. Prefer sa revars mii de cuvinte decat sa recunosc…. Ce sa recunosc?

        Chiar daca ma gandesc la viitor.. el pare tot mai indepartat. Mai intunecat. Ma intristeaza pentru ca nu-l pot atinge. Sunt captiva intr-un prezent ambiguu. Imi displace. Nu stiu daca ma complac dar dorinta mea de a-l schimba scade treptat. 

         Desi afirmasem c-am o vointa de fier acum vin si spun ca ma complac intr-un prezent ce-mi displace. Poate nu e un lucru nou, dar pe viitor voi incerca sa nu mai am anumite aspiratii, pretentii, asteptari de la anumite persoane. Doar ele te-ntristeaza. Te fac sa te gandesti la o gramada de variante, supozitii.. Iti afecteaza prezentul si viziunea asupra persoanei de langa tine.. pe care nu o poti schimba oricat ti-ai dori. De ce sa o faci? Nu ai acceptat-o tu asa cum e? 

       Imi arde crestetul. Am scris prea multe lucruri dupa pauza insemnata. Poate voi sterge postarea. Cand imi voi da seama ca totul a fost in van… pana si faptul ca m-am consumat acum, lasandu-ma dusa de val de un impuls. 

        Voua.. cat va ia sa va indragostiti?

Un an…

             A trecut un an de atunci. Nu mai am resentimente , regrete .. nu stiu ce mai am exact. Poate niste amintiri. Da,probabil doar atat. Unele dintre cele mai frumoase.

           Imi amintesc si acum. Era frig.. la fel ca acum. Imi inghetase orice particica din corp dar mai ales aveam inima cat un purice.NOIembrie ma surprinsese mai indragostita ca niciodata.Mii de fiori ma treceau cand il vedeam,degetele-mi tremurau tastandu-i.N-as putea sa uit acel sarut de pe banca galbena si mainile-mi tremurande in jurul gatului lui… si postarile pe care le-am facut in perioada respectiva , cat de mult ma inspira.. ce muza speciala !

         Nu scriu acum ..  ca mi-e dor. Nu. Am trecut demult peste. Cum spuneam n-am resentimente doar ca stand si analizand NOIembrie are ceva cu mine. Imi intra in suflet cu mii de stari si sentimente din cele mai diverse.Luna noiembrie a anului trecut a fost plina de sentimente,trairi,ochi negri si priviri tainice.. acum .. a revenit.

       Daca ar putea sa intre in inima mea cineva , as vrea sa-mi spuna ce e acolo si ce se petrece cu ea. Ce doreste, ce taine ascunde , ce dorinte are..Nici macar eu nu stiu ce vreau. Sau poate m-am resemnat. Probabil incerc sa las frigul sa-mi cuprinda sufletul , sa nu mai simta. Mi-e teama sa fiu ranita? Mi-e teama de esec?

       Incearca sa ma faca sa ma schimb , sa fac anumite lucruri pe care pana ieri le credeam fara rost. Ma provoaca sa renunt la ratiune , sa simt mai mult , sa traiesc momentul , sa zambesc .. sa-mi iau din privirea lui tot ce am nevoie.Dar de fapt.. de ce am nevoie?Am nevoie de un EL? Evident nu un oarecare … sa fie acel EL?Tipul cu parul de foc si cu ochii asemeni marii zbuciumate?

         Omul e slab . Are nevoie mereu de atentie, protectie , sprijin . Sa stie ca e cineva langa el , in stare sa-i sara in ajutor in orice moment. Omul… are nevoie de iubire. Sentimente , trairi . As vrea sa pot avea o conversatie cu mine insami , sa ma ascult.. sa cugetez asupra-mi . Dar refuz . Refuz sa ma descopar . Poate prefer sa ma descopere altcineva. Sa-mi priveasca temerile , sa mi le modeleze , sa le accepte . Sa ma faca sa le accept. 

        Prefer sa ma ocup cu totul altceva. Asa e fiinta umana, uneori . Uita sa se ingrijeasca de sine. Se pune mereu pe un plan secund. As da dovada de egoism ? Nu , pentru ca uneori nici eu nu ma mai cunosc. Nu-mi mai recunosc deciziile si parca altceva din interior mi-ar coordona miscarile.  Probabil … acea parte din mine trebuie sa o eliberez. Acea parte din mine nerationala.

