Iată-mă din nou în fața aceleași foi albe, imaculate. Aceeași foaie nerăbdătoare, ce-și așteaptă cuvintele cu atâta ardoare, cu un dor imens..
Am lăsat-o singură prea mult timp. M-am lăsat purtată de valul iluziei până m-am pierdut. Am fost fericită, știi? M-am îmbătat de fericire. Am băut din acea iluzie, crezând….. prostește că o voi avea întotdeauna. Am vrut să mă contopesc cu ea, să fim una și aceeași. Să nu-mi mai dea drumul niciodată. Să o pot avea, în sfârșit, știi?
Dar o iluzie tot iluzie rămâne. Te ademenește în cel mai plăcut mod, te amețește și te lasă singur, pierdut. Nici nu știi în ce parte să o apuci.
Dar am știut vreodată? Oare chiar am știut?
Nici vorbă. Am simțit prezența unei iluzii. Știam. Eram obișnuită. Se întâmplase de prea multe ori. Dar m-am lăsat, din nou, dusă de val.
Aveam de ales. Stânga sau dreapta. Știam că una dintre căi e incorectă. Aveam toate semnalele din univers care-mi spuneau asta, dar mintea mea adolescentină a ascultat? Când vreodată? De ce mi-e sufletul atât de topit după trăiri de acest fel? Când se va simți împlinit? Oare va ajunge vreodată la stadiul acela?
Am crezut. Am crezut nebunește. Puteam să bag mâna în foc. Putea oricine să-mi spună orice. Eram prea sigură de tine, noi, pe mine. Aveam frâiele în mână. Simțeam pământul la picioarele mele… dar ce păcat! Erau nisipuri mișcătoare.. erau doar iluzii..
Am ales contrar rațiunii mele ori a celorlalți. Te-am ales pe tine. În detrimentul meu. Te-am transformat în întregul meu. Erai ( ești? ) soarele, luna, stelele.. orizontul. Mă mințeam zilnic că sunt bine, că mai pot, chiar și când îmi simțeam sufletul călcat în picioare. Orgoliul. Demnitatea.. totul.
Te-am pus tot mai sus. Eram fericită. Îți vedeam ochii verzi sclipind. Zâmbetul de cristal. Îmi treceam mâinile prin părul tău și adormeam fericită. Credeam că am ”totul” în brațe, fără să văd în ce mă transform. Cât mă deformam. Ce jos eram.. dar mă îmbătam cu picăturii iluziei și nu vedeam realitatea.
Nu vedeam că, din păcate, această căruță a rămas doar cu o singură sursă de tracțiune. Am vrut să fii bine, în speranța că eu voi fi bine văzându-te așa. Dar nu m-am gândit că așa va fi. Că vei da drumul mâinii ce te-a susținut, ce ți-a fost alături..
Nu voiam recunoștință. Nu voiam laude, premii, distincții. Voiam măcar 10% din tot ce am pus eu pe tavă.
Voiam adevărul… voiam să rămânem acolo. Să nu ne schimbăm.
Ai răsturnat tava și mi-ai întors spatele. În cel mai urât mod. M-ai privit rece. M-am pierdut, fără să-mi dau seama, din nou în ochii tăi de smarald. Vedeam tot. Tot ce a fost. Toate râsetele, lacrimile de bucurie, strigătele, atingerile, îmbrățisările…. acele buze sângerii..
Ai plecat. M-ai lăsat înconjurată de aburii iluziei. Iluzie pe care am refuzat-o să o îndepărtez. De ce? Îmi încălzea inima. Mă purta într-o lume, într-o realitate pe care nu am putut-o creiona niciodată. Nu am fost destul de puternică..
Am preferat varianta mai ușoară. Știam, de fiecare dată, că mă va răni, dar am sperat mereu să pot schimba ceva. Să nu rămână la stadiul ăla…
Nu îmi va trece niciodată. Voi spera. La nesfârșit. Voi vărsa oceane de lacrimi. Mă voi învinovăți mereu și mereu. Degeaba. În zadar.
Nu știu când mă voi trezi ori poate sunt doar puțin adormită. Știu ce e binele, ce e răul și, totuși, încă sper. Cai verzi pe pereți. Cred cu îndârșire că voi face din negru-alb. Că poate cineva mă va privi fix în ochi și-mi va rămâne alături. Fără scuze, pretexte. Doar cu mine. Pentru mine.
Știu că acea parte din mine va fi în continuare dependentă de tine. Că va dori să verse în continuare lacrimi. Că-mi va face obrajii să ardă. O pot opri? Da, bineînțeles. O voi face? Cel mai probabil că nu. Ar avea vreun rost? Sigur că da!
Lasă-le să curgă! Știu că nu vor ajunge niciodată la poarta inimii tale. Nu o vor topi, nu vor da jos lanțurile de pe ea… lanțuri pe care credeam că le-am rupt și că o am în palme…. dar… m-am înșelat așa că lasă-le. Așa a fost mereu. M-am complăcut. M-am obișnuit.
M-am obișnuit să fiu doar o simplă marionetă în mâna diverșilor păpușari ce promit fericire, zâmbete..
Vreau doar liniște. Vreau ca timpul să se oprească. Gândurile să facă liniște. Am obosit. Mi-e capul vraiște.
Te văd trăgând din țigară și cum buzele uscate se lipesc melodios de ea… E atât de plăcut!
„Ramasesem cu ideea asta in cap si asteptam. Stiam ca o sa vina. Desi ii place sa se invarta in jurul cozii si probabil, are o satisfactie aparte modelandu-mi mintea asemeni plastilinei.
E un tip inteligent. S-a orientat intr-un oras nou, fara sa se panicheze cu aceeasi calmitate pe care o afiseaza mereu.
