Tag Archive: cale


Gărgăriță confuză

Iată-mă din nou în fața aceleași foi albe, imaculate. Aceeași foaie nerăbdătoare, ce-și așteaptă cuvintele cu atâta ardoare, cu un dor imens..

Am lăsat-o singură prea mult timp. M-am lăsat purtată de valul iluziei până m-am pierdut. Am fost fericită, știi? M-am îmbătat de fericire. Am băut din acea iluzie, crezând….. prostește că o voi avea întotdeauna. Am vrut să mă contopesc cu ea, să fim una și aceeași. Să nu-mi mai dea drumul niciodată. Să o pot avea, în sfârșit, știi?

Dar o iluzie tot iluzie rămâne. Te ademenește în cel mai plăcut mod, te amețește și te lasă singur, pierdut. Nici nu știi în ce parte să o apuci.

Dar am știut vreodată? Oare chiar am știut?

Nici vorbă. Am simțit prezența unei iluzii. Știam. Eram obișnuită. Se întâmplase de prea multe ori. Dar m-am lăsat, din nou, dusă de val.

Aveam de ales. Stânga sau dreapta. Știam că una dintre căi e incorectă. Aveam toate semnalele din univers care-mi spuneau asta, dar mintea mea adolescentină a ascultat? Când vreodată? De ce mi-e sufletul atât de topit după trăiri de acest fel? Când se va simți împlinit? Oare va ajunge vreodată la stadiul acela?

Am crezut. Am crezut nebunește. Puteam să bag mâna în foc. Putea oricine să-mi spună orice. Eram prea sigură de tine, noi, pe mine. Aveam frâiele în mână. Simțeam pământul la picioarele mele… dar ce păcat! Erau nisipuri mișcătoare.. erau doar iluzii..

Am ales contrar rațiunii mele ori a celorlalți. Te-am ales pe tine. În detrimentul meu. Te-am transformat în întregul meu. Erai ( ești? ) soarele, luna, stelele..  orizontul. Mă mințeam zilnic că sunt bine, că mai pot, chiar și când îmi simțeam sufletul călcat în picioare. Orgoliul. Demnitatea.. totul.

Te-am pus tot mai sus. Eram fericită. Îți vedeam ochii verzi sclipind. Zâmbetul de cristal. Îmi treceam mâinile prin părul tău și adormeam fericită. Credeam că am ”totul” în brațe, fără să văd în ce mă transform. Cât mă deformam. Ce jos eram.. dar mă îmbătam cu picăturii iluziei și nu vedeam realitatea.

Nu vedeam că, din păcate, această căruță a rămas doar cu o singură sursă de tracțiune. Am vrut să fii bine, în speranța că eu voi fi bine văzându-te așa. Dar nu m-am gândit că așa va fi. Că vei da drumul mâinii ce te-a susținut, ce ți-a fost alături..

Nu voiam recunoștință. Nu voiam laude, premii, distincții. Voiam măcar 10% din tot ce am pus eu pe tavă.

Voiam adevărul… voiam să rămânem acolo. Să nu ne schimbăm.

Ai răsturnat tava și mi-ai întors spatele. În cel mai urât mod. M-ai privit rece. M-am pierdut, fără să-mi dau seama, din nou în ochii tăi de smarald. Vedeam tot. Tot ce a fost. Toate râsetele, lacrimile de bucurie, strigătele, atingerile, îmbrățisările…. acele buze sângerii..

Ai plecat. M-ai lăsat înconjurată de aburii iluziei. Iluzie pe care am refuzat-o să o îndepărtez. De ce? Îmi încălzea inima. Mă purta într-o lume, într-o realitate pe care nu am putut-o creiona niciodată. Nu am fost destul de puternică..

Am preferat varianta mai ușoară. Știam, de fiecare dată, că mă va răni, dar am sperat mereu să pot schimba ceva. Să nu rămână la stadiul ăla…

Nu îmi va trece niciodată. Voi spera. La nesfârșit. Voi vărsa oceane de lacrimi. Mă voi învinovăți mereu și mereu. Degeaba. În zadar.

Nu știu când mă voi trezi ori poate sunt doar puțin adormită. Știu ce e binele, ce e răul și, totuși, încă sper. Cai verzi pe pereți. Cred cu îndârșire că voi face din negru-alb. Că poate cineva mă va privi fix în ochi și-mi va rămâne alături. Fără scuze, pretexte. Doar cu mine. Pentru mine.

Știu că acea parte din mine va fi în continuare dependentă de tine. Că va dori să verse în continuare lacrimi. Că-mi va face obrajii să ardă. O pot opri? Da, bineînțeles. O voi face? Cel mai probabil că nu. Ar avea vreun rost? Sigur că da!