       Un an plin…… un an in care am fost de prea multe ori ” indragostita ” . In care am crezut prea mult in aparente. Ele inseala de cele mai multe ori .. dar uneori , pentru a fi fericit pe moment, e bine sa crezi in ele. Sa te amagesti..

       E frig. Iar eu am o multitudine de sentimente contradictorii…. pe care nu stiu cum sa le modelez. Voi lasa , probabil, timpul sa-si faca treaba.. Voi renunta la ratiune ? 

1396045_1431787253706996_745725139_n

De ce-uri…

          Am sufletul cuprins de tristete . Impanzit de fumul intunecat al luminii.. Lumina 
la care nu mai pot ajunge.. sunt neputincioasa.Imi doresc parca mult prea multe .. si nu pot duce la capat decat o parte,infima.
       De ce e omul atat de neputincios ? De ce are sufletul atat de firav? De ce-mi
simt inima inecata in smoala melancoliei ? De ce ma simt tradata de persoanele de la
care nu m-as fi asteptat niciodata?
       De ce e necesar sa uit anumite parti din viata mea ? Sa trebuiasca sa o iau de la
capat ? De ce nu am puterea sa transform totul in bine ? De ce nu pot sa zbor mii de kilometri ca sa fie bine ?
        De ce iubesc doi ochi verzi a caror bunatate, frumusete n-o pot atinge? De ce-mi ocupa inima ? De ce nu ma pot vedea in ei ? De ce atatea intrebari ? Ce-s cu atatea „De ce-uri” in mintea mea ? De ce-mi surad viclean alti doi albastri ? De ce sunt atat de indecisa?
      As vrea sa pot spune „Stop”. Sa inchid ochii , sa respir adanc iar cand ii deschid sa fie bine . As vrea ca tristetea sa-mi paraseasca ranile. Simt ca nu pot sa ma vindec. Incurabilitate. De ce eu ? De ce aceste teste ?
      De ce ma emotionez scriind aceste randuri ? Ce-i in sufletul meu ? De ce nu mi-l pot impaca ? Ce e cu mine ? Ce-mi lipseste ? Sau cine ? De ce seara se arunca asupra-mi cu-n val de intrebari la care nu pot raspunde ? De ce-mi cuprinde intunericul sufletul? 
      De ce persoanele cu care obisnuiam sa vorbesc zilnic nu mai au puterea sa ma faca sa zambesc ? De ce nu pot sa plang, sa vars tot ce m-apasa? Dar ce m-apasa? De ce scriu aceste randuri de parca ar fi sfarsitul ?
      Sfarsitul sufletului meu … il simt tarandu-se spre lumina fericirii. Nu stie. E naiv. Nu va ajunge niciodata. Ceva din mine nu-l va lasa. Va fi mereu ceva din mine care-l va impiedica. Monstrii interiorului meu , ma tin in lanturi.. dar ei nu stiu , m-am obisnuit cu ei. Sunt singurii care-mi stiu gandurile , starile .. sunt singurii care mi-au ramas , doar ei ma inteleg. Doar lor le pot spune ce e cu mine ..
      De ce e necesar sa dau muzica la maxim pentru a-mi acoperi gandurile ? De ce-s atat de zgomotoase? De ce sunt asa multe ? De ce-mi tremura buza inferioara ? De ce nu vor lacrimile sa se iveasca ?De ce nu-ti pot spune acelasi lucruri ca inainte ? De ce abia acum plang ” plecarea” ta ? De ce tin atat de mult la tine ? De ce incerc sa par rece, seaca cand tot ceea ce-mi doresc sa alerg spre tine sa te imbratisez si sa plang ? Omul cand nu poate ajunge la acel ” ceva ” mult dorit isi da seama cat de naiv a fost si cum soarta-i pune piedici.
      Plang.As vrea sa fie ultima oara. Dar nu, e abia prima oara cand plang dupa tine.Dupa ceea ce eram . Mi-e dor . Atat de dor. Sa fiu in centrul atentiei. Sa fiu esenta gandurilor  tale. Sa fiu cea cu care vorbesti cel mai mult. Sa nu fie nevoia sa-ti simt tristetea din voce la telefon cand ne luam la revedere.. 