Mereu mi-am dorit sa par mai indiferenta, mai rece astfel incat sa nu pot fi citita atat de usor, mintea mea sa nu mai fie atat de manipulata. Probabil pentru ca nu ma pot preface si asa sunt eu, o Bleaga. Si scriu cu majuscule, remomerand clipe frumoase de acum un an si ceva.
L-am imbratisat de parca l-as vedea zilnic si prezenta lui nu ar fi asa speciala, dar nu era asa. Eram fericita sa-l vad. Se aseaza si ma priveste cu acei ochi calzi dar in acelasi timp plin de mister. Primul zambet a aparut. Ma fac precum tricoul, rosie. Nu se observa dar eu simt. Nu sunt nelinistita doar ca e plin de mister si simt ca oricat as inainta c-o foaie in cartea vietii lui si felului sau de-a fi, una noua apare mereu. Ori eu ma confrunt cu dificultati in a le citi. E fascinant dar, in acelasi timp ma intreb daca nu e o lupta cu morile de vant.. nu cumva vreau sa demonstrez ca cerul nu e albastru ci e ce culoare vreau eu?
E fascinat de regnul animal. Documentare, cercetari.. E incredibil sa te calmezi uitandu-te la un documentar despre felinele din Nord. Extraordinar. Ma pun in fata televizorului, sugerandu-i sa porneasca filmul. Ma priveste calm, neclipind. Incerc pe cat posibil sa-i evit privirea si, in acelasi timp, ravnesc dupa ochii aia care sa ma priveasca fix, doar pe mine. E acelasi lucru ca in tren. Ne uitam unul la altul, zambim si atat. Revenind, da, este vorba de Interstellar. Tata il vazuse. Jumatate din galaxie il vazuse. Toata lumea il aprecia. Singurul lucru ce nu-mi placea din start era durata lui.
O tacere ca de mormant se instaleaza. Ma cuibaresc langa el. E atat de calm, observandu-se prin modul in care respira. Privirea lui pare atat de rece, de nepatruns. De parca ar trebui sa strabati decenii ca sa-i ajungi la poarta sufletului. Si nici atunci nu esti sigur ca vei putea intra. Sau poate doar exagerez. Poate-s putin debusolata de un inceput. Simte cum il privesc asemeni unui copil ce-i explici multele sale curiozitati si imi zambeste. Pare altcineva. Imi intorc privirea catre film, amuzata de modul copilaresc in care m-am purtat.
Filmul e interesant. Uneori, emotionant. Dar cu foarte multe chestii SF. Multa palavrageala despre galaxii, modul de percepere diferit al timpului. Fascinant dar parca putin prea mult. Imi explica diverse lucruri din film. Imi place sa-l ascult. Are o voce placuta, uneori o simt asa de copilaroasa iar, alteori, pare atat de matura si enervanta din cauza cuvintelor produse.
Interstellar nu e de mine. El e prea concentrat acolo, eu nu. Sunt deja obosita. Ma intorc butonand telefonul. Il intreb daca e asa interesat de film caci dureaza prea mult si nu ajunge la rezultatul dorit. Imi zambeste din nou apoi incruntandu-se spunandu-i ca e chiar atras de film.
Butonez telefonul cu Denisa. Stie ca e aici, in coasta mea, si, totusi ma intreaba de el. Il simt in ceafa mea incercand sa vada mesajele. Cat de copilaros si totusi : Intimitate dom’le ! E intrigat si curios ca un copil vazandu-ma cat de copios rad. Ii arat in cele din urma. Scrisesem despre el, evident. Nu lucruri extraordinar de bune. Sau poate putin exagerate. Nu voiam sa se simta atacat ci doar… sa inteleaga mesajul. A zambit si s-a reintors la film.
Dispar pentru cateva momente din peisaj iar cand ma intorc il observ asteptandu-ma cu un zambet atat de minunat pe chip. Raman putin miscata. Si nu pentru ca mi-a luat locul si pentru frumusetea zambetului. Pare atat de clar, pur dar in acelasi timp inselator, misterios.. Cum sa nu-ti doresti sa te trezesti in fiecare zi langa un astfel de om? Cu un zambet ca acesta? Sa aiba puterea sa te faca sa uiti pe moment pe ce lume te afli? Inaintez usor, de parca mi-ar fi teama sa stric aceasta imagine. As putea-o privi ore-n sir..
„I’m about to lose my worried mind…”
Se cuibareste la pieptul meu asemeni un copil. Stiu ca zambeste. De fapt, cand nu zambeste? Si eu…. si eu zambesc. Transmite atata caldura omuletul asta. Sau poate eu hiperbolizez totul. Ma joc cu parul lui. E atat de fin si des. Orice fata ar fi invidioasa pe el.
Dupa aproape 3 ere glaciare, filmul se termina. Nu stiu daca sa-l recomand sau nu. Depinde cat sunteti de pasionati de SF si cat de multa rabdare aveti. Si daca vrei un final mai ciudatel.
In sfarsit putem discuta lucruri serioase. Poate prea serioase. Ne aducem aminte ca incepe cel de-al doilea semestru. Note, mariri, teste, examene, restante. Si multa, multa lene. Ajungem la subiectul ” noi „. Il intreb rece ” De ce ai venit aici? „. Urasc si totusi ma amuza cand lumea vrea sa se invarta in jurul cozii si sa raspunda la o intrebare cu o alta . ” De ce nu?” Insist pentru un raspuns clar. Poate, uneori, ar trebui sa las lucrurile asa cum vin si sa nu mai interpretez orice si sa ramific orice chestie in 947474 de alte chestiute. Imi spune ca voia sa vorbim, sa petrecem ceva timp… Ma intreaba de ce i-am vrut prezenta. Incerc, cum am zis mai sus, sa par rece dar nu prea-mi reuseste… dandu-i cam acelasi raspuns ca al lui.
