Stau și mă scufund printre cuvinte. Dau năvală peste mine, dorind să iasă la suprafață. Mă lovesc, mă ceartă și-mi reproșează că au stat ascunse atât de mult timp.
Mă privesc cu ciudă. Le-am chinuit. Le-am ținut aproape de sufletul meu până am ajuns să le închid de tot. Au fost chinuite, strânse cu lanțuri prea grele. Cu ce au greșit? mă întreabă..
De ce am făcut așa? De ce am preferat să le mint? De ce le-am ținut într-o iluzie fără sfârșit?
Se întâmplă iar. Din nou. Mi-e capul vraiște. Gândurile mi se împleticesc în cap, încercând să se liniștească, să găsească un drum, o evadare, un mod de a ieși la suprafață. Mă vor distruge. De ce nu pot să opresc ceea ce e firesc? De ce e firesc?
Mă voi distruge..
Îmi voi face rău gândindu-mă la ochii tăi care nici măcar nu-s albaștri, la zâmbetul tău zeflemitor ori la cum tragi ușor, din țigara aia.. mă fascinezi și simt cum îmi pierd mințile.
N-am control asupra-mi. Cuvintele nu mai așteaptă. Se vor spuse… Eu..
Tu..
Noi?
Subconștientul?
Nu pot respira, nu pot gândi lucid. Înima-mi bate puternic și simt cum sare din piept. Ce e asta? De ce tremur? De ce ma simt așa? Ce mi se întâmplă? De ce am uitat cum e? De ce tu?
E frig. Simt cum îngheț.
Oare îmi vor îngheța și cuvintele? Îmi vor fi buzele pecetluite? Sau voi avea, în sfârșit, curaj?
Nu-mi simt degetele.. nu mă pot mișca de aici.. Ai văzut ce frumoasă e Luna? Cât de visătoare e? Copilăroasă? Singuratică? Să fii tu Soarele? Să fii tu căldura și siguranța de care are nevoie Luna? Sau îi ești cea mai mare piedică și îi furi momentele de glorie?
Am nevoie de un doctor, ajutor…
Știu, sunt conștientă că sufăr..
De tine, nu după tine. Mi-ai intrat în sânge, în gânduri.. te simt mai aproape ca niciodată și, totuși, atât de departe Mă copleșești cu.. absența ta? Nu știu ce o să mă fac. Mă simt pierdută și, în același timp, cuvintele îmi arată calea. Îmi spun să am încredere și să le eliberez. Va fi bine?
Număr stelele și simt cum pleoapele mi se apropie.. Știu că-mi vei apărea din nou, în vis. Știu că ne vom revedea..
Oli 