      Nu vreau sa ma mai inchid in mine . Vreau sa zambesc. Mi-e atat de dor de un zambet. Nici nu stiu cum mai arata. Nu, nu un zambet fals, pe care-l poti face oricand. Unul  care-ti sa-ti lumineze inima , dupa care sa poti spune ” Sunt fericita…”
Nici nu stiu ce e cu mine. De fapt, asta incerc s-aflu. Dar nu pot . Nu vreau. Parca aflarea adevarul m-ar distruge intru totul. Nu, nu esti sursa ranilor mele interioare. Ceea ce ne desparte .Ma distruge . Usor , usor … Mi-e ciuda. Sunt ofticata.Ar fi fost aproape perfect.. desi nu cred in perfectiune. Poate am fi aflat-o impreuna.De ce spun toate astea acum ? Ce pot schimba ? Nimic … Doar pot astepta sa treaca ani,decenii sa fie bine ? Nu am timpul necesar.. caci sufletul mi se stinge usor iar.. eu voi redeveni o alta. O tipa rece, ursuza.. cum incep de fapt sa fiu . Fara sentimente.
      Uneori, imi doresc sa nu fi avut sentimente . Sa nu ravnesc dupa tine . Nu pot spuneca te iubesc .. ar fi deplasat si prea mult dar esti singurul cu care as vrea sa fiu acum. Singurul care m-ar putea alina , chiar si pentru cinci minute. De ce nu te-am putut avea macar pentru cinci minute ? Ti-as privi ochii ca de smarald , fiind fascinata de frumusetea si stralucirea lor . As vrea sa fiu eu stralucirea lor . Sa-ti incant privirea atunci cand ma apropii de tine . Te-as imbratisa asa cum n-am imbratisat pe nimeni.. iar tu ai intelege tot ce as fi vrut sa-ti spun vreodata si n-am putut.. pentru ca o imbratisare spune mai multe decat o mie de cuvinte…
       Mi-e dor de acele senzatii pe care le aveam cand vorbeam cu tine. Sa-mi tresalte inima de fericire, sa fiu emotionata , sa ma pierd.. la vederea ta . S-astept o zi intreaga sa-ti vorbesc.. chiar si pentru cinci minute. Cum as putea sa uit asta?Nu-mi pot impune asta. Poate ultima farama de umanitate din mine se lupta. Sa ramanacu amintirile. Ce e omul fara amintiri ? Un trup gol …Nici nu stiu ce-as putea sa mai zic. Simt ca mi-am pus sufletul pe tava. N-ar trebui sa ma simt prost.. ci sa ma eliberez. Dar nu e asa. Asta nu va rezolva nimic. Doar va atrage mii de intrebari la care nu voi dori sa raspund… Desi am zis ca nu vreau sa ma mai inchid in mine se pare ca nu am de ales. Pana cand ? Nu stiu .. pana voi simti fericirea? N-am gustat-o niciodata din plin.Nu stiu cum arata. Daca-i un lucru ori o persoana.. nu voi sti sa o pastrez langa mine cand va veni.Dar nu va veni .. caci fericirea se duce tot la persoanele optimiste, carora totul le merge bine . Pentru un surplus … Imi pierd cuvintele.. degetele mi-s amortite . Nu mai doresc sa scrie.Abia scriu.Nici ele nu pot face fata acestei.. drame? Parca-i prea mult spus. Scriu,sterg,scriu..
       Ochii mi-s impaienjeniti de lacrimi si oboseala.. poate maine ma voi trezi cu
ganduri mai pasnice, dar voi fi doar chestii de moment. Nu mai vreau sa traiesc
doar momente. Stabilitate.. Nu vreau sa te pierd de tot pentru a te uita..
      Final.. sec . Pastrati-va sufletul intact !

 

Victima ..

                 Tu, eu … noi. Cine ar fi crezut ? Am asteptat clipa asta de cand te-am cunoscut… Te priveam cu jind. Te doream,visam,speram …. iluzii . 