Vorbim despre mesajele vazute de el mai devreme. Ma amuz de mine insami dar ma si enervez explicandu-i ca as putea sa-mi pun un semn pe frunte cat Casa Poporului, parca tot nu observa. Imi raspunde acid si rece” Nu sunt prost. ” II rad zeflemitor raspunzandu-i pe acelasi ton ” Nu, dar o faci. Si nu-mi place. ” Zambeste. Intr-un mod perfid. Siret. „Poate semnele tale trebuie gandite.” Vine si ma imbratiseaza. ” Poate semnele mele nu au prezenta nelimitata.. ” Incearca sa-mi explice ca sunt o persoana placuta si ca e interesant si totusi.. atatea semne de-ntrebare..
Miroase atat de placut. As putea sa-mi pierd zile insir in mireasma asta. Zambeste si ma imbratiseaza. Sta atat de calm cu mine-n brate. Ma simt ca un copil cu o jucarie noua, neputand sa ma abtin sa nu-i ating chipul. Are o piele atat de fina completandu-se cu parul. Dantura aproape perfecta ii este invelita de buzele carnoase. Le ating usor cu varful degetelor. Sunt uscate desi, am observat ca are ticul de a si le „manca”. Ii spun cu o voce slaba parca venita de la mii de km distanta si totusi parca atat de pronuntata ” Ai buzele uscate mai… ” . Zambeste. Deschide ochii aia mari si ma priveste fix. Spusesem in postarea anterioara ca mi-a fost greu sa descifrez culoarea ochilor lui. Desi e bezna, ii stiu pe de rost. Verzi, blanzi, misteriosi cu o nuanta de caprui metalic care-i confera seriozitatea aia sumbra.
Tacerea lasase o cicatrice in aer. Suntem din nou la fel de apropiati cu zambete tampite. Mi-e teama sa ma apropii stiind ca va fi ca pana acum. Timida, reticenta, rosie ca un rac ( ce bine ca e intuneric si nu ma vede ) dar.. probabil simte cum inima bate de zici ca vrea sa castige premiul pentru cea mai nazdravana inima. Imi lipesc buzele arzande de ale lui, simtind in acelasi timp ca nu mai am aer. Mi le retrag cu aceeasi rapiditate cu care le-am „bagat in aceasta lupta”. Ma priveste dupa fix, zambindu-mi. Intoarce privirea lasandu-ma nedumerita. Isi intoarce privirea, zambindu-mi in coltul gurii. Liniste.
Se indeparteaza si imi spune pe un ton autoritar ” Iti place sa cauti atentie. ” Rad nervos, displacandu-mi faptul ca am fost prinsa. Incredibil de imprevizibil. Neg. Imi da numeroase exemple in care ii cautam privirea, imbratisarile. Are un zambet atat de enervant pe fata de parca m-ar fi prins cu nu stiu ce asupra-mi. Imi place. Pe cat e de enervant, pe atat de inteligent.
Imi place sa-l privesc cum adoarme, usor si repede. Ma foiesc de cateva ori incercand sa-mi calmez gandurile. Adorm intr-un final fiind surprinsa de ziua ce tocmai a trecut.
Cateva raze timide imi inunda chipul si ma intorc pe partea cealalta. Il vad cuibarit intr-un colt, aproape inghetat. Are o moaca de copil bland si cuminte… Genele lungi ii sunt atat de evidentiate.. Are un somn atat de linistit si calm. Intocmai ca el. Revin peste cateva minute sarutandu-i usor obrazul stang fiindu-mi teama sa nu-i tulbur somnul. Il invelesc si aud un plapand ” Merci mai… ”
Ma invart zeci de minute dar ma simt coplesita si cu organismul slabit si ma cuibaresc langa el.
Suntem deja in tren. Sunt destul de mahnita. Dupa aproape o luna de vacanta, trebuie sa ma reintorc. Nu am chef de cursuri, seminarii, teste, examene… E in dreapta mea, butonand un joc. Interesant dar cam violent. Are bateria 3 %. Inca butoneaza. Ii spun sa lase jocul sau va ajunge in oras cu telefonul inchis. Imi rade din nou zeflemitor spunand-mi ca din nou ii caut atentia. Intr-un final magica baterie i se termina si ca o pisica perversa vine si se gudura pe langa mine, luandu-ma in brate cerandu-mi telefonul sa se joace.
Asteptam sa iesim. La fel ca-n tramvai il surprind cu privirea atintita asupra-mi. Ii zambesc. Imi zambeste din nou, dar pare obosit si e un zambet cald. Fara niciun mesaj.
In cele din urma ne luam un ramas bun cam rece, distant si extrem de obosit. O luam in directii opuse. Deja mi-e dor sa ma faca sa zambesc si sa-mi dea replici acide. Maine un nou inceput pe care nu am chef sa-l infrunt.
Maine ma trezesc inaintea soarelui iar eu rememorez ultimele 24 de ore din viata mea. Urasc sa stau ca pe jar si sa astept. Nu stiu de unde-l stiu dar imi place la nebunie ” Asteptarea este sursa tuturor durerilor de inima.” O sa regret maine c-am stat atat scriind aberatii…
” Te priveam . Respiram usor nu care cumva sa-ti stric somnul. Genele tale, intoarse si galbene aidoma soarelui plapand de primavara ascund doi ochi, imensi . Doua perle, unice, albastre.
Mereu ma intreb ce taine ascund.. incerc sa-i citesc, sa vad dincolo de ei. As vrea sa ma vad prin ei. Oare tu, cum ma vezi ? Pui oare calitatile in fata ori defectele ?
