” O ploaie de toamna se ivi in calea intalnirii celor doi , Iona si Mihail..
Zgribuliti de frig se indreptara spre camaruta modesta a acestuia..
Iona, intra … si ramase uimita in timp ce-si dadea jos paltonul. O multitudine de picturi o priveau. In acele picturi era implementat chipul ei. Zeci de portrete o priveau : mirata , indragostita , bosumflata , confuza..
Se aseza pe pat inmarmurita..
-Iti pot explica .. doar da-mi voie .. spuse el.
-Nu-mi vine sa cred.. ca tu ai facut toate astea. Eu.. eu .. sunt peste tot !
Se aseza langa ea pe pat. O privea cu ochii mari , negri si cu buzele tremurande..
– Iona , stiu ca pare ciudat.. asemeni unui altar dar…sunt confuz. Probabil sunt mult prea indragostit. Simt mii de fluturi atunci cand te vad si .. desi as vrea sa-ti spun multe .. ma pierd. Ador felul tau cum ma privesti, tachinezi.. felul tau de a fi. Uneori nu pot dormi.. iau o foaie si totul vine de la sine . Nu ma pot opri din a te desena . Buzele tale.. sunt un dar al zeilor iar eu.. un simplu muritor care poate a mers prea departe..
Iona avea privirea pierduta .. incerca sa spuna ceva dar emotiile o copleseau . Isi atinse obrajii.. Desi in incapere era frig.. simtea cum obrajii ii iau foc . Isi duse palmele repede spre ei si incerca sa se calmeze. Visa ?! De ce sta el langa ea si-o priveste in modul asta spunandu-i lucruri pe care le citesti doar in romanele de dragoste ?!
– Eu .. spune-mi ca visez .
– Stii .. esti prima fata care calca in modesta mea camaruta. Cine ar vrea sa se vada cu-n biet pictoras care nu castiga cine stie ce? .. Poate am intrecut masura si ma crezi vreun obsedat . Imi cer mii de scuze . Nu stiu cum sa-mi arat sentimentele ..
Iona intoarse capul si sari in bratele lui plangand . El ramase uimit , mangaindu-i parul .
Cu ochii inlacrimati ridica privirea si ii stranse obrajii intre palmele ce-i tremurau spunandu-i :
– De ce te subestimezi ? Nu-mi pasa ca altii te cred un biet pictoras. Tu ai talent , am incredere in tine ! Am fost doar coplesita .. de tot ce ai facut . Nimeni nu a mai facut asta pentru mine . Nu-mi pasa daca e un altar sau nu . Iubesc faptul ca te-am intalnit .. te iubesc de fapt si probabil asta incerci sa-mi transmiti ..
– Iona. . ma cunosti mai bine decat m-as putea cunoaste in toata viata . M-am pierdut doar ..
-Incercand sa-ti ceri scuze de la ceva firesc ? Copil naiv ce esti ..
-Copil.. copilul tau ?
-Mereu vei fi ..
– Iona daca ai stii ..
– Ca ma iubesti ? E evident..
Il stranse puternic in brate si-l saruta . Parca si portretele le zambeau . Frig ? Nu-l mai simteau . Inimile lor bateau in ritmul ploii de afara . Zgomotos si lipite una de alta intocmai unor stropi .
– Nu inteleg de ce tocmai tu.. si probabil nu o sa vreau sa inteleg . Doar ca ajungi uneori sa iti placa o persoana atat de mult incat sa nu mai vrei sa-i mai dai drumul . Sa-ti doresti sa o pastrezi mereu langa tine . La bine si la rau . Orice gest de-al ei ti se pare perfect.. desi oricine are imperfectiuni . Esti imperfect de perfecta . De ce te iubesc ? De ce mi-e dor imediat dupa ce pleci ?
-Nu am crezut niciodata in destin .. doar ca ma bucur atat de mult de prezent incat nu-mi mai pasa de altcineva. Sunt fericita. Ma faci fericita . Realizezi ? Nimic nu mai conteaza .
Noaptea veni cu fulgere si tunetele ce bantuiau cerul purpuriu.. Dar nimic nu mai conta . Imbratisati in intunericul tacut nu-si mai doreau nimic decat ca aceasta poveste sa nu se mai termine .. intocmai ca cele din copilarie.. ”
„Parca si portretele (le) zambeau”.
Cum nu?
Foarte frumos, felicitări!
Multumesc
Frumosss :X
Serios ?
Multumesc 😳
Tu ai scris-o? E geniala!<3
Da… nu pun compuneri alte altora :-?? pe blogul meu , d-aia am categoria povesti. 😀
Pentru lucrari create de mine .
Multumesc mult 😳 !