                  Iar acum.. nici nu stiu cum as putea reactiona. E acel moment cand vrei cu ardoare ceva.. iar cand il obtii.. te pierzi.

                Sunt pierduta. Esti ciudat.. dar in sensul bun. Esti printre singurii care ma fac sa ma simt inferioara,intr-un fel.Imi cuprinzi gandurile iar orice melodie ma duce cu gandul la tine.Astept parca orice ocazie de a-ti auzi numele.. pentru a te simti mai aproape.

               Dar… sunt neputincioasa. Nu pot ajunge la inima ta. Nu inca. Sunt o victima… iar tu calaul. Incerc din rasputeri sa ma apropii chiar daca asta inseamna … autodistrugere. Cine esti ? Si ce mi-ai facut ? 

              Am uitat.. am uitat acest sentiment. L-am ascuns intr-un colt de suflet. Am uitat cum e sa fii indragostita. Sa te gandesti doar la o anumita persoana. Si cat m-am chinuit sa neg.. de ce oare? De ce sa negi ceva firesc? 

            Sunt o victima.. dar cu voia mea . Imi place postura. Iubesc sa-ti vorbesc , sa-mi povestesti .. sa ne tachinam ( 😛 )  Zi-mi tu .. cine si-ar da sufletul ? Cine s-ar duce in fata calaului de bunavoie? Si totusi de ce o fac ? Ce ma determina? Tu.. 

            Nu vreau sa te pierd in lumea de afara…. nu vreau sa te schimbi pentru mine. Nu vreau sa crezi niciodata asta. Vreau sa fii tu . Vreau sa fii tu , cel bun , amuzant , plin de viata, talentat si care face piese bune . Vreau sa zambesti mai mult. Sa-mi zambesti. Ce frumos ar fi sa fiu unul din motivele tale,nu ? 

           Crezi in telepatie? Dupa aseara.. inclin sa cred ca da. Sa ma visezi plangand? Sunt o victima.. plang . Uneori ma gandesc la tine si lacrimez. De dor . De faptul ca-s neputincioasa. Ca nu pot fi acolo cand ti-e greu.. Ca sunt doar o victima. Ca nu te pot ajuta.. 

           Sunt o victima fericita.. inca-s surprinsa ca esti in viata mea. Ce vorbe mari , nu ? Cat de romantica sunt,nu ? Am uitat .. cum e sa fii asa . 

           Si totusi te vreau . Maine, poimaine si pentru mult timp.. vreau sa te cunosc . Vreau sa-ti cuprind sufletul in palme   si sa-ti arat de fapt cine esti . Sa nu te mai subestimezi.. vreau sa-mi vorbesti intr-una. 

        Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine .. 

           Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita..

           Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..

           Poate intr-o zi , ea-mi va apartine si eu voi decide soarta ei .. 

           20. Abia astept.. 

Ma intreb …

     ” Ma gandesc oare ne mai este ceva predestinat inafara de dor ? Vom adormi imbratisati nefiindu-ne teama de momentul despartirii ? 

      Imi vei insenina vreodata diminetile cu zambetu-ti perfect ?

      Ochii tai , himerici , ma vor privi mereu in felul asta ? Oare sufletu-ti uneori plin de intuneric, neincredere mi se va deschide ? M-ai imbratisa in fiecare zi ca si cum ar fi ultima noastra intalnire ? 

     Voi ajunge ziua in care imi vei spune ca esti fericit sa ma ai ? Iti voi fi eu , oare, vreodata fericire? Simpla mea prezenta te va bucura asa cum o face a ta ?

      Imi vei cauta privirea in orice loc , persoana ? Vei dori ca primul lucru facut intr-o zi este acela de a-mi vorbi ? Vei astepta cu sufletul la gura orice intalnire ? Vei plange de dor ?

      Imi vei spune povesti nemuritoare cu noi ? Oare orice disputa de-a noastra distruge o mica parte din tine ? Te face sa suspini ? Sa te gandesti la o impacare imediata? Ca m-ai putea pierde? Ti-e teama vreodata ? 