Ti-as atinge usor, cu varfurile degetelor pielea-ti incredibil de alba, ca spuma laptelui. Dar mi-e teama. N-as vrea sa ma vezi, in starea in care sunt.. atat de vulnerabila . Totusi, indraznesc. Raman uimita de cat de fina ti-e pielea, de cat de perfect poti fi . Inima imi bate atat de tare, ca niciodata. Mi-e teama ca bataile inimii mele, frenetice, sa nu te trezeasca. Imi place sa te admir. Oare…ce visezi? Ce-ar fi daca as patrunde in mintea si visele tale? Ce mistere as intalni in calea mea ?
Nu e tocmai un sentiment placut cel care ma incearca. Prefer tacerea, prefer sa te admir in starea asta. Nu te pot privi in ochi. M-as pierde de la primele cuvinte..
Ma cuiburesc usor la pieptu-ti dezgolit. Incerc sa-ti aud bataile inimii.Zambesc usor .. bataile inimii tale nu sunt nazdravane ca in alte dati .. e linistita, frumoasa. Oare daca ar simti-o pe a mea, atat de agitata, ar batea dandu-ti semne c-ar vrea sa iasa ? Sa vina la mine ? Te-ar putea face inima sa iei decizii ?
Imi musc buza inferioara iar cateva lacrimi mi se preling pe obraz… Tu nu-mi stii gandurile. Sau nu le vei descoperi niciodata. Vor ramane ascunse, timide .. nefiind explorate. Mii de dorinte se enumera in fata ochilor mei dar… ma complac in situatia data. Intotdeauna voi fi cea care ofera mult mai mult, poate totul . Imi place sa te vad zambind. Fericirea ta nu ma deprima ca a altora pentru ca stiu ca am contribuit la ea ..
Pielea ta, rece ma face sa tremur .. Incerc sa te strang cat mai tare in brate. Nu ma mai intereseaza daca te vei trezi.. as vrea sa-ti transmit caldura. Sentimente. Sa te fac uman. Sa-ti poti deschide ochii, sa nu ma mai priveasca himeric.. ci asa cum o fac ai mei.
As vrea ca macar pentru o zi sa schimbam rolurile.. sa ai tu sentimente diverse implementate-n suflet ; teama, deznadejde, entuziasm, bucurie. Dar… poate nu ai suflet. Esti precum am presupus, inuman . As rupe din sufletu-mi gingas, de copil … doar ca sa te vad bine.
Mi-as dori ca, maine, trezindu-ma totul sa revina la normal… dar .. eu nu fac parte din lumea ta. Poate-s doar o fiinta obisnuita care niciodata nu va putea sa te cunoasca intru totul. Facem parte din lumi diferite si totusi… eu aspir.
Am sperante… ca intr-o zi vei veni si-mi spune tot ceea ce eu nu pot. „
A trecut un an de atunci. Nu mai am resentimente , regrete .. nu stiu ce mai am exact. Poate niste amintiri. Da,probabil doar atat. Unele dintre cele mai frumoase.
Imi amintesc si acum. Era frig.. la fel ca acum. Imi inghetase orice particica din corp dar mai ales aveam inima cat un purice.NOIembrie ma surprinsese mai indragostita ca niciodata.Mii de fiori ma treceau cand il vedeam,degetele-mi tremurau tastandu-i.N-as putea sa uit acel sarut de pe banca galbena si mainile-mi tremurande in jurul gatului lui… si postarile pe care le-am facut in perioada respectiva , cat de mult ma inspira.. ce muza speciala !
Nu scriu acum .. ca mi-e dor. Nu. Am trecut demult peste. Cum spuneam n-am resentimente doar ca stand si analizand NOIembrie are ceva cu mine. Imi intra in suflet cu mii de stari si sentimente din cele mai diverse.Luna noiembrie a anului trecut a fost plina de sentimente,trairi,ochi negri si priviri tainice.. acum .. a revenit.
Daca ar putea sa intre in inima mea cineva , as vrea sa-mi spuna ce e acolo si ce se petrece cu ea. Ce doreste, ce taine ascunde , ce dorinte are..Nici macar eu nu stiu ce vreau. Sau poate m-am resemnat. Probabil incerc sa las frigul sa-mi cuprinda sufletul , sa nu mai simta. Mi-e teama sa fiu ranita? Mi-e teama de esec?
Incearca sa ma faca sa ma schimb , sa fac anumite lucruri pe care pana ieri le credeam fara rost. Ma provoaca sa renunt la ratiune , sa simt mai mult , sa traiesc momentul , sa zambesc .. sa-mi iau din privirea lui tot ce am nevoie.Dar de fapt.. de ce am nevoie?Am nevoie de un EL? Evident nu un oarecare … sa fie acel EL?Tipul cu parul de foc si cu ochii asemeni marii zbuciumate?
Omul e slab . Are nevoie mereu de atentie, protectie , sprijin . Sa stie ca e cineva langa el , in stare sa-i sara in ajutor in orice moment. Omul… are nevoie de iubire. Sentimente , trairi . As vrea sa pot avea o conversatie cu mine insami , sa ma ascult.. sa cugetez asupra-mi . Dar refuz . Refuz sa ma descopar . Poate prefer sa ma descopere altcineva. Sa-mi priveasca temerile , sa mi le modeleze , sa le accepte . Sa ma faca sa le accept.
Prefer sa ma ocup cu totul altceva. Asa e fiinta umana, uneori . Uita sa se ingrijeasca de sine. Se pune mereu pe un plan secund. As da dovada de egoism ? Nu , pentru ca uneori nici eu nu ma mai cunosc. Nu-mi mai recunosc deciziile si parca altceva din interior mi-ar coordona miscarile. Probabil … acea parte din mine trebuie sa o eliberez. Acea parte din mine nerationala.