Lasă-le să curgă! Știu că nu vor ajunge niciodată la poarta inimii tale. Nu o vor topi, nu vor da jos lanțurile de pe ea… lanțuri pe care credeam că le-am rupt și că o am în palme…. dar… m-am înșelat așa că lasă-le. Așa a fost mereu. M-am complăcut. M-am obișnuit.

M-am obișnuit să fiu doar o simplă marionetă în mâna diverșilor păpușari ce promit fericire, zâmbete..

Vreau doar liniște. Vreau ca timpul să se oprească. Gândurile să facă liniște. Am obosit. Mi-e capul vraiște.

Te văd trăgând din țigară și cum buzele uscate se lipesc melodios de ea…  E atât de plăcut!

 

 

 

artist

Vicii ..

  Am vazut azi un clip care m-a impresionat profund ..

        De fapt asa-i mereu , nu stiu de ce ma mir . Ajuti oamenii iar ei uita asta.. si pleaca . 

       Ii aduci pe calea cea buna , ajungand sa te autodistrugi .. doar de dragul lor ..

       Merita vazut !

Chestii.Trestii

    Ati trecut vreodata pe langa persoane si sa simtiti fericirea in jurul lor cum radiaza? 

        Sa nu va bucurati de fericirea lor ? Sa va vina sa vomitati un curcubeu ? 

       Serios , de la o vreme incepe sa ma enerveze atata bucurie in jurul meu . Paranoia? Mhh .. stiu ca bucuria lor nu e sincera. E falsa. Urata.Dezgustatoare. De prost gust. 

        Merg si privesc cum orice om isi vede de ale lui . Intr-un colt 2 suflete invata sa mearga.. iar la 10 metrii mai incolo o relatie se incheie. 

       Sa observati persoane care par a fi perfecte? Cu un zambet pe toata moaca si cu-n corp fara de greseli ? Da, o sa spuneti ca poate  interiorul e stricat. CUI II MAI PASA DE INTERIOR ? Sa fim seriosi . 

     Unii parca sunt scutiti de probleme . Tot ce pot face e sa piarda vremea toata ziulica in timp ce altii se zbat sa supravietuiasca. Dadadada,nu e vina primilor de soarta celor din urma. Da, am mai discutat despre asta. Viata nu-i corecta.. 

    Se spune ca orice om are un rost in viata , o cale , un destin .  Nu stiu nici acum ce sa fac cu viata mea. Ce meserie. Am einspe mii de idei in cap dar nu stiu ce sa aleg. De multe ori mi se spune ca arat de 15-16 ani . La inceput eram gen „O.o WTF ? ”  Acum , ma bucur ca lumea ma considera mai tanara. Eu inca nu realizez ca am aproape 18 ani . 18 ? SERIOS ? Acum 2-3 ani daca ma intrebai nu credeam c-o sa ajung pana aici . 

    Si ce-ar trebui sa fac ? Poate par de 16 ani din cauza vestimentatiei mele . Eu inca ma consider o copila . Inca ma uit la desene, mazgalesc caietele , cant si ma joc Mario !Inca ma uit la animeuri : Inuyasha ❤ , my loveeee 😀 , Spirala , Vampire Knight si multe altele.  Nu ma imbrac extravagant , nu prea suport hainele mulate desi nu sunt plinuta.  Pe Facebook se trezeste cate unul ” Cati ani ai ? ” Hmmm .. desi scrie data nasterii . Nu prea-mi spun varsta. Totusi pe de o parte cei „15-16” ani ar trebui sa ma bucure. Intr-un fel. La cum arata tipele de 16 ani acum . Eehehhehehe. Ca de 20 .  Inca cercetez ce mananca . Auzizem ca sunt hormoni de crestere in carnea de pui .. 

  Clasa a11a? Cand au trecut 2 ani ? Inca 2 ani si gata? Nu e posibil . Nu ma vad studenta . Nu e problema plecarii de acasa .. Pesimismul,uneori ma doboara. Nu-mi fac griji ca nu  voi putea invata .  Nu prea ma distrag multe lucruri de la asta,cand stiu ca o fac pentru binele meu. Doar ca.. ma simt prea mare . Vreau macar sa simt iar emotia primei zile de liceu ori prima de scoala . Eram atat de timida si ascunsa in spatele unei fete. DUPA , 4 ANI AM URAT-O ! 

  Anii au trecut. De fapt , noi am trecut pe langa ei . Mult , mult prea repede.  Spre ce ne indreptam ? Ziua de maine .  Sper sa fie mai buna decat cea de astazi . 

 [ Minte de copil 😀 ]