     Voi fi macar un timp mai presus de toti si toate ? Vei adormi cu gandul la clipa revederii ? Imi vei scrie ? Oare o sa insiri cuvinte dulci pe foi cristaline despre mine , despre noi ? 

     Te vei agita atat de mult ca mine pentru a ne revedea ? O sa am un loc doar al meu pastrat? Ma vei uita, intr-o zi , bucurandu-te de clipe de moment ? Ma vei astepta ? Vei visa cu si despre noi ?

    Ma intreb … ma vei iubi atat de mult cum o fac eu ? ” 

Pareri de rau …

      ” Vii spre ea . Cu aceeasi camasa mult prea iubita . Vantul se joaca-n parul tau , asa cum obisnuia ea s-o faca.

        Se simte ciudat.  Te imbratiseaza de parca ar pune toata dragostea in ea.

         Sunteti atat de fericiti . Ireal de fericiti . Lumea e a voastra. Ochii ei stralucesc de exaltare. 

         Roseata din obraji da culoare dragostei voastre. 

     Nu-i pasa de ce crede lumea : pesimist , introvertit , ciudat. Pentru ea esti imperfect de perfect. Iti priveste ochii mari , caprui imbratisandu-te . Parfumul tau ii imbie toate simturile . Cat ar vrea ca timpul sa se opreasca in loc . Doar pentru voi doi. Ar fi perfect . 

     In preajma ta, poate fi ea . Copilaroasa, glumeata.. poate zambi . Tu esti motivul ei . Buzele tale , asemeni unui elixir o duce cu gandul la eternitate. Eternitatea dragostei dintre voi doi . 

    Adora cand pur si simplu tremuri de emotie in fata ei . Nu pentru ca pari atat de mic.. ci pentru a avea emotii in fata cuiva , inseamna sa-ti pese de persoana careia ii vorbesti .. 

    Iubeste felul tau de a fi. Chiar daca te consideri un ciudat si consideri ca nimeni nu te iubeste. Ce conteaza? Ea e mereu acolo langa tine sa te sustina . Sa stea cu capul pe umarul tau , privind in jur .. o relaxeaza. Mainile vi se apropie si totul e minunat . 

    Se amuza cand .. ai impresia ca nu stii sa canti la chitara si ca nu esti destul de bun sa-i canti . Dar ce conteaza daca ei ii place ? Cand ii canti doar ei ? E un privilegiu enorm .  Te priveste cat esti de atent si concentrat.. iar tu , vazand-o , ii zambesti . Zambetul tau ce poate alunga orice suparare . Zambetul tau perfect.

   Desi suna ciudat .. te adora cand te enervezi. Sa vada cat iti pasa si cum te agiti. Dar mai ales iubeste impacarile cu tine.Cand devii sensibil si o alinti. Cand ii spui… tot ce ar vrea sa auda. Cand uiti de tot,  toate si sunteti doar voi doi.

__________________________________________________________________________________

 Amintiri . 

 Uneori , la nervi pot fi spuse lucruri care oricat de rau ti-ar parea pentru ele .. raman acolo. Undeva. Oricine iarta, dar nu uita . Chiar daca ne recunoastem greselile , ne vom simti prost .. mult , mult timp. Pentru ca oricat am dori sa refacem o relatie , de orice gen .. tot va scartai . Daca rupi o sfoara si ii faci nod , acesta va fi mereu evident, nu ? 

Si probabil .. ii pare cel mai rau pentru ca aseara te-a pierdut. Mai mult sau mai putin . Pentru ca nu poate fi acolo, la nevoie. Va fi mereu departe. Ce rost are sa te gandesti mereu la cineva daca stii ca nu o poti vedea? Sa fii visator? Sa te amagesti ? Fericit in primul rand te faci tu , folosindu-ti imaginatia.. dar.. la un moment dat obosesti. Obosesti sa visezi, sa speri vazand cum deruleaza lucrurile . Si-ti spui ca nu e corect.. 