Un an plin…… un an in care am fost de prea multe ori ” indragostita ” . In care am crezut prea mult in aparente. Ele inseala de cele mai multe ori .. dar uneori , pentru a fi fericit pe moment, e bine sa crezi in ele. Sa te amagesti..
E frig. Iar eu am o multitudine de sentimente contradictorii…. pe care nu stiu cum sa le modelez. Voi lasa , probabil, timpul sa-si faca treaba.. Voi renunta la ratiune ?
Am sufletul cuprins de tristete . Impanzit de fumul intunecat al luminii.. Lumina la care nu mai pot ajunge.. sunt neputincioasa.Imi doresc parca mult prea multe .. si nu pot duce la capat decat o parte,infima. De ce e omul atat de neputincios ? De ce are sufletul atat de firav? De ce-mi simt inima inecata in smoala melancoliei ? De ce ma simt tradata de persoanele de la care nu m-as fi asteptat niciodata? De ce e necesar sa uit anumite parti din viata mea ? Sa trebuiasca sa o iau de la capat ? De ce nu am puterea sa transform totul in bine ? De ce nu pot sa zbor mii de kilometri ca sa fie bine ? De ce iubesc doi ochi verzi a caror bunatate, frumusete n-o pot atinge? De ce-mi ocupa inima ? De ce nu ma pot vedea in ei ? De ce atatea intrebari ? Ce-s cu atatea „De ce-uri” in mintea mea ? De ce-mi surad viclean alti doi albastri ? De ce sunt atat de indecisa? As vrea sa pot spune „Stop”. Sa inchid ochii , sa respir adanc iar cand ii deschid sa fie bine . As vrea ca tristetea sa-mi paraseasca ranile. Simt ca nu pot sa ma vindec. Incurabilitate. De ce eu ? De ce aceste teste ? De ce ma emotionez scriind aceste randuri ? Ce-i in sufletul meu ? De ce nu mi-l pot impaca ? Ce e cu mine ? Ce-mi lipseste ? Sau cine ? De ce seara se arunca asupra-mi cu-n val de intrebari la care nu pot raspunde ? De ce-mi cuprinde intunericul sufletul? De ce persoanele cu care obisnuiam sa vorbesc zilnic nu mai au puterea sa ma faca sa zambesc ? De ce nu pot sa plang, sa vars tot ce m-apasa? Dar ce m-apasa? De ce scriu aceste randuri de parca ar fi sfarsitul ? Sfarsitul sufletului meu … il simt tarandu-se spre lumina fericirii. Nu stie. E naiv. Nu va ajunge niciodata. Ceva din mine nu-l va lasa. Va fi mereu ceva din mine care-l va impiedica. Monstrii interiorului meu , ma tin in lanturi.. dar ei nu stiu , m-am obisnuit cu ei. Sunt singurii care-mi stiu gandurile , starile .. sunt singurii care mi-au ramas , doar ei ma inteleg. Doar lor le pot spune ce e cu mine .. De ce e necesar sa dau muzica la maxim pentru a-mi acoperi gandurile ? De ce-s atat de zgomotoase? De ce sunt asa multe ? De ce-mi tremura buza inferioara ? De ce nu vor lacrimile sa se iveasca ?De ce nu-ti pot spune acelasi lucruri ca inainte ? De ce abia acum plang ” plecarea” ta ? De ce tin atat de mult la tine ? De ce incerc sa par rece, seaca cand tot ceea ce-mi doresc sa alerg spre tine sa te imbratisez si sa plang ? Omul cand nu poate ajunge la acel ” ceva ” mult dorit isi da seama cat de naiv a fost si cum soarta-i pune piedici. Plang.As vrea sa fie ultima oara. Dar nu, e abia prima oara cand plang dupa tine.Dupa ceea ce eram . Mi-e dor . Atat de dor. Sa fiu in centrul atentiei. Sa fiu esenta gandurilor tale. Sa fiu cea cu care vorbesti cel mai mult. Sa nu fie nevoia sa-ti simt tristetea din voce la telefon cand ne luam la revedere.. Nu vreau sa ma mai inchid in mine . Vreau sa zambesc. Mi-e atat de dor de un zambet. Nici nu stiu cum mai arata. Nu, nu un zambet fals, pe care-l poti face oricand. Unul care-ti sa-ti lumineze inima , dupa care sa poti spune ” Sunt fericita…” Nici nu stiu ce e cu mine. De fapt, asta incerc s-aflu. Dar nu pot . Nu vreau. Parca aflarea adevarul m-ar distruge intru totul. Nu, nu esti sursa ranilor mele interioare. Ceea ce ne desparte .Ma distruge . Usor , usor … Mi-e ciuda. Sunt ofticata.Ar fi fost aproape perfect.. desi nu cred in perfectiune. Poate am fi aflat-o impreuna.De ce spun toate astea acum ? Ce pot schimba ? Nimic … Doar pot astepta sa treaca ani,decenii sa fie bine ? Nu am timpul necesar.. caci sufletul mi se stinge usor iar.. eu voi redeveni o alta. O tipa rece, ursuza.. cum incep de fapt sa fiu . Fara sentimente. Uneori, imi doresc sa nu fi avut sentimente . Sa nu ravnesc dupa tine . Nu pot spuneca te iubesc .. ar fi deplasat si prea mult dar esti singurul cu care as vrea sa fiu acum. Singurul care m-ar putea alina , chiar si pentru cinci minute. De ce nu te-am putut avea macar pentru cinci minute ? Ti-as privi ochii ca de smarald , fiind fascinata de frumusetea si stralucirea lor . As vrea sa fiu eu stralucirea lor . Sa-ti incant privirea atunci cand ma apropii de tine . Te-as imbratisa asa cum n-am imbratisat pe nimeni.. iar tu ai intelege tot ce as fi vrut sa-ti spun vreodata si n-am putut.. pentru ca o imbratisare spune mai multe decat o mie de cuvinte… Mi-e dor