Sunt aiurită. Dorm în papucii de casă. Dorm și câte 8h/noapte și parcă degeaba. O fi vârsta de vină? Să inceapă acel proces minunat de ramolire? Sau sunt doar eu, aceeași drama queen? Scuzați-mi englezismele, cică e la modă acum.
Am făcut 25 ani! YEY. Să zicem că da, să sperăm că nu, cum ar spune un contemporan. Nu aș putea spune că sunt mari schimbări. Sunt același pitic de grădină, plin de viață, dau pe afară de optimism când vine vorba de alții, dar cu munți de neîncredere de sine ce stau să se dărâme pe mine. Să mă închidă în ei, prin pasajele și drumețiile lor în care dacă te aventurezi, te prinde avalanșa și rămâi acolo. Singur. Cu gândurile tale ce te vor nimici, în cele din urmă.
Oricum.. murim singuri, la urma urmei. Ce atâta dramă?
Mi-am luat role. Dăăă. Profa de educație socială și-a luat role. De ce acum și nu la 15-16 ani? Nu că n-aș fi avut, dar mno, circumstanțele, n-au mers și probabil, zac într-un colț de magazie. Cine mai ține minte de acum 10 ani?
Vârsta taică, vârsta.
Era să-mi sparg ochelarii, m-am învenițit pe picioare, mâini.. dar știți ce? Nu sunt supărată. Nu am vărsat nici măcar o lacrimă. Am râs și am luat-o de la capăt. Mă simt încă un suflet tânăr care, totuși, trebuie să mai exerseze mersul pe role pentru a nu mai lua 2-3 trânte pe zi.
Mi-am propus să fiu mai optimistă, să mă lupt cu cele 3949 de personalități ale mele și aceasta ( optimistă ) să iasă câștigătoare. Vreau să trăiesc fiecare clipă. Să mă dau cu role și apoi, să mă gândesc, oare ce medie îi iese lui Popescu? A fost el activ în minunata ”Școala online”?
Am 25 ani, ar trebui să am 2 copii deja, poate? O carieră de succes și poate să mă gândesc cum să-mi amenajez casa?
Da, dacă e să ne luăm după gura lumii, după standardele societății.
De ce să faci copii ca să-i crească ai tăi? Să nu știi cum să te împarți între job-ul ăla umilitor pe care-l ai, pentru că nu ai avut când să alegi ceva ce trebuie, și pamperșii ăluia mic.
Asta e altă discuție, pe care o voi aborda, poate, în altă zi.
Vârsta se tot schimbă, buletinul la fel. Mă simt încă, din fericire, o adolescentă care ascultă muzică de adolescenți, merge cu căștile la maxim și dansează uneori, când nu e în văzul tuturor, în supermarketuri. Am 25 ani și de abia aștept să ies în câteva ore cu rolele, ca mai apoi să revin și să recapitulez materia pentru examen.
Îmi place să-mi împart timpul astfel încât a mă putea face pe mine fericită. Poate asta e tot ce-mi propun momentan. Să fiu fericită. Să fiu împăcată cu mine însămi.
Niciodată nu e prea târziu să realizezi ce e important pentru tine!
Mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături 8 ani de zile, mi-ați citit fiecare trăsnaie, ați respirat fiecare cuvânt alături de mine. Mă înclin!
Că tot vorbeam de muzică de adolescenți…………. Huehuehue.
Oli 