Ca ti-ai dori sa fii in locul lui X ori Y , sa vorbeasca mereu despre tine , sa-i acaparezi gandurile . Sa fie totul reciproc. Orice cuvant , sentiment . Sa doreasca mereu sa-ti vorbeasca si sa te faca fericit/a . Sa fii cea mai importanta persoana. Sa ai monopolul . Cat egoism , nu ?

noi

Si oricat ar incerca sa-ti dea incredere in propria persoana si sa-ti fie alaturi niciodata nu va merge.  In primul rand totul trebuie sa vina din interiorul tau ..

Din nou se potriveste zicala” Apreciezi pe cineva doar cand il pierzi ! ” . Asta daca-ti pasa.  Si-ti doresti sa vorbesti cu persoana respectiva verzi si uscate .. doar sa vezi ca  vorbeste cu tine . Sa o vezi bine . Poate chiar fericita. Chiar daca fericirea ei nu esti tu si poate nici nu vei fi niciodata. 

576353_470681646332068_1322282607_n

Fericirea noastra depinde mereu de prezenta/absenta altor persoane din viata noastra. Si avem falsa impresie ca daca ele nu mai sunt , nu mai putem fi noi . 

De fapt nu e asa. E doar o stare de disconfort . 

In orice caz, viata trebuie sa mearga inainte chiar daca priveste mesajele de la tine si plansul ii cuprinde obrajii , nu ? Va trece.  Pentru ca nu vrea sa te simti rau pentru suferinta ei . Pentru ca acum .. tu esti mai important ca oricand. Nu vrea sa te abati de la examenele ce-ti pot afecta viitorul .

62440_469088323158067_1938767820_n

Pentru ca i-ai promis ca nu vei mai fi niciodata trist si posomorat. Conteaza mult mai mult pentru ea acum sa fii vesel si cu zambetul pe buze. Ea .. e matura . Isi va reveni . Tu esti un piticot .  In momentul asta, constienta ca greseste, te iubeste mai mult decat propria-i persoana.

Am inima contur

Vreau soarta un pumnal 

Sa taie la plural ” 

„Langa tine zi-mi daca nu eu

Atunci cine? ” 

Jeleu …

       ”   Intalnesti o anumita persoana .

          Inca din primele discutii ti se pare atat de draga..  incat ai vorbi cu ea non-stop fara sa te plictisesti.

          Orice ti-ar spune , te face sa te simti bine , sa zambesti , uneori doar de la niste prostii .  Si totusi ajungi sa tii la persoana aia. Mai mult decat ti-ai fi putut imagina . Intr-un timp extrem de scurt. Mai scurt ca niciodata. Si te miri . De fapt tu te atasezi repede de persoane.. dar ea.. 

        Pierdeti ore-n sir vorbindu-va . De orice. Ce e timpul ? Nimic.. nu stiti de ore , de prieteni , doar simtiti nevoia sa va vorbiti non stop. E ca o conditie de supravietuire.. 

       Fara sa vrei te-ai indragostit.. sau ai dorit ?! Conversatiile cu acea persoana iti fac placere. Te fac sa zambesti fara a fi poate ceva amuzant in ele. Iubesti faptul ca te cauta, ca-i pasa .. ca e naturala persoana , ca poti sa-i spui orice, fara ocolisuri.. ca te-ntelege.  Ca in sfarsit poti fii tu .

       Ca-n orice prietenie.. pentru ca asa vrei s-o numesti , prietenie , exista si discutii contradictorii . Si te dor. Iti consuma fiinta, sufletul. Te consuma pe interior si realizezi de fapt, cat de mult tii la acea persoana. Si ai vrea sa nu va impacati in mediul online , sa te duci la ea , sa o imbratisezi si sa-i spui totul .. tot ceea ce simti . Un ” totul va fi bine ” nu e de ajuns . 

      Timpul trece pe langa voi .. fara sa va dati seama .. si ajungi sa o cunosti mai bine decat propria-ti persoana . Din primele cuvinte tastate sa simti daca ceva o deranjeaza , sa-i cunosti problemele ..  si totusi ..