de acele senzatii pe care le aveam cand vorbeam cu tine. Sa-mi tresalte inima de fericire, sa fiu emotionata , sa ma pierd.. la vederea ta . S-astept o zi intreaga sa-ti vorbesc.. chiar si pentru cinci minute. Cum as putea sa uit asta?Nu-mi pot impune asta. Poate ultima farama de umanitate din mine se lupta. Sa ramanacu amintirile. Ce e omul fara amintiri ? Un trup gol …Nici nu stiu ce-as putea sa mai zic. Simt ca mi-am pus sufletul pe tava. N-ar trebui sa ma simt prost.. ci sa ma eliberez. Dar nu e asa. Asta nu va rezolva nimic. Doar va atrage mii de intrebari la care nu voi dori sa raspund… Desi am zis ca nu vreau sa ma mai inchid in mine se pare ca nu am de ales. Pana cand ? Nu stiu .. pana voi simti fericirea? N-am gustat-o niciodata din plin.Nu stiu cum arata. Daca-i un lucru ori o persoana.. nu voi sti sa o pastrez langa mine cand va veni.Dar nu va veni .. caci fericirea se duce tot la persoanele optimiste, carora totul le merge bine . Pentru un surplus … Imi pierd cuvintele.. degetele mi-s amortite . Nu mai doresc sa scrie.Abia scriu.Nici ele nu pot face fata acestei.. drame? Parca-i prea mult spus. Scriu,sterg,scriu.. Ochii mi-s impaienjeniti de lacrimi si oboseala.. poate maine ma voi trezi cu ganduri mai pasnice, dar voi fi doar chestii de moment. Nu mai vreau sa traiesc doar momente. Stabilitate.. Nu vreau sa te pierd de tot pentru a te uita.. Final.. sec . Pastrati-va sufletul intact !
” Prin esenta cuvantului esti un luptator , ce-i face pe plac imparatului roman , pierzandu-si viata in lupte.. crude.
Dar acum esti un altfel de gladiator. Un alt luptator . Pentru inima mea .
Foloseste-ti calitatile , tot ceea ce ai si cucereste-ma. Cucereste-mi inima. Patrunde dincolo de aparente si fa-o sa fie a ta. Sa-ti devina sluga. Ia-o in mainile tale , mangaie-o cu degetele tale lungi de pianist si .. ai grija de ea . Fa-o sa-ti zica totul , sa aiba loc doar pentru tine . Sa nu mai bata pentru nimeni altcineva, sa-ti spuna taine ascunse , de necrezut .
Am nevoie de ochii tai albastri, precum marea zbuciumata, sa-mi lumineze drumul . De buzele tale asemeni merelor coapte la sfarsit de toamna, de imbratisarile tale sa ma readuca la viata .. de tine .
Imi doresc sa-mi explorezi necunoscutul. Sa-mi scoti la iveala temerile , Sa te lupti cu monstrii din mine , sa ma castigi. Sa ma ajuti sa redevin eu. Sa devin parte din tine . Sa fii parte din mine .
Vreau sa fii esenta gandurilor mele . Sa-mi ocupi timpul , trupul , sufletul . Sa imi imblanzesti sufletul macinat de dor si melancolie . Sa-mi alungi umbrele din suflet si sa-mi aduci lumina. Lumina sufletului tau , cald , primitor . Imi doresc sa vad dincolo de ochii tai , sa ma vad in ei , altfel , sub o lumina favorabila . Fa in asa fel cuvintele mele sa fie slugile mintii tale. Supune-mi mintea la iubire . Fa-o sa iubeasca. Sa-si piarda rationalitatea ei nativa . Fa-o sa fie ca o adolescenta la prima iubire. Sa se piarda pe sine insasi.
Ma faci sa ma simt inferioara fara a-mi parea rau. O victima . Sunt o victima fericita.Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita. Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..
Uneori mi-e teama de mine , de aceea iti cer sa lupti cu monstrii ce-mi distrug sufletul . Singura nu pot . Sa-i transformi in lumina , in fluturi . Sa-mi cuprinda intregul trup si sa-l supuna , sa faca din el tot ce-si doresc. Sa fiu supusa iubirii . Sa fiu fericita prin orice atom . Fa-mi sa clocoteasca sangele de fericire..
Sa te simt aproape… sa-mi mangai parul buclat asemeni vantului usor de toamna mangaind frunzele multicolore.. „
” Azi ma numesc Flavia.. Nu pot spune c-am un chip anume. Sunt asa cum vrei tu…
Sunt ceea ce nu te astepti sa fiu .
Sunt satena.. dar mi-as dori sa fiu bruneta . Am ochii mari , caprui spre negri . Asemeni boabei de cafea . Sunt mica, dar ascund un suflet imens…
Sunt fascinata de ochii tai , mari si negri . Imi doresc totusi sa trec de ei , sa vad dincolo de ei.. sa nu vad doar doi ochi frumosi , sa-ti vad sufletul , sa-l mangai si sa-l imbratisez.. sa ma vad prin tine… in tine . Oare cum ar fi ? Iti imaginezi ? Probabil sunt ultima persoana la care te-ai gandi dar .. momentan sunt singura ce-ti acapareaza gandurile . Ce te fascineaza si te intriga. Iubesc misterul. De ce ? Pentru ca-mi confera posibilitatea sa-ti vorbesc, sa-ti spun lucruri pe care nu le-as fi putut spune niciodata. Lasitate ? Nu , doar as strica farmecul…
Imi place sa te vad curios , sa te vad gandind . Sa fiu suma gandurilor tale . Sa incerci sa pui fiecare idee cap la cap si sa iti dai silinta sa afli cine sunt .. sa fiu in centrul atentiei tale. Pentru un moment sa fiu … totul . Sa-mi acorzi atentie, sa te pierzi in conversatii lungi … cat de egoista pot fi .
Iubesc scriitorii si poetii . Iti iubesc latura asta. Imi place sa-ti citesc randurile.. sa-ti vad esenta gandurilor . Mi te imaginez langa mine .. scriind , stergand, razand , mirandu-ne de ceea ce a iesit . Apoi ne-am iubi , construind propria poveste .. pe care sa o transpunem intr-o carte. Cartea dragostei noastre…
Sunt fata care te surprinde stiindu-ti melodia preferata. Avem aceleasi gusturi muzicale .. Iubim filosofia si franceza. Ne pierdem printre idei , conceptii .. Filosofam despre tot , despre mine . Cine as putea fi ? Cine s-ar potrivi atat de mult cu sufletul tau ? Cine ar fi ” fata care are aproape tot ce ti-ai dori ? ”
Cine e fata care te apreciaza atat de mult ? Care-ti spune ca te diferentiezi fata de ceilalti ? Cine e atat de indragostita de acel zambet ? Ce ascunde oare zambetul tau , sfasietor de trist ? Ce drame ? Cate iubiri neimpartasite ? Ce taine ascund ochii ? Cat de profunzi pot fi …
Si totusi ce scop am ? De ce sunt aici ? Pentru a te face sa te simti bine .. a-ti aduce zambete pe chipul tau atat de frumos. Sa te motivez sa scrii .. Sa te pierzi , pe moment , sa uiti de probleme si sa-ti pierzi mintile in visare .
Inca pastrez misterul si te intrig.. pentru ca eu.. sunt eu. Nedemna de tine , de ce-ar putea fi dupa . Imi place statutul meu de anonima , care-ti aduce zambetele . Poate nici nu ma cheama Flavia.. Poate nici n-am nume. S-a pierdut cu trecerea timpului .. Dar tie-ti place . Mi-e teama de ceea ce sunt . De mine insumi. De propriile reactii cand vei afla . De ce se va intampla dupa.. Incertitudine ..
Nu mai conteaza cine am fost sau ce-am fost . Acum sunt doar… Flavia . Fata care te intriga si care incearca sa te descopere intr-o alta maniera .. Una , care difera de toate celelalte .
Temeri imi cuprind sufletul … ca vei pleca din lumea mea , infaptuita de curand . O lume in care ne cunoastem reciproc.. o lume unde eu contez , chiar si pentru moment .
Dar… eu sunt doar o parte a fiintei careia apartin .. si nu pot supravietui singura . Nu fara un sprijin . Si va trebui sa dispar , pentru o perioada nedeterminata caci in alte circumstante nu pot exista. Am fost creata speciala pentru tine si voi muri odata cu disparitia ta.. M-ai facut sa rad , sa ma emotionez .. caci pentru ceva timp am fost la tine-n gand . De ce m-ar fi creat oare , te-ntreb , pentru o perioada atat de scurta ? As putea sa ma desprind ? Sa fiu pe cont propriu ? N-ar mai avea acelasi farmec , as fi o alta .. afectata de tot ce e in jur . Eu nu pot trai de una singura . Nu fara un suflet pe care l-am ravnit atat de mult .. Din ce sunt facuta ? Din lut ? Nu .. din sperante , vise , idealuri .. desarte, in cele din urma. Am fost creata initial pentru amuzament… dar nu s-au luat masuri de precautie impotriva raspandirii mele in inima creatoarei mele . Dar ma voi ascunde , nu va suferi .. voi reveni , cand ? Nu stiu ..
Si ma retrag … lasandu-ti amintire un nume .. Flavia si cateva ganduri intr-un colt de minte .. ”
” O zi macar de-ai sta cu mine-n gand Si unde vei pleca din lumea mea Amara lume a mea Si ma faci sa plang sa rad Ca si cand la tine-n gand As fi eu… ”
Nu stiu daca vi s-a intamplat sa va fie drag de o persoana dar sa nu faceti prea multe in sensul asta. Din diverse motive : distanta , circumstante , diferenta de varsta .
Fara sa vrei te apropii de ea si te simti in largul tau. Cum nu te-ai simtit cu nimeni de sex opus. Poti sa-i spui orice fara sa-ti fie teama ca te critica , condamna . Varianta ta dar de sex opus .
Te atasezi , inevitabil . Esti om . Ai suflet . Dar intr-o zi cineva observa toate astea . Si te-ntreaba detalii . Incearca sa-ti descoase sufletul . Sa scoata mai mult decat ar fi ..
Si atunci stai.. cugetezi si te-ntrebi : e oare ceva mai mult ? Aparente , poate . Dar de cateva zile imaginea lui iti acapareaza gandurile . Nu indraznesti sa visezi .. sa mergi mai departe . Ti-e teama c-ai strica totul . De circumstante . De tine insuti . De sufletul tau hain avid dupa iubire .
Si acum ce faci ? Chiar daca te feresti , te minti .. ceva e . Dar nu mai esti o copila . Nu te mai avanti . Nu te mai grabesti . O sa uiti . Vei trece peste .
Lasitate ? Nici vorba. Doar capacitatea de a realiza ca totul ar fi in van . Totul ..
Minte-ti inima . E tot ce poti face . Nu risca . N-ai nimic de castigat. Iluzii de moment .
What a wicked game to play, to make me feel this way.
What a wicked thing to do, to let me dream of you.
1. Sa vezi o musca in camera, sa o pierzi din vedere si sa devii un prizonier paranoic in propria ta casa. 2. Sa auzi izbituri si trantituri, in timp ce esti in dus si sa-ti imaginezi ca este un hot cu care va trebuie sa te lupti ud si-n fundul gol.