     Ajungi sa o vezi . Mai greu , mai cu polemici . Nervi tocati . Incercari de a va demonstra reciproc cat de mult va pasa .. si parca nu esti tu . Uiti sa o imbratisezi . Te simti ca si cum ai avea prima intalnire din viata ta. Corpul iti tremura iar fluturasii din stomac te enerveaza. O privesti .. nuanta ochilor persoanei ti se pare mai frumoasa decat oricare alta. Si parul ei atat de negru si atat de moale.. degetele tale, asemeni unor copii nazdravani , isi fac loc si incepi sa-l ” chinui „. O pisti , o gadili ..  ii saruti obrajii . 

    Ai vrea sa te uiti in ochii ei sa-i spui totul. Sa afle cat de mult iti lipseste , cat de mult o placi si cat ti-e de draga. Dar nu poti . Ceva te opreste .. alegeti sa faceti glume . Dar va priviti si va inrositi . Mainile tremurande incearca sa se apropie si va sarutati . Ti s-a parut cel mai frumos sarut . Atat de incarcat de sentimente , de dor ..  de cuvinte nespuse.

    Simti cum ii tremura corpul si zambesti . Cat de frumos e sa vezi reciprocitate. Iti vine sa o strangi in brate si sa nu-i mai dai drumul niciodata.  

    Te simti asemeni unei adolescente .. de parca ai avea prima idila. Momentul cand trece o mana dupa bazinul tau , inima-ti accelereaza. Inima .. de fapt , ce a mai ramas din ea . Ii este devotata persoanei . Tii atat de mult la ea incat ai ramane acolo. Pentru eternitate. 

    Zambetul ei ..  te readuce la viata . Te face sa te gandesti ca poate , desi uneori nu exista motive , trebuie sa zambesti cat poti . Pentru ca ai ajuns sa cunosti persoane minunate ; poate ca fericirea exista. Chiar si pret de o ora. 

  Ai tine-o in brate pana ai ramane fara puteri . E sursa ta de binefacere , de fericire .. ti-e ca un drog . E acea persoana care ti-a spus ” soulmeitz ” in stilul ei copilaros .. e acea persoana cu care nu te-ai plictisi niciodata. Cu care ai hoinari strazi pustii fara a-ti fi teama .. sau e doar o senzatie de moment ?

   Si ajungi in momentul in care trebuie sa pleci . Si sufletul ti se rupe . O parte din tine va ramane aici .. 

   Te oftici si-n acelasi timp te bucuri ca-ti poate citi starile. Te vede ca te-ai intristat dar tu negi . Nu ai vrea sa te vada atat de vulnerabila . . 

   In inima ta e o intreaga furtuna si ajungi sa-i spui doar cateva cuvinte.. uiti sa o imbratisezi de parca ti-a luat cineva mintile .. si te uiti in urma si o vezi , cum merge agale .. te-ai reintoarce si i-ai sari in brate si i-ai spune cat de mult iti doresti sa ramai , sa nu fie nevoie sa pleci niciodata.. sa nu fie nevoie sa o parasesti .. 

   Starea ti se schimba considerabil.. tot ce ti-a ramas e camasa de la ea . Pe care o imbraci fara sa eziti . Parfumul ei iti invaluie simturile . Ii simti parca imbratisarile pline de afectiune . Tot drumul te gandesti la cate ai fi putut face .. poate ai fost prea rece . Poate nu o vei mai vedea niciodata..  si deja ti-e dor de acea persoana . Te certi pentru c-ai fost asa. Cui ii pasa de 5 minute in plus ? De ce ai plecat ? De ce n-ai mai ramas macar 10 secunde? Trebuia s-o imbratisezi .. sa lasi in imbratisarea aia tot ceea ce simti .

   Dorul te macina .. dar nu vrei s-o arati. Vorbiti iar . Camasa inca iti tine de cald . Nu-ti pasa ca ti-e prea mare. E de la ea. O iubesti . E tot ce ti-a ramas .. 

    Simti ca ai putea sta cu ea o vesnicie .. ca ai putea astepta si o eternitate doar sa fii cu ea. Sa astepti ziua in care va veti plimba tinandu-va de mana pe alei singuratice. Sa te poti uita in ochii ei sa-i spui cat ti-e de draga, cat de fericit/a esti..

   Sa ajungi ziua in care nimic si nimeni sa nu va desparta..  sa fie acea zi in care acel lucru ce va desparte sa fie doar un numar nesemnificativ .. 