3. Cand te gandesti ca ai gasit un loc de parcare, dar in timp ce te intorci descoperi ca o motocicleta, un Matiz sau alta piticanie, a ocupat deja spatial tau. 4. Cand stranutul refuza sa iasa si tu arati ca un ratat cu fata schimonosita.
5. Sa astepti sa auzi de o persoana in special si sa fii bombardat cu telefoane si mesaje de la toata lumea, in afara de acea persoana. 6. Cum se simte saptamana: Luuuuuuuuuuuuuuuuuuuni, Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarti, Miiiiiiiiiiiiiiiiiiiercuuuuuuriii, Joiiiiiiiiiiiiiiii, ViSaDu.
7. Te uiti in jurul tau. Nu e nimeni prin preajma. Te besesti. In maximum 3 secunde, cineva vine fix in perimetrul tau de gaze. 8. Sa-ti verifici contul in banca dupa o noapte de betie.
9. Cand iti incalzesti mancarea la cuptorul cu microunde si frige pe toate marginile, dar nu si in mijloc. 10. Cand colegul de banca stie raspunsul, in timpul examenului, dar se preface ca nu poate sa te ajute.
11. Cand colegii spun ca nu au invatat nimic si iau note mari, iar tu iei 4. 12. Cand cineva imprastie minciuni despre tine si daca te aperi, nu faci decat sa pari si mai vinovat, dar sa nu te aperi pare de asemenea dubios.
13. Sa fii platit si sa stii de dinainte ca banii se vor duce pe facturi. 14. Sa intri intr-o masina parcata in toiul verii.
15. Cand pretul litrului de benzina este mai mare decat nota de la restanta. 16. Cand cineva (de la o distanta mai mare de 10 metri) iti tine usa, obligandu-te sa te grabesti.
17. Momentul umilitor cand realizezi ca ai gresit, in mijlocul unei certi. 18. Sa te trezesti inaintea alarmei cu cateva minute.
19. Acea zi in care te imbraci superb si nu e nimeni prin preajma. 20. Cand trebuie sa te comporti ca un idiot si sa te asiguri ca cei de la McDonald (sau alt fast food) ti-au luat comanda buna. 21. Senzatia de arsura la inima, respect de sine inexistent care apare la 5- 10 minute dupa ce ai mancat mancarea fast food comandata.
Spuneti-ne care sunt senzatiile si situatiile pe care voi le urati?
Tu, eu … noi. Cine ar fi crezut ? Am asteptat clipa asta de cand te-am cunoscut… Te priveam cu jind. Te doream,visam,speram …. iluzii .
Iar acum.. nici nu stiu cum as putea reactiona. E acel moment cand vrei cu ardoare ceva.. iar cand il obtii.. te pierzi.
Sunt pierduta. Esti ciudat.. dar in sensul bun. Esti printre singurii care ma fac sa ma simt inferioara,intr-un fel.Imi cuprinzi gandurile iar orice melodie ma duce cu gandul la tine.Astept parca orice ocazie de a-ti auzi numele.. pentru a te simti mai aproape.
Dar… sunt neputincioasa. Nu pot ajunge la inima ta. Nu inca. Sunt o victima… iar tu calaul. Incerc din rasputeri sa ma apropii chiar daca asta inseamna … autodistrugere. Cine esti ? Si ce mi-ai facut ?
Am uitat.. am uitat acest sentiment. L-am ascuns intr-un colt de suflet. Am uitat cum e sa fii indragostita. Sa te gandesti doar la o anumita persoana. Si cat m-am chinuit sa neg.. de ce oare? De ce sa negi ceva firesc?
Sunt o victima.. dar cu voia mea . Imi place postura. Iubesc sa-ti vorbesc , sa-mi povestesti .. sa ne tachinam ( 😛 ) Zi-mi tu .. cine si-ar da sufletul ? Cine s-ar duce in fata calaului de bunavoie? Si totusi de ce o fac ? Ce ma determina? Tu..
Nu vreau sa te pierd in lumea de afara…. nu vreau sa te schimbi pentru mine. Nu vreau sa crezi niciodata asta. Vreau sa fii tu . Vreau sa fii tu , cel bun , amuzant , plin de viata, talentat si care face piese bune . Vreau sa zambesti mai mult. Sa-mi zambesti. Ce frumos ar fi sa fiu unul din motivele tale,nu ?
Crezi in telepatie? Dupa aseara.. inclin sa cred ca da. Sa ma visezi plangand? Sunt o victima.. plang . Uneori ma gandesc la tine si lacrimez. De dor . De faptul ca-s neputincioasa. Ca nu pot fi acolo cand ti-e greu.. Ca sunt doar o victima. Ca nu te pot ajuta..
Sunt o victima fericita.. inca-s surprinsa ca esti in viata mea. Ce vorbe mari , nu ? Cat de romantica sunt,nu ? Am uitat .. cum e sa fii asa .
Si totusi te vreau . Maine, poimaine si pentru mult timp.. vreau sa te cunosc . Vreau sa-ti cuprind sufletul in palme si sa-ti arat de fapt cine esti . Sa nu te mai subestimezi.. vreau sa-mi vorbesti intr-una.
Acum.. nu-ti cer prea multe. Nu vreau sa ma iubesti degraba.. nu vreau texte pompoase.. doar sa-mi fii alaturi. Doar lasa-ma langa tine ..
Victima.. sunt doar o victima a propriei mele minti . A inimii tale . Sunt…. o victima fericita..
Si poate intr-o zi vom schimba rolurile.. voi fi eu calaul inimii tale..
Poate intr-o zi , ea-mi va apartine si eu voi decide soarta ei ..
Oli 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.