   Dar nu-i poti spune ceea ce simti . De ce sa va amagiti reciproc ? Si totusi va este atat de dor. Aveti atata nevoie unul de altul .. dar refuzati categoric . E mai bine asa . Dar indragiti momentele de gelozie reciproca si micile polemici. Va face sa fiti atat de apropiati . ..

  Si ai dori ca atunci cand citeste tot ce-ai scris sa nu-i inspiri mila ori vreo parere de rau ..  ci sa se bucure ca cineva se gandeste la ea , oricat de departe ar fi si oricare ar fi relatiile dintre ei doi . Ca oricat de greu ar fi sa treci peste , e placut sa stii ca cineva , undeva , se gandeste la tine cand poate nimeni altcineva nu o face. 

  Recitesti tot ce-ai scris si in fata se deruleaza putinele amintiri impreuna .. un zambet iti apare pe chip. Ziua ta e mai frumoasa.. 

  Si poate unii considera ca e ceva de moment.. dar ce-ti pasa ?  Acum ai fi capabil/a sa astepti extrem de mult pentru a o revedea.. poate si cu riscul sa nu se intample sau sa se schimbe circumstantele.. ce-ti pasa ? Inima-ti zambeste acum . Maine .. maine nu stii ce va fi .  ” 

 

„And I know things never feel the way that’s right

inside ” 

 

Monologul..

            Ma privesc in oglinda. Si parca ceva s-a miscat. Imi ating obrajii. Imaginea din oglinda nu ma copie.

           Deodata imi intinde mana mangaindu-mi obrazul stang. Pupilele mi se dilata iar inima-mi bate nebuneste.Nu am curaj sa ridic ochii.

          ” Ce-i cu tine ? Nu te recunosc .  Atat de schimbatoare. Incerci sa pari fericita. Ai uitat ? Fericirea nu e de tine. Niciodata n-a fost.

           Stii doar sa ajuti lumea , sa dai sfaturi. Ai uitat ce-ti zicea taica-tu ? Ca de cele mai multe ori uiti sa-ti faci timp pentru tine de dragul altora. 

           Uita-te la tine cum ai ajuns. Vrei sa pari buna. De cand iti pasa atat de mult de altii ? Ti-ai pus intrebarea daca e reciproc? Daca lor le pasa ? Daca ei se vor opri macar cinci minute sa le spui cat de ingreunat ti-e sufletul? 

          De ce nu-l eliberezi ? Ti-e teama de rezultat? Haha , stiam eu . Un suflet hain , plin de neajunsuri, lacrimi , dezamagiri.

        In cazul in care te vor vedea cazand ei vor fi acolo sa te ridice? Nu , isi vor vedea de viata lor  mizera, dar fericita. Tu i-ai ajutat.Te vor uita. Esti buna doar pentru sfaturi . Ii plictisesti. De ce esti asa ? Ce reprezinta ei pentru tine ? Corpuri inerte . N-au niciun ideal. Ei traiesc doar momentul…

       Nu observi ca din atatea persoane .. doar catorva le pasa ? De ce nu te rezumi la ele ? Uita-te la mine. Eu.. eu sunt tu.”

       Mirata de auzul vocii imi ridic privirea. Ma vad cu totul diferita. Lacrimile ma coplesesc si mainile imi tremura nervos.

     ” De ce te miri ? Uita-te la mine ! Cearcani adanci imi incarca ochii. Nu mai stiu sa zambesc. Nu mai am motive.Ma simt slabita,singura. Am nevoie de tine ! Salveaza-ne ! Elibereaza-te de aceste cuvinte nespuse. Lasa-i sa plece din viata ta , daca asta le e dorinta. Nu ziceau ei ca meriti ce-i mai bun ? Inseamna ca nu-s destul de buni .. adu-ti aminte ” Ai un zambet frumos , arata-l . ” ZAMBESTE ! Zambeste-i soarelui , cerului , oricui. Elibereaza-ma . 

     Intoarce-te la normal . Ia aceasta panza grea ce-ti sfasie sufletul . 

      Invata sa retraiesti .. 

                                                                           Salveaza-te . ”